Decizia nr. 1287/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1287/R/2012
Ședința din 12 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. LOCAL B. S. împotriva sentinței civile nr. 1982 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. "I. S." T. DE S. - S. (P. V.) - Ș. S. N. DE S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 31 ianuarie 2012, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Totodată, se constată că la data de 06 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1982 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. B. și a respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Local B. S. și P. orașului B. S.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. „I. Slavici"; T. de S. - S. Ș. S. N. de S., C. Local B. S., P. orașului B. S. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. „I. S."; T. de S. - S. Ș. S. N. de
S. să acorde următoarelor cadre didactice: Podut Lia, Bridea Zorica, Grosan M., Groza D., C. V., Breban Rodica, Sisestean R., Pustai C.nu E., M. Ancuta, Luca Magdalena, Covaciu M., Iacob V., Dragoș M., Timar M., C. Nicoleta, Slivca V., drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.
2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. S. și P. orașului B. S. să asigure unității de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus- menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie
2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică u- nele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2. 2008, reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.Of. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. funda- mentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, pu- blicată în M.Of. Partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
M.Of. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. Ipct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 989/(...), a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către C. C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții
Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., întrucât reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1. așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste normenu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să be- neficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.
2.. tivului.
Așa fiind, acțiunea a fost întemeiată și a fost admisă potrivit dispozi-
Prin recursul declarat de pârâtul P. O. B. S. a solicitat modificarea sentinței atacate prin scoaterea O. B. S. prin primar, precum și a C. B. S., din cauza de față.
În motivarea recursului s-a arătat că primarul și consiliul local nu au obligația de a asigura din bugetele proprii decât cheltuieli complementare ale unităților de învățământ, aflate în raza de activitate administrativ teritoriale. Fondurile necesare asigurării salarizării precum și altor drepturi aferente salariilor, personalului didactic sunt asigurate de către bugetele de stat, sume alocate ulterior Consiliilor Locale, de unde, sunt repartizate instituțiilor de învățământ, acestea fiind în final, cele ce justifică, contabilizează și gestionează sumele astfel dobândite, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu.
Astfel, conform art.167 al 1 din L. Î.ului 84/1995 cu modificările și completării ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor județene sau locale, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobate prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică a inspectoratelor școlare.
Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile, pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, are I obligația de a fundamenta sumele necesare, conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget, emise de Ministerul Finanțelor Publice, care înaintează la C. N. pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar de S.,care propune spre aprobare M. E. și C., criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea Federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare, în vederea stabilirii necesarului de fonduri (art.33 HG.2192/2004- cu completările și modificările ulterioare).
Gestiunea sistemului de salarizare din învățământ se asigură de fiecare ordonator principal de credit, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual, și în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,bugetele loca le si bugetele fondurilor speciale precum si in limita posturilor aprobate. (L. Salarizării care reglementează drepturile de natura salariala ale personalului din învățământ art.2).
Raporturile de drept procesual, nu pot lua naștere decât între titularii dreptului c! rezultă din raportul de drept material dedus judecății,respectiv,rapoartele de muncă. Însă, între Instituția P.ui și/sau C.
Local B. S., pe de-o parte, și reclamant pe de altă parte, nu pot lua naștereraporturi de munca în sensul art.l0 și 14 din Codul Muncii. Acestea, iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice,potrivit art. 11, alin 5 din L. 128/1997 privind S.utul personalului didactic,întrucât angajarea pe post, se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare,semnată de I. Ș. G.
Astfel, având în vedere faptul că pentru membri de sindicat menționați în acțiune, calitatea de angajator aparține respectivei unități de învățământ prin director, acesta instituție fiind cea care, va justifica pe deplin calitate procesuală în cauza de fața.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.169 al. 1. din Codul Muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat, în situația în care, a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa acestuia,în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul
S-a mai invocat și prcatica Curții de A. C. în cauzele care au făcut obiectul dosarelor (...) și (...).
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 ianuarie 2012 pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare în data de (...) (f. 16-17), solicitând respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile salariale pentru membrii săi de sindicat), finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din
„sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate dinbugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul
2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur
și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Referitor la practica judiciară invocată de recurenți, se constată că în dosarele (...) și (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a P.ui orașului B. S. și a C. Local B. S. întrucât aceștia au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate de cadrele didactice părți în acele cauze. Or, așa cum s-a arătat anterior în prezentul dosar recurenții au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 3041 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. LOCAL B. S. împotriva sentinței civile numărul 1982 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2012. PREȘED.TE, JUDECĂTORI, D. G. S. D. L. D. PT. G., C. M.în CM semnează PRIM-G. M.LENA T. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: C. V.
← Decizia nr. 3795/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3954/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|