Decizia nr. 428/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 428/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1736 din 21 septembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 ianuarie 2012, prin fax, pârâta recurentă a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă și depune practică judiciară.
De asemenea, se constată că la data de 27 ianuarie 2012 prin fax și la
31 ianuarie 2012 prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.292/(...), reclamantul S. S. a solicitat obligarea pârâtei SC A. R. A. SA la plata sumei de 6500 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale restante și a dobânzii legale de la data scadenței fiecărei sume, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit art. 41 alin. 3 lit. d din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, trebuia să beneficieze pe perioada iulie 2008- 6 august 2009 de un spor de vechime de 25% din salariul de bază, spor care nu i-a fost acordat decât parțial.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că partenerii sociali, prin C. C. de M. U. la N. N., au prevăzut limitele minime și maxime ale sporului de vechime, fără a detalia modalitatea ce urmează a fi aplicată, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a stabilitcă salariații pârâtei beneficiază de un spor de vechime de 5 5 din salariul de bază, pentru o vechime de 3 ani sau mai mare.
Prin sentința civilă nr. 1736/F/(...), pronunțată de T. B.-N., s-a admisacțiunea civilă formulată de reclamantul S. S., împotriva pârâtei SC G. R. A. R. SA B. (denumire sub care ființează în prezent S. A. S. B.), și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6500 lei brut, cu titlu de diferență spor de vechime pentru perioada 1 iulie 2008-6 august
2009, actualizată cu dobânda legală calculată începând cu data scadenței, 1 iulie 2008 și până la data efectivă a plății.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei S. A. R. A. S. B. - S. B. în perioada 1 octombrie 2007 - 6 august 2009, începând cu data de 1 iulie
2008 și până la momentul încetării raporturilor contractuale de muncă, reclamantul beneficiind de un spor de vechime în procent de 5%, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Carnetul de muncă al reclamantului a fost întocmit la data de 26 ianuarie 1978, astfel că cel puțin de la această dată reclamantul era angajat în muncă, la data de 1 iulie 2008 având o vechime în muncă de peste 20 de ani, aspect de altfel necontestat de pârâtă.
Art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prevede sporurile minime care se acordă pentru vechime în muncă și anume: minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte prevede la art. 29 alin. 1 lit. m dreptul salariaților la un spor de vechime de 5% pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare .
Conflictul între părțile din litigiu este determinat de o interpretare diferită a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul la sporul de vechime. A., reclamantul invocă aplicarea prioritară a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, în timp ce pârâta se prevalează de prioritatea și obligativitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ambele părți fiind de acord atât cu vechimea în muncă a reclamantului de peste 20 de ani, cât și cu cuantumul salariului de care a beneficiat reclamantul în perioada (...) - (...), care a cuprins și sporul de vechime acordat în procent de
5%.
Prima instanță a subliniat că prezenta acțiune s-a promovat la data de (...), în perioada în care era deja în vigoare Codul muncii în forma republicată și Legea nr. 62/2011 a dialogului social, însă privește drepturi bănești aferente perioadei 1 iulie 2008 - 6 august 2009, când erau aplicabile prevederile Legii nr. 130/1996, republicată, abrogată expres prin art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011, începând numai cu data de (...).
În corelația dintre diferitele contracte colective de muncă (la nivel de unitate, de ramură, la nivel de grup de unități sau la nivel național), contractele colective de muncă de la nivel superior constituie izvor de drept
(negociat) pentru contractele colective de muncă de la nivelurile inferioare.
Sub aspectul drepturilor salariaților, contractul colectiv de muncă de la nivel superior reprezintă pentru contractul colectiv de muncă de la nivel inferior o bază minimală. Altfel spus, în contractul colectiv de muncă de la nivel inferior se pot cuprinde numai drepturi egale sau mai mari decât cele din contractul colectiv de la nivel superior.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cu caracter inferior, trebuia să cuprindă dreptul la sporul de vechime cel puțin egal cu cel recunoscut în contractul colectiv de muncă unic la nivel național, cu caracter superior.
Din simpla analiză a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate rezultă că sporul de vechime acordat salariaților este identic, 5%, indiferent de vechimea în muncă a persoanei.
Dimpotrivă, contractul colectiv de muncă unic la nivel național recunoaște dreptul la sporul de vechime, diferențiat, în funcție de vechimea persoanei, stabilind așa cum a relevat și pârâta limitele între care se acordă sporul.
Prima instanță a reținut că stabilirea acestor limite nu poate duce la concluzia că acestea trebuie ignorate, ci dimpotrivă, în temeiul forței obligatorii și a caracterului de izvor de drept a contractului colectiv de muncă superior, contractul colectiv de muncă de la nivel inferior (cel de la nivel de unitate, în speță) trebuie să cuprindă aceste limite.
Scopul stabilirii limitelor de acordare a sporului de vechime este acela de acordare diferențiată a beneficiului dreptului, în funcție de vechimea în muncă a persoanei, reglementându-se minimul vechimii în muncă de la care se recunoaște spor pentru munca prestată, procentul care se acordă în cazul atingerii vechimii minime și respectiv maximul procentului care se acordă cu titlu de spor pentru o vechime ce depășește 20 de ani de muncă.
Raportat la conținutul sintagmei „sporuri minime care se acordă pentru vechime în muncă"; din cuprinsul dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, tribunalul a apreciat că textul art. 41 alin. 3 lit. d trebuie interpretat în sensul că salariatul trebuie obligatoriu să beneficieze de un spor de 5% pentru 3 ani vechime în muncă și de 25% pentru o vechime de peste 20 de ani.
Între aceste limite (5% pentru 3 ani vechime în muncă și 25% pentru vechime în muncă mai mare de 20 de ani), partenerii sociali urmează să negocieze în cadrul contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, procentele care se acordă pentru o vechime mai mare de 3 ani și mai mică de 20 de ani.
Fiind vorba de acordarea unui spor minim prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, este obligatorie acordarea sporului de vechime de 5% pentru o vechime de 3 ani și acordarea sporului de 25% pentru vechime mai mare de 20 de ani.
S-a mai reținut că suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată a sumei brute de 6500 lei cu dobânda legală, începând cu data scadenței, 1 iulie 2008 și până la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâta S. G. R. A.-R. S., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând că se impune acordarea unui spor de 25%.
A., contractul colectiv de muncă la nivel național stabilește un spor de vechime de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, fără a stabili însă sporul ce trebuie acordat în mod concret, pentru 7 ani, 10 ani, 15 ani sau 30 ani vechime. Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face în cadrulnegocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramură.
De altfel, s-a arătat că instanța de judecată nu poate să stabilească un procent de 25% pentru o vechime mai mare de 20 de ani de muncă, atâta timp cât dispozițiile art. 41 alin. (3) lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivel național prevăd ca procentajul de 25% reprezintă doar un maximum ce poate fi acordat, deci per a contrario, aceste dispoziții nu exclud posibilitatea ca acest spor de vechime acordat salariaților încadrați în muncă pe o perioadă mai mare de 20 de ani să fie mai mic de 25%, atât timp procentul nu scade sub minimul de 5%.
S-a mai arătat că reclamantul a beneficiat în perioada pentru care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale de un spor de vechime de 5%.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursuluica fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de S. G. R. A.-R. S., prin prisma motivelorde recurs formulate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.38 alin.4 din din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Conform art.41 alin.3 din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii
2007-2010, sporurile minime ce se acorda in condițiile prezentului contract sunt următoarele: d) pentru vechime in muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25%, la o vechime peste 20 de ani, din salariul de bază.
Într-adevăr, prin art. 29 alin.1 lit.m) din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității recurente s-a prevăzut dreptul salariaților la un spor de vechime de 5% pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare.
Potrivit disp.art.236 alin.4 din Codul muncii în forma în vigoare la data la care drepturile bănești erau scadente, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform art.238 alin.1, contractele colective de muncă nu pot conține clauze ce să prevadă drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Se mai reține că vechimea în muncă reprezintă, sub auspiciile C.ui C. de M. U. la N. N. pentru anii 2007-2010, un atu al angajatului, care cu cât dobândește o mai mare vechime în muncă, se presupune că acumulează un plus de experiență, câștigând astfel o mai bună calificare, care trebuie recompensată în mod diferențiat, cu respectarea limitelor prevăzute de contractul colectiv de muncă unic la nivel național, astfel cum acestea au fost interpretate și de către prima instanță.
Nu se poate ajunge la finalitatea urmărită de către contractul colectiv de muncă la nivel național și astfel, nu pot fi considerate ca fiind respectate prevederile acestuia prin dispozițiile art. 29 alin.1 lit.m) din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, prin stabilirea dreptului tuturor salariaților societății recurente, ce au o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, la același spor, de 5%, prevăzut ca fiind doar o limită minimă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.165 din Codul muncii, acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale, astfel încât înmod corect prima instanță a obligat recurenta la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite intimatului cu titlu de spor de vechime.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta S. G. R. A.-R. S. și să se mențină sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. G. R. A.-R. S. împotriva sentinței civile nr. 1736 din 21 septembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.C.M./dact.MS;
2 ex./(...);
Jud.fond: G.C. F..
| ← Decizia nr. 1007/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4465/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
