Decizia nr. 1814/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1814/R/2012
Ședința publică din data de 25 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul O. I. și de către pârâta SC F & A I. I. S. B. împotriva sentinței civile nr. 2. din 22 decembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. Coman A., lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea
M.ui Muncii răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior, prin care învederează faptul că efectele C.ui Colectiv de M. U. la N. N. s-au produs până la data de (...).
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar precizările privind restrângerea pretențiilor la suma de 11.404,5 lei și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată la termenul de astăzi, pentru motivele invocate în memoriul de recurs. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport, conform contractului de asistență juridică, chitanței și biletelor de călătorie pe care le depune la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2185 din 22 decembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea precizată, formulată în subsidiar de reclamantul O. I. împotriva pârâtei SC „F & A I. I. S. B. și, în consecință a fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 9654,5 lei reprezentând drepturi bănești neachitate și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data formulării acțiunii, respectiv 22 iunie 2011 și până la data plății efective.
A fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit actelor existente la dosarul cauzei, respectiv, contractul individual de muncă f.3, ordinul de deplasare f.5, fișa postului f.20, extrasele de cont f.6-19, f.31, scriptul privind obligațiile părților f.22, statele de plată f.39-90, scriptul de la fila 117 cu cursul de referință euro-leu, actul adițional nr.922/2010 cu facturile aferente f.106-108, toate coroborate cu interogatoriul pârâtei f.99-100 și răspunsul la interogatoriu f.105, tribunalul a reținut faptul că reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de sudor în perioada (...) - (...), conform contractului individual de muncă nr. 5.(...), depus la dosar la fila 3.
La data încheierii contractului individual de muncă salariul reclamantului s-a stabilit la suma de 720 lei, plus sporul de vechime de 5 % -36 lei (litera J din contract - f. 3 verso).
În perioada 12 iulie 2010 - 22 aprilie 2011, reclamantul a fost delegat la P. de lucru din Paris, Franța așa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriul pârâtei (f.113), beneficiind de reglementarea C. muncii în vigoare în țara unde este detașat în ceea ce privește indemnizațiile, orarul de muncă, concediul plătit conform alin.5 al lit. A, respectiv lit. H din actul adițional arătat mai sus.
Totodată, în actul adițional se precizează la lit. J că plata salariului, precum și a primei de detașare în străinătate se face de către pârâtă, prin virament bancar în contul salariatului în data de 5 ale lunii următoare (f.106).
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 22 aprilie 2011, fără ca pârâta să-și îndeplinească toate obligațiile de plată către reclamant.
Potrivit art. 162 pct. 2 din Codul muncii republicat, salariul individual se stabilește prin negociere între angajator și salariat și se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în speță la data de 5 sau data de 18 a lunii următoare (litera J pct. 4 din contractul individual de muncă).
În conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 1 din Codul muncii, salariul se plătește direct titularului ori persoanei împuternicite de acesta, iar plata acestuia se dovedește potrivit art. 168 alin. 1 din Codul muncii prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
La dosarul cauzei pârâta a depus listele de salarii aferente perioadei iulie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2010, ianuarie 2011, martie și aprilie 2011 (f. 39 - 90), lipsind cele aferente lunilor august 2010 și februarie
2011, luni în reclamantul a prestat activitate, așa cum recunoaște și pârâta prin răspunsul la întrebările 2 și 3 din interogatoriu depus la f.105.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive, precizările la acțiune și statele de plată aflate la dosar, în intervalul cuprins între 6 iulie 2010 și data încetării raporturilor de muncă, 22 aprilie 2011, reclamantul trebuia să beneficieze de drepturile salariale nete, după cum urmează: iulie 2010 - 498 lei, august-570 lei, septembrie-570 lei, octombrie -570 lei, noiembrie -570 lei , decembrie -570 lei, ianuarie 2011- 570 lei, februarie 2011-570 lei, martie-570 lei și aprilie - 563 lei, în sumă totală de 5621 lei.
T. a reținut ca fiind dovedită în cauză obligația angajatorului de a achita reclamantului cu titlu de diurnă pentru munca efectuată în afara țării suma de
1.000 euro lunar, așa cum rezultă din înscrisul „. angajatorului";, aflat la fila 22, sumă achitată în parte de către pârâtă la multe poziții „salariu diurnă";, așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar, chiar dacă pârâta nu a recunoscut- o.
Potrivit scriptului (care poartă semnătura conducerii și ștampila unității pârâte) depus la fila 22, plata diurnei (precum și plata salariului) urma să fie efectuată la data de 5 ale lunii următoare (conform actului adițional nr. 922 -f.106 sau la data de 18 a lunii următoare (conform contractului de muncă), astfel că la cursul de schimb depus la fila 117 rezultă următoarele sume: iulie 2010 (pentru 20 de zile) - 2732,63 lei, august -4246,30 lei, septembrie - 4277,90 lei, octombrie -4296,70 lei, noiembrie -4299,70 lei, decembrie -4267,70 lei, ianuarie
2011- 4263,20 lei, februarie -4212,70 lei, martie -4133,30 lei, aprilie (pentru 21 zile) -2878,82 lei, rezultă o sumă totală de 39.608,95 lei.
Având în vedere faptul că în luna iulie 2010 (începând cu data de 12), reclamantul are 20 zile lucrate în afara țării, prin împărțirea diurnei de 1.000 euro la 31 zile, rezultă în cauză o diurnă de 32,25 euro pe zi, astfel că suma datorată de angajator salariatului pentru această lună este de 645,16 euro. În luna aprilie 2011, respectiv 21 aprilie, reclamantul are 21 zile lucrate în afara țării, prin împărțirea diurnei de 1.000 euro la 30 zile, rezultă în cauză o diurnă de
33,33 euro pe zi, astfel că suma datorată de angajator salariatului pentru această lună este de 700 euro.
Însumând, drepturile cu titlu de salariu de 5621 lei, cu drepturile cu titlu de diurnă de 39.608,95 lei, rezultă suma totală de 45.229,95 lei, din care scăzând suma de 30.723,45 lei, plătită cu card înainte de formularea acțiunii introductive (f.6-19), și suma de 4852 lei plătită după data formulării acțiunii
(f.31), rezultă diferența de 9.654,5 lei, sumă la plata căreia va fi obligată pârâta.
Susținerile reclamantului în susținerea petitului principal și de altfel și ale pârâtei prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogator, referitoare la cuantumul diurnei externe de 35 euro pe zi nu au fost dovedite în cauză. Prevederile HG nr. 5. nu sunt aplicabile în speță, deoarece activitatea prestată de către reclamant nu se încadrează în niciuna din categoriile expres prevăzute de actul normativ arătat. În plus, reclamantul a făcut dovada stabilirii prin convenția părților a unei diurne cuantificată pe lună de muncă și nu pe zi, așa cum s-a arătat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul O. I., pârâtă SC „F
& A I. I. S. B.
Prin recursul declarat de reclamantul O. I. s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii precizate în susținerea petitului principal, cu cheltuieli de judecată în prezenta cauză reprezentând onorariu avocațial.
În motivare reclamantul a arătat că prin precizarea de acțiune aflată la dosar la fila 113 a solicitat: în principal - obligarea pârâtei la plata sumei de
12.177,90 lei reprezentând drepturi bănești neachitate; în subsidiar - obligarea pârâtei la plata sumei de 9.654,5 lei reprezentând drepturi bănești neachitate;
Instanța de fond a admis petitul în subsidiar din acțiunea precizată recurentul apreciind că hotărârea este netemeinică și nelegală.
Având în vedere că instanța de fond a solicitat pârâtei sa depună contractul colectiv încheiat la nivel de unitate faptul că aceasta nu a depus un astfel de înscris și nici nu a precizat vreun contract colectiv de muncă la nivel superior, aplicabil salariaților din unitate, se poate retine că în cauză se aplică contractul colectiv unic la nivel național.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, potrivit art. 241 alin 1 litera d din Codul Muncii clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național iar potrivit art. 243, alin 1.din același act normativ executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți.
Aceleași prevederi ca la aliniatul precedent sunt cuprinse în mi II, alin 1, litera d) și art. 30, alin 1, din Legea nr. 130/1996 privind Contactul colectiv de muncă.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul Muncii salariatul delegat are dreptul Ia plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și Ia o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
Cum a arătat și în precizarea de acțiune (fila 113 )potrivit art. 45 din contractul colectiv unic la nivel național pe anii 2007-2010 și a contractului colectiv de muncă unic pe anii 2011-2014, pe perioada delegării în țara sau în străinătate salariații beneficiază de diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituțiile publice iar potrivit anexei nr. 1 din HG nr. 5. pentru Franța diurna este de 35 euro /zi, așadar chiar dacă pârâta ar fi recunoscut că între părți s-a convenit diurna de 1.000 euro/lună această diurnă, fiind inferioară celei arătate mai sus s-a stabilit cu nerespectarea prevederilor imperative a legii .
Afirmația din răspunsul dat la întrebarea nr. 9 din interogatoriu că diurna este de 35 euro/zi lucrătoare este neadevărată cum rezultă de mai jos.
Potrivit alin. 5 alin. 11 litera a) din HG nr. 5. personalului trimis în străinătate i se acordă o indemnizație zilnică în valută, denumită diurnă, așadar din conținutul acestui articol nu rezultă că diurna s-ar acorda doar pentru zilele lucrătoare.
Ținând cont de scopul sumelor ce trebuie achitate cu titlu de diurna, respectiv acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care salariatul își desfășoară activitatea, diurna trebuie acordată raportat la zilele calendaristice cât salariatul a fost trimis la lucru în străinătate, deci inclusiv pentru zilele nelucrate, libere, din cursul unei luni.
HG nr. 5. reglementează activitățile (misiunile) cu caracter temporar specifice personalului din instituțiile publice iar art. 45 din contractul colectiv unic la nivel național reglementează nivelul minim al diurnei pe perioada deplasării în străinătate, de 35 euro/zi, cum a arătat și mai sus.
Prin recursul declarat de pârâta S. F & A I. S. B. a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâta a arătat că soluția instanței de fond este lipsita de temei legal și data cu aplicarea greșita a legii.
Astfel, într-adevăr între pârâtă și d-nul O. s-a desfășurat un raport de munca în baza C.ui individual de munca nr. 5.(...) început în data de (...) și finalizat în data de (...). Așa cum rezulta din chiar acțiunea formulata de reclamant raportul de munca dedus judecații a fost guvernat de prevederile contractuale completate cu cele ale contractului colectiv de munca și a normelor cu aplicabilitate în materie.
Potrivit lit. J din C. individual de munca nr. 5. (...) salariul de baza lunar brut era de 720 lei la care se adăuga un spor de 5 % pentru vechime.
Aceste obligație, de plata a salariului în cuantumul și data stabilita, asumata de părți la semnarea contractului au fost respectata de recurentă, astfel cum recunoaște reclamantul, și cum de altfel rezulta din statele de plata anexate dosarului.
Neconcordanta survine odată cu invocarea de cutre d-nul O. a unui înscris, presupus a proveni de la societate angajatoare, privitor la obligațiile angajatului și obligațiile angajatorului, mai cu seama cu prevederea conform căreia angajatorul ar fi obligat sa achite angajatului suma de 1.000 euro/luna în perioada în care se desfășoară munca în străinătate.
Raportat la prevederile art. 37 din C.muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prinnegociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă, ori, astfel cum a arătat potrivit contractului individual de munca salariul este în cuantum de 720 lei la care se adăuga un spor de 5 % pentru vechime. Înscrisul de care face vorbire d-nul O. nu incumba în nici un fel în raporturile de munca dintre societate și salariat nefăcând parte nici din contractul colectiv de munca, nici din contractul individual și ca atare este imposibil să nască drepturi /obligații între părți.
Consideră că instanța a interpretat eronat normele de drept incidente, calculând cuantumul diurnei în raport cu zilele calendaristice și nu în raport cu zilele lucrătoare astfel cum reiese din statele de plata. S. instanței de fond referitoare la scopul diurnei - cheltuieli de hrana, transport, cheltuieli uzuale - învederează ca nu pot fi acceptate deoarece atât cazarea cât și hrana erau asigurate de pârâtă, aspect ce reiese din prevederile contractului individual de munca și recunoscut de reclamant.
Ca atare, atât timp cât salariul a fost achitat integral de către pârâtă, în cuantumul și la data prevăzuta în contractul individual de munca, singurul act privat ce poate da naștere la drepturi și obligații în sarcina părților, consideră ca pretențiile deduse judecății de către reclamant sunt nefondate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 C.muncii „plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.";
Textul legal citat anterior prevede un regim probatoriu restrictiv în ceea ce privește dovada plății salariului, în sensul că ea se poate face doar prin statul de plată semnat de angajat sau un alt act justificativ din care să rezulte cu certitudine efectuarea plății către salariat.
Prin urmare în privința plății salariului nu este admisibil un alt mijloc de probă decât cel prin înscrisuri, înscrisuri care să demonstreze fără nici o îndoială plata efectivă către salariat a drepturilor cuvenite.
Deși recurenta pârâtă a susținut că și-a îndeplinit obligația privind plata drepturilor salariale către reclamant, în integralitatea lor, din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă îndeplinirea acestei obligații, privind plata drepturilor salariale aferente lunilor august 2010 și februarie 2011, astfel că prima instanță în mod corect a apreciat că datorează reclamantului suma de 5.621 lei cu acest titlu.
Referitor la plata diurnei, Curtea reține că potrivit înscrisului „.angajatorului";, depus la f. 22 din dosarul de fond, recurenta pârâtă și-a asumat obligația de a plăti salariaților, pe lângă drepturile salariale, și o diurnă stabilită la suma de 1.000 euro lunar.
De asemenea, prin art. 45 lit. b din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 nr. 2. în Monitorul O. din 29 ianuarie 2007, a cărui aplicabilitate a încetat la data de (...), s-a stipulat faptul că: ";Salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate vor beneficia de următoarele drepturi: diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituțiile publice";.
Așadar, aceste dispoziții contractuale fac trimitere la nivelul minim al diurnei stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, condiții în care devin aplicabile prevederile cu caracter minimal din HG nr. 5., care stabilesc un nivel minim de 35 euro/zi pentru angajații trimiși în țări situate în Europa.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colectivede muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, și respectiv, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
Prin urmare, din moment ce dispozițiile C.ui colectiv de muncă la nivel național fac trimitere la nivelul minim al diurnei stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, devin aplicabile prevederile cu caracter minimal din HG nr. 5., care stabilesc un nivel minim de 35 euro/zi pentru angajații trimiși în Franța, Italia sau Spania.
În speță, din actele depuse la dosar reiese că în perioada în care reclamantul a fost angajatul pârâtei recurente, acesta a prestat activitate în
Franța, astfel că pentru perioada lucrată în străinătate, pârâta datorează sume de bani cu titlu de diurnă, urmând a fi incluse la calculul diurnei întreaga perioadă de deplasare, începând cu ziua de plecare placare din țară până în ziua de întoarcere, și nu doar zilele lucrătoare cum eronat se susține de către pârâtă, calculul diurnei urmând a se face în conformitate cu prevederile HG nr. 5..
Este real că HG nr. 5. a fost adoptat pentru a reglementa în principal drepturile și obligațiile personalului trimis în străinătate din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice, precum și altor instituții publice, personalului din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și că nu creează obligații direct în sarcina altor angajatori, însă în speță devin aplicabile din acest act normativ doar dispozițiile cu privire la cuantumul minim al diurnei ca urmare a coroborării cu dispozițiile obligatorii din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Art. 238 alin. 1 din Codul muncii prevede că: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, iar potrivit alin. 2 „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Prin urmare, chiar dacă la nivel de unitate a existat un angajament scris din partea societății pârâte de a achita drepturi bănești cu titlu de diurnă în cuantum de 1.000 euro/lună, întrucât C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, cu trimitere la prevederile HG nr. 5., stabilește drepturi în favoarea salariaților la un nivel superior, urmează ca pentru perioada de aplicabilitate a acestui contract, respectiv până la data de (...), cuantumul diurnei să fie calculat la nivelul reglementat de acesta, respectiv 35 euro/zi, urmând ca pentru restul perioadei să producă efecte angajamentul societății pârâte prin care aceasta se obliga a acorda salariaților o diurnă în cuantum de 1.000 euro lunar, ținându-se seama, în concret, de numărul de zile dintr-o lună în care salariatul s-a aflat în deplasare.
Față de considerentele expuse anterior, se constată că prima instanță în mod eronat a calculat sumele datorate de pârâtă cu titlu de diurnă, pentru întreaga perioadă, raportându-se doar la înscrisul „. angajatorului";, în condițiile în care suma de 1.000 euro lunar, raportată la numărul de zile pentru care se datorează plata diurnei, este inferioară drepturilor stabilite în favoarea salariatului prin C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010,astfel că pe durata de aplicabilitate a contractului, până la data de (...), sunt incidente prevederile acestuia.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
-3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de reclamant, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii drepturilor bănești datorate de pârâtă, cu titlu de salariu și diurnă, la suma totală de
11.404,5 lei.
Totodată, având în vedere aceleași considerente, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., recurenta va fi obligată intimata SC „F & A
I. I. S. B. să plătească recurentului O. I. suma de 580 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul O. I. împotriva Sentinței civile nr. 2185 din 22 decembrie 2012 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 11.404,5 lei drepturi bănești neachitate.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă SC „F & A I. I. S. B. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata SC „F & A I. I. S. B. să plătească recurentului O. I. suma de 580 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.A-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. C.
| ← Decizia nr. 3345/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 356/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
