Decizia nr. 1313/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I C.
Dosar nr. (...)
D. C. Nr.1313/R/2012
Ședința publică din data de 13 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. N. și M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5740 din (...) a Tribunalului C. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - diminuare salariu cu 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 februarie 2012 intimatul Ministerul Justiției a înregistrat întâmpinare iar la data de 12 martie 2012 a formulat întâmpinare intimata C. de A. C.
C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere solicitarea părților de judecată în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții G. N. și M. Z. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL
JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ, au solicitat obligarea pârâtelor la recalcularea indemnizației cuvenite raportat la indemnizația de încadrare la nivelul lunii iunie 2010, restabilirea situației anterioare emiterii acestuia, restituirea sumelor de bani reținute în mod nejustificat, arătând în esență că reducerea salariului cu 25% pe o perioadă de 6 luni și perpetuarea acestuia după data de (...), când situația economică nu o mai impunea, lipsirea dreptului de a mai primi aceste sume de bani reprezintă o ingerință care a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor în sensul art.1 din P. 1 la C.
Deși prin L. nr. 2. s-a prevăzut că începând (...) cuantumul brut al salariilor pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%, încălcarea drepturilor reclamanților se menține întrucât în luna octombrie 2010 acestea erau deja diminuate.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că măsura diminuării are caracter temporar și este justificată iar Curtea Constituțională a stabilit caracterul constituțional al actului normativ prin D. nr.8.. La (...) a intrat în vigoare L.nr.284/2010 iar prin D. nr.1. a C. C. s-a stabilit caracterul constituțional al legii. Reducere cu 25% din salarii nu intră sub incidența art.1 la P. C. ingerința este justificată, scopul măsurii este apărarea interesului public, măsura este proporțională, nediscriminatorie și se respectă principiul legalității.
P. C. de A. C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii întrucât reducerea salarială și majorarea acordată prin L. nr. 2. reprezintă o opțiune a legiuitorului, dreptul de a continua perceperea unui salariu într-un anumit cuantum nu este un drept protejat de art.1 din P. 1 la C., reducerea s-a făcut prin lege și pentru o perioadă limitată de timp. P. a mai apreciat că nu se justifică invocarea excepțiilor de neconstituționalitate.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5740 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului C.pronunțate în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul C. de A. C. ca personal auxiliar de specialitate iar prin decizia nr.147/2011 a C. de A. C. s-a respins contestația reclamanților înregistrată sub nr.1004/2011 având ca obiect anularea Ordinului nr.341/C/2011 prin care s-a dispus diminuarea salariului de bază brut lunar și menționarea în carnetele de muncă ale reclamanților a salariului de bază stabilit potrivit L. nr.230/22009.
Începând cu luna iulie 2010, reclamanții au primit salariul diminuat cu
25% în temeiul art.1 din L. nr. 1..
Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din
Codul muncii.
Prin adoptarea dispozițiilor L. nr. 1., statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea salariilor cu 25 % până la 1 ianuarie
2011 și cu 10% în continuare, reclamanții nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit.
Dreptul reclamanților la plata unui salariu, fără a se garanta și un cuantum determinat al acestuia, este guvernat de art. 1 din P. 1 la C.
C. a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu. Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într- un anumit cuantum (cauza Eskelinen c. Finlandei).
Se fac aprecieri pe marginea jurisprudenței C. din spețe înrudite sau aparent aplicabile (cauza Kechko c. Ucrainei, Lelas c. Croației, cauza Hasani c. Croației, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, întrucât cuantumul salariilor s-a redus cu 25 % iar ulterior s-a menținut o reducere de 10%, menținându- se salarii care permit asigurarea unui trai decent în R.. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent.
Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
Împrejurarea că adaosul de 15% prevăzut de L. nr. 2. a fost aplicat la cuantumul prevăzut de lege (cel diminuat cu 25%) este în acord cu dispozițiile legale, prin urmare este neîntemeiată solicitarea reclamanților de a li se plăti indemnizația de încadrare nediminuată cu 25 % la care să se aplice adaosul de 15%.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 din L. nr. 1. și a deciziilor C. menționate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat reclamanții, solicitând modificareasentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată inițial.
În motivare reclamanții au reluat întocmai temeiurile de fapt și de drept cu care au motivat și cererea introductivă de instanță, arătând în esență că potrivit art. 1 din L. 1., începând cu luna iulie 2010 cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, stabilite în conformitate cu prevederile { H. "javascript:OpenDocumentView(1.,%202490701);" |L.-cadru nr. 3.} și ale { H. "javascript:OpenDocumentView(1.,%202427512);"
|Ordonan}{ H. "javascript:OpenDocumentView(1.,%202427512);" |ț}{ H. "javascript:OpenDocumentView(1.,%202427512);" |ei de urgen}{ H.
"javascript:OpenDocumentView(1.,%202427512);" |ță} a G. nr. 1. s-au diminuat cu 25%.
Analizând dispozițiile acestei Legi, Curtea Constituțională a reținut prin decizia 8. că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție sunt respectate, iar măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta
substanța dreptului constituțional protejat fiind evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se mențineamenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, respectiv
până la data de 31 decembrie 2010 .
Cu privire la invocarea faptului că art. 17 alin. (2) din lege acordă o posibilitate nelimitată G. sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, C. a constatat că "această critică nu este reală, întrucât (…) începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. (…) Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art. 53 din Constituție";, aceste considerente fiind avute în vedere de către Curtea
Constituțională și prin decizia 8..
Se mai invocă prevederile art. 20 din Constituție și la cele ale art.17 din Declarația Universala a D. O. și art.1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu invocarea practicii C.
Reducerea salariului cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie
2010) dar și perpetuarea acesteia și după data de (...), când situația economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente reprezintă o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din P. nr.1.
Prin legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut la art. 1. începând cu
1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie
2010, se majorează cu 15%.
Ori, la nivelul lunii octombrie 2010, indemnizațiile erau deja afectate de reducerea prevăzută de legea 1., ceea ce înseamnă că privarea noastră de drepturile salariale se perpetuează și ulterior termenului stabilit prin decizia
8. a C. C.
Ca atare se invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din legea 1. și art. 1 din legea 2., în măsura în care acestea perpetuează reducerea ce a afectat indemnizația și ulterior termenului impus de Curtea Constituțională prin deciziile sus amintite, încălcând dreptul de proprietate astfel cum este garantat de 44 și art. 41 din Constituție, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementat în art. 124, 125 din Constituție.
Nu se poate aprecia faptul că dispozițiile legii 1. au caracter temporar câtă vreme art. 16 al. 2 prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile { H. "javascript:OpenDocumentView(1.,%202490701);" |L.-cadru nr. 3.}, precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.
Aceasta presupune faptul că și după data de (...) indemnizațiile pot avea același cuantum câtă vreme legiuitorul a introdus condiția încadrării în cheltuielile prevăzute de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011, condiție apreciată de recurenți ca fiind pur potestativă, fapt care s-a și întâmplat prin intrarea în vigoare a legii 2..
Concluziile Comisiei Europene au fost că : „Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr.
2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a C. C. prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea uneireglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalelenaționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței C. C. care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor C. C. care sunt contrare dreptului Uniunii";.
În subsidiar subliniază că indemnizația de încadrare la nivelul lunii octombrie 2010, echivalentul salariului tarifar de pe statul de plată aferent acestei luni întocmit la nivelul C. de A. C. a păstrat cuantumul aferent lunilor ianuarie - iunie 2010, fără a fi afectat de reducerea aplicată prin legea 1., care s-a aplicat sub forma unei diminuări de 25 % calculată laindemnizația brută totală.
În aceste condiții adaosul de 15% prevăzut de legea 2., trebuia aplicat exclusiv indemnizației de încadrare brută lunară din această lună șinicidecum indemnizației de încadrare redusă printr-un artificiu din afara legii cu 25%.
În drept, art.7 din legea 2., art. 41,44,124,125 din Constituție, art.1din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deciziile C. C. nr. 8. și 8., Directiva Consiliului nr.
2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012 pârâtul
Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului.
În motivarea pârâtul a arătat că prin L. nr. 1. nu a fost modificată L. nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate, ci L. nr.
3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Trebuie avut în vedere și caracterul temporar al măsurii diminuării, precum și justificarea acestei măsuri. Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., pronunțând D. nr. 872/(...), din care se citează anumite considerente.
Începând cu data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare L. - Cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Sunt citate prevederile art. 1 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul
2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu mențiunea că acest act normativ este în concordanță cu prevederile art. 16 alin. 2 din L. nr. 1., text ce a fost avut în vedere de C. C. la pronunțarea deciziei mai sus menționata.
De altfel, și legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul sau și, cu precădere, art. 1 din actul normativa fost declarata constituțional prin decizia nr. 1655/(...) a C. C.
Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, „C. a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea că după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1..
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că „... se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, C. având în vedere expunerea de motive la legea criticată ...";, care prevede, printre altele, că în contextul crizei economice efectele măsurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul
2011 aplicarea unor măsuri de corecție.
Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a reținut Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la V., dată la cererea președintelui C. C. a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la V. din 17-18 decembrie 2010, în care s-a arătat în mod expres că „în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în condiții excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o Î. a independenței autorității judecătorești";.
Făcând trimiteri la cauzele S. et L. contra Suediei, Kechko versus Ucraina, Cazacu versus Moldova, Lelas versus Croația, Vilho Eskelinen și alții versus Finlanda, se concluzionează că înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a L. nr. 1. a procentului de 25% din salariu, aceasta parte a salariului nu poate fi avuta la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din P. 1 adițional la C.
De altfel, aceste aspecte au fost avute în vedere și de Curtea
Constituțională la pronunțarea deciziilor asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legi nr. 1. cu care a fost investită (nr.
872/(...), nr. 1414/(...)).
Se mai face trimitere la decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. și A. G. S. împotriva R. în care C. E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. Român a dispozițiilor articolului 1 din P. Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1., din care sunt citate ample considerente.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 martie 2012 pârâta C. de
A. C. a solicitat respingerea recursului.
În motivare, pârâta a arătat că prin recursul care face obiectul prezentului dosar, reclamanții reiterează întru totul cele susținute prin acțiunea introductivă.
Instanța a răspuns argumentelor reclamanților arătând că din practica
C. nu se desprinde ideea acreditată de reclamanți, conform căreia dreptul de a primi în viitor un salariu într-un anumit cuantum este unul garantat de C., dar a și procedat la analizarea măsurii în care menținerea reducerilor salariilor concordă cu exigențele C. De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva R. și A. G. S. împotriva R., C. E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor articolului 1 din P. Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1..
Sunt fără relevanță referirile făcute prin D. nr. 8. a C. C. la caracterul limitat - anume până la 31 decembrie 2010 - al măsurilor de reducere dispuse de L. nr. 1., căci atâta vreme cât însăși L. nr. 2. nu a fost declarată neconstituțională, ea trebuie să producă efecte potrivit celor dispuse în cuprinsul ei.
Soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu legea fundamentală a actului normativ devenit prin promulgare L. nr. 2., inclusiv, explicit, a prevederilor art. 1, prin care, așa cum s-a arătat, s-a materializat opțiunea legiuitorului de a nu reveni la nivelul salarizării anterior L. nr. 1.. În cuprinsul deciziei C. a examinat în detaliu problema pretinsei obligații a legiuitorului de a reveni la salarizarea anterioară lunii iulie 2010; a observat că autorii excepției au pornit de la o premisă greșită considerând că reglementările art. 1 din legea criticată permanentizează diminuareatemporară a drepturilor salariale prevăzute de L. nr. 1. și a reexaminat aspectele legate de constituționalitatea măsurilor de reducere a salariilor, așa cum o făcuse și în D. nr. 8., conchizând că în cauza de față, se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale.
Se face trimitere la cele arătate prin întâmpinarea depusă la prima instanță, cu privire argumentele pe care reclamanții le-au invocat în acțiune și care sunt coincidente cu cele din cererea de recurs.
Cu privire la solicitarea „., se arată că în mod neîntemeiat susțin reclamanții că adaosul de 15% trebuia aplicat exclusiv indemnizației de încadrare brută lunară din luna octombrie 2010 (care ar fi păstrat cuantumul aferent lunilor ianuarie-iunie 2010) și nicidecum indemnizației de încadrare redusă cu 25%. Este astfel întrucât art. 1 alin.(1) din Lege se referă la majorarea cu 15% a diverselor salarii de bază/indemnizații de încadrare „. cum au fost acordate"; în luna octombrie 2010 - așadar, afectate de reducerea cu 25%.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate șia apărărilor invocate, C. reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată, astfel, că prin motivele de recurs, este copiată practic cererea introductivă de instanță, ca atare, nu se critică în sine sentința ce face obiectul recursului, nu se fac referiri la considerentele sentinței, în sensul de a le combate și a propune un alt mod de interpretare a dispozițiilor legale, pentru a se putea răspunde acestor motive de recurs în sensul stabilirii modului corect de interpretare a legii, dintre cel propus de instanța de fond și cel pe care recurenții l-ar fi propus. Or, constatând că lipsește practic o critică a sentinței din acest punct de vedere, C. urmează a înlătura aceste motive de recurs, fiind legale și temeinice considerentele primei instanțe, fără a fi nevoie a le reitera.
Se vor sublinia doar câteva aspecte ce nu au fost avute în vedere de prima instanță:
Reclamanții se consideră vătămați în drepturile lor prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
În principiu, C. reține că art. 157 alin. 2 din Codul muncii (în numerotarea de la data derulării raporturilor juridice) prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul.
Practic, singurul considerent pentru care reclamanții afirmă încălcarea drepturilor lor prin aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. este că le este încălcat, înacest mod, dreptul la protecția proprietății, astfel cum este acesta reglementat de art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Or, prin decizia pronunțată la 6 decembrie 2011 de C. E. a D. O. în cauzele cu numerele 4. și 4., s-au declarat inadmisibile cererile prin care s-a invocat de către reclamanții F. M. și A. G. S., pentru aceleași considerente ca
și în prezenta cauză, încălcarea dreptului de proprietate.
S-a reținut de către C. E. a D. O. că prin C. nu se garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, așa încât, în condițiile în care prin L. nr. 1. s-a dispus reducerea salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate se poate susține că reclamanții posedau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional.
De asemenea, s-a mai arătat că și în ipoteza în care C. ar concluziona că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat în lumina art. 1 din Primul Protocol adițional, se constată că ingerința era prevăzută de lege, că urmărea un scop de utilitate publică, anume, de a salva echilibrul bugetar în condițiile unei situații de criză economică, că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în derularea politicii sale economice și sociale, că măsurile legislative criticate nu au așezat pe umerii reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul acestora la respectarea proprietății, garantată de art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. și că statul nu a abuzat de marja sa de apreciere și nici nu a încălcat justul echilibru între interesul general și cel particular.
C. își însușește aceste considerente, aplicabile în mod similar și raportat la invocata încălcare a prevederilor Declarației Universale a D. O..
Se mai invocă încălcarea principiului dreptului câștigat, principiu care, constată C., nu are o suficientă bază pentru a fi luat în considerare în scopul înlăturării unor dispoziții legale în vigoare. În plus, tocmai în contra absolutizării acestui principiu sunt considerentele C. Europene a D. O. din decizia pronunțată la 6 decembrie 2011 de C. E. a D. O. în cauzele cu numerele 4. și 4., citate în cele ce preced.
Orice discuție asupra convenționalității și constituționalității L. nr. 1. este superfluă, având în vedere dezlegările date de chiar organismele abilitate a stabili dacă prin anumite dispoziții legale au fost încălcate garanțiile date de C. R. sau de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (se are în vedere D. nr. 8. a C. C. a R.).
În anul 2011, s-a impus, conform reglementărilor invocate ale L. nr. 2.
(art. 1), o indirectă reducere a salariilor și indemnizațiilor în sectorul public, prin reglementarea majorării cu 15 % a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, (cu alte cuvinte, nu s-a revenit la cuantumul salariilor/indemnizațiilor de dinainte de reducerea acestora prin efectele L. nr. 1., ci la cuantumul astfel redus conform L. nr. 1. cu 15 %, s-a aplicat o majorare de 15 %).
Acest fapt nu are semnificația încălcării acelorași garanții convenționale și constituționale, întrucât, pe de o parte, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu C. a L. nr. 2., cu referiri punctuale la dispozițiile art. 1.
Pe de altă parte, se constată că argumentele C. în cauzele cu numerele
4. și 4., privind pe reclamanții F. M. și A. G. S., sunt aplicabile, mutatis mutandis, și pentru perioada guvernată, din punctul de vedere al salarizării personalului din instituțiile bugetare, de dispozițiile L. nr. 2., cu atât maimult, cu cât reducerea salariilor/indemnizațiilor pentru această perioadă (o reducere indirectă, rezultată din faptul că nu s-a revenit după data de (...) la salariul avut anterior aplicării L. nr. 1., ci s-a operat o majorare care nu complinea întru totul reducerea anterioară) este inferioară procentului de reducere considerat de C. ca nelezionar din perspectiva garanțiilor C.i, în cauzele menționate.
Sunt irelevante motivele de recurs întemeiate pe soluția dată de C. E. ÎN C. C-3., în condițiile în care nu tranșează chestiuni aplicabile speței, ci doar aspecte general acceptate de către instanțele naționale cu privire la primatul dreptului comunitar, ineficiente în măsura în care nu se indică de către recurenți dispoziții ale acestui drept care să fi fost încălcate prin măsuri interne. Cu alte cuvinte, nu se indică de către recurenți care este
„dreptul Uniunii"; a cărui aplicare prioritară îl solicită, pentru înlăturarea reglementărilor naționale care l-ar încălca.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. N. și M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5740 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului C. pronunțate în dosar nr.(...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 martie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.I. Prelipcesnu
| ← Decizia nr. 1/2213, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2025/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
