Decizia nr. 138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 138/R/2012

Ședința ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4649 din 27 octombrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C.EAN, și pe pârâții intimați S. "N. I.", C. J. C., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reprezentanții pârâților intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 215 din legea nr. 62/2011, invocă și pune în discuția reprezentantei reclamantului intimat excepția tardivității recursului formulat de pârâtul recurent, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată acestuia la data de 03 noiembrie 2011, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 70 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 17 noiembrie 2011.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită admiterea excepției tardivității recursului și a se constata că recursul este tardiv. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4649 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Ș. „. I. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N.

A fost obligată pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază astfel:

- pentru anul scolar 2006 - 2007 pentru membrii de sindicat : V. I., S. O., G. C.,

D. R., M. A., L. M., I. A., T. A., V. I., H. T., S. N. T., G. M., M. ANA M., P. V., R. G., D. ANA, L. V., T. A., C. E., D. A., T. I., R. N.

- pentru anul scolar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : B. R. A., C. E., G. C., G. M., I. A., L. V., D. R., H. T., M. ANA M., M. M., P. V., S. O., V. D., V. I., T. A., T. A., T. I., R. N., R. G., D. A., S. C., L. M., V. I., S. N. T., D. ANA, M. ANA M.

- pentru anul scolar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : B. R. A., C. E., D. R., D. ANA, G. C., G. M., I. A. R., I. A., H. T., L. V., M. ANA M., M. M., P. V., S. O., S. C., R. N., R. G., T. A., T. I., T. A., V. I., V. D., D. A., V. I., L. M.,S. N. T.

A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței depusă în copie la f. 62-63, reclamanții au fost angajații pârâtei de rd. 1.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caractersocial, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii";.

Potrivit art. 157 al. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul consolidat de stat ori de la cel al unității administrativ teritoriale este stabilit prin lege, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

Prin urmare, drepturile salariale ale reclamanților, fiind stabilite prin lege și provenind în majoritate din surse bugetare, pot fi negociate prin contractele colective de muncă doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.

Prin art.36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 se prevede că salariații sunt îndreptățiți la „o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu";.

Acest drept salarial trebuia să fie achitat necondiționat, obligația de plată a acestor sume fiind pură și simplă, neafectată de modalități.

Art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede: „(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia.

(2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilorrespective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi.";

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2

Codul muncii, art. 157 al. 2 din Codul muncii, art. 33 al. 1 și 2 cu art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază astfel:

- pentru anul scolar 2006 - 2007 pentru membrii de sindicat : V. I., S. O., G. C.,

D. R., M. A., L. M., I. A., T. A., V. I., H. T., S. N. T., G. M., M. ANA M., P. V., R. G., D. ANA, L. V., T. A., C. E., D. A., T. I., R. N.

- pentru anul scolar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat : B. R. A., C. E., G.

C., G. M., I. A., L. V., D. R., H. T., M. ANA M., M. M., P. V., S. O., V. D., V. I., T. A., T. A., T. I., R. N., R. G., D. A., S. C., L. M., V. I., S. N. T., D. ANA, M. ANA M.

- pentru anul scolar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat : B. R. A., C. E., D. R., D. ANA, G. C., G. M., I. A. R., I. A., H. T., L. V., M. ANA M., M. M., P. V., S. O., S. C., R. N., R. G., T. A., T. I., T. A., V. I., V. D., D. A., V. I., L. M.,S. N. T. și va obliga pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a declaratrecurs expunând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

Examinând recursul declarat de pârât, Curtea de A. C. urmează să-lrespingă ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 4649 din (...) a T.ui C. a fost comunicată pârâtei recurente, conform dovezii de primire (f.70 dosar fond) la data de (...), iar recursulformulat de această parte a fost înregistrat la instanța de fond la data de (...) (f.2 dosar), în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art.215 din Legea nr.

62/2011, nefiind dovedită nici utilizarea mijlocului procesual pe care art. 104

C.pr. civ. i l-a pus la dispoziție, constând în considerarea actului ca îndeplinit în termen în cazul predării prin scrisoare recomandată la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de A. C. va respinge în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011, recursul declarat de pârâta recurentă, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4649 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. L. D. D. G. C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. I. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă