Decizia nr. 269/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 269/R/2012
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. D & G C. S. DEJ împotriva sentinței civile nr. 4058 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. C., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat H. G. și reprezentanta reclamantei - avocat O. D., ambii din cadrul Baroului C..
Procedura de citare este realizată .
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 18 ianuarie
2012 reclamanta a înregistrat la dosar întâmpinare comunicându-i-se un exemplar al acesteia reprezentantului recurentei.
Reprezentanții părților declară că nu au de formulat cereri în probațiune sau de altă natură.
Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs. Susține în fața instanței motivele de recurs expuse în scris.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind pe deplin temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4058 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. C. împotriva pârâtei SC D & G C. S.
S-a dispus anularea deciziei de concediere nr.593/(...).
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat începând cu data concedierii (...) și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A fost obligată parata sa elibereze reclamantei toate documentele legale în vederea constituirii dosarului de șomaj.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:
Între parți a fost încheiat contractul individual de munca înregistrat la
ITM C. sub nr. 152905/(...), pentru perioada nedeterminata. Prin decizia nr.
308/(...) parata a dispus desfacerea contractului de munca încheiat cu reclamanta ca urmare a desființării locului de munca.
Decizia de concediere nr. 308/(...) a fost anulata de instanța prin sentința nr. 3. pronunțata în dosarul nr. (...) (irevocabila prin admiterea în parte a recursului prin decizia nr. 2. a C. de A. C., exclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecata). Prin sentința civila nr. 3. instanța a dispus și în sensul reintegrării reclamantei pe postul și în funcția deținute anterior concedierii .
Ulterior pronunțării deciziei nr. 2. a C. de A. C. (27 septembrie 2010) pârâta a emis decizia nr. 1 din (...) prin care a dispus anularea deciziei de concediere nr. 308/(...).
Prin decizia nr. 593/(...) parata a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art. 61 lit. a C. muncii urmare a faptului ca i reclamanta a lipsit nemotivat de la serviciu în perioada cuprinsa intre data reintegrarii-(...) și pana la data convocării la cercetarea disciplinara.
Analizând sub aspectul legalității decizia de concediere emisa de parata instanța a reținut ca aceasta a fost emisa cu nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin 2 lit. b C. muncii, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute decizia de sancționare va cuprinde precizarea prevederilor din statutul depersonal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Decizia de concediere supusa controlului instanței nu cuprinde elementele prevăzute de textul de lege mai sus citat, elemente care nu rezulta nici chiar din cuprinsul procesului-verbal încheiat de comisia de cercetare disciplinara la data stabilita în vederea efectuării cercetării prealabile, proces- verbal la care se face trimitere în motivarea deciziei.
Este neîndoielnic faptul ca existenta unui motiv de nulitate absoluta face de prisos cercetarea temeiniciei aceleași decizii, însă instanța a apreciat necesar a sublinia faptul ca în raporturile de drept de natura celui încheiat între părțile din litigiul de fata, disciplina muncii, sub aspectul finalității sale, trebuie privita ca starea de ordine existenta în desfășurarea procesului de munca, rezultând din respectarea întocmai a normelor ce reglementează acest proces și din îndeplinirea de către toți participanții a obligațiilor asumate prin încheierea contractelor individuale de muncă. Așadar, în demersul vizând analizarea conduitei parților în cadrul raporturilor de munca nu se poate face abstracție de principiile care guvernează raporturile de aceasta natura, inclusiv cel despre care se vorbire în art. 8 din C. muncii potrivit căruia raporturile de munca se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe.
Pentru considerentele mai sus expuse și în temeiul instanța a dispus anularea deciziei de concediere nr.593/(...) iar în temeiul art. 78 alin 1 din C. muncii a obligat pârâta sa plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de carereclamanta ar fi beneficiat începând cu data concedierii (...) și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În considerarea obligațiilor stabilite în sarcina angajatorului de dispozițiile art. 40 alin 2 lit. h din C. muncii (varianta în vigoare la data promovării acțiunii) instanța a obligat pârâta sa elibereze reclamantei toate documentele legale în vederea constituirii dosarului de șomaj.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale instanța a reținut ca prima condiție de a acordare a oricărui fel de daune este dovedirea acestora prin orice mijloc de proba. Sub acest aspect trebuie avute în vedere dispozițiile art. 269 C. muncii potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv existenta contractului, a faptei ilicite a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate intre prejudiciu și fapta, culpa, în cauza de fata, din materialul probator administrat, nu rezulta îndeplinirea în mod cumulativ a tuturor condițiilor mai sus enumerate, astfel ca cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu e daune morale a fost respinsa.
Cazând în pretenții pârâta a fost obligata, în temeiul art. 274 C.proc.civ. sa plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța depusa la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând în principal, potrivit art.312 alin.3 teza a 2-a C.pr.civ., casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea cauzei pe fond și în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondata.
În motivare s-a arătat că potrivit doctrinei și jurisprudenței, precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara, contractului colectiv de munca încălcate are relevanta pentru ca instanța să poată stabili și verifica daca fapta salariatului constituie abatere disciplinara și daca se încadrează printre obligațiile (de a face sau de a nu face) impuse acestuia.
Or, la pct.5 din decizia de sancționare nr.593/2010 se precizează ca măsura desfacerii contractului individual de munca s-a luat pentru lipsa nemotivata de la serviciu a unui număr de 16 zile lucrătoare, ca decizia s-a emis doar după parcurgerea cercetării disciplinare prealabile invocându-se în cuprinsul deciziei procesul-verbal de cercetare disciplinara nr.587/(...) în care se consemnează perioada în care contestatoarea a lipsit de la serviciu ((...)-(...)) și ca s-a făcut convocarea la cercetarea disciplinara prin executor judecătoresc la data de (...), aceasta nedând curs convocării făcute.
La pct. 1 din decizie se dispune desfacerea contractului individual de munca conform art.61 lit. a C. muncii. Pârâta avea un număr redus de salariați la data respectiva - 2-3 angajați, nefiind necesar a avea contract colectiv de munca, statut de personal sau regulament intern, încât nu se putea face trimitere la încălcări ale unor înscrisuri pe care societatea nu le-a încheiat.
Dar raportul de munca cu contestatoarea era stabilit prin încheierea contractului individual de munca prin care obligația principala a angajatului era sa se prezinte la serviciu și sa-si îndeplinească sarcinile de serviciu, reclamanta obținând pe cale judecătoreasca anularea deciziei inițiale de concediere și reîncadrarea în munca, sens în care avea nu numai dreptul dar și obligația de se prezenta la locul de munca.
Instanța de fond avea obligația sa stabilească daca prin neprezentarea la serviciu fapta constituia abatere disciplinara.
Pe de alta parte, relevă faptul ca a existat o neconcordanta juridica între disp.art.268 alin.2 lit.b C. muncii care nu prevăd în cuprinsul lor și mențiunea
„contractul individual de muncă"; și disp.art.61 lit.a C. muncii care stipulează ca „în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern"; neconcordanță înlăturata prin C. muncii republicat.
Cât timp prin decizie se face trimitere la abaterea comisa ca urmare a încălcării disciplinei muncii (a unui număr de 16 zile lucrătoare absente nemotivate) și respectiv a art.39 alin.2 lit.b și c din contractul individual de muncă, cerința impusa de fostul art.268 alin.2 lit.b CM este îndeplinita.
Instanța de fond a reținut în mod eronat ca reclamanta a fost reintegrata începând cu data de (...), în realitate conform deciziei nr. 1/ (...), contestatoarea este reîncadrata în munca începând cu data de (...) în baza sentinței civile nr.3. irevocabila, data de la care i s-au achitat toate drepturile salariale.
Decizia nr.1/(...) a fost înregistrata la ITM C. cu nr.766/(...) beneficiind de drepturile salariale din 2009 la zi și prin urmare contestatoarea trebuia sa se prezinte la locul de munca începând cu (...) așa cum instanța de fond a și reținut.
Reclamanta s-a prezentat la locul de munca în data de (...) și si-a ridicat drepturile salariale la zi, fără însă să se prezinte la serviciu, motiv pentru care a fost pontata nemotivat începând cu (...).
Pe fondul cauzei, cum a arătat și prin întâmpinarea depusa la prima instanța, reclamanta avea obligația legala conform art.51 lit.a C. muncii pentru situația privind creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sa depună o cerere scrisa prin care sa solicite suspendarea contractului individual de munca. Or, aceasta nu a solicitat acest lucru, nu a depus nicio cerere prin care sa solicite documentele necesare pregătirii dosarului pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și nici pentru dosarul de șomaj, astfel ca și din acest punct de vedere soluția fondului este nelegala și netemeinica.
În drept s-au invocat prevederile art.304/1, 312 alin.3, 274 C.pr.civ.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerearecursului ca netemeinic și nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că între părți conflictul a început în momentul în care reprezentantei angajatoarei i-a fost comunicat faptul ca reclamanta este însărcinata și are anumite probleme cu sarcina. Deși se afla în concediu medical, în perioada concediului de odihna și fiind însărcinata în aproape 4 luni, angajatoarea i-a desfăcut contractul individual de munca motivând ca își restrânge activitatea prin desființarea punctului de lucru.
Prin sentința civilă nr. 3. s-a dispus anularea primei decizii de concediere și reintegrarea reclamantei, iar prin decizia civilă nr. 2. s-au înlăturat doar cheltuielile de judecata, păstrându-se restul statuărilor.
După comunicarea deciziei civile nr. 2. reclamanta a luat legătura atât telefonic cât și prin scrisoare recomandata cu societatea angajatoare, solicitând să pună în aplicare cele stabilite. Cum a primit un refuz categoric a fost nevoită a apela la ajutorul executorului judecătoresc în dosarul execuțional nr.
189/2010 .
Ulterior a fost chemata la sediul contabil al angajatoarei pentru a i se achita drepturile salariale și a semna statele de plata în urma reangajării și în acel moment a comunicat contabilei recurentei ca ar dori sa i se elibereze oadeverința pentru a putea beneficia de diferența de concediu pentru creșterea minorului, aceasta refuzând a primi solicitarea spunând ca nu dansa este competenta a primi acest act.
După reangajare a solicitat angajatoarei atât prin scrisoare recomandata pe care a refuzat a o primi cat și prin nenumărate telefoane și prin intermediul reprezentantei din cadrul departamentului contabil a-i completa toate formele legale și formularele necesare pentru a putea beneficia de diferența de concediu pentru creșterea copilului deoarece de concediul pentru creșterea copilului nu se poate beneficia retroactiv ci doar de la data solicitării acestuia. Din cauza relei credințe a angajatoarei, care a refuzat în continuu a-i completa aceste acte, nu a mai putut beneficia de acesta.
Societatea, prin E. J. S. A. din Dej, în cadrul dosarului execuțional
18/2010 îi face o convocare pentru cercetarea disciplinara, la data de (...).
Prin scrisoare recomandata a trimis răspuns prin apărătorul ales, deoarece sediul societății se afla la domiciliul pârâtei, și după nenumăratele vorbe urate spuse la adresa reclamantei nu a dorit sa se prezinte acolo.
În cadrul răspunsului formulat a menționat ca nu consideră ca are temeiuri juridice pentru cercetarea disciplinara a reclamantei.
Anterior invitației la C. disciplinara angajatoarea îi trimite un preaviz sub nr. l/(...), prin care arată că este nevoita sa înceteze raporturile contractuale cu reclamanta, deoarece punctul de lucru unde și-a desfășurat activitatea până la data desfacerii contractului de munca s-a închis.
Este hilar cum se aplică o sancțiune disciplinară pentru neprezentarea la un loc de muncă despre care se arată că s-a închis (punctul de lucru).
Consideră intimata că nu a primit o decizie de sancționare care să întrunească exigențele date de prevederile art. 267 și 268, ci doar decizia de concediere.
În drept s-au invocat prevederile: art. 115 și art. 274 C.proc.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată că prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor legale vizând nulitatea absolută a deciziei de aplicare a unei sancțiuni disciplinare din cuprinsul căreia lipsește precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat (art. 252 alin. 2 lit. b) C. muncii republicat), reținându-se în subsidiar faptul că au fost totodată încălcate principiile consensualității și al bunei credințe care trebuie să guverneze raporturile de muncă.
Curtea constată că deși într-o abordare strictă a dispozițiilor legale incidente (art. 252 coroborat cu art. 79 C. muncii republicat), nu ar putea fi luate în considerare alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate expres în cuprinsul deciziei de concediere, totuși, principiul poate să comporte o serie de ajustări.
Astfel, așa cum arată recurenta, la data emiterii deciziei de concediere ce face obiectul litigiului, era aplicabil C. muncii în varianta anterioară modificării aduse prin L. nr. 4., astfel încât art. 268 (actualul art. 252) nu stipula și obligativitatea de a se preciza eventualele prevederi din contractul individual de muncă încălcate de salariatul sancționat disciplinar.
Or, recurenta afirmă că absențele nemotivate reprezintă încălcări ale dispozițiilor art. 39 alin.2 lit.b și c din contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta.
Deși art. 272 C. muncii republicat îi atribuie sarcina probei angajatorului, iar la dosarul cauzei nu s-a depus copia contractului individualde muncă invocat, aspectul poate fi reținut ca probat prin necontestarea de către oponentă.
Pe de altă parte, art. 241-246 C. muncii republicat instituie obligativitatea întocmirii de către toți angajatorii a regulamentului intern, care trebuie să cuprindă inclusiv abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile, astfel încât, chiar în condițiile în care art. 61 lit. a) C. muncii reglementa concedierea disciplinară inclusiv pentru abateri de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, practic, recurenta își invocă propria culpă invocând inexistența regulamentului intern, neputând deci înlătura pe această cale sancțiunea atrasă de neprecizarea prevederilor din regulamentul intern încălcate de salariat prin fapta considerată abatere disciplinară.
Totuși, în cauză, fapta reținută a fi încălcat disciplina muncii o reprezintă absențele nemotivate ale reclamantei, extinse pe o perioadă de aproape o lună.
Or, prezența la serviciu și îndeplinirea sarcinilor de serviciu reprezintă contraprestația angajatului la plata salariului oferită de angajator, fiind de neconceput, de regulă, derularea raporturilor de muncă în condițiile unei prelungite absențe de la serviciu.
Ca atare, prezența la muncă, fiind minimul în materie de disciplina muncii, condiția sine qua non general acceptată ca reprezentând punctul de pornire în derularea raporturilor de muncă și a activității oricărui angajator, reprezintă un loc comun care se subînțelege în orice raport de muncă obișnuit, astfel încât nu se poate invoca de către un angajat, cu respectarea principiul bunei credințe, faptul că decizia prin care este sancționat disciplinar pentru prelungite absențe nemotivate ar fi lovită de nulitate raportat la neindicarea prevederii din regulamentul intern astfel încălcată.
Față de toate aceste considerente, urmează a se înlătura reținerea încălcării dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit b) C. muncii în varianta în vigoare la data emiterii deciziei de concediere contestată.
Pe fond însă, motivele de recurs sunt neîntemeiate.
În primul rând, Curtea apreciază că nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât s-a procedat în cauză la cercetarea fondului. Practic, cercetarea făcută sub raportul respectării dispozițiilor art. 268 C. muncii reprezintă o cercetare a fondului, în condițiile în care litigiul poartă asupra legalității deciziei de concediere, iar soluționarea de către prima instanță s-a făcut prin raportare la motivele de nelegalitate invocate prin acțiune, iar nu prin admiterea unei excepții procesuale.
Cât privește temeinicia motivelor de recurs invocate raportat la săvârșirea abaterii disciplinare, Curtea observă în primul rând că deși în convocarea pentru cercetare disciplinară emisă la data de 7 decembrie 2010 (fila 16 dosar fond), s-a menționat ca motiv al convocării absența nemotivată pentru perioada ulterioară datei de (...), în procesul verbal întocmit cu ocazia convocării la cercetarea disciplinară prealabilă a reclamantei, datat cu (...) (fila 30 dosar fond), se inserează afirmația că a fost ocazionată convocarea de „. nemotivate în perioada (...)-(...)";, fiind astfel evident că acest înscris a fost întocmit ulterior datei de (...) (cuprinzând afirmația că absențele s-au extins până la acea dată) și antedatat.
Pe de altă parte, succesiunea raporturilor dintre părți ulterioare datei rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a anulat concedierea dispusă anterior celei în litigiu este sugestivă pentru modul în care angajatorul a urmărit să creeze o situație juridică de pe urma căreia să poată dispune din nou concedierea.
Astfel, deși între părți a existat o amplă comunicare de înscrisuri în perioada ulterioară reintegrării reclamantei în mod irevocabil, prin pronunțareadeciziei civile nr. 2277/R/(...) a C. de A. C., nu se regăsește printre acestea o convocare din partea angajatorului în scopul reintegrării.
Dimpotrivă, prin adresa emisă la data de (...), recurenta a convocat-o pe reclamantă pentru a reglementa situația acesteia și a întocmi corect statele de plată, sens în care i-a solicitat să depună o serie de înscrisuri (fila 17 dosar fond), pentru ca în ziua următoare să emită pe numele reclamantei un preaviz prin care i se aduce la cunoștință că punctul de lucru unde se desfășura activitatea s-a închis și ca atare, societatea este nevoită să înceteze relațiile contractuale cu aceasta, urmând a o contacta pe reclamantă dacă societatea se va redresa din punct de vedere economico-financiar.
Această succesiune de acte dovedește faptul că recurenta nu a intenționat reintegrarea reclamantei, nu a pus la dispoziția acesteia un loc de muncă în care să își desfășoare activitatea profesională, cu ocazia prezentării reclamantei pentru „reglementarea situației sale";. Această reglementare s-a referit doar la aspectele financiare atrase de obligația de a se achita despăgubiri ca o consecință a anulării deciziei inițiale de concediere.
În plus, reclamanta a trimis prin poștă o solicitare pentru eliberarea adeverințelor necesare pentru completarea dosarului în vederea obținerii indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani (filele 11-13 dosar fond), trimitere neridicată de recurentă și ca atare returnată reclamantei intimate.
Or, modul în care recurenta a înțeles să dea curs dispoziției instanței de reintegrare, ce reiese din scriptele care emană de la aceasta, se coroborează cu afirmația reclamantei intimate în sensul că a fost refuzată primirea cererii sale de acordare a concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
O dovadă este și returnarea corespondenței cu acest conținut, fiind credibilă afirmația făcută de reclamantă că pârâta a refuzat preluarea corespondenței parvenită de la reclamantă, într-o perioadă imediat următoare unui litigiu câștigat de angajată și în care angajatorul și-a manifestat expres intenția de a emite o nouă decizie de concediere pentru aceleași considerente ca și cele reținute în decizia de concediere inițială, mai cu seamă că reclamanta se afla în situația juridică de a putea beneficia de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani (fila 14 dosar fond: certificatul de naștere al minorei, data nașterii fiind (...)).
Toate acestea dovedesc culpa societății, care nu a procedat la reintegrarea efectivă a reclamantei intimate, așa cum s-a dispus prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a refuzat primirea actelor prin care se solicita concediul pentru creșterea copilului (cererea privește eliberarea adeverințelor necesare pentru completarea dosarului în vederea obținerii indemnizației aferente, implicând și solicitarea de acordare a concediului pentru creșterea copilului, întrucât adeverința prin care angajatorul acordă acest concediu este și aceasta necesară pentru completarea dosarului ce trebuie depus în vederea acordării indemnizației aferente), pentru ca apoi să impute reclamantei neprezentarea la locul de muncă, practic, absențe nemotivate.
Din conținutul preavizului nr. 1/(...) reiese indirect intenția angajatorului de a nu solicita prezența salariatului pe durata preavizului trimis, anume, din faptul neprecizării duratei preavizului și al stipulării în clar a închiderii locului de muncă.
Or, așa fiind, chiar dacă nu s-a dat curs acestui preaviz și nu s-a emis o decizie de concediere pe motivul desființării postului reclamantei, aparține societății angajatoare culpa pentru neprezentarea reclamantei la locul de muncă, deci pentru inducerea acesteia în eroare. Or, nemo propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate să-și invoce propria culpă, sancționândîn speță absența salariatului de la muncă în condițiile în care îi ceruse practic să nu se mai prezinte).
Față de toate aceste considerente, urmează a fi înlăturate motivele de recurs invocate, iar recursul, respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
În temeiul art. 274-276 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului, în cuantum de 500 lei, reprezentând partea din onorariu ce corespunde jumătății onorariului perceput la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D & G C. S. împotriva sentinței civile nr. 4058 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei C. C. suma de 500 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./dact.S.M.
2 ex./(...) Jud.fond: M. F. B.
| ← Decizia nr. 2347/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3166/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
