Decizia nr. 1812/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 1812/R/2012
Ședința publică din data de 25 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 55 din
16 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimatul S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați G. Ș. PENTRU I. M. ȘI S. S. M., Ș. CU C. I-V. (...)HETU M., C. LOCAL S. M., P. M. S. M., G. Ș. O. Ș., P. C. O. Ș., Ș. CU C. I-V. C. LA T. și P. C. C. LA T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 martie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat S. L. din Î. M. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 55 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții: G. Ș. PENTRU I. M. ȘI S. S. M., G. Ș. O. Ș., Ș. CU C. I- V. C. LA T., C. LOCAL S. M., P. M. S. M., C. LOCAL O. Ș., P. C. O. Ș., C. LOCAL C. LA T., P. C. C. LA T. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții G. Ș. pentru I. M. și S. S. M., G. Ș. O. Ș., Ș. cu clasele I-V. C. la T.
și Ș. cu clasele I-V. nr. 10 S. M. au fost obligați să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat Mih V., C. N., T. M., I. S., D. V., T. D., H. M. M., M. N. I., M. D., T. A. M., R. G., G. M. A., S. I., P. G. A., V. E., H.( Serba) C. E., Ș. M., G. M., Grad G., Ț. G., V. I. D., Zelenszky Tamara, Csatari V., I. I. D., M. A., T. E., C. A. B., F. G. M., C. L., V. A. I., P. D. L., B. A., R. D. M., R. G., B. D. A., D. L., B. G., B. N., S. I., P. I., T. M., M. M., Ț. P., N. C., B. I. A., T. I. R., P. T. P., M. I. M., B. M., T. C., R. M., M. M., B. M. I., T. M., N. I., M. I., M. V., V. A., L. V. M., H. L., M. I., T. L., B. V., B. V., B. G., B. A., C. D. I., M. C. M., Ona M., T. D., M. V., V. I., M. E. M. A., M. A., V. C. L., H. Ana, P. V., M. M., D. I., M. D., B. E. A., K. A. E., B. F., Ș. C., D. A. J., T. I. M., T. G., B. E., B. M. E., O. M. A., V. E., C. L., G. S., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații lor, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 2. de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de (...) și până la (...) și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local S. M., P. M. S. M., C. Local O. Ș., P. C. O. Ș., C. Local C. la
T., P. C. C. la T. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să aloce unităților de învățământ pârâte a căror finanțare au obligația de a o susține, sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
S-a respins cererea reclamantului de completare a carnetelor de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, că potrivit art.19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, ministerul coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție
În conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, sub imperiul căreia s-a născut dreptul pretins de membrii de sindicat reprezentați în cauză,
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
(2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.
(3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
Așa cum reiese din al. 5 al art. 167 din L. 84/1995, finanțarea de bază cuprinde și categoria cheltuielilor de personal incluzând indemnizațiile de concediu, obiect al prezentului litigiu.
Ca urmare, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F.
P. este conferită de prevederile legale evocate și va respinge excepția invocată de acesta.
Pe fond s-a reținut că la data investirii instanței cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic și didactic auxiliar al pârâtului G. Ș. pentru I. M. și S. S. M., iar o parte dintre aceștia au fost și sunt angajați și ai celorlalte unități de învățământ pârâte.
Începând din (...), d-na M. I. M. funcționează și la G. Ș. O. Ș., iar d-na T.
E., începând din (...), și la Ș. cu clasele I-V. C. la T.
Prin cererea formulată susnumiții au solicitat instanței obligarea angajatorului lor de a le calcula salariile, începând de la data de (...) și până la
(...), utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 2. deaprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - (...), aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale C.
Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (D. nr.
1221/12 noiembrie 2008, D. nr. 842/2 iunie 2009, D. nr. 989/30 iunie 2009).
Prin D. nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr.
136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 2. și în anul 2010, instanța a reținut prevederile art. 7 alin. 2, 30 alin. 5 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici L. nr.
329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, s-a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie
2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr.
1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitatecu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin L. nr. 3..
Însă, cum prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu L. nr. 2., și nu cu O. de urgență a G. nr. 4..
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile C. Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din
28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE prin D. G. A F. P. M. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de obligare a ministerului la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate.
În motivare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. întrucât această instituție nu are raporturi juridice cu reclamanții.
S-a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine G. respectiv P. potrivit art.17 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Admiterea cererii împotriva pârâtului ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane și care nu se numără printre angajații săi.
S-a invocat decizia nr. 10/(...) pronunțată de I. Curte de C. si J.
Pe fond solicită respingerea acțiunii deoarece potrivit art.2 din OUG nr.136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008: Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ stabilită prin L. nr.2. se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut in baza contractului colectiv de munca la nivelul I. Ș. al județului M. in care Ministerul Finanțelor
Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.161 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de baza a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde si cheltuielile de personal se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Potrivit art.8 din L. nr. 69/2010 a responsabilității fiscale - bugetare Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară.
Același act normative prevede ca totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
S. L. D. Î. M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Raportat la conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială.
Prin atragerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în proces se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, reclamanții nu au invocat existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci au avut în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul
Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările șicompletările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva M. F. P., care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri, astfel încât se constată a fi întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent. Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât. Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 55 din 16 ianuarie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință, respinge acțiunea formulată de S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu acest pârât. Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI I.-R. M. C. M. S.-C. B. Cu opinie separată în sensul respingerii recursului Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud. fond G. B. G. G. C. Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M. Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE este nefondat, pentru următoarele considerente: Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară intimată în cauză. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde seprevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetuluide stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Se mai reține că răspunderea M. F. P. în ceea ce privește acordareaintegrală a drepturilor bănești cuvenite personalului didactic prin lege, decurge și din art.8 alin.1 al Legii nr.24/2000, întrucât legiuitorul a avut, pentru adoptarea actelor normative de salarizare, avizul tuturor autorităților interesate în aplicarea acestora, deci și a M. F. P., astfel încât, în cauză, recurentul nu-și poate invoca propria culpă privind neacordarea efectivă a unor drepturi prevăzute expres în legi ce au avut avizul său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform disp.art. 23 și 30 alin.1 din L. nr.24/2000, Statul, la elaborarea acestor legi a luat desigur în considerare "diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ"; și "efectele avute în vedere"; prin această reglementare, în urma evaluării impactului financiar asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung ( 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri. Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturibănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiazăacțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri. Se reține astfel că M. F. P. îi revin at ribuții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ , în b az a leg ilor în v igo are ce regle men te az ă drep tur i ale personalului didactic, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la asigurarea finanțării necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesullegii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de cătreinstituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate îninteresul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. În primul rând, consider că, astfel cum rezultă din considerenteleacestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar."; De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la cererile de chemare în garanție a M . F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sauordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; La punctul 3 din decizie, denumit: „. pronunțate de instanțele judecătorești";, s-au reținut următoarele: 3.2. Alte instanțe au respins cererile de chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că între instituția publică chemată în garanție și instituțiile publice pârâte nu există un raport juridic obligațional."; În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii vizează ac eeași problemă de drept ref eritoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de proced ură civilă raportate l a art. 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executar ea obligațiilor de pla tă ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor dr epturi de natură s alari ală personalului bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de pr ograme educaționa le pe suport ele ctronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar."; Astfel, doar analizâ nd cele reținute pri n decizie cu privire la problemele de drept asupra că rora instanțele au pronunțat soluții diferite, se reține că acest recurs în inter esul legii nu putea soluționa decât cer erea cu care a fost investită legal, respectiv doar chestiunea cererii de chemare în garanție a M. F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar . De altfel, conform art.3305 din Codul de procedură ci vilă , recursul îninteresul legii este admisibil do ar d ac ă se f ace dov ad a c ă problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit pr in ho tăr âr i irevoc ab ile. În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor drep tur i de n atur ă s al ar ial ă perso n alul u i buge tar, respec tiv person al d id ac tic, person al d in s is te mu l s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i, se judecă într -un cadru procesual în care Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât, solicitându-se d e c ătre recl aman ț i ob l ig are a aces tu ia l a aloc are a f ondurilor neces are pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te acț iun i, s au l a as igu r are a f in anț ăr ii nece s are, de aproximativ 7 ani de zile,invocându-se în principal prevederile Legii nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele publice, cu modifică rile și completările ulterioare, dar și cele ale Ordon anțe i G. nr. 2., mai ales pr in excepț iile l ipse i c al ităț ii procesu ale p as iv e invoc ate de c ătre acest minister. Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și încontencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărârijudecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată. În toată această perioadă , probabil în urma practicii constante a ins tanțelor judec ător eș ti de obl ig are a aces tu i min is ter l a al oc are a de f onduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a i nvestit cu legitimare procesuală de a exercita recursul în interesul legii, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și colegiile de conducere ale curților de apel nu au constatat că această problemă de drept ar fi fost soluționată diferit de către instanțele judecătorești, nefiind promovat un recurs în interesul legii în acest sens. Po tr iv it ar t.329 al in. 1 d in Codul de pro cedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost modificat prin L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a c erere a min is trulu i ju s tiț ie i ș i coleg iile de conducere ale curț il or de apel, au drep tul, pen tru a as igur a in terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a l eg ii pe în treg ter itor iu l R. s ă ce ar ă Î. C. de C. ș i Jus tiț ie s ă se pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au f ost soluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele judec ătore ș ti. Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens. Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență. În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ul ter ior, colegiile de conducere ale curț ilor de apel au sesizat Înalta Curte de Cas aț ie ș i Jus tiț ie cu pronunțarea unor decizii în interesul legii privind drepturi de natură salarială ale personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din s is te mul s an itar, per son al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i p ubl ic i , în care au fost ataș ate ș i exa minate hotărâri ju dec ătoreș ti d in în tre ag a ț ar ă în c are, în calitate de pârât în cererile de al ocare a fondurilo r necesare plății drepturilor salariale figura Minister ul Finanțelor Publ ice, invocându -seprevederile Legii nr. 500/2002 și cel e ale Ordon anțe i G. nr. 2., fără a se constata vreodată soluționarea diferită a unor asemenea cereri de către instanțele judecătorești, deci nic i necesitatea se sizării instanței supreme cu pronunțarea unui recurs în interesul legii în acest sens. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în urma unor ase mene a ses iz ăr i p r iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale pe rson alulu i buge tar, respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din sistemul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, următ oarele decizii: nr.23/(...) (dosar nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006),nr.36/(...)(dosarnr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008),nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007),nr.46/(...)(dosar27/2008),nr.41/(...), nr.33 din (...)(dosar nr.20/2009), nr.28/(...)(dosar nr.5/2009) și nr.37/(...)(do sar nr.23/2009), având în fiecare dintre aceste dos are ataș ate ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obl ig at M in is terul F in anțelor Publ ice l a aloc are de f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i aceș ti an i o pr ac tic ă neun itar ă a ins tanțel or judec ătoreș ti în acest sens, ceea ce nu permite în prezent extinderea efectului recursului în in teresul leg ii soluț io n at pr in dec iz ia nr.1 1/2010 ș i asupr a u nor ase mene a cerer i de chemare în judec ată. În al patrulea rând, în acț iun ile pr iv in d drep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin procurorul general și C.le de A. au figurat în calitate de pârâ ți, alături de Min isterul Finanțelor Publice, ul timu l f iind che mat s ă aloc e f ondurile neces ar e pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate, f or mul ându -se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de exce pț ia l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive invoc ată în aces te c auze d e c ătre M in is terul F in anțelor Publ ice, în te me iul Leg ii nr. 500/2002, as tf el înc ât es te c er t c ă aceș tia au cunoscu t pr ac tic a in s tanțelor judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a c e pr iveș te ace as tă proble mă de drep t ș i nu au cons ider at neces ar, în to ată ac e as tă per io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te de Cas aț ie ș i Ju s tiț ie cu pronunț are a unu i recurs în in teresul leg ii în ac e as tă ches tiune, as tf el încât nu se po ate pune proble ma ex tinder ii ef ectelor d ec iz ie i nr.10/2011 a Î. C. de C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia. Pentru aces te cons ideren te, op inez c ă î n c auz ă se imp une a resp ingere a recursulu i f or mul at d e c ătre p âr âtul M in is terul F in anțelor Publ ic e. C. M. Judecător, Red./Tehnored.: C.M.; 2 ex.- (...).
| ← Decizia nr. 3076/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4283/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
