Decizia nr. 4921/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4921/R/2012
Ședința din 26 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâtul A. G. V. împotriva sentinței civile nr. 1. din 11 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată S. P. C. S., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 19 noiembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1415 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...) a fost admisă, în parte, acțiune civilă precizată formulată de reclamanta SC P. C. S., împotriva pârâtului A. G. V.
A fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional A. G. V. împotriva reclamantei pârâte reconvenționale SC P. C. S. și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.818,69 lei despăgubiri civile. și obligată reclamanta să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 745 lei drepturi salariale neachitate.
Au fost compensate creanțele reciproce anterior stabilite până la concurența celei mai mici, și-n consecință obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 14.073, 69 lei despăgubiri, sumă la care se va calcula dobânda legală de la data sesizării instanței -08 iulie 2010 și până la data plății efective a sumei.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă și de pârâtul reclamant reconvențional ca nefondate.
A fost obligat pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantei suma de 2.200 lei cheltuieli de judecată parțiale.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea Biroul Local de E. B. suma de 750 lei reprezentând onorarii expert neachitate și dispune darea în debit a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei potrivit contractului individual de muncă nr.233857/(...), fiind încadrat pe postul de conducător auto în departamentul transporturi al societății, având un salariu lunar convenit de 750 lei raporturile de muncă între părți încetând la data de 30 septembrie 2010 potrivit dispoziției nr.15/(...).
Examinând statele de plată întocmite de pârâtă, tribunalul a constatat că în realitate pârâtul nu a lucrat, deși contractul de muncă nu era încetat, în lunileoctombrie-decembrie 2009 și nici în lunile ianuarie-septembrie 2010, acesta figurând cu zile nemotivate. Potrivit referatului întocmit, pârâtul nu s-a mai prezentat la serviciu din dat de 28 septembrie 2009.
Întrucât pârâtul nu s-a mai prezentat la lucru a fost alcătuită o comisie în cadrul reclamantei în vederea verificării și inventarierii bunurilor de la camionul cu nr. de înmatriculare (...) cu semiremorca (...) pe care a lucrat pârâtul, și această comisie a întocmit procesul verbal în data de 24 septembrie 2009 constatându-se că bara protecție semiremorcă e avariată și că sunt lipsă telefonul Nokia și stația radio. La dosar s-a depus și o declarație semnată de pârât, datată
27 august 2009, în care arată că în data de 26 august 2009 în timp ce se afla la facturare la F. unul dintre stivuitoriști i-a lovit bara spate de la vagonul (...) îndoind-o, iar apoi acesta nu a recunoscut fapta, însă pârâtul s-a obligat să o repare .
Din declarațiile martorilor propuși de pârât rezultă că bara de protecție de la remorcă i-a fost avariată în timp ce era descărcată marfa la O. și că apoi aceasta a fost reparată la atelierul martorului Roș D., ce a îndreptat-o, a vopsit-o, a sudat-o și a remontat-o, fiind plătit pentru aceste servicii de pârât. M. S. V. a declarat că stația radio existentă pe camionul condus de pârât era defectă, iar acesta a schimbat-o cu altă corespunzătoare, sens în care a lăsat stația veche și a mai plătit suma de 200 lei, precizând că nu știa dacă pârâtul avea acceptul societății să schimbe stația radio. Din declarația martorului M. D. propus de reclamantă reiese faptul că după ce a fost avariată bara de către pârât acesta nu a fost înlocuită cu alta nouă și că ar exista pericol să se producă accidente în timpul deplasării, și că deși a fost reparată nu prezintă garanție. În ce privește stația radio a declarat că pârâtul a luat-o într-o zi și a dus-o să o repare, dar nu a adus-o înapoi.
T. a constatat că potrivit facturii nr.412/(...) reclamanta a cumpărat o stație Harry III ASC cu antenă ML 145 cu prețul de 827,28 lei și că potrivit ofertei de reparații întocmite de ATP E. valoarea unei bare de protecție, cu valabilitate până la 09 iulie 2010, era de 1520,5 lei, iar valoarea contabilă a telefonului mobil Nokia era de 55,6 lei.
T. a constatat că din raportul de expertiză tehnică auto în ce privește bara de protecție reiese că aceasta a fost reparată, dar nu în totalitate, fiind îndreptată și vopsită, dar dispozitivul de blocare și de amortizare nu funcționează corect, iar suma de 1520,5 lei solicitată de reclamantă reprezintă o ofertă de reparație, cuantumul exact al prejudiciului putând fi stabilit doar după înlocuirea acesteia de către un service abilitat.
Conform documentului întocmit în data de (...) de directorul economic al reclamantei pârâtul ar fi produs un prejudiciu de 7143,82 lei fără TVA, reprezentând 2553 litri motorină nejustificați raportat la fișele de activitate zilnică pentru autovehiculul (...), respectiv 996 litri motorină nejustificată pentru luna august 2009 și 1557 litri motorină nejustificați pentru luna septembrie 2009.
Pentru a se determina dacă pârâtul a cauzat vreun prejudiciu reclamantei constând în consum nejustificat de motorină în lunile august și septembrie 2009, perioadă în care era salariatul reclamantei, s-a încuviințat și efectuat un raport de expertiză tehnică auto prin care s-a procedat la litrometrarea autovehiculului condus de pârât, concluzionându-se că acesta autotractor cu semiremorcă are un consum mediu de 19,225 litri/100 km, gol și pentru calculul foilor de parcurs trebuie să se adauge 0,7 litri pentru fiecare tonă de marfă încărcată, aceste concluzii fiind menținute prin suplimentul la raport întocmit la obiecțiunile formulate de părți.
În cauză, s-a efectuat și un raport de expertiză contabilă prin care s-a determinat în concret cuantumul prejudiciul raportat la actele justificativedepuse la dosar, respectiv fișele activității zilnice și foile de parcurs întocmite pentru perioada de referință și ținând cont de concluziile raportului de expertiză auto, iar expertul contabil desemnat a stabilit că pârâtul a produs în mod cert un prejudiciu reclamantei constând în consum nejustificat de motorină de 2664 litri, iar în funcție de prețul mediu al motorinei la data alimentării prejudiciul este de
9751,08 lei, în raport de prețul motorinei la data sesizării acțiunii prejudiciul este de 12.415,31 lei și în funcție de prețul motorinei la data efectuării expertizei prejudiciul se ridică la 15.585,75 lei, aceste concluzii fiind menținute prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât.
Potrivit art.270 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței aplicabilă în speță, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator trebuie întrunite în mod cumulativ mai multe condiții de fond impuse de textul legal anterior evocat, respectiv calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, săvârșirea unei fapte ilicite în legătură cu munca de către salariat, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Analizând îndeplinirea acestor cerințe legale în cauză, față de situația de fapt anterior reținută, tribunalul a constatat că sunt întrunite în mod cumulativ după cum se va explica în cele ce urmează.
Calitatea de salariat al pârâtului la reclamantă în lunile august 2009 și septembrie 2010 este necontestată și rezultă din contractul individual de muncă existent la dosar și statele de plată întocmite de angajator.
Săvârșirea unor fapte ilicite de către pârât în legătură cu munca sa reiese din probatoriul administrat în cauză constând în realizarea unui consum nejustificat de motorină de 2664 litri după cum s-a reținut anterior în îndeplinirea activității de conducător auto la societatea reclamantă în perioada august-septembrie 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe de o parte, iar pe de altă parte, constând în nepredarea către angajator a unor bunuri mobile ce i-au fost încredințate odată cu camionul pe cere l-a condus, respectiv un telefon mobil Nokia și o stație radio, precum și din avarierea unei bare de protecție a semiremorcii în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu.
Prejudiciul cauzat patrimoniului reclamantei este cert și determinat, fiind alcătuit din suma de 12.415,31 lei contravaloarea celor 2664 litri motorină, în funcție de prețul carburantului de 4,66 lei/litru la data sesizării instanței, din suma de 55,6 lei contravaloarea telefonului Nokia nerestituit de salariat angajatorului, din suma de 827,28 lei contravaloarea unei stații radio cumpărată de reclamantă în locul celei ce a fost în camionul condus de pârât și nerestituită de acesta, precum și din suma de 1520,5 lei reprezentând valoarea unei bare de protecție semiremorcă avariată în timp ce vehiculul era condus de pârât aspect necontestat, valoare reținută potrivit ofertei depuse la dosar, valoare pe care tribunalul o găsește justificată în lipsa altor elemente care să conducă la o altă valoare de achiziție.
În ce privește cuantumul prejudiciului reținut, tribunalul a arătat că a reținut la stabilirea prejudiciului în ce privește consumul de motorină prețul de
4,66 lei/litru de la data sesizării instanței potrivit variantei 2 din raportul de expertiză contabilă efectuat, ținând cont de necesitatea reparării integrale a prejudiciului efectiv produs reclamantei. T. făcută precizarea că valoareatelefonului nu a fost contestată de pârât, că valoarea stației radio cumpărate de reclamantă, deși a fost contestată, nu s-a făcut dovada că aceasta nu este cea care a înlocuit-o pe cea veche, și nici că pârâtul ar fi restituit-o pe cea veche pe care a înlocuit-o fără acceptul prealabil al reclamantei, dimpotrivă chiar martorul propus de pârât a declarat că a dat-o în schimbul alteia. Referitor la bara de protecție avariată și care încă nu a fost înlocuită și a fost reparată într-o măsură pe banii pârâtului, tribunalul consideră că pârâtul trebuie să răspundă integral, nefiind făcută dovada că avarierea a fost cauzată de alte persoane, iar faptul că nu a fost înlocuită și a fost reparată de pârât nu exclude răspunderea salariatului pentru că s-a arătat clar în raportul de expertiză că bara respectivă a fost reparată, dar nu în totalitate, fiind doar îndreptată și vopsită, dar dispozitivul de blocare și de amortizare nu funcționează corect, existând chiar riscul producerii vreunui accident rutier.
Raportul de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de pârât în legătura cu munca anterior menționate și prejudiciul cauzat reclamantei rezultă cu claritate din cele anterior arătate, existând legătura necesară între faptele comise de salariat și prejudiciul suportat de angajator.
În cauză, este întrunită și cerința vinovăției pârâtului întrucât acesta și-a desfășurat atribuțiile de serviciu într-o manieră cel puțin neglijentă în cazul consumului nejustificat de carburat și în cazul avarierii barei de protecție de la semiremorcă, iar în cazul telefonului mobil și a stației radio pe care nu le-a predat deși a trebuit să facă acest lucru a acționat în mod evident cu intenție.
T. nu găsește întemeiate apărările pârâtului potrivit cărora față de gradul de uzură al autovehiculului și în condiții de încărcare de marfă acesta ar consuma cca.59 litri motorină/100 km, aceste alegații fiind infirmate în mod clar de cele stabilite în raportul de expertiză auto, ocazie cu care s-a procedat la litrometrarea acestui vehicul și expertul abilitat a fost în măsură să stabilească în concret consumul mediu al autovehiculului condus de pârât. N. apărarea pârâtului privind faptul că în cazul barei de protecție dacă nu a fost înlocuită înseamnă că funcționează, tribunalul nu o găsește judicioasă, întrucât reclamanta este îndreptățită să solicite ca salariatul ce a condus vehiculul avariat să îl aducă într-o stare de funcționare de maniera celei anterioare avarierii, ori acest lucru nu e posibil decât prin înlocuirea barei de protecție, pentru că expertul auto a stabilit că reparațiile efectuate pe cheltuiala pârâtului nu sunt suficiente, dispozitivul de blocare și de amortizare nu funcționează corect, după cum s-a explicat anterior .
T. nu a găsit întemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului la restituirea diagramelor de transport și a respins aceste pretenții ca nefondate, pentru că nu s-a făcut dovada că acestea ar fi deținute de către pârât, acest lucru nerezultând din nici o probă administrată, iar simplul fapt că pârâtul a depus copii la dosar după diagramele tahograf nu este suficient pentru a ajunge la concluzia certă că și în prezent acesta le mai deține și că trebuie obligat să le restituie.
Având în vedere situația anterior reliefată, tribunalul a constatat că acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă este în parte întemeiată și că pârâtul trebuie să răspundă patrimonial față de reclamantă și trebuie să-i plătească suma totală de 14.818,69 lei despăgubiri pentru paguba cauzată reclamantei, respectiv suma de 12.415,31 lei contravaloarea celor 2664 litri motorină consumați nejustificat, suma de 55,6 lei contravaloarea telefonului Nokia nerestituit, suma de 827,28 lei contravaloarea unei stații radio nerestituite și suma de 1520,5 lei reprezentând valoarea unei bare de protecție semiremorcă avariată în timp ce vehiculul era condus de pârât.
În ce privește cererea reconvențională, tribunalul a constatat că este parțial întemeiată, potrivit celor ce vor fi arătate în continuare. Potrivit statelor de plată întocmite de pârâtă pentru luna august 2009 pârâtul a lucrat 6 zile având un rest de plată de 179 lei, sumă neachitată de reclamantă, iar în septembrie 2009 a lucrat 22 zile având un rest de plată de 566 lei, sumă neîncasată de reclamant f.101-102.
Având în vedere această situație, ținând cont de prevederile art.154, 161 și
163 Codul muncii în forma în vigoare la data respectivă, tribunalul a admis în parte cererea reconvențională și a obligat pe reclamanta pârâtă reconvențional să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 745 lei net drepturi salariale neachitate pentru lunile august și septembrie 2009.
T. a respins celelalte pretenții din cererea reconvențională privind obligarea reclamantei la plata drepturilor salariale și pentru lunile octombrie 2009- septembrie 2010, pentru că salariul fiind contraprestația muncii depuse de salariat în temeiul contractului individual de muncă conform art.154 alin.1 Codul muncii, salariatul este îndreptățit să primească salariul, iar angajatorul poate fi obligat să-l plătească doar dacă se face dovada că salariatul a lucrat, ori în cauză nu s-a făcut această dovadă de pârât, dimpotrivă s-a dovedit de reclamantă că pârâtul a lipsit nemotivat de la locul de muncă și nu a lucrat în această perioadă, caz în care, ținând cont de caracterul sinalagmatic a contractului de muncă, nefiind prestată munca asumată prin contract de către pârât, în mod corelativ nici nu trebuie plătit vreun salariu de către reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis, în parte, atât acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.818,69 lei despăgubiri civile, în timp ce reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 745 lei drepturi salariale neachitate.
În temeiul 1143-1145 din Codul civil din 1865 aplicabil în cauză, tribunalul a procedat la compensarea creanțelor reciproce anterior stabilite până la concurența celei mai mici, și-n consecință a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 14.073, 69 lei despăgubiri. La această sumă tribunalul, în temeiul art.1088, cod civil coroborat cu art.2 din OG nr.9/2000 pentru perioada anterioară lunii septembrie 2011 și art.1-3 din OG nr.13/2011 după 1 septembrie 2011, l-a obligat pe pârât să plătească dobânda legală de la data sesizării instanței 8 iulie 2010 și până la data plății efective a sumei datorate.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă și de pârâtul reclamant reconvențional ca nefondate potrivit considerentelor anterior arătate.
În temeiul art.274, art.276 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul reclamant reconvențional ce se află în culpă procesuală parțială față de soluția adoptată să plătească reclamantei suma de 2200 lei cheltuieli de judecată parțiale. Această sumă este compusă din suma de 500 lei contravaloare onorariu expert auto achitat de reclamantă, din suma de 1200 lei contravaloare onorariu expert contabil achitat de reclamantă și din suma de 500 lei parte din onorariul avocațial achitat de 600 lei , ținând cont de faptul că pretențiile reclamantei nu au admise în întregime și de faptul că a fost admisă într-o anumită măsură cererea reconvențională, suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocațial fiind stabilită global și rezonabil de tribunal raportat la soluția adoptată.
Întrucât la cererea pârâtului reclamant reconvențional s-a încuviințat efectuarea unor suplimente atât la raportul de expertiză auto, cât și la cel de raportul de expertiză contabilă, iar tribunalul a încuviințat decontul stabilit de expertul auto în cuantum de 200 lei la termenul de judecată din 06 februarie
2012 și de 550 lei în cazul raportului de expertiză contabilă la termenul dejudecată din 11 iunie 2012, și s-a pus în sarcina acestuia să plătească aceste sume, dar pârâtul nu s-a conformat, tribunalul, în temeiul art. 23 din OG nr.2/2000, a obligat pârâtul să plătească în favoarea BLE B. suma de 750 lei reprezentând onorarii expert neachitate și a dispus darea în debit a pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. G. V. a declarat recurs prin care asolicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea completării probatoriului iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale.
În sprijinul soluției de casare, pârâtul a apreciat că este necesară completarea sau refacerea raportului de expertiză auto în vederea determinării cantității de carburant utilizată pentru parcurgerea distanțelor, a efectuării verificării consumului prin încărcarea totală a capului tractor și a remorcii pe un drum care să aibă și porțiuni muntoase, iar vehiculul să fie condus de pârât, a refacerii calculelor în funcție de aceste constatări, a răspunderii la întrebările pârâtului dacă se putea realiza consum de 4573 l la 7687 km și dacă bara de protecție este funcțională și care este valoarea reparației efectuate până în prezent pentru a fi scăzută din reparația totală.
Cu privire la expertiza contabilă, s-a criticat omisiunea expertului de a răspunde obiecțiunilor formulate de pârât, precum și cenzurarea de către prima instanță a obiectivului propus de pârât de a realiza un calcul în funcție de varianta sa.
În acest context, pârâtul reia criticile aduse expertizei auto la fondul cauzei
și anume:
- neluarea în considerare a vechimii mașinii de 5-6 ani și a gradului de uzură al motorului în raport de distanța totală parcursă de 5. km;
- neluarea în considerare a variantei de calcul propuse de pârât conform căreia datele tehnice ale autovehiculului, uzura sa și gradul de gradul de înclinație al drumurilor determină un consum de 5. km;
- luarea în considerare a prețului motorinei de la momentul efectuării expertizei (4,66 lei/litri) care a fost influențat de factorii politici, sens în care se propune un preț de 2,79 lei litru din data de (...);
- neoferirea unei explicații pentru consumul nejustificat în condițiile în care carburantul cu care a fost alimentat autovehiculul conform bonurilor fiscale a fost integral consumat prin deplasările efectuate, conform fișelor de tahograf și fișelor de drum, un factor important fiind gradul de uzură al motorului, dificultatea drumului, încărcătura transportată , legarea remorcii, cu atât mai mult cu cât se afirmă că nu pârâtul a realizat toate alimentările;
- refuzul reprezentantului reclamantei de a-i permite pârâtului să conducă autovehiculul cu ocazia verificării făcute în cadrul expertizei auto, precum și efectuarea celei de-a două verificări, pe baza căreia s-a întocmit raportul de expertiză în absența sa, după ce au fost înlocuite unele piese pentru optimizarea consumului;
- neîncărcarea corpului tractor și a remorcii cu ocazia verificării consumului de către expertul auto, la încărcătura maximă;
- utilizarea rutei B. - Gherla -C. care în proporție de 95% este dreaptă, neavând porțiuni muntoase, zone cu blocaj în trafic și nici porțiuni ce traversează orașele;
- se contestă consumul capului tractor de 14,5 l/100 km;
- consumul de 34 l/100 km s-a realizat în condițiile încărcării corpului tractor cu 22 tone fără a fi încărcat și remorca, deși are aceeași capacitate.
- Nedeterminarea costului reparației barei de protecție, nestabilirea gradului său de funcționalitate precum și valoarea exagerată a valorii ofertei de reparație de 1520,5 lei care trebuia stabilită în realitate, dar în urma reparației efective pe baza facturii fiscale emise de un serviciu autorizat.
În acest context, pârâtul își afirmă nevinovăția în avarierea barei de protecție, pe care o consideră perfect funcțională în urma reparațiilor pe care le-a efectuat personal și apreciază că nu îi revine răspunderea juridică pentru deteriorarea barei de protecție, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a dovedit că este proprietara autovehiculului.
Cu privire la contravaloarea stației radio aflată în autocamion, pârâtul arată că era stricată și că a înlocuit-o pe cheltuiala sa, plătind 250 de lei. Din factura de achiziție a stației depusă de reclamantă, rezultă achiziționarea unei stații mult mai scumpe, alături de o antenă, fiind taxate și serviciile prestate, așadar și alte bunuri/servicii în afara stației care a fost montată pe un autovehicul diferit (nu cel având nr. de înmatriculare (...), ci nr.(...)).
În privința cererii reconvenționale, se arată că salariul lunar este 750 de lei nu 745 de lei, precum și că a prestat activitate și în luna august 2009.
În fine, se apreciază că se impune compensarea cheltuielilor de judecată deoarece acțiunea principală și acțiunea reconvențională au fost admise în parte și se solicită exonerarea pârâtului de la plata sumei de 750 lei, diferență onorariu de expert considerat ca excesivă.
Reclamanta S.C. P. C. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, arătând că în mod corect a stabilitexpertul auto consumul de carburant în raport de următoarele aspecte:
- corpul tractor nu are capacitatea de depozitare proprie, având loc pentru
șofer și un eventual pasager;
- distanța C. - B. este semnificativă pentru drumurile din România, iar autocamioanele nu au accesul permis în oraș, circulând pe centuri ocolitoare;
S-a arătat că potrivit art.25 din Legea nr.22/1969 răspunderea pârâtului pentru consumul nejustificat trebuie stabilită în funcție de prețul carburantului din prezent.
Nu i se poate solicita în mod rezonabil să accepte să circule cu o bară de protecție ce a fost avariată și nu corespunde cerințelor de securitate, având în vedere că pârâtului i-a fost predat autocamionul cu o bară de protecție intactă.
Se afirmă că stația achiziționată de reclamantă este similară cu cea aflată pe autocamion.
Acordarea sumei de 745 lei, pentru munca desfășurată în august - septembrie 2009 este justificată de păstrarea parțială a activității în acea perioadă (6 zile în august și 22 de zile în septembrie), având în vedere că salariul lunar era de 750 lei lunar.
Reclamanta se opune compensării cheltuielilor de judecată precum și exonerării pârâtului de la plata diferenței de onorariu de expert.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constatăurmătoarele:
Nu se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză auto, deoarece expertul judiciar a efectuat în mod corect verificările tehnice și calculele corespunzătoare, pentru care i s-a solicitat opinia sa de specialist.
Astfel, analizând punctual criticile formulate de pârât, Curtea de A. reține că în mod legal a avut loc verificarea tehnică a consumului de carburant prin efectuarea unei deplasări pe ruta B.-N. - C.-N. și retur, raportat la prevederile pct.31.2 din O. nr.14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil si ulei pentru automobile, conform cărora:
„Sectorul de drum ales pentru efectuarea determinărilor trebuie sa fie de categoria K (Drumuri pavate (cu calupuri, cu pavele normale sau abnorme) în stare bună; Drumuri macadamizate și împietruite în stare bună), sa aibă o lungime de 10 km, pe cât posibil recti liniu, fără degradări , uscat și cu pante
scurte care sa nu depășească 2%, situat în afară localităților și cu o intensitate
medie a traficului rutier.";
Nu se justifică, prin urmare, alegerea unui alt traseu decât B.-C.-N., care corespunde cerințelor legale evocate, după cum nu se confirmă criticile pârâtului privind o capacitate proprie de încărcare de 21-22 de tone a autotractorului, în raport de datele din cartea de identitate a autovehiculului (fila 134 fond) care atestă că acesta nu are capacitate de depozitare, având rolul de a remorca, de a tracta.
Prin urmare, criticile amănunțite și punctuale aduse raportului de expertiză auto, astfel cum au fost prezentate în expunerea motivelor de recurs, nu au o bază legală, contravenind normelor juridice care reglementează determinarea consumului de combustibil, fără a impune drept criteriu în acest sens gradul de uzură al motorului.
În acest context, Curtea reține că toate aceste critici au fost formulate și la fondul cauzei ca obiective sau obiecțiuni la expertiză, fiind analizate atât de către expertul auto, cât și de către instanța de judecată, fără ca pârâtul să releve aspecte noi de natură să infirme determinările efectuate de expert.
De asemenea, Curtea constată că solicitările pârâtului sunt în mod obiectiv imposibile de realizat, reținând în acest sens că determinarea cantității de carburant utilizată pentru parcurgerea drumurilor impune practic refacerea tuturor curselor efectuate de pârât în condiții identice. Ipoteza conducerii autovehiculului de către pârât în timpul verificării tehnice este excesivă, deoarece raporturile de muncă dintre părți au încetat, iar reclamanta nu poate fi obligată să permită conducerea de către o terță persoană a unui autovehicul de mare tonaj, generator de riscuri în trafic.
Varianta de calcul a consumului de combustibil propusă de pârât a fost înlăturată în mod justificat de expert, deoarece se bazează pe criteriu lipsit de temei legal (uzură motorului, gradul de înclinație al drumurilor din România) sau pe afirmații în vădită contradicție cu realitatea (posibilitatea încărcării autotractorului care nu are capacitate de depozitare, reclamanta nu este proprietara autovehiculului), sau neprobate (pregătirea autovehiculului pentru optimizarea consumului, neefectuarea de către pârât a tuturor alimentărilor).
Nu este rolul expertului să furnizeze explicații privind cauzele consumului nejustificat, fiind desemnat să stabilească prin expertiză consumul mediu al autovehiculului.
Neprezentarea pârâtului la verificarea tehnică, deși a fost înștiințat despre efectuarea acesteia, nu îi dă posibilitatea să solicite refacerea expertizei, deoarece au fost respectate dispozițiile art.208 alin.1 C.pr.civ.
Valoarea barei de protecție avariată în timp ce autovehiculul se afla în gestiunea pârâtului, pentru care îi revine prin urmare răspunderea juridică, a fost stabilită în mod corect în raport de valoarea de achiziție a unei piese noi, nefiind rezonabil să i se pretindă reclamantei să pună în circulație un autovehicul cu piese avariate. Sub acest aspect, este irelevantă reparația efectuată de pârât la bara de protecție din moment ce în vederea reparării integrare a prejudiciului reclamanta este îndreptățită să înlocuiască, pe cheltuiala pârâtului baza de protecție în raport de valoarea atestată în mod just de oferta de la fila 27 fond, cu privire la care pârâtul nu a făcut o contraprobă.
Același principiul impune repararea prejudiciului constând în consumul nejustificat de combustibil în raport de prețul combustibilului din prezent,respectiv din momentul efectuării expertizei, deoarece numai astfel se asigură reîntregirea efectivă a patrimoniului reclamantei.
În concluzie, Curtea constată că expertiza auto a fost realizată în conformitate cu criteriile legale prevăzute de O. nr.14/1982, act normativ care reglementează determinarea consumului de combustibil.
Subsecvent expertizei auto s-a administrat proba cu expertiza contabilă, în vederea determinării întinderii prejudiciului. Cum expertiza contabilă s-a întemeiat atât pe aspectele stabilite prin raportul de expertiză auto (consumul mediu), cu privire la care instanța de recurs a reținut legalitatea și corectitudinea lor, cât și pe foile de parcurs ce atestă distanța și încărcătura transportată, Curtea de A. consideră ca neutilă cauzei examinarea de către expertul contabil a variantei de calcul propusă de pârât prin obiecțiunile și observațiile formulate în fața primei instanțe, care de altfel tind să fie imposibil de verificat (luarea în considerare a masei carburantului din autovehicul).
Cu privire la stația radio, Curtea de A. observă că nu s-a stabilit tipul stației auto montată pe autovehicul la momentul când i-a fost predat pârâtului, deoarece nu s-a redactat un proces verbal de predare primire cu această ocazie, iar procesul verbal de inventar întocmit cu ocazia examinării autovehiculului, după încetarea raporturilor de muncă (fila 26 fond) nu menționează marca stației auto lipsă.
În atare situație, reclamanta nu a probat că stația auto achiziționată (tip
Harry III, conform facturii de la fila 4 fond) este similară celei aflate pe autovehiculul condus de către pârât, ceea ce împiedică determinarea întinderii prejudiciului, în condițiile în care pârâtul afirmă că stația Harry III este una din cele mai scumpe, nefiind similară cu cea pe care a primit-o.
În egală măsură, Curtea observă că factura fiscală de care se prevalează reclamanta atestă că stația Harry III a fost montată pe un alt autovehicul decât cel condus de pârât, respectiv cel cu numărul de înmatriculare (...), nu pe cel cu numărul (...), ceea ce naște îndoială și cu privire la destinația pretinsă a stației Harry III de a înlocui stația auto lipsă .
Prin urmare, Curtea de A. va înlătura obligația pârâtului de plată a sumei de 827 lei, reținând că nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi valoarea prejudiciului.
Criticile aduse soluției date cererii reconvenționale se întemeiază pe premisa eronată că s-ar fi reținut că salariul pârâtului este de 745 lei lunar, când în realitate suma de 745 lei a fost calculată în funcție de numărul de zile lucrate în august 2009 (6 zile conform pontajelor de la fila 101 fond) și septembrie 2009 (22 zile - fila 102 ).
Pontajul aferent lunii august 2009 se coroborează pe deplin cu contractul individual de muncă din care rezultă începerea activității la (...), precum și cu foile de parcurs, toate ulterioare acestei date, astfel încât nu este întemeiată apărarea pârâtului privind desfășurarea activității în cursul întregii luni.
Nu se impune compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece onorariul avocatului reclamantei a fost acordat în parte tocmai pentru respingerea unor petite ale acțiunii principale și pentru admiterea în parte a acțiunii reconvenționale. De asemenea, cheltuielile ocazionate de cele două expertize nu pot fi reduse pentru motivul căderii parțiale în pretenții a reclamantei, deoarece nu au fost administrate în legătură cu cererile respinse; dimpotrivă, cele două probe au servit soluționării unor petite admise integral, astfel încât nu există un temei pentru reducerea onorariului experților.
În fine, obligarea pârâtului la plata sumei de 750 lei, diferență neachitată de onorariu are temei legal în dispozițiile art.23 din OG nr.2/2000, iar simpla apreciere ca excesivă a cuantumului sumei de 750 lei, bazată pe afirmațiaeronată că nu s-a răspuns obiecțiunilor, când în realitate și instanța de recurs a validat cele două probe, nu poate exonera pârâtul de plata acestei sume.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul că, respingând cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de
827,28 lei, contravaloarea stației auto, va diminua de la 14.818,69 lei la
13.991,41 lei cuantumul obligației pârâtului și, în mod subsecvent, prin compensarea creanțelor reciproce ale părților, va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.246,41 lei (13.991,41 lei - 745 lei).
Reducerea întinderii obligației de plată ce revine pârâtului va atrage, conform art.274-277 C.pr.civ. și diminuarea de la 2200 lei la 2100 lei, a cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, respectiv a părții reprezentând onorariul de avocat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul A. G. V. împotriva sentinței civile nr. 1415 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul sumei datorate de pârât reclamantei S. P. C. S. la 13.991,41 lei, iar, în urma compensării parțiale a creanțelor reciproce obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 13246, 41 lei.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârât reclamantei la suma de 2100 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
Se află în C.O. semnează Vicepreședintele instanței A.-I. A.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 4187/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3178/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
