Decizia civilă nr. 5172/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ N. 5172/R/2011

Ședința din 12 decembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. G. : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î. M. împotriva sentinței civile nr. 1273 din 24 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. CU P. P. (...)HETU M., C. LOCAL S. M., P. O. S. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că reclamantul recurent S. L. din Î. M. nu a răspuns la adresa solicitată de către instanță la termenul anterior de judecată.

Curtea, din oficiu, invocă, ca motiv de ordine publică, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților intimați C. Local S. M. și P. O. S. M., în raport de obiectul acțiunii.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...), reclamantul S. L. din Î.ul M., în numele membrilor de sindicat Z. A. și B. I., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâților G. cu program prelungit nr. 12 S. M., C. Local S. Marmației, P. orașului S. M. și Ministerul Finanțelor Publice la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 1., începând cu trei ani anterior introducerii acțiunii până la (...) și, respectiv, prevăzute de art. 50 al. 1 din L.

1. cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

La data de (...), prin sentința civilă nr.1273/2011, pronunțată de T ribunalul Maramureș în dosar nr. (...)0, s-a respins acțiunea.

Hotărârea pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. F. P. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, prin prisma dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice.

Referitor la fondul cauzei, s-a reținut că membrii de sindicat indicați în petitul acțiunii introductive, au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din L. 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.

D. adeverința depusă de unitatea școlară rezultă că membrii de sindicat, aveau o vechime în învățământ după cum urmează: Z. A. - 33 ani 3 luni, iar B. I. - 38 de ani 3 luni.Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetele de muncă ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din L. 1. cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creș- tere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare cores- punzător tranșei anterioare de vechime.

Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr. 1. privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime. Așa cum reiese din ade- verința nr. 67/30.03.201, depusă la dosar, emisă de unitatea școlară pârâtă, la pârâtă nu s-a pus în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile OG 15/2008, privind acor- darea tranșelor suplimentare de vechime și astfel începând cu data de (...) s-au acordat în continuare tranșele suplimentare de vechime angajaților pârâtei.

Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclaman. privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din L. 1. cu modificările la zi este neîntemeiată, membrii de sindicat reprezentați beneficiind și pentru perioada solicitată prin acțiunea introductivă, de tranșa suplimentară de vechime.

În termen legal, a declarat recurs reclamantul S. L. din Î. M. prin care a solicitat admiterea acestuia cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.

Învederează, în esență, recurentul că membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt îndreptățiți să beneficieze de tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la data de 31 decembrie 2010.

În acest sens, subliniază că pentru perioada (...)-(...) nu au fost incluși în coeficienții de multiplicare creșterile aferente tranșelor suplimentare de vechime.

Începând cu 1 ianuarie 2010 și până la (...), conform prevederilor art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr.

1., privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens sunt și mențiunile M.ui Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului cuprinse în adresa nr. 757/80/(...).

Începând cu (...), drepturile solicitate nu se mai acordă ca urmare a faptului că prevederile art. 50 alin. 1 din L. nr. 1. au fost abrogate prin art. 39 din L. nr. 284/2010.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Pe cale de excepție pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., întrucât drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractul colectiv de muncă la nivelul I. Ș. J. M. în care Ministerul

Finanțelor Publice nu are calitate de parte. Mai mult, finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură de la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Pârâtul arată că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv P., potrivit art.17 alin.1 și art. 18 din L. nr. 500/2002, P.ul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.

Admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații săi, încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002.

Trecând la soluționarea cauzelor deduse judecății, Curtea reține următoarele:

Analizând cu prioritate excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților intimați C. Local S. M., P. O. S. M., Ministerul Finanțelor Publice - prin D. G. a F. P. M., Curtea le găsește întemeiate.

În acest sens, constată că obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 1., începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 1. cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

În raport de pretențiile formulate, reține că, cererea de obligare a pârâților C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.

O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.

Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, intimații C. Local al O. S. M. și P. O. S. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații lor.

Conform art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.

Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

P. O. S. M. este ordonator principal de credite al bugetului O. S. M.conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv S. M., art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a intimaților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.

Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor intimați, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.

În privința intimatului Ministerul Finanțelor Publice se reține că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, acesta „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a MFP „la plata"; tranșelor suplimentare de vechime.

Solicitarea de plată a dreptului salarial menționat se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul intimat și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de intimat.

Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului intimat, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice.

Prin urmare, Curtea concluzionează că în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul MFP este fondată.

Referitor la fondul cauzei, notează că potrivit art. 50 alin. 1 din L. nr.1., personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, alin. 2 al aceluiași art. 50 prevăzând că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin Ordonanța nr. 4/2006 au fost majorate, începând cu data de (...), salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, însă, prin această ordonanță nu s-au adus nici un fel de modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., respectiv, aceste tranșe suplimentare de vechime nu au fost incluse în coeficienții de multiplicare, aspect care rezultă cu evidență din textul O.G. nr. 4/2006.

Prin O.G. nr. 11/2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare însă, așa cum rezultă din art. 2 și 3 din O.G. nr. 11/2007, în acești coeficienți de multiplicare nu a fost inclus și sporul cuvenit pentru tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., ceea ce a fost inclus în coeficienții de multiplicare fiind sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 alin. 11 din L. nr. 1. (prin art. 2 din O.G. nr. 11/2007) și respectiv, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 50 alin. 13 din L. nr. 1. (prin art. 3 din O.G. nr. 11/2007).

Prin O.G. nr. 15/2008 au fost prevăzute creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, această O.G. nr. 15/2008 urmând să-și găsească aplicare începând cu data de 1 ianuarie

2008. Prin art. 2 din O.G. nr. 15/2008 au fost menținute dispozițiile art. 2 din

O.G. nr. 11/2007, iar prin art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 15/2008 s-a prevăzut că

„în coeficienții de multiplicare cuprinși în Anexele nr. 2, 2 a și în Anexele 1.1 b și 1.2 b, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de

1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime,prev. de art. 50 alin. 2 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.

O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată prin L. nr. 221 din 27 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730 din 28 octombrie 2008.

Potrivit art. I din OUG nr. 151 din 10 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, art. 5 a fost din nou modificat, păstrându-se, însă, dispoziția de introducere a creșterilor de 1. în coeficientul de multiplicare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 31 iulie 2009 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr.

15/2008, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.

În contextul legislativ expus, este evident că OUG nr. 151/10 noiembrie

2008 și L. nr. 221/27 octombrie 2008, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.

Astfel, singura normă care, în mod legal, poate sta la baza calculului tranșelor suplimentare de vechime rămâne art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 1.. Acordarea acestor drepturi apare însă justificată doar până la data de (...), aceasta în condițiile în care prin intrarea în vigoare a dispozițiilor L. nr. 3. - (...), legiuitorul a menținut beneficiul prevăzut la al. 1 din art. 50, abrogând însă în mod expres prin dispozițiile art. 48 pct. 40 din L. nr. 3., dispozițiile art. 50 al. 2 din L. nr. 1..

Așadar, legiuitorul a menținut și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., beneficiul tranșelor suplimentare de vechime, însă criteriile avute în vedere de către acesta prin art. 50 al. 2 din L. nr. 1. nu mai subzistă, stabilirea acestora în noua reglementare având la bază coeficienții de ierarhizare determinați și prin raportare la gradația corespunzătoare tranșelor de vechime indicată în A. II/1.2 din legea nr. 3..

În lipsa stabilirii de către legiuitor a unor criterii clare de acordare a acestor tranșe suplimentare de vechime, instanța nu se poate substitui acestuia, în caz contrar s-ar ajunge la o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

D.colo de aspectele evocate, Curtea constată că în baza dispozițiilor L. nr.

3., fiecare dintre membrii de sindicat reprezentați în cauză au fost reîncadrați.

Cum documentația de la dosar nu confirmă faptul că aceste decizii au fost contestate, deși reprezentantului recurentului i s-a pus în vedere să depună dovada contestării lor în condițiile actului normativ menționat, ele au rămas definitive. Prin urmare și acest aspect conferă un fine de neprimire demersului dedus judecății ulterior datei de (...).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamantului și va modifica în parte sentința, potrivit dispozitivului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de S. L. D. Î. M. pentru salariații Z. A. ȘI BELIN ILEANA împotriva sentinței civile numărul 1273 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea și, în consecință, obligă pârâta G. cu program prelungit nr. 12 S. M. să plătească salariatelor Z. A. ȘI BELIN ILEANA drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. numărul 1. pentru perioada (...)-(...).

Respinge acțiunea pentru drepturile aferente acestei perioade împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, C. Local S. M. și P. S. M. pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘED.TE

JUDECĂTORI G .

L. D. D. G.

S. D.

C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./ (...) Jud.fond: V.C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5172/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă