Decizia nr. 2477/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2477/R/2012
Ședința publică din data de 16 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC U. SA Z. împotriva sentinței civile nr. 1961 din 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. D., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată constând în contravaloarea transportului la instanță, însă precizează că nu are biletele de călătorie.
După terminarea dezbaterilor în cauză se prezintă și reprezentanta pârâtei recurente, care depune la dosar delegație.
Instanța redeschide dezbaterile în cauză și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente, căreia îi comunică și un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamantul intimat.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca nefondată, pentru motivele invocate în scris, arătând în esență că reclamantul a avut calitatea de lucrător comercial, calitate în care a avut atribuții de gestiune efectivă, așa cum rezultă din fișa postului, L. nr. 2. fiindu-i pe deplin aplicabilă. Mai arată că reclamantul a făcut plata voluntar și că nu i-a fost reținută suma datorată. Excepția tardivității a fost invocată având în vedere că reclamantul a promovat acțiunea mult după semnarea angajamentului de plată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reclamantul intimat arată că a semnat angajamentul de plată pentru a putea beneficia de șomaj, precizând că suma i-a fost reținută odată și nu în tranșe, iar garanția reținută i-a fost restituită.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită a se lua act de faptul că reclamantul a recunoscut că nu a fost constrâns să semneze angajamentul de plată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâta S. „. S. Z. solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 855 lei.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că suma de 855 lei i s-a imputat și i-a fost reținută cu titlul de lipsă în gestiune, deși nu are calitatea de gestionar ci doar aceea de vânzător.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii arătând că în perioada (...)-(...) reclamantul a fost angajatul acesteia la punctul de lucru din municipiul C.-N., str.Horea nr.34, unde funcționează un magazin alimentar, pe postul de lucrător comercial în cadrul unui colectiv de opt angajați din care doi erau gestionari și șase lucrători comerciali. Inventarul se realiza odată la trei luni, iar la inventarul din (...) s-a constatat, prin procesul-verbal nr.61/(...), o lipsă în gestiune de 5373,40 lei. Au fost scăzute perisabilitățile și chiar un procent suplimentar față de cel prevăzut de lege, rezultând o diferență de 4349,62 lei, care nu a putut fi justificată. La inventarul din (...) a rezultat o nouă lipsă în valoare de 1842,93 lei constatată prin procesul-verbal nr.74/(...), au fost scăzute perisabilitățile, rezultând diferența de 1325,53 lei, care nu a putut fi justificată.
S-a mai susținut că paguba totală a fost de 5675,15 lei și adăugând TVA a rezultat suma de 7037,18 lei.
Potrivit art. 24 si art. 27 din L. nr. 2., când paguba în gestiune a fost cauzată de gestionar împreună cu alt angajat, aceștia răspund integral, fiecare în măsura în care a contribuit la producerea pagubei, iar dacă nu se poate determina această măsură, despăgubirea se repartizează între aceștia proporțional cu câștigul mediu al fiecăruia pe ultimele trei luni. In cazul gestiunile în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulți angajați sau în schimburi succesive, fără predarea de gestiune între schimburi, despăgubirea se repartizează si proporțional cu timpul lucrat de fiecare de la ultima inventariere.
Pârâta arată că a procedat la repartizarea pagubei de 7037 lei proporțional cu salariul net de la data constatării pagubei și cu timpul efectiv lucrat de fiecare salariat, având în vedere că manipularea bunurilor s-a făcut în colectiv de mai mulți angajați neputându-se determina măsura în care fiecare a contribuit la producerea pagubei. Astfel, reclamantul a fost obligat să plătească 855 lei, semnând în acest sens la data de (...) un angajament de plată.
S-a mai arătat că atâta timp cât există o recunoaștere a pagubei, afirmația reclamantului potrivit căreia suma de 855 lei i-a fost imputată si reținută fără dovezi este nefondată.
La judecarea cauzei în fond s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1961/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admisacțiunea formulată de către reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta S. „. S.
Z. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 855 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit contractului individual de muncă nr.4052/(...) respectiv nr.
5306/(...), reclamantul a fost angajat al pârâtei pe postul de lucrător comercial, pe durată de două luni, începând cu (...) până la (...), iar prin decizia nr. 9/(...) s-a dispus desfacerea acestui contract de muncă începând cu data de (...), în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii.
Prin procesele-verbale de valorificare a inventarului nr. 61/(...) si nr.
74/(...), s-a stabilit, după scăderea produselor stabilite ca fiind perisabile, câte o lipsă de inventar în cuantum de 4349,62 lei si 1325,53 lei.
Prima instanță a mai reținut că prin angajamentul de plată nr. 86/(...), reclamantul s-a obligat să plătească către pârâtă suma de 855 lei reprezentând lipsă din gestiune, prin depunerea numerarului la casieria unității, luând la cunoștință că în urma inventarierii s-a constatat că din vina sa a produs societății comerciale o pagubă în valoare de 855 lei. Potrivit copiei chitanței nr.
3147836/(...), reclamantul a plătit pârâtei suma de 855 lei, reprezentând
„contravaloare imputație";.
Potrivit art. 254 alin.1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor.
Aceste dispoziții legale fac trimitere la normele si principiile răspunderii civile contractuale, ceea ce înseamnă că este necesar a se reține, pe lângă prejudiciu, faptă ilicită constând în încălcarea normelor legale aplicabile și existența culpei salariatului si a legăturii de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul produs.
Instanța de fond a reținut că în cazul reclamantului nu s-a constatat existența unei fapte culpabile deoarece pârâta nu a determinat prin niciun act emis în cadrul inventarierii bunurilor si al repartizării răspunderii între angajați, care este fapta comisă de către reclamant și care este gradul culpei acestuia.
S-a mai reținut că aceste elemente ale răspunderii patrimoniale a salariatului trebuie determinate cu necesitate, iar în cazul reclamantului care avea doar calitatea de vânzător nu și de gestionar, aceste constatări se impuneau cu mai multă strictețe.
În ceea ce privește calitatea reclamantului, s-a reținut că însăși pârâta a recunoscut că acesta nu era gestionar, menționând în cuprinsul întâmpinării că dintre cei opt angajați doar doi aveau funcția de gestionari, iar șase funcția lucrător comercial-vânzător, funcție pe care o avea și reclamantul conform contractului individual de muncă al acestuia.
Astfel, s-a considerat că reclamantul nu poate fi tras la răspundere în baza art. 24 si art. 27 din L. nr. 2., astfel cum a apreciat pârâta, întrucât în primul rând acesta nu era gestionar și în al doilea rând, potrivit art.27 din L. nr. 2., răspunderea poate fi angajată când paguba în gestiune a fost cauzată de gestionar împreună cu un alt angajat al agentului economic, or, în speță, paguba nu a fost cauzată de către gestionari împreună cu reclamantul deoarece nu există niciun act întocmit de către pârâtă din care să reiasă că reclamantul ar fi contribuit printr-o anumită faptă culpabilă, determinată în condițiile art. 254 din Codul Muncii, așa cum au fost menționate mai sus, la producerea minusurilor în gestiune constatate prin cele două procese-verbale de valorificare a inventarului din datele de (...) și (...).
S-a mai reținut că este lipsită de relevanță juridică semnarea de către reclamant a angajamentului de plată din data de (...) deoarece, în materia raporturilor juridice de muncă caracterizate prin lipsa egalității părților și prin poziția dominantă a angajatorului, legiuitorul a lipsit de efecte angajamentul de plată, cu titlu de garanție pentru angajator, prevăzând în art. 169 din Codul muncii că nicio reținere din salariu nu poate fi operată decât dacă datoria salariatului a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
In aceste condiții, s-a constatat de către tribunal că reclamantul a efectuat o plată nedatorată pârâtei la data de (...), astfel că, pentru a nu opera o îmbogățire fără just temei a societății, aceasta a fost obligată la restituirea sumei către reclamant.
Pentru aceste considerente, în baza art. 169, art. 254 din Codul muncii, art. 24 , art. 27 din L. nr. 2., instanța a admis acțiunea formulată si a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 855 lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC "U." SA Z., criticând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din L. nr. 2., prin gestionar se întelege acel angajat al unui agent economic, autoritate sau institutie publica care are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinta sau detinerea chiar temporara, a unui agest economic, autoritate sau institutie publica, indiferent de modul de dobândire si de locul unde se afla bunurile.
Prin urmare, notiunea de gestionar nu se limiteaza strict la persoanele care îndeplinesc o asemenea functie, ea cuprinde toate persoanele care au ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinta sau deținerea, chiar temporară, a unui agent economic.
Mai mult, art. 27 din L. nr. 2. prevede faptul ca, atunci cind paguba in gestiune a fost cauzata de gestionar impreuna cu alt angajat al agentului economic, in cazul de fata lucrator comercial, ei raspund integral, fiecare in masura in care a contribuit la producerea pagubei.
Reclamantul a indeplinit functia de lucrator comercial la punctul de lucru al societatii din C. N., str. Horea, nr. 34, respectiv un magazin cu profil alimentar, calitate in care acesta avea ca atributii principale recepția cantitativă si calitativă a marfurilor intrate in gestiune, pregatirea, cântărirea și livrarea produselor către clienti, emiterea și predarea bonului fiscal către clienți, răspunderea pentru lipsurile constatate in gestiune peste perisabilitatile admise de lege, etc., respectiv atributiuni de gestiune efectivă. Prin urmare, L. nr. 2. îi este pe deplin aplicabila.
De asemenea, aceasta lege, prin art. 26, instituie prezumția de vinovăție a gestionarului pentru lipsurile în gestiune. Prezumtia de culpa în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara. Reclamantul nu a administrat probatorii prin care sa rastoarne prezumtia de culpa, facand doar afirmatii fara nici o acoperire juridica. Pe de altă parte, se susține că societatea a facut dovada calitatii de gestionar a reclamantului, precum si dovada prejudiciului suferit.
Astfel, au fost depuse la dosarul cauzei cele doua procese-verbale de inventariere, nr. 61/(...) si nr. 74/(...), listele de inventariere corespunzatoare celor doua inventarieri efectuate la punctul de lucru, actul prin care s-a stabilit paguba produsă, intinderea acesteia, precum si modul de repartizare a pagubei, in speta decizia de imputare nr. 122/(...), act care a fost comunicat, pe baza de semnatura de primire, catre toate persoanele raspunzatoare pentru producerea pagubei din gestiunea colectivă a punctului de lucru, inclusiv către reclamant, precum si angajamentul de plata pe care reclamantul l-a semnat in data de (...), privind recunoașterea și plata daunelor in valoare de 855 lei, create societății prin lipsa în gestiune, pagubă pe care s-a angajat să o platească în mod voluntar societății.
Conducerea societatii a procedat la repartizarea pagubei in valoare totala de 7037 lei constatată ca urmare a celor doua inventare efectuate, după principiul prevazut atât de L. 2., cât si de art. 255 al. 2 din Codul Muncii republicat, respectiv proporțional cu salariul net de la data constatarii pagubei, cât și cu timpul efectiv lucrat de fiecare salariat, de la ultima inventariere, fiecaresalariat implicat asumandu-și paguba produsă, prin semnarea unor angajamente de plata.
Sustinerea instantei de fond în sensul că semnarea angajamentului de plată de catre reclamant este lipsita de relevanță juridică este neîntemeiată.
Astfel, potrivit prevederilor art. 254 din Codul Muncii republicat, legiuitorul instituie posibilitatea salariatului de a plati voluntar paguba produsa societatii din vina si in legatura cu munca sa. Redam mai jos prevederile legale la care am facut referire.
De asemenea, s-a mai arătat că trimiterea instantei de fond la dispozitiile art. 169 din Codul muncii, potrivit carora nici o retinere din salariu nu poate fi operată decât dacă datoria salariatului a fost constatata printr-o hotarare judecatorească definitivă și irevocabilă, nu are relevanta in cauza de fata, dat fiind faptul ca nu a fost vorba in cazul de față despre o retinere din salariu, ci despre o plată voluntară, pe care reclamantul a facut-o in baza angajamentului de plata valabil asumat.
In acest sens, prin decizia nr. 24/(...), Curtea Constitutionala a retinut ca dispozitiile art. 164 (actualmente 169) din Codul Muncii nu lezeaza libertatea contractuala, deoarece partile contractante pot conveni de comun acord asupra modalitati lor de executare sau de stingere a obligatiilor lor reciproce. De asemenea, nu este ingradit nici dreptul salariatului sa consimta de bunavoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fara sa astepte pronuntarea unei hotarâri judecatoresti.
Sustinerea reclamantului cum ca a fost constrans sa semneze acest angajament de plata nu a fost dovedita prin nici un mijloc de proba, angajamentul in cauza fiind un act juridic perfect valabil, in baza acestui act reclamantul facand plata sumei de 855 lei catre societate.
Prin urmare, recurenta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanța de judecata a considerat ca reclamantul a facut o plata nedatorata catre societate.
S-a reiterat în cauză și excepția tardivității introducerii acțiunii, având în vederea faptul că reclamantul a semnat angajamentul privind plata sumei de 855 lei in data de (...), iar actiunea in restituirea sumei platite in baza acestui angajament a fost depusa la instanta de judecata in data de (...), deci mult dupa implinirea termenului de 45 de zile calendaristice prevazut de lege pentru contestarea acestuia.
Analizând recursul formulat de pârâta S. „. S. Z., prin prisma motivelor derecurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta estefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de către societatea recurentă, se reține că aceasta este nefondată având în vedere faptul că L. nr.62/2011 prevede, la art.211 alin.1 lit.a) într-adevăr un termen de
45 de zile de la data la care cel interesat „a luat cunoștință de măsura dispusă";, pentru contestarea angajamentelor de plată, însă această lege, intrată în vigoare ulterior semnării angajamentului de plată de către salariat-la data de (...)-nu putea fi aplicabilă în speță.
De asemenea, se reține că dispozițiile Codului muncii în vigoare la data semnării angajamentului nu prevedeau, la art.283 alin.1 (art.268 alin.1 din Codul muncii republicat) un termen special pentru contestarea angajamentului de plată.
În ceea ce privește dispozițiile L. nr.2. privind procedura de contestare a angajamentului de plată ce constituia titlu executoriu, se reține că acestea au fost implicit abrogate prin prevederile L. nr.53/2003, care au stabilit că aucaracter executoriu privind daunele cauzate angajatorului de către salariat doar hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.
De altfel, în ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune, se reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, respectiv art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii republicat, respectiv cele privind termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că acțiunea formulată de către reclamant este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din fișa postului depusă la filele nr.7-9 dosar recurs, semnată de reclamantul M. D., acesta avea, în calitate de lucrător comercial, responsabilități de: recepție cantitativă și calitativă a mărfurilor intrate în gestiune; păstrare din punct de vedere calitativ a produselor preluate în gestiune; livrare a produselor din gestiune către clienți; urmărire a încadrării în normele de perisabilități admise.
Conform fișei postului acesta răspunde pentru lipsurile constatate în gestiune peste perisabilitățile admise.
Astfel cum a reținut și prima instanță, intimatul-pârât M. D. a recunoscut prin angajamentul de plată semnat la data de (...) lipsa în gestiune de 855 de lei, pe care s-a obligat să o plătească în numerar. Cu chitanța nr.3147836 din (...), reclamantul a acoperit acest prejudiciu.
Se mai reține că dispozițiile Codului muncii în vigoare la data semnării angajamentului de plată nu puteau fi interpretate în sensul imposibilității asumării răspunderii de către salariat pentru prejudiciul cauzat angajatorului printr-un asemenea act, acesta nefiind însă și titlu executoriu.
Curtea reține că în cauză, cu procese-verbale de inventariere nr. 61/(...) si nr. 74/(...) și decizia de imputare nr. 122/(...), societatea a probat că, în perioada
01.07-(...), i-a fost cauzat un prejudiciu, de către cei 8 salariați cu atribuții de gestiune, printre care se afla și reclamantul, în sumă totală de 7037 lei.
De asemenea, astfel cum am menționat anterior, angajatorul a probat cu fișa postului depusă la dosar că reclamantul avea atribuții de gestionar.
Se reține că, în practica judiciară, în interpretarea prevederilor art.24 din L. nr.2., astfel cum au fost modificate prin L. nr.54/1994, s-a ajuns la concluzia că, în cazul lipsurilor cantitative în gestiune, culpa gestionarului se prezumă.
Această practică a fost consacrată prin decizia de îndrumare nr.1 din (...) a
Plenului T. Suprem.
Conform acestei prezumții relative de culpă în sarcina gestionarului, angajatorul are doar obligația de a dovedi calitatea de gestionar a salariatului și existența prejudiciului suferit, cu listele de inventariere întocmite în mod legal și procesul-verbal de inventariere, revenind salariatului sarcina de a proba că nu se face vinovat de producerea prejudiciului, pentru a răsturna această prezumție.
În cauză, pe lângă faptul că intimatul nu a reușit cu probele pe care a înțeles să le administreze în cauză să răstoarne prezumția relativă de culpă, mai mult, semând angajamentul de plată depus la dosar, a recunoscut cauzarea prejudiciului în sumă de 855 de lei.
Pentru aceste motive, Curtea reține că în mod greșit prima instanță a obligat recurenta-pârâtă să restituie reclamantei suma de 855 lei, aceasta neputând fi considerată ca fiind o plată nedatorată.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va admite recursul formulat de pârâta S. „. S. Z., se va modifica în tot sentința primei instanțe și se va respinge acțiunea formulată de reclamantul M. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S. U. S. Z. împotriva sentinței civile nr.
1961 din 23 februarie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. D..
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.CM/dact.MS
3 ex./(...).
Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 1872/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3894/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
