Decizia civilă nr. 4863/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4863/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și S. „. C. SA - S. R. DE T. F. DE C. A. împotriva sentinței civile nr. 4158 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați B. G., C. S., C. D., C. G., G. I., J. V., K. A., L. B., M. G., N. I., O. I., P. V., R. R., S. L., T. I., T. D. și V. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați, reprezentați prin av. M. D. cu delegație de reprezentare la dosar, au depus întâmpinări la ambele recursuri, prin care solicită respingerea acestora, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 4158 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulata de reclamanții B. G., C. S., C. D., C. G., G. I., J. V., K. A., L. B., M. G., N. I., O. I., P. V., R. R., S. L., T. I., T. D. și V. V. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE C. ,,C. C. SA și S. N. DE T. F. DE C. ,,C. C. SA - R. C.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească fiecăruia dintre reclamanții B. G., C. D., T. D., O. I. si T. I. următoarele drepturi bănești: salariul suplimentar aferent anilor 2007 și 2008 proporțional cu perioada lucrata și prima pentru Z. feroviarului aferenta anului 2008, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației.
Pârâtele au fost obligate în solidar sa plătească fiecăruia dintre reclamanții C. S., C. G., G. I., K. A., L. B., V. V., N. I., R. R. si P. V., următoarele drepturi bănești: salariul suplimentar aferent anilor (...) si 2010 proporțional cu perioada lucrata, prima pentru Z. feroviarului aferenta anilor
2008 si 2009, ajutorul material de P. și C. aferente anului 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească fiecăruia dintre reclamanții: J. V. si M. G. următoarele drepturi bănești: salariul suplimentar aferent anilor 2008, 2009 și 2010 proporțional cu perioada lucrata, prima pentru Z. feroviarului aferenta anilor 2008 și 2009, ajutorul material de P. și C. aferente anului 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamantului S. L. următoarele drepturi bănești: salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 proporțional cu perioada lucrata, prima pentru Z. feroviarului aferenta anilor
2008 si 2009, ajutorul material de P. aferent anului 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut referitor la excepția necompetenței teritoriale a T.ui S., față de cererea formulată de reclamantul B.
A. s-a reținut caracterul imperativ al normei prevăzută de art. 284 alin. 2
C.Muncii, conform căreia, cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Pentru acest motiv, în ședința publică din 30 mai 2011, instanța a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul B. A. În dosarul astfel format, instanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată și a declinat competența de soluționare în favoarea T.ui Satu Mare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rândul 2 a fost respinsă apreciind că față de recunoașterile acesteia din întâmpinare cu privire la faptul că directorul general a S. C. C. a delegat directorului Regionalei de T. F. de C. C. competenta de a încheia contracte de munca cu personalul care ocupa funcții de execuție în cadrul unității proprii si a subunităților din structura acesteia, în temeiul art. 19 alin.2 din Statutul Societății Naționale de T. F. de C. -C. C. SA , iar in temeiul art.40 alin.2 lit.c Codul Muncii obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg in contractul colectiv de munca aplicabil, reclamanții au justificat calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la art. 283 alin.1 lit. e C.Muncii, a fost respinsă, instanța reținând că acest termen de prescripție nu este incident în cauză, întrucât drepturile bănești solicitate sunt o componentă a salariului, care așa cum prevede art. 155 C.Muncii se compune din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Față de natura juridică a acestor drepturi, au incidență în cauză dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c C.Muncii care prevăd că termenul de exercițiu a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. A. termen, raportat la data promovării acțiunii, nu a expirat.
Asupra fondului cauzei instanța a reținut că articolul 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-2008, încheiat la nivelul pârâtei de rândul 1, înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...) prevede că pentru munca desfășurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Alin. 2 prevede că salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii C.ui de A., luată cu acordul părților semnatare ale contractului colectiv de muncă. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede modalitatea de constituire a fondului de salarii necesar pentru acordarea acestui salariu suplimentar, însă, din conținutul textului nu rezultă că obligația de plată este condiționată de constituirea acestui fond, respectiv de profitul și veniturile lunare ale societății angajatoare.
Obligația așa cum a fost asumată prin prevederea sus enunțată este pură și simplă, obligând pârâtele la executare, în temeiul art. 236 alin.4 din Codul Muncii A celași contract colectiv prevede la art. 69 următoarele: ";In afara ajutoarelor ia care au dreptul potrivit legii, salariații vor beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, sau la data acordării ajutorului material sunt in CFS cu durata de un an; b) pentru "Z. ceferiștilor" se va acorda o premiere stabilita de C. de A. cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Prin actul adițional nr. 1753 înregistrat la D. B. în data de 26 martie
2008, contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1625 a fost prelungit până la data de 25 martie 2008 (f.53), iar prin actul adițional înregistrat la data de 30 ianuarie 2009, sub nr. 437, valabilitatea acestuia a fost prelungită până la data de 28 februarie 2009.
Drepturile solicitate prin prezenta acțiune, prevăzute de acest contract colectiv de muncă sunt dreptul la salariu suplimentar pentru anii 2007, 2008 și premiul ocazionat de Z. F.-23 aprilie, aferent anului 2008.
Următorul contract colectiv de muncă la nivel de unitate a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a M. B. în data de 4 iunie 2009, sub nr. 2572.
Prin acesta s-a preluat conținutul articolului 32 din contractul colectiv de muncă anterior, înregistrat sub nr. 1625, articol care prevedea dreptul la un salariu suplimentar, însă, în privința drepturilor prevăzute de art. 69, partenerii sociali au convenit că aceste prevederi se aplică începând cu 1 ianuarie 2010.
În perioada cuprinsă între încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1625(28 februarie 2009) și perioada încheierii unui alt astfel de contract (4 iunie 2009), angajaților și angajatorilor li s-a aplicat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, în temeiul art. 247 C.Muncii, în vigoare la acel moment.
Concret, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 care prevedea la art. 30 dreptul la un salariu suplimentar anual echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la art. 71 dreptul la ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și la un premiul cu ocazia Zilei F., a fost prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), până în data de 20 iunie 2010, iar prin actul adițional 4294/(...), până în data de 31 ianuarie 2011.
Prin urmare, la 23 aprilie 2009 de Z. F. și 19 aprilie 2009, la sărbătoarea de P., s-a născut în patrimoniul reclamanților dreptul de creanță referitor la ajutorul material, respectiv la premierea ocazionată de aceste zile.
Prevederea ulterioară cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cu referire la acordarea acestor drepturi doar de la 1 ianuarie 2010, iar ulterior de la 1 ianuarie 2011 nu sunt apte a produce efecte juridice, întrucât această prevedere nu reprezintă decât o renunțare la dreptul deja dobândit, renunțare care contravine dispozițiilor art. 38 C.Muncii.
Mai mult, renunțarea, a fost făcută nu personal, de fiecare salariat în parte, ci de sindicat, cu încălcarea scopului pentru care s-a constituit, prevăzut de art.1 din Legea nr. 54/2003.
Așadar, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anii 2009-2010 și înregistrat la D. B. sub nr. 2572/(...) nu poate fi opus reclamantului în prezenta cauză,fără a se încălca principiul neretroactivității, deoarece evenimentele care determină acordarea drepturilor au avut loc înaintea înregistrării contractului colectiv.
În ce privește salariul suplimentar pentru anii 2009, instanța constată că acesta este reglementat atât prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr.
2572/(...), înregistrat sub nr. 1708 la data de 21 aprilie 2010, s-a prevăzut modificarea art. 32 alin.1 și 2 în sensul că reglementările referitoare la salariul suplimentar nu se aplică în anul 2010, iar cele referitoare la ajutorul de P. și de C., precum și la premiul aferent Zilei F. se aplică doar începând cu 1 ianuarie 2011.
A.e modificări însă inserează în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, clauze care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, încălcând dispozițiile art. 238 alin.1 C.Muncii, în vigoare la acea dată.
În acest caz, drepturile angajaților sunt cele prevăzute la nivel superior, contractul colectiv la nivel de grup de unități , valabil până în data de 31 ianuarie 2011, reglementând în favoarea angajaților dreptul la salariu suplimentar aferent anului 2010, precum și dreptul la premiu cu ocazia Zilei F. în anul 2010 și la ajutorul material de C. în anul 2009.
Pârâta de rândul 1 a dovedit susținerea conform căreia, reclamanții J. V.
și M. G. fost sancționați disciplinar în cursul anului 2007, condiția rezolutorie prevăzută în contractele colective sus enunțate fiind astfel îndeplinită cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2007.
Văzând data încetării raporturilor de muncă pentru fiecare dintre reclamanți așa cum rezultă din tabelul de la dosar, cu excepția reclamantului M. G. pentru care s-a dovedit ca dată de încetare este 1 iunie 2010, instanța, în baza considerentelor arătate, a admis acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA B. și S. „. C. SA - S. R. DE T. F. DE C. A.
Recurenta S. R. DE T. F. DE C. A. a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a reținut greșit faptul că R. de T. feroviar de C. C. are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de muncă asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii între reprezentanții legali ai societății și reprezentanții salariaților.
Recurenta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA în recursul său a solicitatmodificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arată că este neîntemeiată soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor (...).
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speta de față sunt incidente prevederile art.268 alineatul l lit.e) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita prima pentru Z. C. s-a născut la data de (...), (...), (...), de a solicita ajutorul material de P. s-a născut la data de (...), iar salariu suplimentar s-a născut în ianuarie 2008, ianuarie 2009, ianuarie 2010, față de data introducerii acțiunii, respectiv (...), raportat la prevederile art.268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul de a solicita ajutorul material de P., prima de Z. C. și salariul suplimentar, este prescris.
Mai mult, dacă instanța de fond a apreciat că pentru acordarea salariului suplimentar pe anul 2007, se aplică disp.art.268 alin.1 lit.c din C.munii, prescripția dreptului material la acțiune pentru salariul suplimentar aferent anului 2007 trebuia admisă, deoarece acest drept trebuia acordat la data de (...), iar acțiunea s-a promovat la data de (...), peste termenul de prescripție de trei ani.
Pe fondul cauzei arată în ceea ce privește capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anii 2007, 2008 și 2009 și prima de Z. C. pe anul 2008 arată că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, societatea nu putea să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă și-ar fi luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de CCM, dar câtă vreme societatea lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficiență decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Arată că la data semnării Contractului Colectiv de M. valabil pe anii
2007-2008 societatea nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2007 a fost aprobat ulterior, la data de (...) prin O. nr.
1349/(...), în timp ce pentru anul 2008. bugetul a fost aprobat prin H. nr.
1712/(...).
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pe acest an, societății nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar pe anii 2010, arată că societatea ca agent economic monitorizat nu poate fi obligată la acordarea salariului suplimentar decât cu respectarea prevederilor art.12 din Lege anr.130/1996 și art.7 alin.1 din OUG 79/2008, respectiv să existe resursele financiare pentru constituirea fondului necesar salariului suplimentar.
Arată că legea permite părților modificarea contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, raportat la art.244 din C. coroborat cu art.31 din Legea 130/1996, părțile au hotărât suspendarea prevederilor referitoare la acordarea salariului suplimentar. Prin actul adițional mr.1708 din (...) la CCM părțile au fost de acord că prevederile art.32 să se aplice începând cu (...), deci a operat o suspendare a acestei clauze contractuale.
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar în raport de perioada lucrată, consideră că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale, deoarece conform anexei 6 din CCM la nivel de unitate valabil pe anii 2007-2009, salariul suplimentar se acordă integral sau fracționat, pentru munca ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic și nu proporțional cu perioada lucrată cum a reținut instanța de fond astfel că reclamanții B. G., C. D., T. D., O. I. și T. I., cărora le-a încetat raporturile de muncă în anul 2008 nu puteau beneficia de salariul suplimentar pe anul 2008, iar C. S., C. G., G. I., K. A., L. B., V. V., N. I., R. R. și P. V. cărora le-a încetat raporturile de muncă în cursul anului 2010 nu puteau beneficia de salariul suplimentar pe anul 2010.
Referitor la solicitarea privind acordarea primei ocazionate de Z. C. pe anul 2009 și 2010, acordarea ajutorului material pentru C. pe anul 2009, precum și acordarea ajutorului material pentru P. aferent anului 2009 arată că în perioada (...)-(...) se aplică CCM la nivel de grup de unități, raportat la art.247 C., după data de (...) a intrat în vigoare CCM la nivelul S. „. C. SA pe anul 2009-2010, unde conform art.69 lit.a acordarea ajutorului material de C. se aplică începând cu (...), iar prin semnarea actului adițional nr.1708/(...) la CCM la nivel de unitate, prevederile art.69 lit.b referitoare la acordarea primei de Z. C. pe anul 2010 urmează să se aplice începând cu (...), fiind voința părților consideră că instanța u poate cenzura voința acestora, deoarece nu a fost investită cu o acțiune în nulitate a acestor clauze contractuale.
Reclamanții B. G., C. S., C. D., C. G., G. I., J. V., K. A., L. B., M. G., N. I.,
O. I., P. V., R. R. , S. L., T. I., T. D., V. V. prin întâmpinare (f.32-33) au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de recurenta R. de T. F. de C. referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că prima instanță a dat o corectă soluționare acesteia, față de împrejurarea că reclamanții a fost salariați ai pârâtei recurente R. de T. F. de C., cu această pârâtă având încheiat contractul individual de muncă, astfel pârâta având calitatea de angajator direct.
Prin urmare, ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este calitatea de angajator, și aceasta aparține recurentei R. de T. F. de C., raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și reclamanți.
Din punct de vedere al raporturilor dintre angajator și salariat nu prezintă relevanță cine este semnatarul contractului colectiv de muncă, drepturile de natură salarială derivând din acesta, în beneficiul salariaților, își găsesc corespondența în obligația corelativă a angajatorului de a le plăti.
Chiar dacă recurenta R. S. de T. F. de C. nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art. 40 alin. 2 din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Delegarea de competență dată directorului regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților regionalei, decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. C. C. SA B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de recurenta S. C. C.
SA, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii
„cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamanți este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din
Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În concret, cu privire la plata premiului anual acordat cu ocazia Zilei F. aferent anului 2007, Curtea reține că dreptul la acțiune s-a născut la data de (...), iar întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în (...) (data depunerii acțiunii la oficiul poștal), se constată că aceste pretenții sunt prescrise ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, sub acest aspect criticile din recurs fiind fondate.
În ceea ce privește celelalte pretenții din acțiune, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției și a reținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție aplicabil în cauză de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c C. muncii.
Față de criticile pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), a premiului anual acordat de Z. feroviarului pentru anul 2008, 2009 și a ajutoarelor materiale de P. și C. pe anul 2009.
Astfel, prin art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, invocat în mod expres în cererea de chemare în judecată ca și temei al pretențiilor reclamanților, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia zilelor de P. și C. și de o premiere pentru Z. F. al căror cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), iar apoi prin actul adițional încheiat la data de (...) a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de (...).
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anii 2007 - 2008 sau 2009-2010.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate)rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și „vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Este real că o parte dintre reclamanți și-au încetat raporturile de muncă cu societatea pârâtă înainte de împlinirea anului calendaristic, însă această împrejurare nu este de natură să înlăture temeinicia pretențiilor lor, care au constat în acordarea salariului suplimentar pentru anul în care au încetat raporturile de muncă proporțional cu perioada lucrată din anul respectiv, Curtea reținând că dispozițiile contractuale redate mai sus nu condiționează acordarea salariului suplimentar de prestarea muncii pe întreaga perioadă a unui an.
Aspectele invocate de către recurenta S. N. de T. F. de C. C. C. SA prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De asemenea, se apreciază ca fiind nefondate motivele din recursul pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. SA ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr. 79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursurile declarate de pârâte împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anului 2007, aceste pretenții fiind prescrise.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și S. R. DE T. F. DE C. A. a S. „. C. SA împotriva sentinței civile nr.
4158 din 27 iunie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția prescripției cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2007 invocată de către S. C. C. SA și în consecință înlătură dispoziția de obligație a pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anului 2007.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: P. AR G . C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 611/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3250/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
