Decizia civilă nr. 1281/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1281/R/2011
Ședința publică din data de 6 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1868 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantele intimate O. M. R. și L. R., precum și pe pârâții intimați TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 aprilie
2011 prin fax și la data de 5 aprilie 2011 prin serviciul de registratură al instanței, reclamantele intimate au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea în vigoare, ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Instanța, având în vedere că atât prin cererile de recurs, cât și prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. M., reclamantele L. R. și O. M. R. au chemat în judecată pe pârâții M. J. și L. C., Tribunalul Maramureș, C. de A. C. și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții Ministerul
Justiției și L. C., T. M., C. de A. C. să fie obligați în solidar la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art. 47 din L. 50/1996, calculată la salariul de bază brut lunar începând din (...) și până la data de (...) pentru prima reclamantă și de la (...) până la (...) pentrusecunda, iar pârâtul M. F. P. să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că prin S. C. nr. 1259 din
(...) Tribunalul Maramureș a admis pretențiile lor privind acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2004-la zi.
Reclamantele au invocat decizia pronunțată la data de (...) de Înalta
Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii în dosarul nr.
5/2008 și au precizat că înțelesul sintagmei „ la zi"; a fost lămurit prin încheierea pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de (...) în dosarul
(...) în sensul că obligația de plată privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, subzistă în sarcina pârâților debitori ai obligației de plată și în continuare deci pentru viitor atâta timp cât actele normative în vigoare, luate în considerare la momentul pronunțării hotărârii, își produc efectele.
Pârâtul Ministerul Justiției și L. C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiuni, arătând că din februarie 2007 a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești,
O. nr. 8/(...), prin care a fost abrogată L. nr. 50/1996. În ce privește recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. 21/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție, pârâtul a arătat că, așa cum a decis Curtea Constituțională în
ședința din 27 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora, astfel că decizia menționată nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția G. a F. P. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că O. nr. 8. este o ordonanță aprobată de P. prin L. nr. 334 din 6 iulie 2001, astfel că este evident că voința că voința legiuitorului a fost în sensul abrogării textului de lege prin care magistraților și personalului auxiliar din instanțe și parchete li se acordă un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din venitul brut lunar.
Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1868/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), s-a admis cererea formulată de către reclamantele L. R. și O. M. R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și L. C., C. de A. C., Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamante a sumei reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății, începând cu data de (...) și până la data de (...) pentru reclamanta O. M. R. și până la data de (...) pentru reclamanta L. R.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantele au făcut parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul T. M. până la încetarea raporturilor de muncă prin pensionare. D. lor de natură salarială reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost recunoscut prin S. civilă nr. 1259 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, pentru trecut, respectiv pentru perioada 2004 - la zi.
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este reglementat de art. 47 din L. nr. 50/1996 și, la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut legiuitorul a avut în vedere condițiile de lucru în caremagistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, care există în aceeași formă și astăzi.
Drepturile salariale ale magistraților precum și ale personalului auxiliar prevăzute în L. nr. 50/1996 au fost supuse în timp unor modificări, printre care unele efectuate fără respectarea dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă cuprinse în art. 114 alin. 1 din Constituția României, respectiv art. 115 alin.1 după revizuire.
Astfel, prin O. nr. 8., ordonanță simplă, s-a „modificat"; L. nr.
50/1996, în sensul că acesta a fost „abrogat"; art. 47 din L. nr. 50/1996.
T. a reținut însă că abrogările textelor din L. nr. 50/1996 dispuse prin această ordonanță sunt neconforme cu prevederile constituționale, întrucât nu pot fi emise ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice și, totodată, încalcă și dispozițiile din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunțat Î., care prin
D. nr. 2., a admis recursul în interesul legii declarat de P. general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O. nr. 8., abrogată prin L. nr.
3..
Prin această decizie realizându-se doar o interpretare a unei dispoziții legale și nu o „legiferare"; și cum normele și actele imperative a unei dispoziții legale produc efecte de la data intrării în vigoare a dispoziției legale pe care o interpretează și nu doar pentru viitor, interpretarea dată de Î. are efect începând cu data intrării în vigoare a O. nr. 8. și nu doar de la data publicării deciziei Înaltei Curți de C. și Justiție în M. O. al R.
Potrivit art. 329 C.proc.civ., deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
S. civilă nr. 1259/(...) a T. M. a avut în vedere și a recunoscut reclamantelor dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada solicitată de aceștia la acea dată ( 2004 - la zi), reclamantele promovând acțiunea anterior pronunțării deciziei în recursul în interesul legii.
Ținând cont de D. anterior evocată, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, instanța a apreciat că este întemeiată parțial cererea de acordare a sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății, și după data de (...), până la data pensionării fiecărei reclamante.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal se asigură, potrivit art. 131 din L. nr. 304/2004, de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, această obligație revenindu-i în baza art. 19 din L. nr. 500/2002 și art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr. 34/009 ce stabilesc atribuții în sarcina sa, atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul F inanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., precum și Ministerul Justiției și L. C..
1. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării M.ui F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamante.
În motivarea recursului s-a arătat că art. 47 din L. nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. l pct. 42 din O.G nr.8..
Astfel, art. 47 din L. nr.50/1996 a fost abrogat cu mult înainte de intrarea în vigoare a O.U.G nr. 177/2002.
Potrivit art.62 alin.3 din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă: "(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de către P.".
În prezenta cauză nu este vorba de ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către P.
Nici în cazul în care abrogarea art. 47 din L. nr.50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea O.U.G nr.177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din L. nr.50/1996.
Astfel, voința legiuitorului a fost expres prevăzută în O.G nr.8., în sensul abrogării textului de lege pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Dispozițiile art.115 din Constituția României reglementează competenta legislativa delegata Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii care nu fac obiectul legilor organice, iar L. nr. 50/1996, nu face parte din aceasta categorie deoarece, nu reglementează domeniile rezervate legilor organice, legiuitorul putând sa instituie anumite sporuri la drepturile salariale, care pot fi modificate, anulate sau suspendate, iar daca situația juridica o impune, aceste aspecte se pot aduce la îndeplinire si pe calea ordonanțelor de urgenta.
Or, în speța, O. G. nr.8. nu este o ordonanța respinsa prin lege de către P. ci, dimpotrivă este o ordonanța aprobata de P. prin L. nr.334 din 6 iulie 2001. În acest context, este evident ca voința legiuitorului, expres si ferm exprimata în cuprinsul O. nr.8. a fost în sensul abrogării textului de lege prin care magistraților si personalului auxiliar din instanțe si parchete li se acorda un spor de risc si suprasolicitare neuropsihica în procent de 50% din venitul brut lunar.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune concluzia ca dreptul la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica prevăzut în favoarea magistraților si a personalului auxiliar de specialitate, prin art. 47 din L. nr.50/1996, si-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării exprese prin O. nr.8., acest drept a încetat sa mai existe, nemaiputând sa fie pretins si nici acordat.
Sporul de risc si suprasolicitare nu decurge dintr-o prevedere legala, ci dintr-o dispoziție legala abrogata care deci, nu mai exista, si nici nu deriva dintr-o jurisprudența constanta a instanțelor naționale.
În jurisprudența constanta a Curții Constituționale s-a stabilit ca sporurile, adaosurile si alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea si diminuarea acestora, acordarea într-o anumita perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categorii lor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca si a altor condiții si criterii de acordare țin de competenta si deopțiunea exclusiva a legiuitorului (decizia nr. 728 din (...) pronunțata de C. C.), respectiv ca, stabilirea principiilor si a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intra în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementarilor în aceasta materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din (...) pronunțata de C. C.).
Împrejurarea ca persista condițiile de risc si suprasolicitare neuropsihica nu poate conduce la aplicabilitatea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai exista o dispoziție legala care sa prevadă acordarea în favoarea magistraților si a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurata în aceste condiții.
În drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
2. Pârâtul Ministerul Justiției, prin propriul recurs, a solicitat casareahotărârii atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Un prim motiv de recurs invocat de recurent este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 C.proc.civ., recurentul susținând că prin această sentință, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Arată recurentul că interpretarea dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a constatat că este "nelegală" și nu poate produce efecte abrogarea art. 47 din L. nr. 50/1996 intervenită prin efectul O. nr. 8., nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres. Dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este D. Curții Constituționale din data de 27 mai 2009 privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Susține recurentul că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. 3 din L. nr.
4., după pronunțarea si intrarea in vigoare a Deciziei Curții Constituționale prin care se constata o ingerința nepermisa a puterii judecătorești in sfera prerogativelor puterii legislative si executive, D. nr. 2. a Înaltei Curți de C. și
Justiție, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Recurentul a mai invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C.proc.civ., arătând că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea reclamantelor, în condițiile în care prin OG nr. 8. privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției s-a abrogat L. nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Într-adevăr, art.47 din L. nr. 50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, dar textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din OG nr.8.. Având în vedere că, din februarie 2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, O. nr.8/(...), pretențiile intimatelor-reclamante sunt nefondate.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie
2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Precizează recurentul că, doar odată cu intrarea în vigoare a legii salarizării unitare, a fost reglementat dreptul personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Intimatele reclamante O. M. R. și L. R. au depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 16), solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, neîntemeiate și menținerea în vigoare, ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente C. de A. constată că recursurile sunt nefondate,având în vedere următoarele considerente:
Motivele de recurs invocate de către pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, precum și motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță invocat de recurentul M. Justiție sunt nefondate, având în vedere că D. nr.XXI din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O. nr.8., aprobată prin L. nr.3., este obligatorie pentru instanțe.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că „rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 8. au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din L. nr.
50/1996 și ale art. 231 din L. nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.";
Recurentul Ministerul Justiției a invocat în cauză și D. nr. 838/(...) a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, P.ul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, susținând că, ulterior publicării acestei decizii în M. O., D. nr. 2. a Înaltei Curți de C. și
Justiție, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
C. constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece chiar
Curtea Constituțională prin D. nr. 8. a reținut că: „..decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă.
De altfel, C. a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de 146 din Constituție și de L. nr. 4., aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzurezelegalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (D. nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în M. O. al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în M. O. al R. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."
Se reține astfel că această decizie nu poate avea nici o relevanță asupra deciziilor pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, anterior constatării acestui conflict juridic de natură constituțională.
C. nu poate reține nici susținerile recurentului Ministerul Justiției în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 8., având în vedere că din D. nr. 2. a Înaltei Curți de C. și Justiție nu se desprinde în nici un fel concluzia că această dispoziție ar fi limitată în timp. Dimpotrivă, efectele acesteia se produc în timp până la intervenția legiuitorului în materia salarizării personalului din justiție.
Se poate observa că Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat în considerentele Deciziei nr. 2. că dispozițiile art. 47 din L. nr. 50/1996 nu și- au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie
2008, sunt ulterioare publicării O. nr. 8., respectiv datei de 31 ianuarie
2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile O. nr. 8., situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării O. nr. 8..
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1
și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, C. urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1868 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C./B.G.
| ← Decizia civilă nr. 5/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia civilă nr. 2104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
