Decizia nr. 4283/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4283/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L.T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. T. F. DE M. „. M. B. și S. „. M. SA - S. T. C. N. împotriva sentinței civile nr. 9. din (...) pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimații G. G. și T. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat A. M. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că raportat la ștampila care apare pe dovada de realizare a procedurii de citare, deși există mai multe societăți la sediul pârâtei, există o registratură comună pentru toate aceste societăți, registratură care repartizează citațiile fiecărei societăți, prin urmare procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta intimaților arată că nu are cereri prealabile de formulat. Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s- a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă față de cererea reclamantului G. G. privind salariul suplimentar pentru 2009 și-n consecință s-a respins cererea reclamantului pentru aceste pretenții.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții G. G. și T. I., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. „. M. S. B. și S. N. de T. F. de M. „. M.
S. S. T., și-n consecință:
S-au obligat pârâtele să plătească reclamantului G. G. salariul suplimentar pentru anul 2010, proporțional cu perioada lucrată, prima de C. pentru 2009, prima de P. pentru anul 2009 și prima aferentă Zilei feroviarului pentru 2009;
S-au obligat pârâtele să plătească reclamantului T. I. salariul suplimentar pentru anul 2009 și anul 2010, proporțional cu perioada lucrată, prima de P. pentru anul 2009 și prima aferentă Zilei feroviarului pentru 2009.
S-au respins pretențiile reclamantului T. I. pentru prima de C. 2009 ca fiind neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel , prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul G. G. a fost salariatul pârâtei până în data de 08 martie 2010, inclusiv în cursul anului 2009 cu privire la care a formulat pretenții, acesta având suspendat contractul de muncă în perioada (...)-(...) în baza art.52 alin.1 lit.d Codul muncii, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar f.12-15.
Reclamantul T. I. a fost salariatul pârâtei până în data de 29 martie 2010, inclusiv în cursul anului 2009 cu privire la care a formulat pretenții, acesta având suspendat contractul de muncă în perioada (...)-(...) în baza art.52 lit.d
Codul muncii, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar f.32-
47.
Potrivit art. 49 Codul muncii republicat, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator. Cu alte cuvinte pentru perioada cât a fost suspendat contractul de muncă salariatul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor salariale convenite, iar angajatorul nu trebuie să le plătească, acesta neputând fi obligat de către instanța de judecată.
Așadar, prima instanță a statuat că pretențiile deduse judecății pentru perioada în care erau suspendate contractele de muncă ale fiecărui reclamant, anterior precizate, ce constituie drepturi de natură salarială nu pot fi acordate acestora ținând cont de aceste prevederi legale imperative, motiv pentru care tribunalul a respins ca nefondată cererea reclamantului T. I. privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. aferent anului
2009, întrucât la data de 25 decembrie 2009 contractul de muncă al acestui reclamant era suspendat, iar în consecință acesta nu este îndreptățit la acest ajutor având în vedere prevederile imperative ale art.49 Codul muncii.
T. a observat însă că pârâta nu a plătit celelalte drepturi solicitate prin acțiune.
În ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2009 și parțial pentru 2010, tribunalul a constatat că potrivit art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Prin articolul 30 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâtele sunt ținute să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160
Codul muncii.
Așa fiind, tribunalul a reținut că se impune admiterea pretențiilor formulate sub acest aspect, mai exact în cazul reclamantului G. G. doar salariul suplimentar pentru anul 2010, proporțional cu perioada lucrată pentru anul
2010, iar pentru celălalt reclamant pârâtele trebuind să-i plătească salariul suplimentar pentru anul 2009 și parțial pentru anul 2010, doar proporțional cu perioada în care a muncit efectiv, sens în care au fost admise aceste cereri. Trebuind precizat că în cazul salariului suplimentar pentru anul 2009 pentru primul reclamant operează excepția autorității de lucru judecat, motiv pentru care aceste pretenții nu mai pot fi admise.
De asemenea întemeiate sunt și pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. aferentă anului
2009 și a premiului anual acordat de „. feroviarului"; aferent anului 2009, ce se serbează pe 23 aprilie, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar în cazul reclamantului G. G. și premiului anual acordat de C. aferent anului 2009, întrucât sunt aplicabile pentru aceste pretenții prevederile art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar și contractul colectiv de muncă la grup de unități, respectiv art.71 ce este aplicabil pentru anul
2009, aspect necontestat, prevederi ale contractelor colective ce sunt obligatorii pentru angajator în condițiile art.40 alin.2 lit.c și art.229 Codul muncii și care prevăd expres că salariații au dreptul anual la un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și respectiv la un premiu anual acordat de „. feroviarului";, echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, iar pârâtele nu și-au executat această obligație asumată pentru anul 2009. Trebuie precizat că în cazul reclamantului T. I. nu a putut fi admisă cererea pentru ajutorul de C. pentru anul 2009 deoarece nu era salariat activ, având suspendat contractul de muncă.
T. nu a găsit întemeiate apărările pârâtei invocate potrivit cărora drepturile în discuție au fost suspendate prin acordul părților pentru anul 2009 și că nu ar fi întrunită nici condiția suspensivă a alocării de fonduri în acest scop, întrucât suspendarea plății acestor drepturi nu înseamnă anularea acestora, ori exonerarea totală a pârâtei, ci faptul că nu se plătesc în cursul anului respectiv, trebuind fi plătite ulterior atât timp cât contractul colectiv este producător de efecte juridice, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta e în culpă în ce privește faptul că nu s-au alocat fondurile bănești necesare plății acestor drepturi, caz în care această apărare a trebuit înlăturată pe considerentul că nimeni nu poate să- și invoce propria culpă în neexecutarea unui act juridic valid și asumat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, nu s-au acordat cheltuieli de judecată, întrucât, pe de o parte, pârâtele nu au solicitat acest lucru și față de soluția adoptată se află în culpă procesuală, iar pe de altă parte, deși față de soluția adoptată reclamanții ar fi îndreptățiți la o parte din cheltuielile de judecată efectuate, aceștia nu au depus înscrisuri justificative care să probeze realitatea și întinderea acestor cheltuieli solicitate.
Împotriva acestei sentințe pârâtele S. N. T. F. DE M. „. M. SA B. și S. „. M. SA
- S. T. C. formulat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și respingerea cererii intimaților G. G. si T. I.
În motivarea recursului au arătat faptul că a criticat soluția instanței de fond privind interpretarea prevederilor art.268 alin.1 din Codul Muncii privind excepția prescrierii dreptului material la acțiune al intimaților.
Potrivit art.268 alin.1 din Codul Muncii,valabil la data nașterii acestor drepturi,cererile privind soluționarea unui conflict de munca, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. F. de aceasta prevedere dreptul material la acțiune al intimaților era prescris la data introducerii acțiunii, astfel cum a dezvoltat în întâmpinarea depusa la dosar.
S-a reținut de către instanța de fond că conflictul de munca supus judecății este unul individual, ivit între reclamanți și societate și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate și că prin acest conflict s-a urmărit valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv, concluzionând ca aceste drepturi sunt adausuri la salar și nu ajutoare materiale acordate salariaților în virtutea prevederilor contractului colectiv de munca,ceea ce a fost complet eronat.
Salariul, ca element esențial al contractului individual de munca reprezintă un raport între efortul depus și câștigul obținut ca determinare a utilității muncii,iar daca aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale,în conformitate cu prevederile art.154 alin.1 din Codul Muncii,ele ar trebui să reprezinte contra prestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, or aceste drepturi nu fac obiectul contractelor individuale de munca.
În sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natura salariala a trebuit să se țină seama de D. C. C. nr.1276 din (...),prin care se stabilește ca acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta fiind ținut de situația concreta si obiectiva a echivalentei prestațiilor.
Curtea a reținut în motivarea deciziei sale si principiul ca o sarcina excesiva impusa angajatorului este de natura a-i afecta esența dreptului de proprietate, în lipsa unui raport just de proporționalitate intre prestația angajatului si veniturile încasate de acesta, încălcându-se în acest fel art.44 din Constituția României.
A modifica în așa măsura prevederile contractuale si litera legii încât să se asimileze ajutoarele materiale cu salariul nu poate decât să se constituie într-un abuz al instanței de fond,fiind o adăugare la lege si nu o interpretare a acesteia.
Soluția instanței de fond privind interpretarea Contractului colectiv de munca pe anul 2. a fost și ea criticabila.
Ajutoarele materiale prevăzute de art.64 din Contractul Colectiv de M., sunt condiționate de existenta unei hotărâri a Consiliului de A., care este necesara si obligatorie pentru acordarea acestora,or în speță nu exista o asemenea hotărâre.
În ceea ce privește salariul suplimentar, art.30 alin.1 din CCM prevede ca"pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic personalul unității poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. S. atenției instanței doua probleme pe care le- a ridicat acest articol și care în viziunea recurentei probează eronata interpretare a instanței de fond:
Enunțul poate primi,nu constituie o clauza cu caracter obligatoriu si nu instituie în sarcina angajatorului o obligație, aceasta fiind condiționată de îndeplinirea unor indici economici care să permită acordarea acestor drepturi.
Salariul suplimentar nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de munca,nefiind actual și cert la data încetării contractului de munca al intimaților.
Acest salariu se poate acorda și trimestrial, dar numai în baza hotararii1
Consiliului de administrație,luata cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor,ori,nu exista nici o hotărâre în acest sens.
În ceea ce privește acordarea de către instanță a ajutorului de P. pe anul
2009 si prima de Z. F. pe 2009,precizează că aceste drepturi au fost suspendate pe anul 2009,astfel cum rezulta din prevederile CCM la nivel de unitate pe anul
2009, anexat, prin acordul părților semnatare ale contractului de munca, respectiv sindicatele și patronatul, aceleași părți care au semnat si Contractul Colectiv la nivel de G. de U. F.,pe care instanța și-a motivat hotărârea.
În drept, a invocat prevederile art.299,301,304 pct.8,9 C.proc.civ. și CCM la nivel de unita e pe anul 2..
Reclamanții -intimați G. G. și T. I. prin întâmpinare (f.11-15) au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate în totalitate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Motive de recurs invocate și analiza lor:
1) Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile aferente anilor 2007, 2008 și 2009 întemeiată pe prevederile art.283 alin.1 lit. e Codul muncii în raport de stabilirea acestui drept printr-un contract colectiv de muncă.
1) În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii
,„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamanții nu au invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci au solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
2) Acordarea salariilor suplimentare pretinse prin acțiune este condiționată de existența veniturilor necesare, în speță, lipsind fondurile bănești pentru plata sumelor ca urmare a pierderilor suferite și nerealizării de profit în anii 2007 și
2008, iar în anul 2009 nefiind aprobat de către M. T. bugetul de venituri și cheltuieli.
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că :„ pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. și a premierii de Z. F. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursul formulat.
De asemenea, caracterul pur și simplu al drepturilor pretinse prin acțiune înlătură pretinsa incidență a necesității aprobării anterioare sau ulterioare a bugetelor de venituri și cheltuieli, neputând fi acceptată, în raport de claritatea normelor din acordul colectiv, o interpretare cuprinzând o condiție implicită a existenței unor resurse financiare suplimentare.
3) Suspendarea acordării premiului ocazionat de Z. C. 2009, a ajutorului material de C. 2009 și de P. 2009, convenită de parteneri de analog social prin procesul verbal din (...) și actul adițional la CCM 2009-2010.
Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune actele adiționale la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-2010, acestea având o forță juridică inferioară.
Curtea subliniază că temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat la nivel de grup de unități, de la care nu poate deroga contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii.
În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă raportat la art. 304 ind.1
C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. T. F. DE M. „. M. B. împotriva sentinței civile nr. 9. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER, N. N.
Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)
Jud. fond M. L. B.
| ← Decizia nr. 1812/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2212, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
