Decizia nr. 262/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 262/R/2012
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 4198 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanții intimați T. M. L., R. A., C. E. S., Ș. (M.) A. S. D. (DOBRIAN) P. L., T. (B.) F. V., C. (G.) M. D., S. S., precum și pe pârâtul intimat L. T. „. B., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat G. P. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este realizată .
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 19 ianuarie
2012 reclamanții au înregistrat la dosar întâmpinare, pe care reprezentanta acestora arată că înțelege să o susțină.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat de către recurent judecata cauzei în lipsă, nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4198 din 10 octombrie 2011 pronunțată de tribunalul C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. LOCAL AL M. C. - N.
S-a admis acțiune a civilă formulată de reclamanții T. M. L., Ș.A. împotriva pârâților L. T. "L. B." , C. LOCAL AL M. C. - N., pârâții fiind obligați la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamanților, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008, începând cu
01 octombrie 2008 și până la intrarea în vigoare a L. nr.330/2009, respectiv
(...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
Pârâtul L. T. "L. B." a fost obligat să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și evidențele salariale ale reclamanților.
Pârâtul C. Local al M. C. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.1S1/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.l și art.115 alin.4 din legea fundamentală .Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.l din legea fundamentală.
Potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.l alin.l lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr.2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic
și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007 Guvernul României, prin O. nr.136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, publicată în MO. al R., partea 1, nr.804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.l15 alin. 6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.l din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.l alin.5, potrivit cărora în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
Ulterior, G.ul emite O. nr.1S1/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
MO. - partea 1, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.l pct.l modifică denumirea O. nr.15/2008, prin art.I pct.2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul L. nr.2. de aprobare a O. nr.15/2008 . urtea C., prin decizia nr.842/2 iunie 2009, publicată în
M.O. - P. 1, nr.464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr.136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art.I pct.2 și 3 n din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.4. se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O. nr.15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
T. observă în același timp că G.ul, în loc să pună d«, acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din L. nr.47/ 1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și 4.) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a considerat că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr.2. .
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința P.ui cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit artt.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul L. T. "L. B.," unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr.84/1995, legea învățământului, calitate de angajator urmează a fi obligat către reclamanți la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin legea nr.2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.l din
Protocolul nr.l la C., care prevede că "Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
In practica CE.D.O. s-a statuat că noțiunea de "bunuri", în sensul art.l din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât "bunuri actuale" cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtute a cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă" în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [Mf], nr.1.513/03,
&65, CE.D.O. 2005-IX) .
Ori, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă" cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.
De altfel, această "speranță legitimă" a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva R., Străin și alții, nr.57.001/00, &56, CE.D.O. 2005- VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nrA.596/03, &34, 16 februarie 2006, R. nr.13.309/03, & 34,20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art.l din Protocolul adițional la C. A., potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie "legală" aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într- o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot. Din 9 decembrie 2008).
Ori, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CE.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R. - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu Împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost probată prin L. nr.2. .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale G. în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europene ale Drepturilor Omului .
În atare situație, având în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția
R., în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a R. Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ceînseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile C.i și o normă internă, prevalează dispozițiile C.i.
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile C.i.
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației C.i, judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar.
Într-un asemenea caz, judecătorul național nu impietează ci complinește atribuțiunile legiuitorului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr.31/2009 și 4. sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea Constituțională, în condițiile art.29 alin.l din L. nr.47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstitutionalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curtii Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010).
I. Curte s-a pronunțat in același sens prin D. privind recursul in interesul L. nr 3/2011, concluzionând ca , efect al deciziilor Curții
Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale G. nr. 136/2008, nr. 151/008 si nr. 1/2009 dispozițiile OG nr.
15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL M. C.
N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
În motivarea recursului a arătat că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut in vedere poziția procesuala a recurentei care, raportat la prevederile legale in vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva.
Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al M. C.-N. sa poată îndeplini cerințele cuprinse in pețitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Mai arată că poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, recurenta făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39 alin 6 din L. 273/2006. Așadar, in cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Apreciază ca, in conformitate cu dispozițiile L. nr. 128/1997 privind
Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea deangajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
In subsidiar, in conformitate cu prevederile art. 312 C.proc civ. solicita admiterea recursului declarat, apreciind ca soluția instanței de fond este nelegala, hotărârea fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Invederează ca bugetul pe anul 2011 a fost aprobat prin HCL nr. 2 din
25 ianuarie 2011, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit L. bugetului de stat pentru anul 2011, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
In acest sens, arată ca art. 50 alin. 21it. a din L. nr. 273/2006, D. Generala a F. P. asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. 1. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. directorului Direcției Generale a F. P. Județene după consultarea consiliului județean si a primarului, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Arată, ca potrivit L. nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - L. E. Naționale - prin art. 104. in conformitate cu alin 2 finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile. sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora [
... ] Totodată, potrivit alin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului B., de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. Ș. al M. B. De asemenea, alin. 6 din L. E. Naționale prevede in mod clar ca S. defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale.
Reclamanții, prin întâmpinare (f.15-17) au solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de pârâtul C. LOCAL C. N., prin prismamotivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sereține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit disp.art.17 din aceeași hotărâre, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E. și C., se asigură doar anumite cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, printre care nu se regăsesc și cele privind salarizarea personalului din învățământ. În mod corect prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită, începând cu data de 1 octombrie 2008, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor L. nr. 2., drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat. Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului. În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu. A., nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului. Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență: 1. un viceprimar - președinte; 2. șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local; 3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate; 4. unul-doi directori ai unităților de învățământ; 5. reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene. Pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor. Curtea mai constată faptul că recurenții nu au fost obligați la plata salariilor către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamant și consiliul local. Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din învățământ potrivit dispozițiilor L. nr. 2., începând cu data de (...). A. cum în mod constant s-a statuat în practica judiciară și în literatura de specialitate, lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii, astfel încât în cauză nu pot avea relevanță disp.art.5 din L. nr.11/2010. Se mai reține că H.G.nr. 1618/2009 privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, astfel încât prevederile acesteia nu sunt aplicabile perioadei în care trebuiau solicitate de către unitățile administrative-teritoriale fonduri și plătite drepturile salariale solicitate în cauză. În ceea ce privește invocarea obligațiilor ce revin direcțiilor generale ale finanțelor publice în temeiul art. 50 alin. 2 din L. 273/2006, Curtea subliniază că acestea nu sunt de natură a exonera recurentul de propriile obligații ce îi revin în temeiul normelor legale mai sus amintite. Pe de altă parte, în procesul civil, guvernat de principiul disponibilității părților, revine acestora sarcina de a stabili cadrul procesual în cauză. În cazul în care recurentul-pârât aprecia că pentru soluționarea cauzei prezintă interes introducerea în cauză a terților, respectiv a M. F. P., prin D. F. P. C.-N., aceștia aveau posibilitatea de a-i atrage în proces în termenele procedurale, potrivit dispozițiilor legale în materie. Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod.proc.civ.,urmează să se respingă recursul formulat de pârâtul C. LOCAL C. N. și să se mențină sentința civilă pronunțată de prima instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4198 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. Irevocabilă. Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G. L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia nr. 2387/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3163/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
