Decizia civilă nr. 4886/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4886/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de către reclamantul T. D. J. și de către pârâtul P. J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1195 din 1 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1195 din 1 iunie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea întregită, formulată de contestatorul T. D. J. în contradictoriu cu intimata I. P. - J. B.-N. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a O. nr. 220 din 13 octombrie
2010 emis de către P. județului B.-N.; s-a dispus repunerea contestatorului în situația anterioară emiterii actului de concediere; și a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul, începând cu data de 14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății.
A fost obligată intimata la plata către bugetul consolidat al statului, a contribuțiilor datorate de către angajat și angajator, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, calculate pentru perioada 14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata la întocmirea și depunerea declarațiilor lunare de buget, conform prevederilor legale, către toate instituțiile abilitate ale statului pentru perioada 14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective;
A fost obligată intimata la întocmirea fișelor fiscale pe numele contestatorului pentru perioada 14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata la consemnarea în carnetul de muncă al contestatorului, a tuturor modificărilor salariale care au intervenit în perioada
14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective.
Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor formulate.
S-a luat act de renunțarea contestatorului la judecata petitelor de obligare a intimatei la plata despăgubirilor morale în cuantum de 10.000 EUR
și respectiv 5.000 EUR, sume actualizate cu rata inflației la data plății.
A fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de intimata I. P. B.-N., în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
I. Cu privire la petitele de constatare a nulității, anularea ordinului deconcediere, reintegrarea în funcția deținută anterior și cele accesorii acestora.
Prin O. nr. 220 din (...) emis de P. J. B. N., ca urmare a reorganizării instituției și a desființării postului de consilier IA, începând cu data de (...) s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatorului T. D.-J. stabilite în baza contractului individual de muncă nr. 31/(...), indicându-se în preambul actele care au stat la baza emiterii acestui ordin.
T. a reținut că încadrarea contestatorului pe postul de consilier IA a intervenit ca urmare a reintegrării sale în funcție dispusă ca urmare a pronunțării de către Curtea E. a D. O. a hotărârii din 29 iulie 2008 în cauza T. împotriva României.
Verificând cerințele legale prevăzute de art. 65 alin. 2 din C. muncii, respectiv dacă desființarea postului deținut de către contestator a fost efectivă, și a avut o cauză reală, precisă și serioasă.
Din compararea organigramei și a statului de funcții, anterioare și ulterioare concedierii (f.64-67, 140-143) rezultă cu certitudine faptul că postul de consilier IA deținut de către contestator în cadrul direcției afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost suprimat, astfel încât ea este efectivă.
În toată procedura de reorganizare și mai apoi în actele de concediere s-a făcut trimitere generic la dificultățile economice și la necesitățile de restrângere a cheltuielilor bugetare, însă nici un moment nu s-a arătat în ce constă motivul concret pentru care se impune desființarea postului deținut de către contestator și nu a altuia.
În această privință, tribunalul a reținut că în referatul privind reorganizarea intimatei (f.69) s-a arătat că reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv , referitoare la studii. A. referat a stat la baza emiterii ordinului nr. 188/(...) (f.63), prin care s-a dispus reorganizarea instituției intimate, așa cum se reține și în avizul de legalitate nr. II/14703/(...) (f.68) .
Se poate astfel conchide că se poate vorbi de o cauză reală și serioasă a concedierii dacă ea se încadrează într-unul cele două criterii, enunțate.
În speță nici în cuprinsul ordinului contestat nr. 220/2010, nici a celui nr. 188/2010 nu se indică cum se aplică în situația postului deținut de către contestator (care interesează în cauză) criteriile menționate.
De altfel, intimata, căreia îi revine sarcina probei potrivit art. 287 din C. muncii, nu a probat că atribuțiile deținute de către contestator au fost desființate în proporție de peste 50%, situație în care devine credibilă ipoteza avansată de către contestator că postul său a fost desființat doar din dorința de a-l readuce în situația anterioară reintegrării.
Reținând că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, dispusă în temeiul prevederilor art. 65 alin.1 din C. muncii, nu a fost justificată de o desființare a postului determinată de o cauză precisă,
și reală, ceea ce echivalează cu lipsa acesteia, tribunalul a constatat că ordinul atacat încalcă prevederile imperative ale articolului citat, și este lovit de nulitate absolută, sens în care contestația va fi admisă.
Date fiind motivele de nelegalitate a concedierii reținute, nu se mai impune analizarea celorlalte considerente care au fost invocate de către contestator în sprijinul cererii sale de desființare a actului de concediere, ele având un caracter subsidiar.
II. Cererea de obligare a angajatorului la plata salariilor compensatorii prevăzute de C. colectiv de muncă unic la nivel național, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect față de admiterea pretenției principale.
Neîntemeiată a fost considerată cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata orelor pretins suplimentare, efectuate în perioada preavizului. În această privință, tribunalul a reținut că este reglementată de art. 74 alin.3 din CCM unic la nivel național posibilitatea pentru persoanele concediate ca în perioada preavizului să absenteze patru ore pe zi de la programul unității, pentru a-și căuta un loc de muncă. Fiind o posibilitate conferită celui aflat în preaviz, ea se acordă la cerere și nu din oficiu, iar în speță nu s-a făcut dovada că, contestatorul ar fi solicitat acordarea celor patru ore libere, și că intimata ar fi refuzat aprobarea cererii. Așa fiind, orele de muncă prestate se încadrează în programul normal de lucru, neputând fi calificate ca fiind ore suplimentare.
III. Contestatorul a solicitat și obligarea intimatei la plata unei amenzi contravenționale, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 276 alin.1 lit. e din C. muncii, cerere ce a fost apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată și a fost respinsă, întrucât pe de o parte instanța nu are calitatea de organ constatator, potrivit alin. 2 al articolului arătat, iar pe de altă parte, atât din cuprinsul dosarului de față cât și al celui cu nr. (...) rezultă că, contestatorul a fost cel ce a refuzat semnarea contractului individual de muncă, astfel că neperfectarea acestuia îi este lui imputabilă.
IV. În baza prevederilor art. 246 din C. de procedură civilă, tribunalul a luat act de renunțarea contestatorului la judecata petitelor de obligare a intimatei la plata daunelor morale, raportat la actul de dispoziție al reclamantului, concretizat în poziția consemnată în încheierea de ședință din
26 mai 2011.
Examinând cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulatăde către intimată în temeiul art. 57-59 din C. de procedură civilă împotriva M.ui A. și I. și a M.ui F. P., s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, și a fost respinsă în consecință.
Potrivit prevederilor art. 57 alin.1 din C. de procedură civilă, oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.
În speță, nu se regăsește ipoteza textului arătat, de vreme ce nici nu se poate imagina în ce fel instituțiile chemate în judecată de către intimată ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, respectiv desființarea actului de concediere, reintegrarea, plata salariilor etc.
S-a avansat de către cele două instituții chemate în judecată și ipoteza calificării cererii ca fiind una de chemare în garanție, însă o astfel de calificare nu poate fi făcută în condițiile în care intimata a invocat expres prevederile ce reglementează instituția intervenției forțate, și nu s-a susținut existența unei obligații de garanție între intimată și cele două ministere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T. D. J. și pârâtul P . J. B.-N.
Prin recursul declarat de reclamantul T. D. J. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul de a se admite petitele formulate la punctele 9 și 10 din cererea introductivă formulată de către reclamant în prezentul dosar.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că soluțiile date la petitele 9
și 10 din acțiunea introductiva sunt criticabile pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 din C., fiind date prin încălcări sau aplicări greșite a legii. Efectele acestor încălcări au condus, în mod nelegal, la respingerea ca neîntemeiate a petitelor arătate mai sus.
Referitor la petitul 9: „sa obligați pârâta la plata către reclamant a contravalorii orelor suplimentare efectuate în perioada preavizului";.
În opinia acestuia, instanța a reținut în mod greșit faptul că cererea sa este neîntemeiată față de prevederile exprese ale art. 74 alin 3 din CCM unic la nivel național, care are puterea unei legi.
T. trebuia sa verifice și sa constate ca reclamantul nu a fost informat de către instituția prefectului în privința existentei dreptului de a solicita reducerea programului de lucru în perioada de preaviz, în condițiile în care eu nu a mai avut un contract de munca în forma scrisa cu prefectura din data de (...) (data primei concedieri).
Cu alte cuvinte lipsa unei cereri exprese a reclamantului în vederea acordării celor patru ore libere se datorează exclusiv culpei prefecturii care nu la informat niciodată în privința drepturilor conferite de CCM unic la nivel național inclusiv dreptul arătat mai sus, împrejurare care reprezintă încălcarea de către prefectura a art. 17 alin. 2, litera I din C. muncii
Reclamantul învederează și faptul ca a fost discriminat în raport cu ceilalți salariați care au beneficiat de dreptul de a absenta patru ore zilnic în perioada de preaviz, prefectura încălcând astfel art. 5 alin. 1 și alin. 2 din C. muncii privind egalitatea de tratament fata de toți salariații și, respectiv, discriminarea salariaților în raporturile de munca.
Referitor la petitul 10: "sa obligați prefectura sa aplice ulterior reintegrării reclamantului, prevederile O. P. de B.-N. nr. 3., în privința echivalării funcției contractuale cu o funcție publica."
În opinia acestuia instanța a respins în mod neîntemeiat cererea de echivalare a funcției contractuale a reclamantului cu o funcție publica.
Referitor la motivarea instanței prin care s-a respins petitul 11 în baza pretinsei culpe a reclamantului pentru neperfectarea contractului de munca, solicită să se observe și să se retină că instanța i-a atribuit o culpă care în realitate aparține în mod vădit prefecturii, în condițiile în care reclamantul a refuzat semnarea contractului de munca întemeiat pe considerentul ca diminuarea salariului a reprezentat o încălcare contractuala grava a angajatorului.
T. în prezenta cauza a reținut ca prin SC 4. prefectura a fost obligata sa încheie un contract de munca în forma scrisa cu subsemnatul dar a omis să constate ca prefectura nu a îndeplinit aceasta obligație.
Solicită să se observe faptul ca daca reclamantul as fi fost în culpa pentru refuzul semnării contractului de munca atunci T. nu ar fi obligat prefectura prin SC 4. sa încheie un alt contract de munca diferit de cel pe care i l-a comunicat în data de 3 feb 2009 și care a fost constatat ca inexistent în aceeași sentința.
In plus, în condițiile în care pe rolul J. B. se afla Dosarul (...), cu termen de judecata în data de (...), în care instanța trebuie sa se pronunțe tocmai înprivința oportunității amendării prefecturii pentru neexecutarea hotărârii 4. privind obligația de a încheia un contract de munca în forma scrisa cu acesta, verdictul instanței de fond poate fi interpretat ca o antepronuntare.
Instanța a reținut greșit că reclamantul ar fi avut raporturi de munca cu prefectura stabilite în baza contractului individual de munca în forma scrisa nr. 31/(...).
În acest sens a învederat Sentința civila nr. 4734/F/(...) (fila 106, penultimul aliniat) pronunțata în dosarul 4736/2010, din care rezulta fără niciun dubiu ca un asemenea contract NU exista la data de (...) a pronunțării sentinței arătate.
Prefectura nu a făcut dovada ca ar fi executat sentința menționata anterior datei la care am fost concediat. De asemenea mai arată ca în data de (...) prefectura i-a comunicat un nou pretins contract de munca având același număr și aceeași data de (...). A. ultim contract de munca a fost semnat de către subprefectul Paun care nu lucra în instituție la data de (...).
Având în vedere cele ce preced solicită respingerea ca vădit neîntemeiată concluzia instanței referitoare la pretinsul contract de munca nr. 31/(...). De asemeni din Adresa nr. 6650/(...) a ITM B. (fila 36,37) rezulta în mod nereal faptul ca acest contract ar fi fost înregistrat în data de (...) deci după aproape un an de la data de (...), consemnata în fals de către prefectura prin sintagma "Î. și înregistrat la data de (...)".
Având în vedere cele ce preced, solicită în mod expres ca instanța de recurs sa respingă concluzia instanței de fond potrivit căreia reclamantul ar fi avut încheiat un contract de munca în forma scrisa cu prefectura și anume contractul nr. 31/(...).
Totodată solicită admiterea și a capătului de cerere privind reintegrarea acestuia în compartimentul de resurse umane.
Prin recursul declarat de pârâta I. P. J. B.-N. s-a solicitat modificareasentinței atacate și în consecință să se respingă acțiunea reclamantului.
În motivarea recursului pârâta a arătat că este adevărat că în referatul care a stat la baza O. P. nr.188/(...) privind reorganizarea Instituției P. - J. B.- N. în anul 2010 se arată că reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile de studii necesare ocupării postului, însă aceste condiții se referă la funcțiile publice și nu la posturile contractuale. La art. 100 alin.4 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare se prevede: „Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste
50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii." A. criterii se aplică funcțiilor publice și nu posturilor contractuale, astfel că În cazul de față nu sunt incidente și nu trebuia probat faptul că atribuțiile contestatarului au fost desființate în proporție de peste 50%.
La art. 61 lit. d din Legea nr. 53/2003, forma de la (...), este prevăzută ca și situație în care se poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, însă concedierea contestatorului s-a făcut pentru motive care nu țin de persoana salariatului, astfel încât acest criteriu nu este aplicabil în cazul domnului T. D.-J. astfel încât sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă referitoare la hotărârile judecătorești date cu aplicarea greșită a legii.
Față de desființarea postului de consilier IA, fără o cauză precisă și reală precizează:
În exercitarea atribuțiilor sale prevăzute la art.5 alin.4 din Hotărârea
Guvernului României nr.460/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind stabilirea numărului maxim de posturi și a structurii posturilor aferente instituției prefectului, Ministerul Administrației și Internelor prin adresele sale nr. 7837/(...) și 7922/(...) a arătat că este necesară reorganizarea Instituției P. - J. B.-N. și reducerea cu 25% a numărului de posturi din aparatul de specialitate al prefectului - componenta administrație publică ca măsură a procesului de eficientizare a activității structurilor subordonate. Pe cale de consecință a fost emis O. M. A. și internelor nr. II/9014/(...) prin care s-au desființat prin reorganizare un număr de posturi 14 posturi din care 1 de conducere și 13 de execuție, printre care se numără și postul de consilier IA din cadrul Direcției Afaceri Europene, Dezvoltare Economica și Conducerea Serviciilor P. Deconcentrate.
O. ministrului cu numărul de mai sus prin are s-a desființat postul de consilier IA se referă exclusiv la numărul și natura posturilor și nu la persoane astfel încât ipoteza că postul a fost desființat doar pentru că a fost ocupat de persoana contestatorului este infirmată. Fiind ordin al ministrului oricine ar fi ocupat acest post ar fi fost concediat în condițiile prevăzute de C. M.
Din analiza celor două adrese ale ministerului precum și a ordinului de mai sus reiese că s-au avut în vedere prevederile Legea nr.118/2010 și a Legii nr.11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010, deci în mod clar s-a avut în vedere reducerea cheltuielilor la nivelul instituției prefectului.
Reorganizarea și reducerea numărului de personal pe componenta administrație publică nu a fost dublată de o reducere a atribuțiilor instituției prefectului, Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată și Hotărârea Guvernului României nr.460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 nefiind modificate, aceleași atribuții urmând a fi exercitate cu un număr mai mic de personal. D. cum se poate observa au fost reduse proporțional același procent din toate structurile aparatului, fiind desființate mai ales posturile cu gradații profesionale superioare pentru a asigura astfel o reducere reală a cheltuielilor posturi unice, fără un grad mare de specializare și posturile unice a căror atribuții puteau fi preluate de alte categorii de personal. În această situație s-a desființat și postul de consilier IA pentru a asigura ducerea la îndeplinire a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare și eficientizarea activității instituției prefectului.
O dovadă în plus că reorganizarea a avut în principal o componentă economică este și faptul că în urma pronunțării Sentinței civile nr. 1., ministerul nu a dispus suplimentarea numărului de posturi existente la nivelul I. P. - J. B.-N., ci prin O. M. A. și I. nr. II/7933/(...) s-a dispus transformarea postului de execuție vacantat ulterior de referent grad IA în postul corespunzător funcției contractuale de execuție de consilier gradul IA.
La pronunțarea sentinței s-a avut În vedere referatul nr. I/C/ 14702/(...) care a stat la baza emiterii O. M. A. și I. nr. II/9014/(...) privind diminuarea numărului de posturi repartizat I. P. - J. B.-N. ca urmare a reorganizării, ordin care nu a fost contestat de persoanele interesate și care și la această dată este în vigoare.
În executarea acestui ordin a fost emis O. P. nr.188/(...) privind reorganizarea Instituției P. J. B.-N. în anul 2010 care nu a fost atacat și produce efecte juridice și O. nr. 220/(...) privind încetarea raporturilor demunca ale domnului T. D.- J., singurul act administrativ ca a fost contestat și anulat, deși are un caracter subsecvent celor două acte administrative de mai sus.
În opinia acesteia nu se poate reține că O. nr. 220/(...) este lipsit de cauză reală și serioasă, însă actele administrative în a căror executare este emis respectiv O. M. A. și I. nr. 11/9014/(...) și O. P. nr. 188/(...) sunt valabile și au o cauză reală și serioasă și produc în continuare efecte.
Era necesară admiterea cererii de participare în orice formă procedurală a M.ui A. și I. în prezenta cauză, fiindcă acesta a inițiat reorganizarea instituției, a stabilit numărul de posturi ce se impune a fi desființate, a emis actul administrativ în a cărui executare a fost emis O. nr. 220/(...), este real că a arătat că cererea este de chemare în judecată a M.ui A. și I. și nu de chemare în garanție întrucât s-a pronunțat cu privire la raporturile existente între minister și instituția prefectului în Dosarul civil nr. (...) al J. B. având ca obiect cererea de validare a popririi formulată de către creditorul T. D. J. în contradictoriu cu I. P. - J. B.-N. și nu putea să formuleze o poziție contrarie. Aceasta însă nu înseamnă că în virtutea rolului activ al instanței, aceasta nu ar fi trebuit să analizeze necesitatea introducerii în cauză a M.ui A. și I. și al M.ui F. P. pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la fond la termenul din (...).
Pentru motivele de mai sus, consideră că desființarea postului de consilier IA a avut o cauză reală și serioasă, Sentința civilă nr.1. fiind neîntemeiată.
Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea depusă ladosarul cauzei, a solicitat menținerea sentinței sub aspectele ce vizează respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a altor persoane.
Direcția Generală a F. P. B.-N., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtă cu consecința respingerii în întregime a acțiunii reclamantului și respingerea recursului declarat de acesta ca fiind nefundat.
I. P. J. B.-N., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitatrespingerea ca nefundat a recursului declarat de reclamant.
Reclamantul T. D. J., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, asolicitat respingerea recursului declarat de I. P. J. B.-N.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtei I. P. J. B.-N., se constată a fi nefundat având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin O. nr. 220 din (...) emis de P. J. B. N., ca urmare a reorganizării instituției și a desființării postului de consilier IA, începând cu data de (...) s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatorului T. D.-J. stabilite în baza contractului individual de muncă nr. 31/(...), indicându-se în preambul actele care au stat la baza emiterii acestui ordin.
Din cuprinsul O. nr. 220 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Astfel cum reiese din conținutul ordinului menționat, și cum de altfel s-a reținut și de prima instanță, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, au fost respectate de către angajator prevederile art. 65 și urm., art. 76
C.muncii, privind îndeplinirea condițiilor de formă, fiind menționate încuprinsul deciziei atât temeiul de drept cât și motivele care au stat la baza concedierii reclamantului.
Concedierea a fost consecința aprobării reorganizării Instituției P. J. B.-
N., în baza O. nr. 188 din (...) emis în executarea O. M. A. și internelor nr. II/9014/(...) prin care s-au desființat, la nivelul pârâtei recurente, prin reorganizare, un număr de posturi 14 posturi din care 1 de conducere și 13 de execuție, printre care se numără și postul de consilier IA din cadrul Direcției Afaceri Europene, Dezvoltare Economica și Conducerea Serviciilor P. Deconcentrate.
Potrivit dispozițiilor art. 65 C.muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.";
Concedierea în temeiul prevederilor art. 65 presupune o desființare reală și efectivă a locului de muncă, adică suprimarea acestuia din organigrama angajatorului, reieșind din compararea organigramei și a statului de funcții, anterioare și ulterioare concedierii faptul că postul de consilier IA deținut de către reclamant, în cadrul direcției afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost suprimat, astfel încât, astfel cum de altfel s-a concluzionat și de prima instanță, desființarea postului este efectivă.
Pe de altă parte însă, pentru ca desființarea postului să fie reală este necesar ca aceasta să aibă o cauză reală și serioasă, or, astfel cum în mod corect a concluzionat și instanța de fond, această ultimă cerință nu este îndeplinită în cauza dedusă judecății.
Astfel, după cum rezultă din Referatul nr. I/C/14702 din (...) privind reorganizarea intimatei, care a stat, printre altele, la baza emiterii ordinului nr.
188/(...), și prin care s-a dispus reorganizarea instituției intimate, așa cum rezultă și în avizul de legalitate nr. II/14703/(...), reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste
50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, or, în cauză nu s-a probat îndeplinirea acestei cerințe. Nu pot fi primite susținerile recurentei pârâte în sensul că aceste cerințe se aplică doar în situația persoanelor care ocupă funcții publice, cu trimitere la prevederile art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, nu și în situația posturilor contractuale, din moment ce o astfel de distincție între cele două categorii de posturi nu reiese din actul de reorganizare.
De asemenea, nu pot fi primite criticile aduse de recurenta pârâtă referitoare la neatacarea în contencios administrativ a actelor care au stat la baza emiterii O. nr. 220/2010, respectiv, O. M. A. și I. nr. 11/9014/(...) și O. P. nr. 188/(...), întrucât în prezenta cauză instanța este investită să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, specifice raporturilor de muncă
Susținerile pârâtei recurente referitoare la componenta exclusiv economică care a stat la baza desființării unor posturi la nivelul instituției și la caracterul obiectiv al selectării posturilor desființate, nu prezintă relevanță în condițiile în care aceste elemente nu au fost cuprinse în conținutul ordinului de concediere.
Față de considerentele expuse, se constată că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legii, impunându-se anularea acesteia șirepunerea părților în situația anterioară în condițiile prevederilor art. 78
C.muncii.
În executarea Sentinței civile nr. 1195 din 1 iunie 2011 a T.ui B.-N., atacată cu prezentul recurs, reclamantului i-a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 4. cu privire la care s-a dispus încetarea începând cu data de (...), în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c C.muncii, ca urmare a demisiei reclamantului.
Motivele de recurs, prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la soluția adoptată în ceea ce privește cererea de chemare în judecată a M.ui A. și I., sunt de asemenea nefondate, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a altor persoane întemeiată pe prevederile art. 57-59 C., astfel cum a fost formulată de pârâtă nu îndeplinește condițiile legale.
În baza principiului disponibilității, instanța este obligată să se pronunțe asupra cererii cu a cărei soluționare a fost investită, dând acesteia calificarea necesară ce rezultă din conținutul cererii și temeiul de drept invocat de recurenta pârâtă.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Referitor la recursul declarat de reclamant, Curtea constată că acesta aînțeles să critice, prin motivele de recurs, soluția instanței de fond dată asupra capetelor de cerere nr. 9, 10 și 11 din acțiunea introductivă de instanță, cu precizarea, în ceea ce privește petitul referitor la echivalarea funcției contractuale cu o funcție publică, că reclamantul a înțeles să renunțe în recurs la judecarea acestui capăt de cerere, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de (...), ca urmare a demisiei sale, astfel că motivele de recurs referitoare la modul de soluționare a acestei cereri rămân fără obiect, instanța urmând a lua act de poziția procesuală a reclamantului de renunțare la judecată.
În ceea ce privește plata orelor suplimentare pretins a fi efectuate de reclamant, Curtea constată a fi nefondate motivele de recurs, soluția instanței de fond fiind sub acest aspect temeinică și legală.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 74 alin. 3 din CCM la N. N.
2007-2010, „în perioada preavizului salariații au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unității, pentru a-și căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să le afecteze salariul și celelalte drepturi";, însă această prevedere contractuală nu instituie o obligație automată în sarcina angajatorului, ci o vocație, un drept al salariatului a cărui concretizare este condiționată de existența unei cereri din partea acestuia din urmă. Or, în absența unei cereri a reclamantului de acordare a orelor libere în sensul prevederii contractuale menționate anterior, nu se poate reproșa instituției angajatoare neacordarea acestora din oficiu și nici crearea unui tratament discriminatoriu în raport cu ceilalți angajați.
Contrar susținerilor recurentului, instituția pârâtă, în calitatea sa de angajator, nu avea obligația informării salariatului cu privire la drepturile conferite acestuia prin prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național, prevederile art. 17 din C.muncii instituind obligația angajatorului de informare a salariatului cu privire la clauzele esențiale ale contractului individual de muncă, ipoteza de la lit. l a textului art. 17 având în vedere existența unor contracte colective de muncă încheiate la nivel inferior - de ramură, grup de unități sau la nivel de unitate.
Pe de altă parte, chiar și în situația existenței unei cereri din partea reclamantului de a absenta patru ore pe zi de la programul zilnic în cadrul unității, aceasta ar fi presupus ca reclamantul să absenteze efectiv de la serviciu în limita celor patru ore, desfășurându-și efectiv activitatea conform unui program de lucru redus, fără a-i fi afectate drepturile salariale, ceea ce însă nu echivalează cu un drept de a beneficia de o remunerație suplimentară.
Munca suplimentă, astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 117 coroborat cu art. 109 C.muncii, are în vedere perioada în care salariatul prestează activitate peste durata normală a timpului de muncă, textul legal având în vedere durata legală a timpului de lucru și nu programul redus ca urmare a acordării unor facilități în favoarea salariatului.
În ceea ce privește cererea reclamantului de aplicare a unei sancțiuni contravenționale în sarcina pârâtei, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu poate avea calitatea de organ constatator al săvârșirii unei eventuale fapte contravenționale în sensul dispozițiilor art. 276 C.muncii, iar cu privire la existența unei culpe a reclamantului privind refuzul semnării contractului de muncă, Curtea constată că acest aspect nu formează obiectul judecății în prezenta cauză, formând obiect de analiză în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse raportat și la prevederile art. 276 C., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 -3 C., va fi admis în parte recursul declarat de reclamant, urmând a se da eficiență poziției procesuale exprimate de acesta privind renunțarea la judecată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect echivalarea funcției contractuale cu o funcție publică.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C., pârâta nefiind în culpă procesuală, având în vedere soluția pronunțată în prezentul recurs, va fi respinsă cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul T. D. J. împotriva Sentinței civile nr. 1195 din 1 iunie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că ia act de renunțarea reclamantului T. D. J. la judecarea cererii având ca obiect echivalarea funcției contractuale cu o funcție publică.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I. P. J. B.-N. împotriva aceleiași sentinței.
Respinge cererea recurentului reclamant privitoare la cheltuielile de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Aflat în concediu de odihnă S emnează Președintele Curții de A. C.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: S. I.
| ← Decizia civilă nr. 3949/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4268/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
