Decizia nr. 2823/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. Nr. 2823/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții K. D. și alți 46 de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3149 din 22 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - al 13-lea salariu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 iunie 2012
Ministerul Justiției a formulat în cauză întâmpinare, întâmpinare fiind depusă la dosar în ședința publică de azi și de către C. de A. C.
C. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurenților din memoriul de recurs, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3149 din 22 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții K. D., C. M., Ș. S.-I., C. M. D., C. A.-L., D. M.-C., P. I. M., M. C. G., P. G., S. G., G. A., C. L., H. T., B. M., B. A.-P., H. C.-G., S. M., L. O. R., C. (U.) L., Ț. G.-C., P. (M.) A., B. L., V. A.-M., D. M., B. C. L., T. C., C. E., S. C., M. G., T. C. C., B. D., Ș. C. S., O. D. P., B. C. A., P. A. C., M. L., T. ANA A., D. L. I., T. C. L., Z. M. I., M. D. N., M. E., H. V., K. M., N. T., I. M. L., R. O., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul T.ui C. ca personal auxiliar de specialitate iar prin deciziile nr.149, 151, 157, 253 din 2011 ale Curții de A. C. s-au respins contestațiile reclamanților având ca obiect acordarea premiului anual aferent anului 2010.
Premiul anual a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din L. nr. 330/2009 în vigoare din data de (...), care au avut următorul cuprins:
„(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz,realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.";
L. nr. 330/2009 a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din L. nr.284/2010, publicată în M. O. al R. nr. 877/(...), în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
Art. 8 din L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. O. al R. nr. 877/(...), în vigoare din data de 1 ianuarie 2011, prevede următoarele: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
C. E. a D. O. a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației, C. a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamanților, astfel încât, prineliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în R.. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent. Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
În ceea ce privește aprecierea că premiul anual reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata premiului anual nu s-a epuizat la data de (...). Plata premiului anual avea loc, potrivit art. 25 alin. 4 din L. nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Așadar raportul juridic reglementat prin legile noi, respectiv prin art. 8 din L. nr. 2. și art. 39 lit. w) din L. nr.284/2010, era în curs de derulare la data de (...), data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând admiterearecursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului au arătat că acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu" este un drept ce a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
In acest sens, reclamanții au învederat ca prin art 25 din L. nr 330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept si in ceea ce ne privește, aceste dispoziții legale fiind abrogate de art 39 pct w din L. nr 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 20 l1.De asemenea, prin art 89 din L. nr 2. privind salarizarea in anul 2011 personalului platit din fonduri publice, in vigoare din data de (...), s-a prevăzut in mod expres ca " sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul
2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011"acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
D. de a beneficia de acest premiu anual este câștigat atât timp cat prevederile legale care îl reglementau erau in vigoare la data de (...), doar plata acestor sume fiind amânata pentru ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrara încălcând principiul neretroactivității.
In legătura cu acest principiu este de observat ca prin art 1 din Codul civil este consacrat in concordanta cu prevederea înscrisa la art 15 alin 2 din C., principiul neretroactivității legilor. Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștința prin publicare in M. O. al R., ea rămânând in vigoare pana când intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioara in mod explicit sau implicit.
Drept consecința , ori de cate ori o lege nou modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat înainte de intrarea in vigoarea legii noi nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării legii noi, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie sa tina seama nu numai de prioritatea pe care o acre legea noua fata de cea veche ci si de siguranța raporturilor sociale, care impune sa nu fie desființate sau modificate, fara un motiv deosebit de ordine sociala, drepturile care, in momentul intrării in vigoare a legii noi erau deja concretizate in acte de voința sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existenta in momentul încheierii lor.
Principiul neretroactivității, înscris in art 1 din Codul civil se refera la toate raporturile născute sub legea veche care nu si-au epuizat efectele. Este adevărat ca aplicarea imediata a legii noi constituie regula iar supraviețuirea legii vechi excepția si fara a admite ca legea noua poate fi interpretata in sensul de a guverna si asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea in vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile sa se producă sub imperiul legii vechi.
Or, in cazul de fata dreptul reclamanților de a incasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat la data intrării in vigoare a legii noi, cu toate ca plata era amânata pana in luna ianuarie 2011 iar legile susmenționate ce au abrogat posibilitatea acordării acestui premiu au intrat in vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordare.
De asemenea, trebuie observat ca potrivit dispozițiilor art 20 din Constituția
R. intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu declarația U. a D. O., cu pactele si cu celelalte tratate la care R. este parte. Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, si legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conținând dispoziții mai favorabile".
Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila. Procedând astfel instanțele nu fac altceva decât sa respecte dispozițiile art 20 din Constituția R..
Apoi, conform practicii C. drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezintă concepte asimilate "bunurilor " in sensul art 1 din Primul protocol adițional la C. iar C. E. s-a pronunțat in nenumărate rânduri , chiar si împotriva R., in sensul ca dreptul de creanța reprezintă un "bun" in sensul art 1 din Primul protocol adițional la C., daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca avut cel puțin "o speranța legitima" de a-l vedea concretizat..
Lipsirea reclamanților de dreptul de mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept câștigat reprezintă o ingerința ce are ca efect privarea acestora de proprietate, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art 1 din Protocolul 1.
De asemenea, trebuie avuta in vedere si soluția data de C. E. in cauza C-
310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulata in temeiul art 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. B.-secția C., in cauza aflata pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea art 15 din Directiva Consiliului nr 2000/43/ CE cu privire la punerea in aplicare a principiului egalității de tratament intre persoane indiferent de originea rasiala sau etnica si a art 17 din Directiva Consiliului nr 2000/78 decreare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament in ceea ce privește încadrarea in munca si ocuparea forței de munca. C. C. au fost in sensul ca :"D. primar al Uniunii Europene si dispozițiile art 15 din Directiva Consiliului nr
2000/42/CE ( ... ) si ale art 17 din Directiva Consiliului nr 2000/78 ( ... ) trebuie interpretate in sensul ca se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale sa înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația sa înlăture aplicarea unei reglementari naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop tribunalele naționale nu sunt
ținute sa aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului uniunii. Aceste instanțe sunt obligate sa aplice dreptul uniunii așa cum a fost interpretat de C. de
Justiție, înlăturând daca este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului
Uniunii".
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex in cadrul T.ui C. si au desfășurat activitate in cursul anului 2010 conform funcției.
Pentru activitatea desfășurată, reclamanții au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza si sporul pentru vechime în munca si beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Constituie, așadar, venit salarial orice câștig in bani sau in natura primit de la angajator, in temeiul calității de salariat si in considerarea muncii depuse iar din punct de vedere juridic prestarea muncii si salarizarea ei sunt obligații principale ce rezulta pentru salariat, respectiv pentru angajator, din încheierea contractului individual de munca sau din existenta raporturilor de serviciu.
In acest context solicită a observa prevederile legale in temeiul cărora s-a făcut salarizarea reclamanților in cursul anului 2010, pornind de la regula conform căreia situația juridica produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civila in vigoare la data producerii lor, regula cristalizata in adagiul "tempus regit actum".
L. nr 2. privește salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Or, potrivit dispozițiilor art 41 alin 1 din L. nr 24/2000 privind normele de tehnica legislativa: "Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic. "Asadar, prin L. nr 2. a fost reglementata salarizarea pentru anul 2011, firesc, de altfel, in condițiile in care dreptul la salariu pentru activitatea prestata in cursul anului 2010 s-a născut odată cu prestarea muncii in condițiile prevăzute de legea in vigoare la acea data.
In conformitate cu dispozițiile art 8 din L. nr 2. sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie
2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
In mod logic un act normativ de natura celui analizat in cauza de fata poate produce efecte exclusiv asupra raporturilor juridice născute după data intrării sale in vigoare, in caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii, consacrat de art 15 alin 2 din Constituția R. si art 1 Cod civil, principiu de la care nu se poate deroga.
Solicită instanței de control judiciar a înlătura apărările paratului M. J. conform cărora legea noua (L. nr 2.) se aplica premiului anual aferent anului 2010 întrucât ne aflam in cazul unor raporturi juridice ce nu sunt încheiate, ci născute numai sub imperiul legii vechi dar nu si-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului .anual nu a fost realizata in luna ianuarie a anului 2011.Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, va fiin mod evident sub incidenta legii noi in situația de fata. Ca atare, L. nr 2. nu retroactivează, aceasta neproducând niciun efect pentru perioada anterioara emiterii lui in ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010 legiuitorul operand numai o modificare in ceea ce privește plata efectiva a acestui premiu aferent anului 2010, plata care va avea loc sub forma majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011.
Este absolut necesar a se proceda si la analizarea conformității legislației naționale care a stat la baza conduitei contestate, cu reglementările C..
Aceasta in condițiile in care, conform dispozițiilor art 20 alin 2 din Constituția R.:" Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". De asemenea, conform prevederilor art 148 alin 2 din Constituția R.:" ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne".
Pornind de la aceste premise, in demersul stabilirii conformității legilor interne cu prevederile C.i, este de reținut, sub aspect preliminar, că potrivit dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. ,,(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
(2)Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
De asemenea, conform art.14 din C. "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Demersul legiuitorului in sensul lipsirii reclamanților de premiul anual calculat pentru activitatea desfășurata in anul 2010, mai mult suprimarea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui premiu reprezintă, indiscutabil, o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1.
Întrucât dreptul de proprietate nu este unul absolut, privarea de proprietate nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun dacă sunt întrunite următoarele condiții: privarea să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, să fie însoțită de indemnizarea corespunzătoare a titularului dreptului și limitarea să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea lui.
Ingerința este prevăzută de lege și anume de art. art 8 din L. nr 2., norma legală în materie. Prevederile legii sunt accesibile în sensul jurisprudenței C., întrucât destinatarii reglementărilor pot obține toate informațiile necesare cu privire la conținutul și modalitatea de aplicare, existând, insa, suficiente rezerve in ceea ce privește previzibilitatea legii.
Referitor la cerința scopului legitim al privării de proprietate, în jurisprudența Curții li se recunoaște statelor contractante o anumită marjă de apreciere atunci când este vorba despre măsurile generale de strategie economică și socială, respectându-se, în general, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cuexcepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă.
Prin expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că "se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2011 in condițiile in care efectele masurilor stabili te prin L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea in continuare a unor masuri de corecție"" .
In ceea ce privește condiția existentei unui raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui, această condiție ar fi îndeplinită dacă și numai dacă Statul ar fi demonstrat fără putință de tăgadă că nu existau alte măsuri economice alternative de atingere a scopului propus cu efect similar măsurii contestate, insa care nu restrâng drepturile garantate de C., cu alte cuvinte, că măsura este absolut necesara.
Ingerința apare ca fiind discreționară și contrară art.1 din Protocolul nr.1, deoarece a fost aplicată automat, în virtute a unei dispoziții legale. Nu există un
"echilibru echitabil" în caz de aplicare automată a re tragerii a drepturilor salariale prin prevederile legii, chiar dacă există un scop legitim.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de stat în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul "bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență.
Dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată C. (cauza
Beyeler v. Italia). Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - L. nr.119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art.6 și art.7 din L. nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care "trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări. Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată "Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)", nu se face nici o precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare
(Decizia nr.873/2010), deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură în sensul demonstrării faptului că reducerea acestor pensii de serviciu ar avea un impact semnificativ asupra degrevării bugetului de pensii. De asemenea, dificultățile bugetului de stat nu pot fi opuse dreptului la salariu, în sensul suprimării unei părți a acestuia,acest drept neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat (Decizia nr.872/2010 a Curții
Constituționale).
Concluzionând, mijloacele utilizate fiind insuficient motivate, s-a încălcat art.l al Protocolului nr.l.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
"În cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel" (Decizia nr.46j2002 a Curții Constituționale).
Se impune a fi subliniat că, în fața C.i, de esența legitimității ingerinței asupra dreptului de proprietate, este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societatea democratică, regula este exercitarea neîngrădită a dreptului fundamental de proprietate, ingerința fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol.
Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor cetățenilor nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege. D., eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestor măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate (Decizia nr.1414/2009 a Curții Constituționale). Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Deci, a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
În ceea ce privește obligația statului de a acționa într-o manieră corespunzătoare și cu maximă consecvență, este de remarcat că această condiție de proporționalitate este încălcată și pentru că ingerința adusă dreptului fundamental de proprietate excedează considerabil și evident beneficiului societății rezultat în urma aplicării ingerinței.
Or, prevederea finala a normei legale in discuție conform căreia premiul anul a fost avut in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar nu poate fi reținuta, in primul rând întrucât sumele necesare plații premiului anual ar degreva nesemnificativ bugetul de stat chiar pentru scopul declarat vizând majorarea salariilor bugetarilor. Pe de alta parte dreptul salariaților bugetari la a se reveni la cuantumul salariului din iunie
2010 este un drept distinct de dreptul la acordarea premiului anual stabilit prin lege iar statul nu poate suprima un drept sub cuvânt ca aceasta măsura este necesara in vederea respectării unui alt drept. Mai mult, de aceste majorări salariale beneficiază, in mod egal, toți salariații bugetari,indiferent de perioada lucrata in anul precedent si independent de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, in timp ce premiul anual se acorda doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar (in anul 2010), proporțional cu perioada muncita.
Pentru toate aceste considerente, apreciază ca suprimarea premiului anual prevăzut de art 25 din L. nr 330/2009 s-a realizat cu încălcarea art. 1 din
Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
Pârâții Ministerul Justiției și C. de A. C., prin întâmpinare, au solicitatrespingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, C. reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentelece vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 25 din L. nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din L. nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres L. nr.
330/2009.
Prin art. 8 din L. nr. 2., s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acesteafiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din L. nr.
330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din L. nr. 2..
În cauză nu se poate reține retroactivitatea legii având în vedere tocmai faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin L. nr. 2., lege în vigoare la acea dată.
În speță, reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, au desfășurat o activitate care nu a fost apreciată ca necorespunzătoare în anul 2010, nu au fost sancționați disciplinar, astfel încât se pune problema dacă prin prevederile art. 8 din L. nr. 2. s-a adus o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din
Protocolul 1 la C., deoarece privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar.
În acest sens, reclamanții au primit în anul 2011 majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din L. nr. 2.. De asemenea, C. constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul
2011 a premiului anual. Prin urmare nu se poate susține că prin măsura adoptată prin prevederile L. nr. 2. s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament, cum eronat afirmă recurenții.
Astfel, art.1 din Protocolul 1 din C. invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamanților nu li s-a adus o atingere dreptului de proprietate, premiul anual din anul 2010 fiind inclus în majorarea salarială de
15% acordată în anul 2011.
Prin decizia nr. 115/(...) a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din L. nr. 2. invocată în cauză de către recurenți, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K. D., C. M., Ș. S.-I., C. M. D., C. A.-L., D. M.-C., P. I. M., M. C. G., P. G., S. G., G. A., C. L., H. T., B. M., B. A.-P., H. C.-G., S. M., L. O. R., C. (U.) L., Ț. G.-C., P. (M.) A., B. L., V. A.- M., D. M., B. C. L., T. C., C. E., S. C., M. G., T. C. C., B. D., Ș. C. S., O. D. P., B. C. A., P. A. C., M. L., T. ANA A., D. L. I., T. C. L., Z. M. I., M. D. N., M. E., H. V., K. M., N. T., I. M. L., R. O., împotriva sentinței civile nr. 3149 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/5 iulie 2012
Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia nr. 1077/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1979/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
