Decizia nr. 3470/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3470/R/2012
Ședința publică din data de 4 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L.T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3772 din 9 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată J. M. precum și pe pârâții intimați U. „. B. C. N. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 iulie 2012 intimata UBB C. N., respectiv la data de 22 august 2012 intimatul Ministerul
Finanțelor Publice, au înregistrat în cauză întâmpinări.
Constatându-se că atât recurentul cât și intimatul Ministerul Finanțelor Publice au solicitat și judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3772 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. E., C., T. și S. B.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C.-N.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta J. M. în contradictoriu cu pârâții U. B. B., M. E., C., T. ȘI S.
A fost obligată pârâta de rândul 1, în calitate de angajator pentru reclamantă, la plata diferențelor de drepturi salariale brute neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009,actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective, în sumă 23.262 lei brut.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de cadru didactic universitar în cadrul
Universității „B.-B. din C.-N. în perioada (...)-(...).
Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. „c"; din Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este
400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de (...).
După intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2008 unitatea de învățământ pârâta avea obligația să calculeze pentru reclamantă și să plătească acesteia salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.
U. „.-B. a continuat să plătească reclamantei salarii în baza altor acte normative pentru perioada (...)-(...) așa cum rezultă din tabelul existent la fila 28.
Potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 în vigoare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 reclamanta are dreptul de a beneficia de următoarea sumă brută de 23.262 lei, deoarece Legea nr. 221/2008 este singurul temei de drept în baza căruia se face salarizarea personalului didactic.
Având în vedere faptul că reclamanta nu are raporturi juridice cu pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât a fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei împotriva acestuia.
Așa fiind, cererea reclamantei a fost admisă conform dispozitivului
În temeiul art. 104 din Legea nr. 1/2011 a E. N.e, pârâtul M. E., C., T. și S. a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești.
Cererea reclamantei împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S. B.,solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a scoaterii acestuia din cauză, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că sunt incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. E., C., T. și S. (în continuare, M.) conform prevederilor art.141 din Legea nr. 84/1995 și H.G. nr.81/2010 privind organizarea și funcționarea pârâtului (în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele salariale) instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, M. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit.c Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plățiiacestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din Legea învățământului nr.
84/1995 „stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico- gospodare";.
Conform art. 171 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, veniturile instituțiilor superioare de stat sunt utilizate „în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Așadar, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de recurent, după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin. (10) din Legea nr.84/1995.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal.
Veniturile acestei instituții, conform art.171 alin. (2) din Legea nr.
84/1995, se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
Conform art.171 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, finanțarea de bază se asigură de M., „. fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ"; și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între recurent și această instituție de învățământ.
Rezultă că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de minister să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Recurentul a asigurat plata tuturor drepturilor bănești.
M. nu are calitatea de a plăti drepturile salariale pentru cadrele didactice, nefiind angajatorul personalului din universitate și nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, iar calitatea de angajator, cum este definită la art. 10 și art. 14 din Codul muncii, o are numai conducătorul instituției-Rectorul, care este ordonatorul de credite al U.
Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea G. României și a ministerelor, recurentul are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În același sens sunt invocate dispozițiile art. 89 și urm. din Legea învățământului nr. 84/1995, privitoare la selecția candidaților pentru ocuparea unui post didactic în învățământul superior, art. 58 și urm. din Legea nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, privitoare la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul superior, unde se stipulează că organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor didactice vacante este de competența instituției de învățământ, iar efectul ocupării posturilor didactice vacante este încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul, respectiv cu această instituție de învățământ superior.
Reclamanții nu au făcut dovada că recurentul nu a alocat finanțarea de bază corespunzător cu drepturile salariale calculate de angajatorul lor.
În condițiile în care bugetul propus spre aprobare de către pârâta UBB pentru perioada 2008-2009 nu cuprindea sumele respective, concluzia recurentului este că UBB nu avea nevoie de alocarea acestor fonduri de la M., urmând să asigure finanțarea din veniturile proprii.
În drept s-au invocat prevederile art. 115-118 C.proc.civ., art.284 din Codul Muncii, Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea Ordonanței nr. 15/2008, O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul personalului din sectorul bugetar, OUG nr.
31/2009, OUG nr. 41/2009, Legea învățământului nr. 84/1995 (în vigoare în perioada menționată în acțiune).
Prin întâmpinare, pârâta U. B. B. a solicitat respingerea recursului,invocând dispozițiile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 536/2011, ale art. 171 din Legea nr. 84/1995, ale art. 222 alin. 3 și 4 din Legea nr. 1/2011, cu sublinierea faptului că finanțarea de bază, care potrivit art. 167 alin. 5 lit. a din Legea nr.
84/1995 cuprinde și cheltuielile de personal, se realizează pentru instituțiile de învățământ superior de stat de la bugetul de stat, de M. E., C. T. și S., motiv pentru care acest pârât are calitate procesuală pasivă.
S-a depus întâmpinare și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, princare acesta solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, sub aspectul respingerii acțiunii față de acest pârât ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Singurul motiv de recurs vizează invocata lipsă a calității procesuale pasive a recurentului.
Așa cum pârâta intimată U. B. B. arată, și cum corect a reținut tribunalul, chemarea în judecată a recurentului s-a realizat în considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acest pârât, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar au o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. (Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemați în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin rector, ci și autoritatea publică cu atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca această autoritate să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Curtea constată că părțile nu neagă eficiența dispozițiilor legale incidente sub acest aspect și aplicabilitatea lor în perioada vizată prin acțiune.
Astfel, art. 171 din lege statua în mod explicit că „(1) Instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
(2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul
M. E., C. si I., pe baza de contract, pentru finanțarea de baza si finanțarea complementara, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse siprotecția sociala a studenților, precum si din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări si taxe percepute in condițiile legii de la persoane fizice si juridice, romane sau străine, si din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, in condițiile autonomiei universitare, in vederea realizării obiectivelor care le revin in cadrul politicii statului din domeniul învățământului si cercetării științifice universitare.
(3) F.a de baza se asigura din bugetul de stat, in funcție de numărul de studenți si doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul si specificul instruirii teoretice si practice si de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, in special de cei referitori la calitatea prestației in învățământ.
(4) F.a de baza se realizează de M. E., C. și I., pentru a se asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar si postuniversitar, conform standardelor naționale.
(8) Criteriile prin care se stabilește finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat din bugetul de stat se aproba de M. E., C. și I., luând in considerare propunerile C.ui N. de F. a Î. S. si, respectiv, ale C.ui N. al C. Ș. U.. In baza criteriilor aprobate C. N. de F. a Î. S. si C. N. al C. Ș. U. propun M. E., C. și I. alocarea de fonduri corespunzătoare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat. C. N. de F. a Î. S. si C. N. al C. Ș. U., ca organisme consultative de specialitate, au personal propriu si sunt finanțate de la bugetul M. E., C. si I.
(10) Bugetele de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aproba de M. E., C. și I., după adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului";.
Acest text de lege trebuie coroborat cu art. 167 alin. 5 din Legea nr.
84/1995 „(5) F.a de baza cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal";.
Se constată deci că în raport de aceste dispoziții legale, este indubitabilă implicarea decisivă a recurentului în alocarea de fonduri pentru plata salariilor cadrelor didactice din învățământul universitar de stat, inclusiv în stabilirea dimensionării acestor fonduri.
Pe de altă parte, și sub auspiciile noii legi a învățământului, sub care se pune problema plății drepturilor salariale neachitate, se constată aceeași reglementare.
Este vorba despre dispozițiile art. 223 alin. 1 al Legii nr. 1/2011: veniturile universității „se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S..
Potrivit art. 223 alin. 7 al Legii nr. 1/2011, finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între M. și instituția de învățământ superior respectivă, pentru finanțarea de bază el purtând denumirea de contract instituțional.
De asemenea, potrivit art. 223 alin. 4 al Legii nr. 1/2011, M. asigură finanțarea de bază pentru universitățile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu ocazionat de școlarizare per student echivalent. Or, acest cost mediu este stabilit tot de către M., la propunerea unui organism consultativ din structura sa, CNFIS. F.a universităților se realizează prin alocarea unei sume de bani pentru fiecare student pentru care statul asigură gratuit școlarizarea în învățământul superior („student bugetar";) și nu în funcție de numărul cadrelor didactice sau de titlul didactic al acestora.
Metodologia de finanțare este realizată de către M., folosind în principal propunerile metodologice elaborate de C. N. pentru F.a Î. S. (CNFIS).
Calitatea procesuală pasivă a M. E., C., T. și S. se justifică și față de dispozițiile art. 6 alin. 2 al Legii nr. 284/2010, potrivit cărora: „Gestiuneasistemului de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat se asigură de ordonatorii principali de credite și de M. E., C., T. și S..
Mai mult, potrivit art. 124 lit. d din Legea nr. 1/2011, răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ superior să asigure eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor, în cazul universităților de stat, și a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional. Sancțiunea nerespectării cheltuirii fondurilor conform contractului instituțional încheiat cu M. constă, potrivit art. 125, în: revocarea din funcție a rectorului; reducerea sau eliminarea temporară sau definitivă a accesului la finanțările din surse publice, propunerea adresată G. privind inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției de Î. superior în cauză.
Obligarea M. la alocarea fondurilor necesare se impune și din considerente ce țin de modul de organizare și gestionare a finanțelor publice, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 al Legii nr. 500/2002 („ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome";); art. 21 al aceleiași legi, (ministrul repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii).
Potrivit art. 21 alin. 3 al Legii nr. 500/2002, „ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. De asemenea, potrivit art. 22 al aceleiași legi, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate și cu respectarea dispozițiilor legale; ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21. Potrivit art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către G., prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (M.).
Punctul de divergență îl constituie aprecierea dacă în cadrul sistemului de finanțare din învățământul universitar de stat și în raport de atribuțiile legale ale recurentului, acesta are calitatea procesuală pasivă pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale litigioase.
Or, în mod evident, recurentul are această calitate, având în primul rând calitatea de ordonator principal de credite, instituită de textul art. 20-21 din Legea nr. 500/2000, în condițiile în care în cuprinsul Legii nr. 84/1995 nu există dispoziții legale care să acorde rectorului calitatea de ordonator principal de credite.
Apare ca nefondat motivul de recurs prin care se invocă drept cauză exoneratoare de răspundere din punctul de vedere al recurentului necuprinderea de către U. B. B. a sumelor litigioase în bugetul de propus spre aprobare de către pârâta UBB pentru perioada 2008-2009, cu concluzia recurentului că UBB nu avea nevoie de alocarea acestor fonduri de la M., urmând să asigure finanțarea din veniturile proprii. Această concluzie este în contra prevederilor legale imperative care descriu modalitatea și sursa de asigurare a finanțării de bază în învățământul universitar de stat, citate în cele ce preced.
Se mai invocă ca un argument în recurs principiul autonomiei universitare, cu referiri la dispozițiile art. 92 alin. 2 și alin. 3 lit. g din Legea nr. 84/1995, care în opinia recurentului reglementează posibilitatea universității de a-și stabilidupă dorință bugetul de venituri și cheltuieli și probabil, de a dispune la fel de acesta.
Or, art. 92 alin. 2 și alin. 3 lit. g din Legea nr. 84/1995 statuează: „(2)
Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării si funcționarii instituției, ale activității didactice si de cercetare științifică, ale administrării si ale finanțării.
(3) Autonomia universitara se realizează, in principal, prin: (…) g) stabilirea necesitații financiare si materiale; folosirea fondurilor si gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea si stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea si controlul serviciilor economico- gospodărești";.
Art. 141 din același act normativ stipula: „M. E., C. și I. elaborează, coordonează si aplica politica națională in domeniul educației. In acest scop exercita următoarele atribuții: (…) y) controlează modul de respectare a normelor financiar-contabile, de execuție bugetara si de administrare a patrimoniului din sistemul național al învățământului de stat; încasează taxe, in lei si in valuta, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea si recunoașterea actelor de studii, conform legii";.
În mod evident, aceste dispoziții legale trebuie interpretate coroborat cu cele citate mai sus, care nu lasă la dispoziția universităților stabilirea și criteriile dimensionării cheltuielilor de personal, bugetele universităților fiind dimensionate sub îndrumarea și verificarea ministerului de resort, în ce privește cel puțin stabilirea cheltuielilor de personal, care trebuie asigurate de la bugetul de stat. De asemenea, în acest context sunt aplicabile prevederile art. 21-28 din Legea nr.
500/2002, la care s-a făcut referire în cele ce preced.
Chiar în ipoteza în care printr-o eroare proprie, U. B. B. nu ar fi calculat din proprie inițiativă drepturile salariale ale reclamantei prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, astfel cum s-a stabilit prin sentință pe fondul cauzei, cu ocazia aprobării acestui buget, în raport de dispozițiile legale privitoare la salarizarea cadrelor didactice, astfel cum s-a statuat prin sentință în consens cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 3/2011, recurentul trebuia să constate și să dispune remedierea acestei erori, or nefăcând aceasta, se conturează o culpă proprie a cărei remediere s-a dispus de către tribunal tocmai prin obligarea recurentului la alocarea fondurilor necesare pentru drepturile litigioase.
În raport de aceste concluzii, nu au relevanță argumentele aduse prin cererea de recurs relativ la modalitatea de ocupare a unor posturi didactice în învățământul superior, la caracterul intuitu personae a contractului individual de muncă.
În raport de aceste considerente, urmează a fi respins ca nefondat recursul formulat, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1
C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. B. împotriva sentinței civile nr. 3772 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
| ← Decizia nr. 1203/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2198, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
