Decizia nr. 3360/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.3360/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. T. și C. LOCAL AL M. T. împotriva sentinței civile nr. 3862 din 12 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S. D. Î. T., precum și pe pârâții intimați G. „. I. T. și I. Ș. AL J. C., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurenților - consilier juridic B. A. I., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 27 iunie 2012.
Reprezentanta recurenților depune la dosar la acest termen de judecată delegația de reprezentare și un extras Ecris arătând că în cazuri similare s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulate și pentru motivele arătate în scris, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ambilor pârâți recurenți întrucât între aceștia și cadrele didactice nu există încheiate raporturi de muncă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3862/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al M.
T. și P. M. T.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. S. D. Î. T., în numele membrilor de sindicat C. ANA și B. ANA, în contradictoriu cu pârâții G. „. I. T., C.
LOCAL AL M. T. și P. M. T. și în consecință:
A fost obligată pârâta G. „. I. T. în calitate de angajator la calcularea și la plata către membrii de sindicat reclamanți, a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local al M. T. și P. M. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a promovat prezenta acțiune având în vedere calitatea membrilor de sindicat de cadre didactice auxiliare, fapt care rezultă din adeverințele eliberate de angajator (f.8, 9).
Referitor la acțiunea reclamantului, anterior Curtea Constituțională a
României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 1. este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din OUG nr. 136/2008 și prevederile art. 1, pct. 2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 1, pct.2 și 3 din
OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 31/2009 și art. 2 din O. nr.
41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Apoi conform Deciziei nr. 3/(...) a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 12., nr. 842/(...) și nr.
989/(...),obligatorie pentru instanță, prevederile O. nr. 1., așa cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Se cunoaște că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect, dar și cauza contractului individual de muncă. Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare. În cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din versiunea nemodificată a
Codului muncii, în vigoare la data nașterii drepturilor salariale solicitate, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.169 alin.1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadență a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că cei reprezentați de reclamant nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate, ca și faptul că prevederile O. nr. 1. privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de (...), în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. nr. 2., tribunalul a admis cererea reclamantului în conformitate cu prevederile art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 268 lit. c și art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului
T. și P. municipiului T., solicitând admiterea recursului cu consecința respingeriiacțiunii față de C. Local al municipiului T. și P. municipiului T.
În motivare recurenții au arătat că, aceste autorități, deliberativa si respectiv, executiva a administrației publice locale, nu au si nu au avut raporturi de munca sau raporturi de serviciu cu reclamanții. R. de munca ale acestora se desfășoară cu unitatea angajatoare care in acest caz este G. „P. I. T.
Mai mult, sursele de finanțare ale drepturilor salariale ale personalului din învățământ nu sunt alocate de la bugetul local al unităților administrative teritoriale, ci de la bugetul de stat. O. alocării sumelor revine M.ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, iar nu autorităților locale.
Deși se fac ample referiri la actele normative prin care au fost adoptate creșteri salariale pentru personalul din învățământ, inclusiv la O. nr. 1. modificata ulterior, se omit a se invoca si prevederile art. 6 din O. nr. 1., așa cum au fost acestea modificate de O. nr. 1..
Astfel, la art.6 al O. nr. 1. modificat prin O. nr. 1. se prevede "La instituțiile publice si unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigura din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul se stat sau bugetele locale oriintegral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 si 1 indice 1 se pot acorda in limita sumelor stabilite si la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare".
Atâta vreme cât în prezent se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare, situația fiind de notorietate, iar pe de altă parte, atât bugetele locale, cât și cel național sunt caracterizate printr-o diminuare sub aspectul sumelor pe care le conțin, apreciază că acțiunea reclamanților ar fi trebuit respinsă.
L. nr. 1/2011 prevede în mod expres că finanțarea de bază cuprinde și cheltuieli de personal, incluzând deci și cheltuielile cu salarizarea personalului didactic și nedidactic care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ.
D. economia prevederilor art. 101 alin. 1,2 și ale art. 104 alin. 1, 2 și 5 din L. nr. 1/2011 se desprinde in mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.
Bugetul unității administrativ-teritoriale trebuie să cuprinde sumele de bani necesare pentru finanțarea complementară a unităților de învățământ, finanțare care cuprinde cheltuielile legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare.
Sumele de bani care sunt destinate finanțării de bază sunt acordate de la bugetul de stat și nu de la bugetul local.
Potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. M. T., ca reprezentant al autorității publice locale și al C.ui local, în baza prerogativelor conferite de L. 2. a administrației publice locale, nu poate face altceva decât să repartizeze instituțiilor publice subordonate (în acest caz unitățile de învățământ) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute și alocate din bugetul de stat, P. nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătorească în lipsa sumelor necesare.
În drept, recurenții și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 și
9 și ale art. 3041 cod procedură civilă.
Intimatul reclamant S. S. din Î. T. a depus la dosarul cauzei Note scrise (f. 12-
13), prin care a arătat că motivele cuprinse în cererea de recurs formulată derecurenții-pârâți C. Local al M. T. si P. M. T. sunt vădit nefondate și netemeinice.
Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică si legală, făcând o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin D. nr. 3 din (...), referitoare la recursul în interesul legii, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din (...), s-au stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 1. și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr.
2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectivîncasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009.";
În raport de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date de instanța supremă acestei probleme de drept, Curtea de A. constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile recurenților referitoare la dispoziția instanței de fond de obligare a acestora la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
În acest sens se reține că potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995
(act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al municipiului T., având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 2., acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. municipiului T., Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 2. și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesualăpasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Prima instanță a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți, începând cu data de 1 octombrie 2008, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 2., drepturi de care au fost lipsiți în mod nejustificat, or Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale și primar în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. F. că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii, astfel încât în cauză nu pot avea relevanță susținerile recurenților privind demersurile actuale prin care se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. municipiului T. și C. Local al municipiului T.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. T., respectiv P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 3862 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 1/2217, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 748/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
