Decizia civilă nr. 671/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ Nr. 671/R/2011
Ședința publică din data de 22 februarie 2011
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
Pe rol fiind recursul declarat de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. S. și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3879 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S. , privind și pe reclamanții CHIC.AN D., Ș. L., O. I. M., C. A., T. M., M. V., B. E., R. C., V. C. L., V. A., B. D. R., O. ANA, Ț. V., B. M., V. V., C.
- P. E., H. A., L. A. C. C., L. I., P. E. M., S. C. A., K. G., R. M. C., D. M. J., B. C., A. B., M. F. și pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - DNA- DIICOT.
La apelul nominal făcută în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâții recurenți prin motivele de recurs au solicitat judecata în temeiul art. 242 alin.2
C.proc.civ.
C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la doar.
C U R T E A :
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.(...) pe rolul T. S., reclamanții:
CHIC.AN D., Ș. L., O. I. M., C. A., T. M., M. V., B. E., V. C. L., V. A., B. D. R.,
O. ANA, Ț. V., B. M., V. V., C.-P. E., H. A., L. A., C. C., L. I., P. E. M., S. C. A., R. K. G., R. R. M. C., D. M. J., B. C., A. B., M. F. au chemat in judecata pe pârâții: M. J. ȘI L. C., T. S., CURTEA DE APEL CLUJ, M. F. P., ȘI
C. N. PENTRU C. D., solicitând instanței obligarea pârâților sa calculeze și sa achite reclamanților diferențele salariale dintre salariile încasate efectiv și cele corespunzătoare personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de (...) si pana la data de (...), efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților, și obligarea M.ui F. P. sa aloce fondurile necesare acestor plăți, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat următoarele:
Între procurorii selectați pentru DNA și DIICOT, pe de o parte, și judecătorii și procurorii de la judecătorii și tribunale, pe de altă parte, și între personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor direcții, respectiv din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii și tribunale, există discriminare privind modul de promovare sau selecție, salarizare și egalitate de tratament.
Așadar, personalul auxiliar angajat în cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. primește salarii mai mari decât cel de la judecătorii și tribunale, deși condițiile de pregătire profesională, de risc profesional sunt aceleași.
Se mai arată că, personalul auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. a fost încadrat direct pe post, fără nici un interviu, care să verifice pregătirea profesională, capacitatea de a lua decizii, răspunderea, rezistența la stres, precum și alte calități specifice.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Sunt invocate pentru motivarea în drept dispozițiile art.5 C. muncii, art.16 alin.1 din Constituția României, art.23 alin.2 din declarația U. a D.
O., P. I. cu privire la drepturile civile și politice, art.14 din C. pentru aplicarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și dispozițiile art.1 alin.(1) din Primul protocol adițional la C., privind protecția proprietății.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii arătând în motivare că reglementarea printr-un act normativ a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin O. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Reglementarea unor relații sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispozițiile Legii nr.1. se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale care instituie acele drepturi.
Parata C. de A. C. a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii reclamanților ca fiind ca neîntemeiata.
M. F. P., prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că litigiul privește un raport de muncă la care nu este parte, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii cu motivarea că lipsa beneficiarului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Prin sentința civilă nr. 3879 din (...), T. S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., a admis in parte acțiunea reclamanților: CHIC.AN D., Ș. L., O. I. M., C. A., T. M., M. V., B. E., V. C. L., V. A., B. D. R., O. ANA, Ț. V., B. M., V. V., C.-P. E., H. A., L. A., C. C., L. I., P. E. M., S. C. A., K. G., R. M. C., D. M. J., B. C., A. B., M. F., pârâții de rândul 1-3 fiind obligați să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea corespunzătoare procurorilor de la DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data de (...) pentru perioada efectiv lucrata.
Pârâtul Tribunalul Sălaj a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți.
S-a respins ca nedovedita cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În privința excepției calității procesuale pasive a paratului C. N. pentru
C. D., prima instanță a retinut ca intre acesta și reclamanți nu exista raporturi de serviciu și nici nu are atributiuni in asigurarea fondurilor necesare platii drepturilor solicitate de reclamanti, și in consecinta, nu are calitate procesual pasiva in prezenta speta.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a H.G nr.208/2005 și a H.G nr.
386/2007, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea
Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M.ui E. și F., este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a M.ui E. și F. se justifică și prin dispozițiile art.1 din O.G nr.22/2002, aprobată prin L. nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
S-a mai reținut că instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. Întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T., care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, produce efecte juridice diferențiate însistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din C. muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din C. muncii) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - C. de A. B., secția a VII-a, D. civilă nr. 2., în Al. Ț., „. de dreptul muncii";, 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.1., întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr.1.).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația U. a D. O. (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din P. internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G nr.1., privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările deulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 O.G nr.1. se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc., care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația U. a D. O., exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art. 6 alin. 2 din C. muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația U. a D. O. prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură
(cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza O.U.G nr. 27/2006.
P. I. cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din O.G nr.
1. coroborat cu art. 269 C. muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
S-a mai reținut că nu au relevanță în speță nici deciziile C. C., deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar „inter pares"; (I. Deleanu, „Justiția constituțională";, Ed. Lumina Lex, 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P. nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din C. muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile C. muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, C. civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile C. muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din C. muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 cod civil (C. Stătescu, C. Bârsan,
„Teoria generală a obligațiilor";, 1998, p. 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din L. nr. 304/2004, raportate la cele ale O.U.G nr. 177/2002 și
O.U.G nr. 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). Acești pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din O.G nr. 1., art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din O.G nr. 1., art. 2 pct.
1 din Declarația U. a D. O., art. 2 pct. 2 din C. nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din P. I. cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din C. muncii, prima instanță a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile (...) din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din C. muncii.
In temeiul art. 1 și 3 din D. nr. 92/1976 instanța a obligat paratul Tribunalul Sălaj sa facă cuvenitele mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere întemeiată, ținând cont și de prevederile art. 1082 din C. civil și art. 161 alin. 4 din C. muncii. Astfel, în acest articol se aratăcă debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din C. civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs CURTEA DE APEL C LUJ, considerând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:
Deși reclamanții sunt personal auxiliar și conex la Tribunalul Sălaj, prin sentința recurată s-a dispus plata în favoarea lor a diferențelor salariale față de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT, nefiind analizată discriminarea din punctul de vedere al salarizării acestei categorii de personal, potrivit prevederilor O. nr.8/2007.
Se mai arată că în materie de salarizare, existența de situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punct de vedere al funcției, cât și al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și Ministerul Justiției, prinreprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din C. de procedură civilă.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.
S-a mai invocat de către recurentă și depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că, prin decizia
C. C. nr.1325/(...) s-a constatat că dispozițiile art.27 al.1 din OG 1. „sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii,
și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative";.
Hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din C. de procedură civilă.
Astfel, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O. nr.
1.. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din O. nr. 1., exercitarea unor drepturise referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de O. nr. 1. sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.
D. de I. a I. de C. O. și T. este o structură în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea personalului auxiliar ce își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. trebuie să fie identică cu cea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și M. E. și F., criticând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea M.ui J. în temeiul dispozițiilor art.35 din L. nr.500/2002.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicită luarea în considerare a deciziei pronunțate de către Curtea Constituțională la data de (...), neexistând vreun temei legal pentru acordarea acestor drepturi salariale reclamanților.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile formulate de către MINISTERUL JUSTIȚIEI,
CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acestea sunt doar în parte fondate, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din C. muncii, art.26 din
P. internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la P. nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din C. Europeană a D. O., în forma modificată prin P. 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
D. C. C. nr.1325/(...) nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Astfel, potrivit disp.art.5 din C. muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din C. muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fărănici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit P. nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența CCJE , cauza Von Colson et Kamann c. Land Nord Reihein - Westfalm 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Se reține ca fiind nefondat și motivul de recurs invocat de către Ministerul Finanțelor Publice privind conflictul juridic de natură constituțională constatat prin decizia nr.838/(...) a C. C., dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, prin care s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Această decizie nu poate avea relevanță în cauză, pe de o parte, întrucât privește hotărârile pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României și, pe de altă parte, nu se poate susține că, prin sentința recurată s-ar fi instituit, modificat ori abrogat norme juridice cu putere de lege ori s-ar fi efectuat controlul de constituționalitate al acestora.
C., cu majoritate, reține că soluția de admitere a acțiunii reclamanților, de constatare a discriminării și de acordare a despăgubirilor pentru situația discriminatorie creată prin dispozițiile art.3 alin.7 din O. nr.8/2007, care prevedeau că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit alin.4, este corectă și legală, fiind stabilit în mod greșit doar cuantumul daunelor cuvenite, astfel încât, deși parte dintre considerentele primei instanțe sunt greșite, se va proceda la menținerea în parte a dispozițiilor sentinței recurate, cu substituirea motivării.
Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că art.3 alin.7 din O. nr.8/2007 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează personalul auxiliar din cadrul tribunalelor, față de cel din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, intimații-reclamanți fiind îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, potrivit disp.art. 269 din C. muncii.
Se reține în acest sens că, potrivit art.3 alin.7 din O. nr.8/2007 salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, de la D. N. A. și de la D. de I. a I. de C. O. și T. sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. 4.
Din dispozițiile Legii nr. 508/2004, se reține că D.I.I.C.O.T. este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul P. de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
În același sens, sunt și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr.
43/2002, în forma în care este în vigoare în prezent, potrivit cărora D. N. A. se înființează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul P. de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea P. N. A.
Analizând dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din
O.U.G. nr. 43/2002, se desprinde concluzia că D.I.I.C.O.T. și D.N.A. sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu este angajat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, se reține că la stabilirea salariilor brute lunare ale personalului auxiliar din cadrul Direcției N.e A. și din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din O. nr.8/2007, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul D.I.I.C.O.T., cât și în cadrul D.N.A. funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea salariilor brute lunare ale personalului auxiliar care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care acestea le au în competență. Atât D.I.I.C.O.T., cât și D.N.A. sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.
Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea salariilor personalului auxiliar. Mai mult, instanța supremă, prin D. în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice";.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de M. E. și F., se reține că, potrivit prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectelelegilor bugetare anuale și de rectificare, astfel încât în mod corect recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plății diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamanților, cu titlu de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din C. de procedură civilă, se vor admite recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., CURTEA DE APEL CLUJ ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și se va modifica în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul obligării pârâților de rândul 1-3 să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre salariile încasate efectiv și cele prevăzute pentru personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data de (...), pentru perioada în care aceștia au fost salariații pârâților.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. S. și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3879 din 6 septembrie 2010 a T. S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre salariile încasate efectiv și cele prevăzute pentru personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data de (...), pentru perioada în care aceștia au fost salariații pârâților.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 22 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. C. M. I. T.cu opinie separată în sensul casării cu trimitere G REFIER N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond.:- Tribunalul Sălaj:- D. P.;
- B. A..
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez oportună soluția casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În acest sens, rețin că deși reclamanții au calitatea de personal auxiliar, prin sentința pronunțată este comparată situația acestora cu cea a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, concluzionându-se în sensul existenței unei discriminări directe între reclamanți și acești procurori, sens în care s-a admis acțiunea pentru plata despăgubirilor constând din diferența dintre indemnizația încasată de reclamanți și cea corespunzătoare procurorilor din cadrul DNA și DIICOT.
Consider că procedându-se astfel, nu a fost practic cercetat fondul cauei, devenind incident art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție.
Nu consider că prin compararea situației reclamanților cu cea a unei categorii profesionale cu care nu există puncte de similitudine care să justifice comparația s-ar fi asigurat cercetarea fondului, oportună fiind cercetarea temeiniciei acțiunii prin raportare la situația personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, la care de altfel reclamanții fac trimitere prin cererea introductivă de instanță. Nu există nici un considerent al primei instanțe sub acest aspect, ba mai mult, chiar pronunțarea s-a făcut asupra a ceea ce nu s-a cerut, practic fiind cercetată o altă ipoteză juridică decât cea cu care instanța a fost investită.
Este neîndoios că din eroare s-a raportat prima instanță la o categorie profesională cu care reclamantele nici nu susține că ar fi comparabile, fiind evident că activitatea desfășurată, răspunderea acesteia sunt diferite între personalul auxiliar al instanțelor și reprezentanții M.ui public (procurori), astfel încât practic lipsește cercetarea fondului cauzei prin raportare la litigiul cu care reclamanții au investit instanța, anume, având ca și cauză situația de discriminare între acestea și personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T.
(...)
| ← Decizia civilă nr. 3773/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 402/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
