Decizia nr. 4097/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4097/R/2012
Ședința din 01 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC N. I. S. împotriva sentinței civile nr. 5947 din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. C. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC N. I. S., avocat D. G. și reprezentanta reclamantei intimate
C. C. D., avocat L. Ana, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată C. C. D. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în principal modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă, iar în subsidiar, solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar bonul fiscal care atestă pretențiile acestei cereri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței justificative anexată la întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5947 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C. C. D. în contradictoriu cu intimata S. N. I. S. C.-N. și în consecință:
S-a anulat decizia de concediere nr. 65/(...) emisă de intimată.
S-a dispus reîncadrarea contestatoarei pe funcția și postul deținut anterior, respectiv acela de vânzătoare.
A fost obligată intimata să plătescă contestatoarei o despăgubire reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata să plătescă contestatoarei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajată în cadrul intimatei ca vânzătoare având un contract individual de muncă înregistrat la pârâtă sub nr. 32/(...).
Prin decizia nr. 65/(...) instanța a reținut că contestatoarei i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, având în vedere încălcarea de către aceasta a prevederilor cap. V din Regulamentul
Intern, respectiv lipsa nejustificată și repetată de la serviciu.
Referitor la decizia de sancționare disciplinară contestată, instanța a constatat că intimata nu a respectat prevederile art. 251 din Codul muncii, respectiv nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă chiar dacă la data sancționării, potrivit prevederilor art. 251 alin. (1) lit. a) din Codul muncii aplicabil, această cercetare era absolut necesară, sancțiunea nerespectării acestor prevederi legale fiind nulitatea absolută.
Contestatoarea a fost convocată prin N. din data de (...) (f.7) primită prin poștă cu confirmare de primire la data de (...), la punctul de lucru din localitatea I. pentru data de (...), în vederea soluționării pe cale amiabilă a situației sale în calitate de angajat.
Instanța a reținut că, în cauză, nu s-a efectuat o cercetare disciplinară reală, în convocator specificându-se motivul real, acela al rezolvării amiabile a situației ivite. Așa fiind, salariatul nu a avut posibilitatea să-și formuleze și să-și susțină toate apărările în favoarea sa; mai mult în cauză toate actele de cercetare disciplinară au fost efectuate chiar de administratorul societății, iar în dosarul de cercetare nu există relevate poziția și apărările reclamantei, prin acesta contravenindu-se prevederilor art. 251 alin.4 din Codul muncii.
Apoi, din analiza deciziei contestate, instanța reține că acesta nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile și care au fost aceste apărări, prin aceasta contravenindu-se și prevederilor art. 252 lit. c din Codul muncii.
Având în vedere prevederile art. 251 alin. 4 și art. 252 lit. c din Codul muncii, instanța a admis, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, contestația formulată de contestatoare, a anulat decizia de concediere nr. 65/(...) emisă de intimată, a dispus reîncadrarea acesteia pe funcția și postul deținut anterior, respectiv de vânzătoare și a obligat intimata să- i plătescă o despăgubire reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., fiind în culpă procesuală, intimata a fost obligată să plătescă contestatoarei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC N. I. S., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulată de către contestatoare, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâta critică hotărârea recurată arătând că au fost respectate dispozițiile art. 251 din Codul muncii întrucât notificarea s-a făcut înforma scrisă și s-a expediat cu confirmare de primire; în notificare se arat data, ora și locul prezentării, respectiv obiectul convocării.
S-a precizat că reclamanta a mutat în mod voit esența convocării
(nerespectarea clauzelor contractuale respectiv incidenta art. 61 litera a) din Codul muncii), invocând sintagma « rezolvare amiabila ». Aceasta este o apărare pro causa.
Faptul ca angajata s-a prezentat în urma convocării și i-au fost aduse la cunoștința încălcarea disciplinei muncii în mod grav, prin absențe nemotivate și comportament inadecvat la locul de munca, conduce la concluzia ferma ca art. 251 din Codul muncii a fost respectat atât în litera cât și în spiritul lui.
Recurenta a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul reținerii în mod nejustificat a incidenței art. 252 litera c) din Codul muncii, în condițiile în care contestatoarea nu a formulat nici o apărare vis-a-vis de încălcarea disciplinei muncii prin absențele nemotivate la serviciu, respectiv neîndeplinirea în mod corespunzător a obligațiilor ce îi reveneau.
S-a mai arătat că nu există niciun impediment legal ca cercetarea disciplinară să fie efectuată de către administratorul societății, respectiv că în motivarea sentinței recurate, nu se regăsesc argumentele care au stat la baza înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de către angajator, încălcându-se astfel principiul egalității de arme.
Instanța de fond s-a pronunțat doar pe aspecte de procedura în detrimentul fondului cauzei care ar fi putut sa întregească imaginea inclusiv cu privire la cercetarea disciplinară administrativă, respectiv faptul ca angajata nu a fost în măsura sa explice de ce în mod repetat și grav si-a încălcat obligațiile culminând cu absențe nemotivate.
Intimata C. C. D. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului canefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 251 din Codul muncii, reținând că cercetarea disciplinară efectuată este lovită de nulitate absolută întrucât reclamanta nu a fost convocată în vederea efectuării cercetării cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Astfel, prin înscrisul denumit „. (fila 7 dosar fond) recurenta i-a solicitat intimatei „să se prezinte la punctul de lucru al societății din comuna I., str.
Principală nr. 209, județul C., în data de 0(...), la ora 17, în vederea soluționării pe cale amiabilă a situației sale, în calitate de angajat";. În același înscris societatea a învederat angajatei sale că „începând cu data de (...) nu a respectat clauzele contractuale, încălcând astfel prevederile Codului muncii, în speță art. 61 lit.a";.
Așa cum judicios a apreciat instanța de fond, înscrisul menționat anterior nu satisface exigența legală a necesității indicării obiectului întrevederii la care a fost convocată intimata întrucât pe de o parte nu s-a indicat faptul că angajata este convocată pentru o cercetare disciplinară (înscrisul fiind ambiguu din această perspectivă întrucât se referă atât la o soluționare amiabilă a situației, cât și la nerespectarea unor clauze contractuale), iar pe de altă parte nu s-a precizat în mod expres care este fapta care face obiectul cercetării disciplinare.
Reținând că rațiunea instituirii obligației cercetării disciplinare este de a asigura salariatului posibilitatea de a formula apărări, Curtea apreciază că în cauză, prin modalitatea concretă în care s-a realizat convocarea pentru cercetarea disciplinară, nu s-a asigurat respectarea dreptului la apărare al intimatei, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării disciplinare.
Întrucât lipsa cercetării disciplinare atrage conform art. 251 alin. (1) din Codul muncii sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare, indiferent de conținutul concret al acesteia, Curtea apreciază că nu se impune în cauză analiza deciziei de concediere din perspectiva celorlalte motive de nulitate invocate. În mod similar, deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut, nu se vor analiza susținerile recurentului legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare.
Pentru aceste considerente, constatând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei suma de 1250 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. I. S. împotriva sentinței civile nr. 5947 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei C. C. D. suma de 1250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: E. B.
| ← Decizia nr. 2994/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1756/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
