Decizia nr. 161/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 161/R/2012
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 9. din 26 aprilie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții intimați R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A., S. I. G. și pe pârâta intimată S. C. M. SA S. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a răspuns solicitărilor instanței prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 10 ianuarie 2012.
Constatându-se că s-a solicitat judecata în lipsă atât de recurentă cât și de intimat, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a admis în parte excepția lipsei calității de reprezentant aorganizației sindicale, invocată de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B. și în consecință, a fost anulată cererea de chemare în judecată în privința reclamanților C. T., B. I. și C. V.
S-au respins ca neîntemeiate excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G. prin S. L. R. V. R. C. C., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C. M." SA și S. N. de T. F. de M. C. M. SA - S. C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților R. A., R. A., M. I., N.
P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G. suma ce reprezintă diferența dintre cuantumul unui salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare și suma de 100 lei, cu titlu de primă pentru „. feroviarului"; 2007, precum și prima ocazionată de „. feroviarului"; pentru anii 2008 și 2009 echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamanților R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I desalarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Examinând prioritar excepția lipsei calității de reprezentant a S. L. R. V. R.
C. C. invocată de S. N. de T. F. M. „. M. S. B., în condițiile art. 137 C.pr.civ., T. a apreciat că este întemeiată.
Prin art. 28 din Legea nr. 54/2003 s-a prevăzut dreptul organizațiilor sindicale de a apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși, prin întreprinderea oricăror acțiuni prevăzute de lege, inclusiv prin formularea de acțiuni în justiție în numele membrilor lor, iar conform art. 222 din Codul muncii, la cererea membrilor de sindicat, sindicatul îi poate reprezenta în cadrul conflictelor de drepturi.
Din coroborarea dispozițiilor art. 222 din Codul muncii și art. 28 din Legea nr. 54/2003 rezultă că dreptul de reprezentare în justiție a intereselor unui membru de sindicat aparține numai sindicatului din care face parte.
Având în vedere faptul că reclamanții C. T., B. I. și C. V. nu mai sunt salariații pârâtei S. N. de T. F. de M. C. M. SA - S. C. din luna martie 2010 (f.17), anterior introducerii cererii de chemare în judecată (f.1- dosar (...)), tribunalul a admis excepția invocată în parte, cu consecința anulării cererii formulată de S. L. R. V. R. C. C. pentru reclamanții menționați.
Excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de acordare aprimei pentru „. feroviarului"; aferent anilor 2007, 2008 și 2009 nu este întemeiată.
Drepturile bănești solicitate sunt o componentă a salariului care așa cum este definit în cuprinsul dispozițiilor art.155 din Codul muncii, se compune din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Or, premiul solicitat constituie tocmai un astfel de adaos, lucru pe care angajatorul îl cunoaște și îl aplică de altfel prin calcularea tuturor contribuțiilor datorate la stat și în raport de acest premiu.
Potrivit art.166 alin.1 și art.283 alin.1 lit.";c"; Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Articolul 283 alin.1 lit.";e"; Codul muncii stipulează termenul de prescripție a dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art.283 alin.1 lit.";c"; Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, deci dispozițiile de la litera „c"; atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Or, acțiunea de față s-a formulat la Tribunalul Cluj la data de 1 aprilie
2010, deci in termenul de prescripție legal.
Excepția inadmisibilității acțiunii pentru anul 2009 este neîntemeiatăîntrucât drepturile solicitate au fost formulate în baza prevederilor CCM 2007-
2008, devenite scadente la data de 19 aprilie 2009 și respectiv 23 aprilie 2009, șinu în baza prevederilor CCM 2009-2010 care a fost înregistrat la D. B. sub nr.2584 din 4 iunie 2009 devenind aplicabil conform art.25 alin.3 din Legea
130/1996 de la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară negociată de părți. Prin urmare, drepturile solicitate le sunt conferite și de art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit pentru 48 luni prin actul adițional înregistrat la M. B. sub nr.370/(...) care este aplicabil și pârâtelor
Nici excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, nueste întemeiată, întrucât în temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței.
Este adevărat că art. 107 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, prevede înființarea comisiei mixte patronat-sindicate cu rol de analiză a sesizărilor privitoare la executarea contractului colectiv de muncă însă această procedură este una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ-jurisdicțional.
Prin urmare, persoana interesată are posibilitatea de opțiune între a se adresa organului administrativ - comisia mixtă patronat-sindicate - sau a se adresa instanței de judecată.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamanții R. A., R. A., M. I., N.
P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G., . S. L. R. V. R. C. C., în contradictoriu cu pârâtele, având în vedere actele depuse la dosar, precum și actele din dosarul nr.(...), respectiv contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007 - 2008, cel pentru anii 2009-2010 și contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții mai sus arătați au fost salariați ai pârâtei S. N. de T. F. de M.
C. M. SA - S. C. în perioada pentru care se solicită plata drepturilor indicate în acțiune, 2007-2009.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă iar potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. M. pentru anii 2007-
2008 înregistrat sub nr. 1632 din data de 29 martie 2007 (f. 45) și, prelungit prin actul adițional nr.1862/31 martie 2008 până la data de 30 iunie 2008, și continuând să-și producă efectele pentru încă 30 de zile, respectiv până la data de 30 iulie 2008, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr.
130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, se aplică de la data înregistrării contractului - 29 martie 2007.
Conform art. 62 din contractul colectiv de muncă mai sus arătat, cu ocazia sărbătorilor de P., C., „. feroviarului"; se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin egal cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, condiția fiind aceea ca salariatul să nu fi absentat nemotivat în cursul anului mai mult de o zi, să nu fi fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an .
Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 s-a aplicat începând cu data înregistrării sale - 4 iunie 2009, iar articolul 62 a fost modificat, în sensulmenționării faptului că ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F. nu se acordă pentru anul 2010.
În anul 2009, sărbătoarea pascală a avut loc în data de 19 aprilie iar Z. F. a fost declarată data de 23 aprilie.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 30 iulie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii
2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 iulie
2008 - 3 iunie 2009.
Însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006
și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea dreptul salariaților la ajutorul material solicitat, stabilit la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta fiind menționată în anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți în baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități la plata ajutorului solicitat.
Conform susținerilor pârâtei (f. 54), reclamanții îndeplinesc condițiile impuse de prevederile articolului mai evocat, în sensul că nu au avut sancțiuni disciplinare, absențe nemotivate și nu au beneficiat de concediu fără plată, astfel că sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederea contractuală prevăzută la art.62 alin.1 respectiv la art.71.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Z. feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia. Plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumului acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. P. financiare în anii de referință sunt irelevante pentru existența și executarea obligațiilor. D. s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii.
Așa fiind, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, tribunalul a reținut că aceste pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, astfel că le-a admis în parte și a obligat pârâtele să le plătească acestora ajutorul material acordat cu ocazia „Z. feroviarului"; pentru anii (...), cu mențiunea că în anul 2007 le-a fost acordat reclamanților un premiu de 100 lei, astfel că se impune a fi acordată doar diferența, precum și desărbătorile de P. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.30 din contractele colective de munca, potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
În baza art. 274 C.pr.civ., a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M.
SA, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingeriiacțiunii formulate de reclamanții R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A., S.
I. G., prin S. L. R. V. R. C. C..
- Recurenta critică hotărârea prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., arătând că în mod greșit a reținut prima instanță ca temei juridic aplicabil pentru capetele de cerere privitoare la premierea de Z. feroviarului, ajutorul material de P. prevederile art. 62 din C.C.M., care se referă la asigurările sociale și contractele de asigurare.
- Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. recurenta critică hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială.
A., reclamații solicită obligarea pârâtei la executarea clauzelor contractuale derivând din CCM valabile în anii 2007-2009, sens în care, raportându-se la teza finală a prevederilor art.283 alin. 1 lit. e Codul Muncii, apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului este stins prin prescripție în privința actualizării în raport cu rata inflației din ziua plății și acordarea retroactiv a premierii de Z. F. pe anii 2007, 2008 și 2009 și a ajutorului material de P. pentru anul 2009.
În sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială recurenta invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 1276 din (...).
Menționează că dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 din Codul muncii, ele ar trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă (bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor), or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Mai mult, din interpretarea alin. 2 al art.154 și art.161, alin 1 din Codul
Muncii rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Drepturile solicitate nu sunt stipulate în contractual individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (are caracterul unui drept suplimentar ce decurge dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci are caracter anual.
A., din economia textelor de lege raportat la obiectul cererii, rezultă că în cauză este vorba de un drept patrimonial ce izvorăște din clauzele unui contract colectiv de muncă, clauze ce nu au fost executate de către angajator.
Faptul că statutul premierii de Z. F. și cel al ajutorului material de P., este acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S. C. M. SA în raport cu angajații săi și are caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice stabilite de C. de A. al societății, rezultă chiar din faptul că acest ajutor este inclus în capitolul din CCM referitor la protecția salariatului (capitolul VI - Protecția salariaților) și nu la salarizare (capitolul II - S.ul de salarizare).
Menționează că termenul de premiere, așa cum se regăsește în art. 64 din
CCM face referire la o acțiune ce nu are caracter obligatoriu.
De asemenea, aceste premieri/ajutoare nu au caracter continuu si nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul C. M..
În raport de prevederile art. 155 din Codul Muncii, învederează că ajutorul material de Z. F., așa cum este stipulat în CCM aplicabile, nu reprezintă un adaos la salariu (care se plătește cel puțin o dată pe lună), cu atât mai puțin o indemnizație sau un spor.
Dimpotrivă, din redactarea textului din contractele colective de muncă coroborat cu art. 154, 155 și 161 din Codul Muncii rezultă că acest ajutor material, nu poate fi asimilat unui drept de natură salarială, iar simpla cuantificare prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu îi poate conferi natura juridică a unui drept salarial.
Mai arată recurenta că orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 (1) lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil. A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 283 (1) lit. e sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
- Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ., din perspectiva căruia a formulat următoarele critici: a) Sub aspectul soluției de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant a organizației sindicale pentru reclamanții R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G., recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, legea prezumă că o cerere de chemare în judecată formulată prin sindicat se realizează cu consultarea prealabilă și cu acordul membrilor săi. Deci, înainte de a introduce cererea de chemare în judecată, organizația sindicală are obligația de a consulta membrii săi de sindicat și de a obține acordul (semnăturile) acestora.
Instanța de fond trebuia să-și formeze convingerea că salariații cunosc demersul judiciar ce se promovează în numele lor și nu se opun acestuia, iar dovada certă consta într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat în consemnarea identității și a semnăturilor membrilor de sindicat.
Mai mult, tabelele depuse în dosarul (...), din care s-a disjuns prezenta cauză și în care se regăsesc și reclamanții mai sus enumerați, nu sunt semnate de către petenți și au antetul și ștampila S. L. al Reviziei de V. Dej T., deși acțiunea este formulată de S. L. R. V. R. C. C. în calitate de reprezentant al acestora.
Or, din coroborarea dispozițiilor art. 222 din codul muncii și art. 28 din
Legea nr. 54/2003 rezultă că dreptul de reprezentare în justiție a unui membru de sindicat aparține numai sindicatului din care face parte.
Este criticabilă soluția instanței de fond care a admis cererea reclamanților fără a avea în vedere că din tabelele depuse de S. L. R. V. R. C. C., reiese că petenții sunt membri unui alt sindicat decât cel care a formulat acțiunea, lipsesc semnăturile acestora din care să reiasă că aceștia cunosc demersul judiciar ce se promovează în numele lor și nu se opun acestuia.
Consideră recurenta că din cele de mai sus rezultă că SLRV Reg. C. a formulat prezenta cerere fără a avea un mandat expres din care să rezulte actulde voință al reclamanților de a declanșa un asemenea demers judiciar și de a fi reprezentați de un alt sindicat, decât cel al căror membri sunt. b) Instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea retroactivă a premierii de Z. F. pe anul 2009, considerând în mod greșit că baza legală conform căreia se impune a se acorda acest drept este chiar art. 64 din CCM pe anii 2007 - 2008, prelungit prin act adițional nr. 2093/(...) până la (...).
Instanța de fond face o gravă eroare susținând că ulterior încetării sale, la (...), CCM 2007-2008 continua să producă efecte, această susținere a instanței fiind în contradicție cu art. 245 lit. a din Codul muncii.
Or, în acest caz este evident că temeiul juridic aplicabil pentru capătul de cerere referitor la premierea aferentă Z. F. pentru anul 2009, îl constituie art. 64 din CCM pe anii 2009-2010.
De asemenea, instanța de fond, având în vedere faptul că aceste drepturi sunt cuprinse și în CCM la nivel de grup de unități, reține că drepturile solicitate le sunt conferite și de art. 71 din acest contract.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 130/1996: "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
Or, această renegociere, comparativ cu CCM la nivel de grup de unități pe anii 2007- 2010, constă în decizia părților de a nu acorda aceste drepturi pentru anul 2009 și este exprimată prin procesele verbale încheiate la (...) și (...), precum și prin art. 64 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de M. pe anul 2.. Aceste modificări nu au un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților, așa cum reiese din procesele verbale încheiate la (...) și (...).
Recurenta învederează și dispozițiile art. 24 alin. 2 și 3 din Legea
130/1996, subliniind că reclamanții prin organizația sindicală cer acordarea unor drepturi suprimate prin voința părților, deși nu au solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care reprezentanții salariaților au fost de acord.
Invocând prevederile art. 977 Cod Civil, recurenta arată că înțelegerea părților la data semnării CCM 2., a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei
1 de salarizare.
Datorită situației economice a societății pe care părțile semnatare au recunoscut-o, au convenit la neacordarea acestor ajutoare atât pentru anul 2009, cât și pentru anul 2010. c) Recurenta critică și soluția instanței de fond referitoare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, arătând că potrivit art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, dar și art. 7 alin.2 din Legea nr.
130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Apreciază astfel ca fiind eronate considerentele instanței de fond conform cărora nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea legii.
Obligația sesizării comisiei mixte patronat - sindicate, ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, este prevăzută atât în CCM la nivel de unitate (art. 107), cât și în CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010 (art. 117).
- Recurenta a formulat critici și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., arătând că ajutoarele materiale prevăzute de art. 64 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de M., sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existentaunei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestora. Așadar, acordarea ajutoarelor materiale pretinse prin acțiune nu se face în mod direct și imediat, ci cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, mai sus arătate, cu analiza și aprobarea C.ui de A. al societății. Aceste ajutoare urmau să se acorde doar în baza unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiara a societății permitea acest lucru. Ca exemplu, pentru anul 2007, salariații pârâtei au beneficiat de un ajutor material acordat cu ocazia Z. F., în cuantum de 100 lei brut/salariat, premiere aprobată în CA al C. M. SA prin H. nr. 4/(...). Menționează că această hotărâre a fost aprobată de către C. de A. al C. M. SA în urma unei ședințe statutare, la care au participat și 3 membrii ai organizațiilor sindicale, fără a se preciza ca această sumă este o plată parțială. Acordarea acestor ajutoare materiale nu sunt obligatorii, dovada fiind neincluderea lor ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. Ele pot fi acordate numai în anumite condiții negociate de părți. Prin acordul părților, în contractul colectiv de muncă s-a instituit un mecanism prin care să se poată acorda o sumă de bani cu ocazia Z. F. și Sărbătorilor de P. și C. Pentru ca aceste sume de bani să poată fi acordate trebuiau să fie parcurse o serie de etape. O. deciziei C.ui de A., decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor, vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o eventuală recompensă materială. S. N. de T. F. de M. "C. M." - S. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2008. Până în anul 2008 a fost în vigoare O.U.G. nr. 79/2001 prin care era obligată la respectarea acelorași dispoziții. În aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin hotărâri de guvern. Menționează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru anul 2007 profitul contabil nerepartizat a fost preluat în contul 117, fiind repartizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, conform art. 1, litera c din OG nr. 64/2001. În lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure un sprijin suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului. Mai arată recurenta că pentru anii 2008 și 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali au fost încheiați în pierdere. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 3041 C.pr.civ., art. 969, 977 și următoarele Cod Civil, prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii, Legii 54/2003, Contractele Colective de M. ale S. C. M. SA valabile în perioada 2008-2010. Intimatul S. L. R. V. R. „. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente: - Criticile formulate de recurentă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate. A., Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil. Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un drept bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial. Art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. De asemenea, conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii. Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Se reține astfel că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. - De asemenea, critica privind nelegala reprezentare a salariaților R. A., R. A., M. I., N. P., S. I. R., N. G., P. A. și S. I. G. de către sindicat este infirmată juridic de dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 (în vigoare la data promovării acțiunii ce face obiectul cauzei de față) conform cărora: „…Organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celui în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată";. Prin urmare, norma citată prezumă acordul membrilor de sindicat la formularea acțiunii, nefiind necesară exprimarea acordului expres decât pentru renunțarea sau opoziția la judecată. Dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 la care face referire recurenta nu au incidență în cauză, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la data de (...). Pe de altă parte, critica recurentei apare ca fiind nefondată și în raport de faptul că la dosarul de fond (filele 33, 34) au fost depuse tabelele nominale cu membrii sindicatului care sunt de acord cu reprezentarea, respectiv cu promovarea acțiunii pentru acordarea drepturilor bănești ocazionate de Z. F. ce fac obiectul cauzei, aceștia semnând în acest sens tabelele respective. - Cu privire la excepția inadmisibilității sau cea a prematurității justificate prin prisma neîndeplinirii procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat- sindicate, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că această procedură nu este obligatorie, ea nefiind prevăzută de lege, iar art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, prevede că numai în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se face după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute în acea lege. În cauza dedusă judecății nu există nici o procedură prealabilă prevăzută de lege care să fie obligatoriu de urmat înainte de promovarea acțiunii. În mod corect a reținut instanța de fond că „. prealabilă în fața comisiilor mixte"; la care face trimitere recurenta reprezintă o eventuală modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, care însă nu exclude accesul la instanță. - Sub aspectul motivului de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 7 cod proc. civ. Curtea constată că, într-adevăr, în considerentele sentinței instanța de fond a reținut că dreptul salariaților C. M. la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F. este prevăzut de art. 62 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. M. pentru anii 2007-2008, însă acest aspect nu poate fi considerat decât ca fiind rezultatul unei erori materiale, câtă vreme recurenta nu contestă faptul că în contractul colectiv de muncă menționat era prevăzut dreptul salariaților la ajutoarele materiale respective. Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la plata ajutoarelor materiale solicitate în temeiul art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2008, care are prioritate în aplicare, fiind încheiat la nivel superior, conform dispozițiilor art. 238 alin. 1 din codul muncii. - Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a admis acțiunea reclamanților privind ajutorul material de Z. F. 2009 în temeiul prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008. Dimpotrivă, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că în perioada evenimentelor Z. F. și P. 2009 nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății pârâte, însă reclamanții sunt îndreptățiți la plata ajutoarelor materiale cu ocazia sărbătorilor de P. și pentru Z. F. 2009 în temeiul art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtei. - În mod corect a reținut instanța de fond, în soluționarea excepțieiinadmisibilității acțiunii pentru anul 2009, faptul că Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat la data de (...), produce efecte după această dată, astfel că prevederile acestui contract nu sunt incidente sub aspectul ajutorului material de P. 2009 și premiului pentru Z. F. 2009, scadente la data de 19 aprilie 2009 și, respectiv, 23 aprilie 2009, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiului neretroactivității, aceste drepturi fiind deja exigibile la momentul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Este irelevant faptul că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost semnat de organizațiile sindicale la care sunt afiliați reclamanții, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art. 38 Codul muncii). Contractele colective de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune nu cuprind nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Prin urmare, fiind reglementate ca un drept pur și simplu până la concurența nivelului clasei 1 de salarizare, acordarea acestor drepturi nu este supusă condiției aprobării C.ui de administrație decât pentru ceea ce excede nivelului stabilit prin contractul colectiv. A. cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a și b din C. muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate, respectiv pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";. Criticile recurentei potrivit cărora obligația sa de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, sunt nefondate, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză prin care să limiteze sau condiționeze în acest sens drepturile de ajutor material cuvenite salariaților. Pentru considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. C. M. SA este nefondat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., urmează să îl respingă. În baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la fila 25 din dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S., împotriva sentinței civile nr. 9. din 26 aprilie 2011 a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului S. L. R. V. R. „. C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: I.S.
| ← Decizia nr. 543/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 392/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
