Decizia nr. 2833/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2833/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 4619 din 3 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată V. Ș. N., având ca obiect ordonanță președințială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 iunie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4619 din 3 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost admisă cererea privind ordonanța președințială formulată de către reclamanta V. S. N. în contradictoriu cu pârâtul I. P. J. C. - R. L. PRIN P. și s-a dispus suspendarea O. P. J. C. nr. 183 din (...) până la soluționarea dosarului nr. (...) al T.ui C..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordinul P. J. C. nr. 183 din (...) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei încadrată la pârâtă pe funcția de analist programator ajutor III-IA la C. informatic din cadrul Serviciului public comunitar - R. permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor C., ca urmare a desființării locului de muncă. S-a prevăzut un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare care începe să curgă de la data comunicării ordinului către salariat.
O. P. nr. 183/(...) a fost comunicat reclamantei în data de (...).
Potrivit Adresei nr. 8874/VI/(...) a pârâtului, reclamanta a participat la concursul din data de (...) pentru departajarea și numirea în funcție respectiv pentru disponibilizare.
Potrivit art.581 din Codul de procedură civilă, prin ordonanța președințială pot fi dispuse măsuri numai în cazul în care sunt întrunite următoarele condiții: există urgență, condiție care este îndeplinită în cazul în care este necesară păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, sau, după caz, este necesară înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări; măsura este vremelnică; măsura luată nu prejudecă fondul, fapt care presupune stabilirea aparenței dreptului în favoarea unei dintre părți.
În ceea ce privește aplicabilitatea procedurii ordonanței președințiale înprezenta cauză având ca obiect adoptarea unor măsuri vremelnice până la soluționarea unui litigiu de muncă, instanța a constatat că prevederile art. 581-
582 C. sunt incidente.
Doctrina, fără a exista o dispoziție legală în materie, a apreciat cu prea mare ușurință, omițând diferențele esențiale de scop și obiect existente între procedura de judecată de drept comun (fie ea și desfășurată cu celeritate) și procedura ordonanței președințiale, că atâta timp cât legea prevede că litigiile de dreptul muncii se judecă în regim de urgență, este exclusă aplicarea în acest tip de conflicte a procedurii ordonanței președințiale.
T. nu s-a raliat acestei opinii susținute în doctrină, din considerentele redate mai jos.
Potrivit art. 275 din Codul muncii, dispozițiile speciale de procedură prevăzute în Codul Muncii se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Nu sunt excluse prevederile privind procedura ordonanței președințiale, prin urmare sunt aplicabile.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat excluderea reclamantului concediat de la beneficiul măsurii de protecție provizorie a drepturilor sale, ar fi prevăzut în mod expres această soluție legislativă, având în vedere că aceasta constituie o restrângere a exercițiului drepturilor sale, restrângere care potrivit art.53 alin. 1 din Constituția României, poate fi dispusă numai prin lege.
Art. 212 din L. dialogului social stabilește că cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă cu celeritate, termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile iar conform art. 216 din L. dialogului social, dispozițiile acestei legi privind procedura de soluționare a litigiilor de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.
Din economia dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative rezultă că art. 212 și art. 216 din
L. dialogului social nu pot fi interpretate în sensul excluderii aplicării în materia conflictelor de muncă a prevederilor art. 581-582 C.
Prevederile art. 581-582 C. au un caracter special față de procedura judecării pe fond a litigiului de dreptul muncii, astfel că cele două proceduri nu se suprapun ci coexistă, fiecare având un obiect propriu și un scop propriu, având în vedere că potrivit art. 15 alin. 2 din L. nr. 24/2000, „caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie";.
A., finalitatea procedurii ordonanței președințiale este adoptarea unei măsuri de protecție vremelnică a unor drepturi aparent încălcate avându-se în vedere o stare de urgență cu totul exclusă din procesul analizei care are loc în cadrul litigiului de drept comun iar finalitatea procedurii de drept comun a litigiului de dreptul muncii este tranșarea irevocabilă a fondului neînțelegerii dintre părți, cu autoritate de lucru judecat, fără ca procedura să fie orientată asupra problematicii protecției urgente a dreptului.
Nici raționamentul conform căruia celeritatea care trebuie să caracterizeze soluționarea litigiului de muncă este suficientă pentru a exclude incidența procedurii ordonanței președințiale nu are aplicabilitatea atâta timp cât termenul de 10 zile de recomandare prevăzut de art. 212 din L. dialogului social nu este respectat, aflându-ne în prezența unei durate extinse a litigiului având ca obiect fondul dreptului și a unor prime termene de judecată extrem de îndelungate.
A., dosarul având ca obiect fondul litigiului a primit termen de judecată la un complet specializat de dreptul muncii abia pe data de (...), deși cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de (...).
Pentru motivele expuse, până la soluționarea fondului litigiului, își găsesc aplicarea toate procedurile de protecție provizorie a drepturilor părților instituite în codul de procedură civilă și pe care legislația muncii nu le exclude.
Analizând aparența dreptului, instanța a constatat că aceasta este în favoarea reclamantei. O. P. nr. 183 din (...) prezintă o aparență de nelegalitatedeoarece acesta dispune încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în termen de 20 de zile de la data emiterii ordinului care este și data luării la cunoștință a acestuia de către reclamantă. Or, examenul de departajare a angajaților pentru a se stabili care vor fi posturile desființate și care vor fi contractele individuale de muncă a căror încetare a fost dispusă, a avut loc în data de (...), astfel că la data emiterii ordinului a cărui suspendare se solicită, pârâtul nu putea în mod legal stabili că a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei. În consecință, ordinul emis anterior datei de (...) prezintă serioase suspiciuni de nelegalitate.
În ceea ce privește condiția urgenței măsurii, s-a constatat că această condiție a fost îndeplinită, concedierea reclamantei determinând privarea sa de salariu, prestație cu caracter alimentar.
Condiția urgenței este îndeplinită având în vedere că ceea ce se urmărește prin măsura de protecție solicitată este asigurarea traiului zilnic, a alimentelor, a plății utilităților, așadar a supraviețuirii. Reclamanta a fost privată de salariu și nu a reușit să se încadreze până în prezent într-un alt loc de muncă, vârsta sa fiind, astfel cum au arătat părțile la termenul de judecată din data de (...), în jur de 50 de ani, șansele sale de reangajare într-un termen scurt fiind reduse.
Asigurarea nevoilor de bază enumerate mai sus, vârsta reclamantei precum și existența până în prezent a unei perioade lungi de timp în care reclamanta a fost privată de venitul necesar asigurării traiului zilnic, fără ca litigiul său de muncă să fi fost soluționat, atrag îndeplinirea condiției urgenței.
În ceea ce privește aprecierea potrivit căreia lipsa urgenței rezultă din înregistrarea cererii de ordonanță președințială la mult timp după desfacerea contractului individual de muncă, instanța a considerat această susținere neîntemeiată. A., cererea de ordonanță președințială a fost înregistrată la data de (...), abia după ce reclamanta a constatat că litigiul de fond nu a fost soluționat cu celeritate potrivit legii, fiind comise erori de înregistrare a dosarului care au necesitat scoaterea acestuia de pe rol și reînregistrarea sa, ceea ce a condus la prelungirea stabilirii primei zile de înfățișare. A., așa cum s-a arătat, tocmai existența unei lungi perioade de timp în care a operat o privare de venitul necesar traiului zilnic, fără stingerea litigiului, o plasează pe reclamantă într-o stare acută de nevoie, stare care determină concluzia că este îndeplinită condiția urgenței.
Caracterul vremelnic al măsurii rezidă în dispunerea suspendării O. P. pânăla soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T.ui C. având ca obiect soluționarea fondului litigiului.
Măsura reintegrării reclamantei nu are caracter definitiv ci caracter vremelnic, fiind dispusă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T.ui C..
Nu are loc o prejudecare a fondului deoarece ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat în cadrul procesului asupra fondului dreptului iar analizarea aparenței dreptului este obligatorie în cadrul acestei proceduri, fiind un criteriu în funcție de care instanța decide asupra cererii de ordonanță președințială.
Pentru aceste considerente, în baza art. 581 C., instanța a admis cererea și a dispus suspendarea O. P. J. C. nr. 183 din (...) până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T.ui C..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. J. C., solicitând respingerea cererii de ordonanță președințială a reclamantei.
În motivare s-a arătat, în esență, că soluția este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Această procedură specială nu este aplicabilă conflictelor de drepturi, procedura de soluționare a acestor conflicte fiind reglementată de prevederileimperative și speciale ale Codul muncii și de L. nr.62/2011 a dialogului social, prevederi ce nu pot fi completate cu alte prevederi speciale.
A., potrivit art. 271 din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgentă. Potrivit art. 212 din L. nr.62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă vor fi judecate cu celeritate, iar termenele nu pot fi mai mari de 10 zile.
Prin instituirea unui regim special - de urgență - în soluționarea conflictelor de drepturi dintre salariat și angajator, legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecății și neprejudicierea niciuneia dintre părți. S. vreunui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispozițiile exprese ale art.80 Codul muncii care prevăd că, în cazul în care se constată nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, angajatorul va fi obligat la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Deși art.216 din L. nr.62/2011 stipulează că „dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă";, (o reglementare identică fiind și în art. 275 din Codul muncii), faptul trebuie interpretat în sensul că în situația în care nu există o prevedere specială în aceste acte normative, sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, dar în speță, există dispozițiile indicate ce reglementează urgența și neprejudicierea.
Se invocă practică judiciară.
Condiția urgenței nu este îndeplinită, reclamanta luând cunoștință de O. P. nr.183, la data de (...), iar cererea de ordonanță președințială a fost înregistrată după aproximativ 11 luni, la data de (...).
Pârâtul nu este în situația prevenirii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara altfel, față de prevederile art. 80 Codul muncii.
În ceea ce privește aparența dreptului, precizează că în anul 2011, în vederea încadrării în bugetul stabilit pentru cheltuielile de personal, toate serviciile publice comunitare din țară au trecut printr-un proces de reorganizare, proces ce a vizat în primul rând posturile vacante și doar ulterior posturile ocupate, indiferent de titularul postului.
Prin O. MAI nr.669/I/2011, Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor C. i-au fost repartizate un număr de 29 posturi, dintre care 26 polițiști și 3 posturi personal contractual.
În vederea încadrării în acest număr de posturi, au fost reduse 13 posturi vacante și au fost desființate un număr de 4 posturi de personal contractual
(analist programator). A., din totalul de 6 posturi de analist programator, în urma reorganizării au fost desființate 4 posturi, iar personalul vizat a susținut examen pentru departajare.
Toți cei 6 analiști - programatori vizați de restructurare au primit ordin de încetare a contractului de muncă, iar cei admiși în urma examenului au fost reîncadrați pe posturile rămase. Important de arătat este faptul că, în situația desființării locului de muncă, nu există în Codul muncii o prevedere legală ce să instituie obligativitatea organizării unui examen pentru departajare sau modul de organizare și desfășurare a unui astfel de examen, motiv pentru care s-a și adoptat un Regulament de desfășurare a examenului.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a reținut aparenta de nelegalitate a O., doar pornind de la faptul că pe perioada preavizului s-a organizat examenul de departajare, cât timp nu există o dispoziție legală ce să prevadă organizarea și modalitățile de desfășurare a examenului.
E indiscutabil că este vorba despre o desființare definitivă și efectivă a posturilor, pentru o cauză serioasă și reală. În momentul de față, nu există un loc de muncă pe care intimata să poată fi reintegrată.
În drept, se invocă art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 6 iunie 2012 reclamanta asolicitat respingerea recursului ca nefondat.
Raportat la pretinsa inadmisibilitate, se arată că textele invocate din Codul
Muncii și L. dialogului social nu sunt în conflict cu cele ale art. 581 și urm.
C.p.civ., nici nu se suprapun, ci coexistă, raportat și la prevederile art. 216 din L. nr. 62/2011; nici Codul Muncii nu conține o excludere a aplicabilității în materia conflictelor de muncă a instituției ordonanței președințiale, fiind aplicabil principiul „ubi lex non distinguit ...";.
Dosarul nr. 67921117/2011 se află abia în faza probațiunii, în timp ce dosarul de față și-a încheiat deja primul stadiu de judecată, urmând a se pronunța și soluția din recurs.
Procedura reglementată de art. 581 C. este în măsură să rezolve, cu caracter provizoriu, o situație juridică profund prejudiciabilă și să evite încălcarea dreptului acesteia la un proces echitabil sub aspectul duratei procedurii.
Urgenta există, O. atacat prezintă o puternică aparență de nelegalitate, procedura concedierii nu și-a atins primul scop instituit: acela de a tranșa de o manieră urgentă conflictul de drepturi.
Reclamanta urmărește reintegrarea în muncă și obținerea drepturilor pecuniare aferente, de care a fost nelegal privată, drepturi care să îi asigure subzistența și un trai decent, în condițiile în care ajutorul social este notoriu insuficient, fiind instituit pur temporar. Drepturile urmărite au caracter esențial, servind la asigurarea existenței zilnice nefiind suficientă acordarea lor într-un final mai mult sau mai puțin apropiat.
Cât privește „tardivitatea"; introducerii cererii, arată că inițial a estimat soluționarea urgentă (potrivit Legii) a conflictului de muncă, ulterior însă cauza s- a amânat nejustificat, din multiple erori administrative, astfel încât termenul previzionat pentru soluționare excede cu mult limita rezonabilității.
Ilegalitatea procedurii de concediere este evidentă și transpare chiar la o analiză sumară: recurenta a arătat că toți membrii compartimentului au fost demiși, ulterior cei declarați admiși fiind „. în perioada preavizului s-a desfășurat examenul, în mod nelegal.
A contestat că toate cele 6 persoane au fost concediate, iar ulterior 2 au fost angajate prin concurs. R. nu a fost în măsură să facă dovada concedierii efective a tuturor, iar subsecvent a reangajării celor două persoane „câștigătoare";. Șeful compartimentului a fost nelegal exceptat de la concurs, mai mult, că el însuși a redactat tematica examenului, aspect nelegal având în vedere art. 11 alin. (2) al HG 1767/2004. O mare parte din tematica de examen era străină de specificul postului pe care și-a desfășurat activitatea.
Or, în speță nu este vorba despre un concurs pentru departajare, ci de un veritabil examen în vederea ocupării unor posturi vacante, într-o procedură care însă nu s-a urmat potrivit legii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată.
Prin motivele de recurs, se invocă inadmisibilitatea aplicării acestei proceduri speciale în materia conflictelor de drepturi, în condițiile în care prin chiar reglementările specifice în domeniu, se impune principiul celerității judecării acestora.
Curtea constată că din modul de interpretare coroborată a dispozițiilor legale invocate (art. 271 și 275 din Codul muncii, art. 212 și 216 din L. nr.62/2011, redate în cuprinsul motivelor de recurs), nu se poate deduce o excludere de plano a instituției ordonanței președințiale de la aplicare, în materia conflictelor de drepturi, întrucât deși rațiunea dispozițiilor invocate este de a imprima un caracter cât mai rapid procedurii judiciare în conflictele de drepturi, se pot ivi situații, cum este cea descrisă de reclamantă, în care practic, procedurile judiciare să treneze, ratând respectarea principiului celerității.
Totuși, se constată că raportat la specificul concedierii, ce „reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului"; (art. 58
Codul muncii), nu se poate admite o cerere de ordonanță președințială ce să vizeze suspendarea unei decizii de concediere.
Practic, s-ar ajunge prin admiterea unei atari cereri, la prelungirea raportului de muncă dincolo de momentul ce marchează sfârșitul acestuia (de regulă, expirarea termenului de preaviz acordat de angajator).
Cu alte cuvinte, prin suspendarea deciziei de concediere de către instanță, angajatorul ar trebui să îl primească la muncă pe angajatul concediat, și pentru munca prestată să îi acorde salariul cuvenit, conform contractului individual de muncă, prelungit prin ipoteză dincolo de momentul când concedierea ar trebui în mod normal să devină efectivă.
Or, în acest caz, dacă ulterior, prin ipoteză, s-ar invalida în cadrul judecății de drept comun punctul de vedere al angajatului, decizia de concediere dovedindu-se legală, efectele date de suspendarea dispusă pe cale de ordonanță președințială nu ar mai putea fi întoarse (salariul încasat de angajatul primit la muncă nu ar putea fi solicitat a fi restituit, întrucât acesta va fi corespuns muncii prestate efectiv pe perioada suspendării deciziei de concediere).
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 57 alin. 5 Codul muncii, conform cărora persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
Prin urmare, în ipoteza admiterii unei cereri de felul celei cu care a fost investită instanța în prezentul litigiu, s-ar contura efecte definitive ale ordonanței președințiale.
Aceasta, în situația în care măsurile dispuse pe cale de ordonanță președințiale trebuie să fie vremelnice. Ca atare, se conturează o situație de inadmisibilitate a ordonanței președințiale în cereri având ca obiect suspendarea deciziei de concediere.
Față de aceste considerente, apreciind superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și apărări formulate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr.
4619 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta V. Ș. N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. I. P.
| ← Sentința nr. 72/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1074/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
