Decizia nr. 190/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 190/R/2012
Ședința din 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta P. O. M. împotriva sentinței civile nr. 1441 din 08 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC L. D. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de
10 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1441/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins contestația formulată de contestatoarea P. O. M.,împotriva deciziei de concediere disciplinară nr. 2158/(...) emisă de intimata SC
P. M. S., în contradictoriu cu această intimată.
S-a respins contestația formulată de contestatoarea P. O. M. împotriva deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 1896/(...) emisă de SC P. M. S. (în dosarul conexat nr. (...) al T.ui M.) în contradictoriu cu această intimată.
S-a respins excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare nr.
1979/(...) emisă de intimata SC P. M. S.
S-a respins contestația pe fond formulată de contestatoarea P. O. M. împotriva deciziei nr. 1979/(...) emisă de intimata SC P. M. S. în contradictoriu cu această intimată.
S-a disjuns cererea formulată de contestatoarea P. O. M. în contradictoriu cu intimata SC P. M. S. pentru plata orelor suplimentare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr. 2158/(...), s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începând cu (...) întrucât în data de (...) contestatoarea nu s-a prezentat la muncă, ora 6,00 așa cum a fost programată, ci a sosit la magazin la ora 7,50. În acea dimineață contestatoarea era șefă de tură și avea în posesie una din cheile de deschidere a magazinului. A fost sunată, nu a răspuns la telefon, situație în care a fost chemată de ocazie o altă persoană care avea cheile de la magazin. În perioada: 6ºº-7ºº nu s-a putut desfășura nicio activitate în magazin, reprezentanții societăților SC Staims și SC General Vet,care veniseră pentru a livra pâinea, respectiv pentru a deratiza magazinul au fost nevoiți să plece.
S-a încălcat astfel regulamentul de ordine interioară, fișa postului și dispozițiile contractului individual de muncă: art. 18 lit. c), k), m), art. 23 lit. a),
Anexa I pct. 1,26.
Contestatoarea invocă nulitatea absolută a deciziei întrucât are la bază un referat întocmit anterior cercetării disciplinare prealabile și de către o persoană străină de comisia numită pentru efectuarea procedurii disciplinare și nu o cercetare reală și efectivă care să propună motivat aplicarea sancțiunii; instanța a apreciat această susținere nefondată întrucât contestatoarea recunoaște în cursul cercetării disciplinare toate acuzațiile aduse prin referatul de sancționare, aspecte ce au fost confirmate prin interogatoriul luat în instanță - filele 40-41.
Prin referatul nr. 1895/(...) a fost sesizată conducerea cu privire la săvârșirea abaterii de către contestatoare și nu a fost aplicată sancțiunea anterior cercetării disciplinare. După această sesizare, la (...) s-a înființat comisia de investigare a abaterilor disciplinare (f. 7) și contestatoarea a fost convocată la (...) pentru a-și putea face apărările, sancțiunea fiind luată la (...) odată cu emiterea deciziei contestate.
Pe fond, contestatoarea recunoaște faptele, însă minimalizează consecințele
și gravitatea lor, deși pentru angajator întârzierea contestatoarei la magazin a perturbat întreaga activitate, fiind împiedicată aprovizionarea și igienizarea locului de muncă.
Dezinteresul contestatoarei față de locul de muncă și încălcarea atribuțiilor de serviciu trasate prin regulamentul de ordine interioară și fișa postului sunt constante deoarece aceasta a avut nenumărate sancțiuni aplicate cu diminuarea salariului după cum rezultă din decizia 580/(...), decizia 7897/(...), decizia
8158/(...), decizia 6701/(...), decizia 1984/(...); astfel că angajatorul a aplicat de această dată sancțiunea cea mai gravă de desfacere a contractului individual de muncă, individualizarea sancțiunii fiind corectă, astfel încât nu se impune înlocuirea sancțiunii cu una mai ușoară.
Așa fiind, decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr.
2158/(...) este temeinică și legală, iar contestația a fost respinsă ca nefondată.
Decizia 1896/(...) (în dosar conexat (...)) de suspendare a contractului individual de muncă a fost luată în baza art. 52 al. 1 lit. a Codul muncii.
Măsura are caracter legal, iar vinovăția contestatoarei fiind dovedită și recunoscută, decizia de desfacere a contractului individual de muncă 2158/(...) fiind temeinică și legală, contestația împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă este nefondată și a rămas fără obiect.
Dintre multele decizii de sancționare a contestatoarei cu diminuarea salariului face parte și decizia 1979/(...) contestată, potrivit căreia s-a diminuat salariul contestatoarei cu 10% pe lunile iulie și august 2010.
De această dată, s-a reținut că la (...) contestatoarea a operat greșit în sistem transferul către filiala T. L., trimițând 16 bucăți din articolul 31935 la filiala C. în loc de filiala T. L..
Se invocă tardivitatea emiterii deciziei de sancționare pe care instanța a respins-o ca nefondată. Abaterea disciplinară săvârșită a fost constatată la (...) de S. R. de V. care a întocmit referatul și în calitate de șef ierarhic și l-a înaintat angajatorului, care a luat cunoștință de acesta în 2(...), când a primit număr de înregistrare 1669, astfel că termenul de 30 de zile prev. de art. 268 al. 1 nu a fost depășit.
Pe fond, contestatoarea a fost sancționată pentru neîntocmirea în mod corespunzător a avizului de însoțire a mărfii la transferul din (...) către filiala B. Sprie, iar în data de (...) a operat greșit în sistem transferul către filiala T. L..
Faptele au fost recunoscute în nota explicativă dată de contestatoare, cât și prin contestația formulată, astfel că și această contestație a fost respinsă ca nefondată.
S-a mai reținut că petitul de acordare a orelor suplimentare în perioada (...)-(...) necesită probațiune, dispunându-se disjungerea acestuia, întrucât celelalte petite erau în stare de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. O. M., solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei de concediere disciplinară nr. 2158/(...), cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea reclamantei recurente în funcția și postul deținute anterior deciziei de concediere,obligarea pârâtei intimate la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, iar în subsidiar, anularea deciziei de concediere disciplinară nr. 2158/(...) și înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă de muncă prevăzută la art. 248 alin. 1, lit. e (ex. 264 alin. 1 fit. f) din Legea nr. 53/2003, cu una din sancțiunile prevăzute art. 248 afin. 1 lit. a-d din același act normativ și urmare a anulării deciziei de concediere să se dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii acesteia; anularea deciziei nr. 1896/(...) și obligarea pârâtei intimate la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care reclamanta a fost lipsită pe perioada suspendării contractului, respectiv pe perioada (...)-(...), conform prevederilor art. 52 alin. 2 din Legea nr. 53/2003; anularea deciziei de sancționare nr. 1979/(...), cu obligarea pârâtei intimate la restituirea sumelor încasate în baza decizie anulate; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
1. Sub aspectul cererii de casare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare recurenta arată că instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la criticile vizând nelegalitatea și nulitatea deciziei de concediere din perspectiva temeiului răspunderii disciplinare reținut în decizie și a sancțiunii aplicate în baza acestuia.
Prin decizia de concediere disciplinară atacată s-a reținut la art. 2 - în rubrica referitoare la motivele de fapt ale concedierii faptul că obiectul abaterii disciplinare ar fi reprezentat de încălcarea regulamentului de ordine interioară, dispozițiile din fișa postului și ale contractului individual de muncă, fiind indicate art. 18 lit. c, k, m, art. 23, lit. a, Anexa 1, pct. 1, 26".
Din analiza regulamentului intern, a fisei postului și a contractului individual de muncă rezultă că temeiul disciplinar invocat vizează exclusiv prevederile regulamentului intern și nu prevederile fișei postului sau ale contractului individual de muncă al reclamantei.
Atât fișa postului cât și contractul individual de muncă sunt reținute în decizie ca fiind încălcate la modul general, fără a se arăta în concret care prevederi ale acestora au fost încălcate, aspect de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere disciplinară în condițiile art. 252 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată.
Precizarea în concret a prevederilor încălcate din fișa postului și contractului individual de muncă era obligatorie și pentru a permite controlul judiciar al legalității și temeiniciei deciziei de concediere, iar neindicarea acestora atrage sancțiunea nulității deciziei de concediere disciplinară.
Art. 18 din regulamentul intern prevede îndatoririle salariaților, lit. c - de respectare a prevederilor cuprinse în regulamentul intern, Contractul Colectiv de M. aplicabil și din Contractele individuale de muncă; lit. k - de prezentare la timpla serviciu, în stare corespunzătoare pentru îndeplinirea corecta a sarcinilor de serviciu, de respectare a programului de lucru și de folosire integrală a timpului de lucru, iar în situația neprezentării la serviciu "datorită îmbolnăvirii" obligația de a anunța șeful direct într-un interval de 2 ore de la începutul programului de lucru și prezentare a certificatului medical în termen de 48 de ore de la obținere; lit. m de respectare a graficului de muncă precum și a locurilor de acces în unitate. Art. 23 lit. a din regulamentul intern exemplifică abaterile disciplinare, la lit. a fiind menționate: "absentarea nemotivată, întârzierea de la program sau părăsirea locului de muncă înainte de terminarea programului, fără aprobarea șefului direct."
În Anexa nr. 1 la regulamentul intern intitulată "P. abateri și sancțiunile disciplinare aplicabile" sunt prevăzute în concret abaterile disciplinare și sancțiunile disciplinare aplicabile în raport cu fiecare abaterile disciplinară.
Prin decizia de concediere disciplinară a fost reținută încălcarea prevederilor pct. 1 și 26 din Anexa nr. 1 la RI. La pct. 1 din anexa menționată este prevăzută absentarea nemotivată de la serviciu" pentru care este prevăzută sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 3 lit. f din R.I., iar la pct. 26 este prevăzută "nerespectarea programului de lucru stabilit, pentru care sunt prevăzute sancțiunile de la art. 24 alin. 3 lit. c-f din RI.
Dincolo de faptul că prevederile art. 24 din RI nu sunt reținute ca temei disciplinar al aplicării sancțiunii în cuprinsul deciziei, față de starea de fapt care poate fi reținută în speță, întârzierea fortuită a salariatei la program, sunt eventual incidente prevederile art. 18 lit. k și art. 23 lit. a, referitoare la întârzierea la serviciu, însă în nici un caz nu pot fi aplicabile prevederile pct. 1 și
26 din Anexa nr. 1, sens în care sancțiunea aplicată este lipsită de legalitate fiind aplicată cu raportare la alte temeiuri de răspundere disciplinară decât cel care îi putea fi reținut reclamantei.
Astfel la pct. 20 din Anexa nr. 1 la RI "P. abateri și sancțiunile disciplinare aplicabile" este prevăzută ca abatere disciplinară distinctă: "întârzieri repetate în prezentarea la program" abatere pentru care sunt prevăzute sancțiunile de la art. 24, alin. 3, lit. a-f din RI și câtă vreme întârzierea la serviciu este prevăzută ca abatere disciplinară distinctă, cu regim sancționatoriu distinct, nu puteau fi reținute alte abateri disciplinare și nici aplicată sancțiunea disciplinară prin analogie.
Consideră recurenta că starea de fapt reținută, întârzierea la serviciu, ar fi putut fi eventual încadrată în ipoteza abaterii disciplinare de la pct. 20 din Anexa nr. 1 la RI și putea fi aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 24, alin. 3, lit. a-f din. RI evident cu circumstanțierea corecta, respectiv reținerea faptului că reclamanta este unic întreținător de familie, reținerea caracterului fortuit al întârzierii, al apărărilor salariatei și consecințelor minore ale întârzierii la serviciu, însă față de prevederile art. 79 din Legea nr. 53/2003, pârâta nu își mai poate modifica temeiurile de fapt și de drept menționate în decizie.
Reținerea în decizia de sancționare a altor temeiuri disciplinare de sancționare decât întârzierea la serviciu, respectiv pct. 1 și pct. 26 din Anexa nr.
1 la RI, este de natură să atragă sancțiunea nulității deciziei.
Practic s-a reținut ca stare de fapt întârzierea la serviciu, însă sancțiunea a fost aplicată pentru absența nemotivată și nerespectarea programului de lucru stabilit, însă instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe asupra acestor critici formulate la adresa deciziei de concediere.
În raport de obligația instanței de a motiva hotărârea, recurenta susține că susținut că se impunea din partea instanței elaborarea unui răspuns special și explicit asupra acestor aspecte, în concordanță cu importanța acestor elemente pentru soluționarea cauzei, considerând că neanalizarea și nesoluționarea pefond a acestor chestiuni este de natură să atragă incidența prevederilor art. 312 alin. 3 și 5 din C. pr. civilă, hotărârea atacată nerăspunzând cerințelor art. 261, alin. 1 pct. 5 din C.pr. civilă.
2. Referitor la petitul subsidiar, consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. pr. civilă și solicită examinarea cauzei sub toate aspectele în condițiile art. 304 ind. 1 din C. pr. civilă.
- În ce privește decizia de concediere disciplinară nr. 2158/(...), consideră că greșit instanța de fond a apreciat decizia de concediere ca fiind temeinică și nelegală, recurenta invocând, pe lângă aspectele menționate mai sus, și faptul că Decizia a fost emisă și cu neobservarea prevederilor art. 251 alin. 1 din Legea nr.
53/2003, sens în care devine incidentă sancțiunea nulității absolute a deciziei.
Astfel, conform preambulului deciziei de concediere, sancțiunea a fost aplicată în baza referatului înregistrat cu nr. 1895/(...), întocmit de către S. R. de V., cu mult anterior efectuării procedurii cercetării disciplinare prealabile. Referatul nr. 1895/(...) prin care se propune sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este emis și are număr de înregistrare anterior convocării salariatei pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Prin urmare sancțiunea era deja stabilită anterior efectuării procedurii cercetării disciplinare, care ulterior a devenit o simplă formalitate menită a legitima o sancțiune stabilită anterior și unilateral de către S. R. de V.
Mai mult, comisia numită pentru efectuarea cercetării disciplinare nici nu face vreo propunere concretă de sancționare, iar persoana care semnează referatul cu propunerea de sancționare cu desfacerea contractului individual de muncă nu face parte din comisia numită prin dispoziția înregistrată cu nr.
1894/(...).
Având în vedere că unul dintre cei doi membrii ai comisiei numite pentru efectuarea cercetării disciplinării prealabile, respectiv d-na N. A. figurează atât ca membru al comisiei de cercetare, cât și ca persoană audiată în cadrul cercetării disciplinare prealabile consideră ca trebuia reținuta pe cale de excepție nulitatea procedurii efectuării cercetării disciplinare și a procesului verbal aflat la f. 18-20.
- Sub aspectul temeiniciei sancțiunii solicită a reține că în speță pentru întârzierea la serviciu a fost aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, în condițiile în care pct. 20 din Anexa nr. 1 la RI, prevede că pentru întârzieri cu caracter repetat la serviciu poate fi aplicată chiar sancțiunea avertisment, iar aplicarea sancțiunii disciplinare din perspectiva regimului sancționator al abaterilor prevăzute la pct. 1 și 26 din Anexa nr. 1 la RI, echivalează cu încadrarea disciplinară greșită a faptei și aplicarea eronată a sancțiunii, fiind incidentă sancțiunea nulității deciziei și din perspectiva acestor aspecte.
Menționează recurenta că, pe fondul unor divergente de natura personala cu S. R. de V., a mai fost sancționata, insa sancțiunea aplicata in speța nu este una aplicată pentru abateri disciplinare repetate, cum apreciază greșit instanța de fond, situație în care pentru aprecierea legalității și temeiniciei sancțiunii nu pot fi reținute alte considerente de fapt și de drept decât cele reținute de angajator în decizia de concediere, sens în care față de reținerea în hotărârea atacata a deciziilor de sancționare anterioare în analizarea legalității deciziei de concediere sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 9 din C. pr. civilă.
- În subsidiar solicită a reține faptul că aplicarea sancțiunii desfacerii contractului de muncă este excesivă și disproporționată în raport cu abaterea disciplinară săvârșită, respectiv o simplă întârziere de la program, justificată obiectiv, atât cu raportare la modul în care s-a produs cât și la context, respectiv starea de oboseală și stres datorate programului încărcat și orelor suplimentare efectuate în perioada respectivă și stării de sănătate a reclamantei recurente.
Culpa salariatei poate fi încadrată cel mult în categoria "culpa levissima";, iar consecințele invocate sunt în categoria celor minime și nu se justifică aplicarea sancțiunii concedierii disciplinare.
- Corelativ cu anularea dispoziției de concediere se impune și anularea deciziei nr. 1896/(...) și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care contestatoarea fost lipsită pe perioada suspendării contractului, conform art. 52 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.
- Referitor la decizia de sancționare nr. 1979/(...) recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității acestei decizii, susținând că în mod greșit a reținut instanța de fond că „." ar fi luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare abia la data de 2(...), în condițiile în care referatul întocmit de
SRV B. R. prin care este constatată abaterea disciplinară a fost adus la cunoștința contestatoarei la data de (...), aceasta semnând de luare la cunoștință, deci referatul exista la această dată, referatul are antetul societății "angajator", iar în partea dreaptă sus pe prima pagina are mențiunea "aprobat, director" și o semnătură, sens în care susținerile că "angajatorul" ar fi luat la cunoștință ulterior despre un referat cu antetul său, întocmit de S. R. de V., care acționa în calitate de prepus al angajatorului, iar pe înscris se regăsește mențiunea "aprobat, director"- cu semnătură sunt evident lipsite de fundament și nu pot fi reținute.
Faptul că la data de (...), reclamantei recurente i s-a solicitat o notă explicativă referitoare la abaterea reținută, este încă o dovadă că "angajatorul" a cunoscut săvârșirea faptei reținută ca abatere disciplinară la data la care a solicitat nota explicativă.
Consideră că termenul de 30 de zile de la constatarea abaterii disciplinare începe să curgă la data de (...), fiind lipsit de relevanță faptul că referatul prin care este constatată abaterea disciplinară primește un număr de înregistrare la societate după 20 de zile de la constatarea faptei.
- A mai susținut recurenta că în situația în care decizia de sancționare nu ar fi fost tardiv emisă s-ar fi impus anularea acesteia ca nelegală și netemeinică, contestatoarea nefăcându-se vinovată de abaterile imputate.
Astfel, transferul a fost pregătit de către un alt angajat, dl. P. A., de serviciu fiind și adjunctul sefului de magazin dl. C. V., într-o zi în care recurenta era liberă. Aceasta a introdus ulterior în calculator datele din listele primite de la colegi, fiind imposibil să mai verifice corectitudinea listelor deoarece marfa era deja înfoliată și pregătită pentru transport, sens în care nu i se poate imputa vreo culpă legat de aceste aspecte.
În prima etapă au fost pregătite referate pentru d-nii S. C., șeful de magazin, C. V., adjunctul acestuia și P. A. care a pregătit transferul, propunându-se sancționarea acestora cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, pentru ca ulterior d-nii S. C. și C. V. să fie numiți în comisia de cercetare disciplinară prin dispoziția cu nr. 1670/2(...), aspect care este relevant pentru obiectivitatea cercetării disciplinare și pentru temeinicia sancțiunii aplicate.
Reținerea instanței de fond că recurenta reclamantă ar fi recunoscut abaterea disciplinară este infirmată de conținutul notei explicative dată de aceasta la data de (...).
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1, 312 și
274 C.pr.civ.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat, considerând că în mod legal și temeinic a fost respinsă decătre instanța de fond acțiunea formulată de reclamantă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă prin primul motiv de recurs, în temeiul cărora se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, sunt nefondate, având în vedere că prin sentința pronunțată instanța de fond a reținut că prin fapta comisă de reclamantă, astfel cum a fost descrisă în decizia de sancționare, au fost încălcate prevederile art. 18 lit. c), k), m), art. 23 lit. a), Anexa I pct. 1, 26 din regulamentul intern al societății angajatoare.
Chiar dacă instanța de fond nu a analizat în detaliu toată argumentația contestatoarei referitoare la o posibilă încadrare a faptei comise de aceasta la alte prevederi din R. intern, Curtea reține că instanța de fond a analizat aspectul referitor la legalitatea deciziei de sancționare, prin prisma respectării prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei), reținând totodată, că prin fapta sa, salariata a încălcat prevederile din regulamentul intern menționate în decizie.
Faptul că în decizie nu sunt menționate în mod expres și anumite prevederi din fișa postului sau ale contractului individual de muncă încălcate de salariată nu este de natură a atrage sancțiunea nulității deciziei de sancționare, întrucât art. 268 alin. 1 lit. b din codul muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei) nu reglementează obligația menționării concomitente în decizie atât a prevederilor din regulamentul intern, cât și a unor prevederi din fișa postului și din contractul de muncă, încălcate de salariat.
Susținerea recurentei în sensul că fapta comisă ar fi putut fi încadrată la pct. 20 din Anexa 1 din R. intern nu poate fi reținută întrucât această prevedere din regulament califică drept abatere disciplinară „întârzierile repetate în prezentarea la program";, ori, în sarcina recurentei s-a reținut o singură faptă, respectiv aceea că „în data de (...) a întârziat nejustificat de la programul de lucru și nici nu a anunțat șeful despre această întârziere";.
Curtea constată că art. 23 lit. a din R. intern al societății prevede ca abatere disciplinară „absentarea nemotivată, întârzierea de la program sau părăsirea locului de muncă înainte de terminarea programului, fără aprobarea șefului direct";.
Totodată, se constată că în anexa nr. 1 la R. intern sunt prevăzute principalele abateri disciplinare și sancțiunile aplicabile, iar la pct. 26, pentru abaterea constând în „nerespectarea programului de lucru stabilit";, sunt prevăzute sancțiunile de la ar. 24 alin. 3 lit. c-f din regulament, respectiv și sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă (prevăzută la art. 24 alin. 3 lit. f), astfel că urmează a înlătura și criticile recurentei referitoare greșita încadrare a faptei și aplicarea eronată a sancțiunii disciplinare.
Pe de altă parte, Curtea constată ca fiind nefondate și celelalte critici formulate de recurentă referitoare la soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la contestația împotriva deciziei de concediere disciplinară.
În acest sens se reține că referatul întocmit de șeful ierarhic al reclamantei, respectiv de S. R. de V., înregistrat sub nr. 1895/ (...), a avut ca scop înștiințarea conducerii societății despre săvârșirea faptei de către salariata recurentă, iar faptul că acest referat cuprinde și o propunere în sensul aplicării sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă nu este de natură a produce consecințe juridice și, cu atât mai puțin, nu poate conduce la concluzia că sancțiunea era deja stabilită anterior efectuării cercetării disciplinare.
Din probele dosarului rezultă că, în urma înregistrării acestui referat, angajatorul a dat curs dispozițiilor legale privind desfășurarea cercetării disciplinare prealabile, desemnând comisia de cercetare disciplinară, iarcercetarea prealabilă s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale, respectiv ale art. 267 din Codul muncii, precum și ale art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Faptul că, prin procesul verbal întocmit în urma cercetării, comisia de cercetare disciplinară nu a propus în concret o sancțiune disciplinară este lipsit de relevanță, având în vedere că potrivit art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 „. propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării";, iar în procesul verbal al comisiei din data de (...) se propune sancționarea reclamantei.
Pe de altă parte, conform art. 263 și art. 264 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a sancționa disciplinar salariatul vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare și implicit dreptul de a stabili sancțiunea disciplinară pe care o aplică salariatului.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la compunerea comisiei de cercetare disciplinară, întrucât nu se poate reține o incompatibilitate a numitei N. A. cu calitatea de membru al comisiei de cercetare a abaterii disciplinare, chiar dacă aceasta a fost persoana care a fost chemată să deschidă magazinul în dimineața zilei de 10 iulie 2010. O eventuală incompatibilitate ar fi putut exista în măsura în care persoana respectivă ar fi avut vreun interes în sancționarea recurentei, însă recurenta nu a făcut o asemenea susținere și nici nu a indicat în ce mod ar fi afectat obiectivitatea cercetării disciplinare aspectul menționat mai sus referitor la numita N. A.
Sub aspectul sancțiunii disciplinare aplicate prin decizia contestată Curtea apreciază că angajatorul a făcut o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare, în raport de criteriile prevăzute de art. 266 din codul muncii, în sensul că față de faptul că reclamanta avea funcția de șef adjunct de magazin, iar în ziua respectivă era șefă de tură și avea asupra sa cheile de deschidere a magazinului, față de consecințele faptei asupra activității angajatorului, astfel cum sunt menționate în decizie și având în vedere, totodată, și faptul că recurenta a mai fost sancționată disciplinar anterior, precum și comportarea generală în serviciu a acesteia, apare ca fiind justificată aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă.
În raport de considerentele expuse și având în vedere prevederile art. 52 alin. 2 din Codul muncii, Curtea constată ca fiind legală și temeinică și hotărârea instanței de fond de respingere a contestației împotriva deciziei nr. 1896/(...) prin care a fost suspendat contractul individual de muncă al recurentei pe durata cercetării disciplinare.
În ce privește decizia de sancționare nr. 1979/(...) Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind nefondate având în vedere următoarele considerente:
Sub aspectul prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că acest termen curge de la data la care angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, respectiv de la data de 2(...), când referatul întocmit de S. R. de V. a fost înregistrat la registratura societății, aceasta fiind data la care conducerea societății a fost în măsură să ia cunoștință despre comiterea faptei respective de către salariata sa.
Faptul că referatul menționat a fost întocmit pe un formular tipizat cu antetul societății pârâte și care are înscrisă în partea dreaptă și mențiunea
„Aprobat, director"; nu poate conduce la concluzia că data luării la cunoștință de către angajator este data întocmirii referatului respectiv, întrucât, astfel cum arată și recurenta, acel referat a fost întocmit de șeful ierarhic al acesteia, care nu avea atribuții de sancționare a abaterilor disciplinare.
Sub aspectul temeiniciei deciziei de sancționare Curtea constată că prin nota explicativă din data de 0(...) (fila 54 dosar fond) reclamanta a recunoscut faptul că în data de 0(...) a operat greșit transferul către filiala T. L., situație care rezultă și din înscrisul privind transferul de marfă respectiv, semnat de reclamantă (fila 49 dosar fond). Pe de altă parte, din nota explicativă din data de
0(...), coroborată cu declarația numitei P. D. și înscrisurile privind transferurile de marfă între filiale din (...) și (...), semnate de reclamantă (filele 50-51 dosar fond) Curtea reține că angajatorul a făcut dovada comiterii de către contestatoare și a celeilalte fapte reținute în sarcina sa.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. O. M. împotriva sentinței civile numărul 1441 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.C.
G.
A. B.
| ← Decizia nr. 3877/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3673/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
