Decizia nr. 1341/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1341/R/2012
Ședința publică din data de 14 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: C. M. JUDECĂTORI: D. C. G.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2017 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați G. CU P. P. „. C. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 februarie
2012 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond și judecarea în lipsă.
De asemenea se constată că la data de 6 martie 2012 și reclamanta intimată a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, precum și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2017 din 11 noiembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: G. cu P. P. „. C. B. M., C. Local B. M., P. municipiului
B. M.
A fost obligată pârâta G. cu P. P. „. C. B. M. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii desindicat reprezentați de reclamant: L. I., A. F., P. C., B. L., M. M., C. A., H. C., C. S., P. A., P. O., A. L., P. V., B. D., P. M., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de L. nr. 1. și să plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. municipiului B. M. să asigure sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul
Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire, în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1., într-un recurs în interesul legii.
Pe fondul cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul a constatat următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei plecării în concediu.
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea reclamantului și a admis-o așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. și C. local B. M., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare s-a arătat că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală, se poate constata că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz existând lipsa calității procesuale pasive.
P. sau C. local al municipiului B. M. nu sunt angajatorii reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă.
În consecință nu există absolut nici o prevedere legală care să menționeze imperativ faptul că aceste sume se asigură de către P. municipiului B. M. și de către C. Local B. M.
P. municipiului B. M. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitate de angajator - în sensul prevederilor art.14 alin.1 din Codul Muncii. În situația de față, contractele individuale de muncă sunt încheiate între unitățile școlare în calitate de angajator și personalul didactic în calitate de angajator.
C. local este, potrivit art.23 din L. nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță Municipiul B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă, conform art.36 din L. nr.
215/2001) în problemele de interes local.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 februarie 2012, pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat respingerearecursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.
S. L. din Î. M. a înregistrat întâmpinare la data de 6 martie 2012 prin caresolicită respingerea recursului formulat de recurenți și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, membrii de sindicat au solicitat obligarea unității școlare la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului 2009-2010, fără aplicarea diminuării de
25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu
10 zile anterior plecării în concediu precum și plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local B. M., P. M. B. M.la asigurarea sumelor necesare plății.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor de natură salarială, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local al M. B.-M. reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. M. B.-M. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local B. M., P. M. B. M., față de obiectul cererii de chemare în judecată a acestor pârâți, și anume obligarea lor la alocarea sumelor necesare plății indemnizației de concediu, plată a cărei executare este instituită desigur în sarcina angajatorului, respectiv a unității de învățământ.
Prin urmare criticile aduse de recurenți sub aspectul lipsei calității lor procesuale pasive sunt nefondate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL B. M. împotriva Sentinței civile nr. 2017 din 11 noiembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2012.
PREȘED.TE JUDECATORI
C. M. D. C. G. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:H. D. M.
← Decizia nr. 2057/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4457/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|