Decizia nr. 4187/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4187/R/2012
Ședința din 08 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. G., având ca obiect drepturi bănești diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 12 septembrie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.494 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiului B. invocată de pârâtă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S.
G., împotriva pârâtei P. municipiului B.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, personalitatea juridică aparține unităților administrativ-teritoriale, adică orașelor, comunelor, municipiilor.
Totodată, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fiind aparatul de specialitate al primarului.
Însă, este de observat faptul că pretențiile reclamantului s-au îndreptat împotriva angajatorului. Or, angajator este P. municipiului B., entitate care are organe proprii de conducere, astfel că în această calitate și în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.proc.civ. pârâta justifică legitimare procesuală pasivă.
Se poate observa faptul că atât contractul individual de muncă, cât și actul adițional la acesta s-a încheiat de reclamant cu P. municipiului B. (f. 16, 17).
Ca atare, este neîndoielnic faptul că angajatorul este P. municipiului B. și nu unitatea administrativ-teritorială.
Întrucât acestei entități i s-a recunoscut dreptul să încheie contract individual de muncă, aceasta justifică legitimare procesuală pasivă în cauzele în care este chemată în judecată în calitate de angajator.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut faptul că reclamantul este angajat al pârâtei pe postul de paznic treapta I, conform contractului individual de muncă, actului adițional la acesta și anexei la dispoziția nr. 1743/(...) depuse la dosar, activitatea sa fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a înțeles să solicite plata drepturilor salariale neacordate ca urmare a reducerii prin lege cu 25% a drepturilor salariale ale personalului bugetar și repunerea sa în situația salarială anterioară lunii iulie 2010.
În raport de obiectul acțiunii, prima instanță a reținut în esență că măsura diminuării salariale este legală, respectând principiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta P. mun. B. a declarat recurs sub aspectulcheltuielilor de judecată, iar soluționarea recursului a fost suspendată la data de
12 septembrie 2011, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod pr. Civ.
Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, în ședința publică de astăzi a fost invocată, din oficiu, excepția perimării recursului.
În consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod pr. Civ, Curtea de A. va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată perimarea recursului declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 494 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.G. F.
← Decizia nr. 5032/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4921/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|