Decizia civilă nr. 5378/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 5378/R/2011
Ședința publică din data de 20 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. G. D. și de către pârâta SC S. C. SRL B. împotriva sentinței civile nr. 1594 din 9 martie
2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1594 din 9 martie 2011 pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte cererea reclamantului G. G. D. formulată în contradictoriu cu pârâta S. S. C. S. B. și în consecință: s-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au început la data de (...), fiind obligată pârâta să încheie un contract individual de muncă cu reclamantul începând cu această dată; a fost obligată pârâta să achite pentru reclamant contribuțiile aferente bugetului de stat pentru perioada (...)-(...); a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 390 de ore suplimentare efectuate. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 181 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei de concediere în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Muncii nr. 1/(...) emisă de pârâta, și reintegrarea pe postul deținut anterior.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat actualizat și a dobânzii aferente de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă, în funcția de inginer construcții civile și agricole, până la data de (...), când prin D. de concediere nr. 1/(...) i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 65 alin.
1 din Codul muncii.
După cum reiese din conținutul organigramelor pârâtei anterioare concedierii și ulterioare acesteia (f. 46, 47) în cadrul C.partimentului Rezistență -
Structuri din cadrul pârâtei a avut loc o reducere de posturi de la 24 la 9, printre care și postul reclamantului (f. 17-78).
Numărul total de posturi la nivelul societății s-a redus de la 61 la 38 de posturi (f. 46, 45).
Faptul că pe un site specializat pârâta are postate anunțuri de angajare de personal din data de (...) (f. 209-211) nu are nici o relevanță atât timp cât aceasta nu a procedat la angajarea unei alte persoane pe postul reclamantului (f. 24).
Dificultățile economice întâmpinate de pârâtă sunt relevate chiar de către reducerea masivă a posturilor cuprinsă în organigrama actuală a acesteia.
Având în vederea aceste considerente instanța a respins ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei de concediere nr. 1/(...) emisă de pârâtă și în consecință și cererile accesorii privind obligarea acesteia la reîncadrarea pe postul deținut anterior concedierii și la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat actualizat și până la data reîncadrării efective.
În privința cererii privind obligarea pârâtei să-i încheie contract individual de muncă începând cu data efectivă a începerii activității la aceasta și nu începând cu data de (...) instanța a reținut incidența prevederilor art. 16 alin. 1 și
2 din Codul Muncii.
Pârâta nu a îndeplinit obligația de a încheia un contract individual de muncă cu reclamantul anterior începerii raporturilor de muncă.
Conform înscrierii făcută în contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 4913/11/H/(...) (f. 25) reclamantul și-a început activitatea începând cu data de (...), fapt infirmat de declarațiile martorilor audiați (f. 216, 217) și de ordinele de deplasare emise de pârâtă.
În consecință, în temeiul art. 16 alin. (2) din Codul Muncii instanța a obligat pârâta să încheie contractul individual de muncă cu reclamantul începând cu data de (...), constatând că reclamantul a început raporturile de muncă începând cu această dată și nu cu data de (...).
De asemenea, în temeiul art. 40 alin. (2), lit. f) din Codul muncii, instanța va delega pârâta să plătească contribuțiile datorate bugetului de S. pentru reclamant, aferente perioadei (...) - (...).
În privința cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 525 de ore suplimentare efectuate în afara timpului normal de lucru și în zilele de sâmbătă instanța a reținut faptul că potrivit art. 117 și 120 din Codul muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară care dacă nu este compensată cu ore libere plătite se compensează în bani.
După cum reiese din pontajele depuse la dosarul cauzei reclamantul a prestat în timpul săptămânii de lucru, peste durata normală a timpului de lucru negociată cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, un număr de
390 de ore suplimentare.
Deoarece pentru aceste ore reclamantul nu a beneficiat de ore libere plătite instanța a obligat pârâta să le compenseze în bani.
În privința celor 135 de ore lucrate în cursul zilelor de sâmbătă instanța a reținut faptul că, contravaloarea acestora a fost plătită de pârâtă la valoarea negociată cu reclamantul și evidențiată în cuprinsul contractului de cesiune de drepturi de autor (f.27).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul G. G. D. și pârâta S C S. C. SRL B.
Prin recursul declarat de pârâta SC S. C. SRL B. s-a solicitat respingerea în întregime a acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta a arătat cu privire la obligarea de a plăti contribuțiile aferente bugetului de stat pentru perioada (...)-(...), că între părți s-a încheiat contractul de cesiune drepturi de autor, pe care l-a anexat la prezentul recurs - A. 1.
Pentru veniturile realizate de contestator în temeiul acestui contract (care se încadrează perfect în ipotezele Legii speciale având în vedere pregătirea de specialitate a C. - inginer proiectant construcții civile și industriale și obiectul contractelor derulate de societate la care acesta a lucrat efectiv, respectiv proiecte de arhitectură) societatea pârâtă a achitat către bugetul de stat contribuțiile impuse de L. - A. 2.
În această situație, societatea nu poate fi obligată la plata altor contribuții către bugetul de stat.
Numai în ipoteza în care instanța ar constata nelegalitatea C.ui de cesiune drepturi de autor pârâta ar putea fi obligată doar la plata diferențelor ce rezultă între contribuțiile datorate în baza C.ui Individual de M. și contribuțiile datorate în baza C.ui de cesiune, deja achitate.
Pentru aceste motive, decizia luată de instanța de fond este nelegală.
Cu privire la obligarea de a plăti reclamantului contravaloarea a 390 de ore suplimentare efectuate, pârâta a arătat că decizia instanței de fond este eronată.
Contestatorul a pretins plata orelor suplimentare lucrate în afara programului, în timpul săptămânii și în zilele de sâmbăta.
Între părți s-a încheiat contractul de cesiune drepturi de autor, anexat la prezentul recurs - A. 1. Prin acest contract remunerat pârâta a dat posibilitatea reclamantului să elaboreze documentații tehnico-economice, după orele de program și sâmbăta, respectiv în timpul său liber, potrivit propriei lui alegeri în ce privește orele și zilele lucrate, pentru a obține venituri suplimentare, la sediul societății și pe mijloacele de lucru ale acesteia (floter, calculator, xerox).
Prin acest contract remunerat, încheiat în condițiile legii, societatea a dat posibilitatea contestatorului să realizeze venituri suplimentare și în același timp societatea și-a asigurat condiții/mijloace necesare elaborării în timp util a proiectelor de arhitectură.
Pentru veniturile realizate de contestator în temeiul acestui contract pârâta a achitat către bugetul de stat contribuțiile impuse de lege - A. 2.
Deși s-a arătat și a probat instanței de fond această situație, instanța de fond a ignorat apărările pârâtei și a admis parțial cererea contestatorului și a obligat-o, în mod nelegal, la plata a 390 de ore lucrate în afara programului.
De asemenea recurenta pârâtă înțelege să critice soluția instanței de fond în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul declarat de reclamantul G. G.-D. s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune admiterea în întregime a acțiunii introductive.
În motivele de recurs reclamantul a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9
C.pr.civ., iar această hotărâre este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pârâta i-a comunicat prin adresa nr. 4/(...) decizia de preaviz nr. 4/(...), prin care i s-a adus la cunoștință că i se acordă pentru perioada (...) - (...) preaviz de douăzeci de zile lucrătoare. Având în vedere faptul că decizia privind acordarea preavizului i-a fost comunicată abia la începutul lunii august 2010 este evident că D. de concediere nr. 1/(...) a fost emisă de pârâtă anterior expirării celor 20 de zile lucrătoare de preaviz.
Ori, dreptul la preaviz prevăzut de art.73 alin.1 Codul muncii este un drept fundamental al salariatului, consfințit ca atare și în art.38 C.muncii, societatea nu este îndreptățită să nu acorde acest preaviz, iar salariatul, potrivit doctrinei, nu poate renunța la acesta.
Totodată se arată că pârâta nu a respectat prevederile 78 alin. 1 și 80 alin.
2 din C. Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, referitoare laacordarea unei compensații de ce l puțin un salariu lunar precum și dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate.
Pe de altă parte, desființarea postului reclamantului nu este una efectivă, reală și serioasă.
Astfel, dacă societatea a avut un număr de 61 de posturi anterior reorganizării și 38 după reorganizare, înseamnă că operabile în cauză ar fi fost prevederile art. 68 alin.1 lit. a Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă. Raportat la acest aspect, în situația în care toate cele 38 de posturi au fost reduse prin desființare, iar restul salariaților au fost concediați tot în baza art.65 alin.1
C.muncii, înseamnă că societatea pârâtă a procedat la o concediere colectivă mascată, nerespectând astfel prevederile art.68 și următoarele Codul muncii. Acest aspect nu a fost clarificat și avut în vedere de instanța de fond, care s-a limitat doar la a reține că numărul total al posturilor la nivelul societății s-a redus de la 61 la 38 de posturi.
Organigramele depuse de societate în probațiune nu sunt înregistrate la societate, la dosarul cauzei s-a făcut dovada aprobării acestor organigrame prin depunerea vreunei hotărâri asociaților din care să reiasă necesitatea reorganizării, respectiv a reducerii posturilor. Este evident că aceste organigrame au fost întocmite ulterior demarării prezentului litigiu, pro causa, acest aspect rezultând din faptul că organigramele anterioară și ulterioară reorganizării conține elemente contradictorii.
Societatea afirmă că a fost nevoie să reorganizeze activitatea prin reducerea posturilor datorită dificultățile economice, procedând în acest sens la reducerea posturilor din Departamentul Arhitectură și din Departamentul Tehnic, păstrând însă neschimbat numărul de postrui în departamentul administrativ. Ori, dacă a fost nevoie numărul de posturi în singurele departamente care asigurau producția în societate, cum se poate explica că numărul de posturi administrative a rămas neschimbat. Respectiv, se reduc posturile care aduc venituri societății
(arhitectură, rezistență - structuri, instalații sanitare, etc.) dar se păstrează cele care generează cheltuieli (4 posturi șoferi, 2 posturi - secretară, 2 posturi - agenți vânzări). Ori, se pune întrebarea logică și pertinentă - cum se poate justifica păstrarea aceluiași număr de posturi la departamentul administrativ în condițiile reducerii posturilor la departamentele de prestări servicii și producție?
Din extrasele de site-urile de specialitate, rezultă că societatea pârâtă a câștigat mai multe licitații în anul 2010, unele chiar în perioada în care a dispus
„reorganizarea societății ca urmare a dificultăților economice";, unele chiar în perioada în care a redus postul recurentului, fiind evident că nu motivele financiare sau economice au stat la baza concedierii acestuia.
Nu se poate reține că dificultățile economice ale pârâtei sunt relevante de reducerea masivă a posturilor, aceasta în condițiile în care nu s-a făcut dovada acestor dificultăți de ordin financiar. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din extrasele de pe internet depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea a dat anunțuri de angajare ulterior concedierii recurentului-reclamant.
În ce privește respingerea în parte a capătului de cerere ce vizează obligarea pârâtei la plata celor 525 de ore suplimentare, reclamantul-recurent consideră că soluția atacată este netemeinică și nelegală din prisma următoarelor considerente:
Reclamantul a solicitat plata acestor ore suplimentare efectuate sâmbăta în baza CIM și nu al contractului de drepturi de autor. Din contractul de drepturi de autor nu reiese că reclamantul urma să presteze activitate de proiectare în domeniul construcțiilor civile exclusiv în zilele de sâmbătă, fiind evident faptul că,având un program de muncă stabilit prin CIM și prin ordinele angajatorului, nu avea cum să presteze activitatea de creație intelectuală care face obiectul contractului de drepturi de autor decât după epuizarea programului de lucru și a sarcinilor de serviciu ce decurg din CIM - în caz contrar ar fi săvârșit o abatere disciplinară. Este evident că presupusa activitate de creație intelectuală -
„proiectare în domeniul construcțiilor civile"; - nu poate face obiectul Legii nr.8/1996 și că acest contract de drepturi de autor a fost încheiat doar pentru a masca plata drepturilor salariale reale negociate cu societatea, precum și plata contribuțiilor aferente pe care societatea ar fi trebuit să le achite în situația în care salariul real ar fi fost trecut în CIM.
Prin urmare, din probațiunea administrată și din declarațiile celor 2 martori, reiese fără urmă de dubiu că reclamantul-recurent a prestat ore suplimentare în baza CIM - atât în timpul săptămânii, cât și în zilele de sâmbătă
- din nici una din probele de la dosar nerezultând că cele 135 de ore suplimentare efectuate sâmbăta ar fi fost efectuate în baza contractului de drepturi de autor. De fapt, societatea pârâtă nici nu a făcut dovada serviciilor prestate de reclamant în baza acestui contract.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 august 2011 pârâta S. S. C. S. asolicitat admiterea apărărilor formulate de aceasta și respingerea recursului formulat de reclamantul contestator G. G.-D..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 1 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, menționându-se în conținutul deciziei faptul că postul de inginer construcții civile, industriale și agricole, ocupat de reclamant în cadrul societății, se desființează ca urmare a dificultăților economice, iar societatea nu dispune de un alt loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale a reclamantului. De asemenea s-a menționat faptul că a expirat durata preavizului de 20 de zile lucrătoare ((...)-(...)).
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii (art. 74 anterior republicării Legii nr. 53/2003) decizia de concediere trebuie să conțină motivele care determină concedierea.
Indicarea motivelor care au determinat concedierea presupune descrierea amănunțită și detaliată a acestora pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii dispuse, în condițiile în care art. 79 (art. 77 anterior republicării) din Codul muncii prevede în mod expres că „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și esteserioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
Or, în cauza dedusă judecății, elementele cuprinse în conținutul deciziei de concediere vizează motive cu caracter absolut general, valabile pentru toate desființările de posturi făcute de acest angajator, care nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantului recurent, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.
Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantului recurent desființarea locului de muncă, fără a se indica în vreun fel motivele ce determină această măsură, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantului a avut la bază o cauză reală și serioasă, cu atât mai mult cu cât, potrivit relațiilor comunicate Inspectoratul Teritorial de Muncă București prin adresa nr. 79951/(...), în perioada aprilie- decembrie 2010, la nivelul societății pârâte s-au efectuat un număr de 14 angajări printre care 2 au vizat posturi de inginer construcții civile, industriale și agricole, posturi similare celui ocupat de reclamant.
Instanța de fond în aprecierea legalității deciziei de concediere și-a argumentat în principal soluția pe situația rezultată din organigramele societății, anterioară și ulterioară concedierii, din care rezultă reducerea unui număr semnificativ de posturi la nivelul pârâtei angajatoare, fără a analiza, în concret, cu privire la postul reclamantului dacă desființarea acestuia a avut o cauză reală și serioasă. O astfel de analiză nici nu era posibilă în condițiile în care actul de concediere nu respectă prevederile legale imperative cu privire la conținutul său, respectiv condiția de a fi indicate în conținutul actului motivele care determină concedierea.
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută de art. 78 din Codul muncii (art. 76 anterior republicării), constatând că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, Curtea apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere emisă fiind nulă conform art. 78 din Codul muncii.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare.
Referitor la plata orelor suplimentare și a celor prestate în zilele de sâmbătă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 1 C.muncii (art. 117 anterior republicării), munca prestată înafara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109 (art.112 anterior republicării) - 40 ore/săptămână, este considerată muncă suplimentară.
De asemenea, efectuarea muncii suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, potrivit prevederilor art. 121 alin. 1 C.muncii (art. 118 anterior republicării), și regula este, potrivit art. 119 alin. 1 C.muncii, în forma în vigoare pentru perioada aferentă căreia se solicită acordarea drepturilor, aceea acompensării orelor de muncă prestate suplimentar prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile calendaristice.
Întrucât, în cauză pârâta în calitate de angajator nu a făcut dovada compensării orelor suplimentare prestate de reclamant cu timp liber corespunzător, hotărârea primei instanțe de obligare a acesteia la plata orelor suplimentare prestate în condițiile art. 123 C.muncii, (art. 120 în forma anterioară republicării) este legală și temeinică.
În ceea ce privește calcularea în concret a numărului de ore prestate, instanța a avut în vedere situația acestora astfel cum rezultă din pontajele depuse la dosarul cauzei, înscrisuri opozabile pârâtei, astfel că criticile acesteia aduse în recurs privind modul de calcul nu pot fi primite.
Referitor la cele 135 de ore prestate în zilele de sâmbătă, a căror efectuare a fost, de asemenea, probată prin înscrisurile de la dosar, se impune compensarea acestora în bani, în condițiile art. 137 C.muncii (art. 132 anterior republicării), neputând fi primită argumentația primei instanțe, în acord cu apărările pârâte, conform căreia aceste ore au fost prestate în temeiul contractului de cesiune de drepturi de autor.
Derularea raporturilor de muncă între reclamant și pârâtă este distinctă de obligațiile asumate de părțile contractante potrivit contractului de cesiune de drepturi de autor a cărui obiect vizează realizarea de proiecte în domeniul construcțiilor civile. C. menționat nu specifică în conținutul său o anumită durată a muncii reclamantului pentru a se putea circumscrie perioadei de efectuare a orelor suplimentare, dimpotrivă în temeiul acestui contract reclamantul beneficiază de o remunerație fixă pentru o activitate precis determinată, aceea de proiectare, distinctă de sarcinile de serviciu.
În ceea ce privește perioada (...)-(...), soluția primei instanțe de constatare a existenței raportului de muncă anterior încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, este temeinică și legală în acord cu prevederile art. 16 din C.muncii, în forma în vigoare în perioada de referință.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 C.muncii, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin art. I pct. 2 din L.a nr. 40/2011, „contractul individual de munca se încheie in baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba romană. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca. (2) În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat in formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă."; Or, din probatoriul testimonial administrat în cauză, reiese fără îndoială existența raporturilor de muncă între părți anterior datei de 15 octombrie 2009, începând din luna septembrie.
Întrucât în perioada (...)-(...), reclamantul a prestat activitate în baza unui contract individual de muncă, pârâta, în calitate de angajator, are obligația de a achita contribuțiile aferente drepturilor salariale acordate în această perioadă, către bugetul de stat, neputând fi primite susținerile acesteia în sensul remunerării reclamantului în baza contractului de cesiune de drepturi de autor, având în vedere considerentele expuse anterior.
Constatând că pretențiile reclamantului, astfel cum acestea au fost formulate prin acțiunea dedusă judecății, sunt întemeiate în integralitatea lor, pârâta fiind parte căzută în pretenții, aceasta datorează cheltuieli de judecată încondițiile art. 274 C.pr.civ., cu precizarea că în recurs nu s-a solicitat acordarea acestora.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul reclamantului cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate potrivit dispozitivului prezentei decizii, inclusiv sub aspectul capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară deciziei de concediere.
Totodată, în ceea ce privește recursul pârâtei, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul G. G. D. împotriva Sentinței civile nr. 1594 din 9 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în întregime acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC S. C. SRL B., și în consecință:
Dispune anularea Deciziei nr. 1/(...) privind concedierea reclamantului, emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul avut anterior concedierii, acela de inginer construcții civile, industriale și agricole.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 135 de ore lucrate în zilele de sâmbăta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. C. SRL B. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: P. R.a M.lena
| ← Decizia civilă nr. 1600/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3341/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
