Decizia nr. 4410/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4410/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 934/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată G. M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, reprezentantul reclamantei recurente a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 934 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. O. P. S. B. în contradictoriu cu pârâta G. M. și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 868/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis cererea pârâtei reclamante G. M. și a altor reclamanți împotriva pârâtei, aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta SC P. S. împotriva sentinței sus-menționate. La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T. M. să lămurească dispozitivul sentinței civile. La data de (...) SC P. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta i-a achitat pârâtei din prezenta cauză suma netă de 4.011 lei, apreciind că-i datora acesteia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 5.618 lei.
La data de (...), pârâta, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s-a adresat executorului judecătoresc M.i M. solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 868/(...) pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 2.407 lei.
Pârâta a încetat raportul de muncă la data de (...), deci era îndreptățită, potrivit Sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin Î. din data de (...), la plata primei de C. din anul 2004 de 980 lei și a primei pentru Paștele și C.ul din anul
2005, respectiv 1.400 lei + 1.400, precum și a primei de P. și C. pentru anul 2006în cuantum de câte 1.850 lei.
În dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. la data de (...) s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei SC P. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza Sentinței civile nr.
868/(...) și a încheierii din data de (...).
Deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în Sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M..
La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâta creditoare primind suma de 2.407 lei și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc M.i M. la aceeași dată.
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, SC O. P.
SA, a solicitat obligarea creditoarei pârâte, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de 2.616,27 lei încasate prin executare silită.
Suma de încasată de pârâtă pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se execută.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 2.616,27 lei față de creditoarea pârâtă, astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. art. 256 al. 1 C. muncii, este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC O. P. S.A, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare recurenta arată că a executat întocmai și cu bună-credință dispozitivul sentinței amintite, plătind sumele nete datorate intimatei și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite.
După încasarea sumelor legal datorate, cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, intimata-pârâtă a pornit executarea silită pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate legal către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate intimatei.
În consecință, pârâta a promovat prezenta acțiune în temeiul dispozițiilor art. 256 alin. 1 din C. mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat în cadrul căreia a fost pronunțată sentința atacată.
Prima instanță, în pofida dispozițiilor legale aplicabile în speță, a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-pârâte în dauna societății cu suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanța a soluționat nelegal cauza prin asimilarea lipsei contestației la executare a O. P. cu achiesarea la executarea silită. Însă, instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată ca atare de normele de drept procesual civil, iar neformularea unei contestații la executare nu are semnificația unei achiesări.
Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale - exercitată concomitent de toți cei 169 de reclamanți - fiecare având propria situația concretă ce putea fi diferită de a celorlalți, nu poate fi asimilată unei achiesări la vreo pretenție a acestora.
Prin dispozitivul Sentinței nr. 8., așa cum a fost aceasta lămurită, P. nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimata-pârâtă, ci a fost obligată la plata de suplimentări salariale reprezentând prime anuale corespunzătoare sărbătorilor legale aferente anilor 2004-2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, nivel salarial care a fost determinat prin lămurirea sentinței.
Acest nivel al salariului de bază mediu la nivelul societății reprezintă un salariu brut și nu un venit net corespunzător.
Cu respectarea prevederilor legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai Sentința, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat a sumei nete decurgând din sentință și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă.
În mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv: dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor; să efectueze ea însăși, ca instanță specializată în conflicte în domeniul drepturilor salariale, un calcul al sumei certe.
Prin urmare, lipsa contestației la executare față de suma neindividualizată în cadrul executării pe care unul din cei 169 de creditori urmăritori urma să o primească din suma globală ce făcea obiectul executării nu poate fi asimilată nicidecum cu vreo recunoaștere implicită a datoriei pe care ar fi avut-o pârâta fată de acest debitor, așa cum a considerat prima instanță.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea apreciază că în mod just s-a reținut de către prima instanță că în speță nu devin incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în precizarea cererii de chemare în judecată, potrivit cărora „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie";.
Într-adevăr, dispozițiile legale mai sus citate, reglementează obligația de restituire pe care o au salariații față de angajator, ce are la bază îmbogățirea fără justă cauză și dau dreptul angajatorului de a urmări pe beneficiarul acestor sume nedatorate, însă în cauza dedusă judecății nu se solicită restituirea unei sume plătite benevol de angajator salariatului, ci a unei sume încasată de salariat prin executare silită.
Chiar dacă în cuprinsul art. 256 C.muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire a unor sume încasate fără să se fi cuvenit, în cauză nu se poate reține că sumele primite de pârâta intimată la finalizarea executării siliteau caracterul unor sume nedatorate, întrucât aceasta ar echivala cu o constatare a nelegalității actelor întocmite de executorul judecătoresc.
Atunci când sunt încălcate prevederile legale în cadrul executării silite, persoana interesată are posibilitatea să sesizeze instanța de executare, urmărind să obțină anularea actelor de executare silită contrare legii, iar mijlocul procedural pe care legea îl pune, în acest scop, la dispoziția celui interesat este contestația la executare, astfel cum aceasta este reglementată prin dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ.
În ceea ce îl privește pe debitor, contestația la executare reprezintă singurul mijloc procedural reglementat de lege pentru valorificarea unor drepturi și pentru exercitarea controlului judecătoresc asupra legalității măsurilor dispuse de executorul judecătoresc, în ultima fază a procesului civil, aceea a executării silite. Astfel, potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. "împotriva executării silite însăși, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare". De asemenea, potrivit art. 61 din Legea nr. 188/2000: "Cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. de procedură civilă".
În situația în care debitorul pierde termenul de contestație, acesta nu mai are posibilitatea conferită cu titlu de excepție de art. 401 alin. 3 C.proc.civ. doar terțelor persoane, de a putea recurge și la calea procedurală a unei cereri separate, în ipoteza în care ele n-au introdus contestația la executare înăuntrul termenului legal.
Contestația la executare propriu-zisă se poate exercita atât cu privire la nerespectarea formelor pentru investirea cu formulă executorie, nerespectarea condițiilor prevăzute pentru încunoștințarea debitorului, prescripția dreptului de a obține executarea silită, perimarea executării silite, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate, însă, tot pe calea contestației la executare se poate invoca și faptul că debitorul și-a execut de bunăvoie obligația înscrisă în titlul executoriu, aceasta fiind una dintre apărările de fond, ce privesc cauze de stingere a obligației înscrise în titlul executoriu, ce au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii și pot fi invocate în cadrul contestației.
Chiar dacă reclamanta recurentă nu a solicitat în mod expres anularea actelor de executare, Curtea apreciază că aceasta tinde la o verificare a modului în care a fost efectuată executarea silită, ceea ce nu poate fi primit, deoarece modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul executării silite este contestația la executare și nu o acțiune de drept comun.
Întrucât recurenta reclamantă nu a promovat o contestație la executare, Curtea reține că sumele - constând în drepturi salariale, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare - încasate de pârâta intimată prin executarea silită a sentinței civile nr. 8. a T. M., nu se încadrează în noțiunea de sume încasate necuvenit conform prevederilor art. 256 alin. 1 din C.muncii.
Împrejurările invocate de recurentă în sensul că a fost în imposibilitate de a promova contestația la executare din rațiuni logistice sau datorită numărul ridicat de reclamanți, nu dă dreptul acesteia de a promova distinct o acțiune de drept comun în care să se verifice sumele încasate de creditori și nici nu conferă un caracter nedatorat sumelor primite de salariați ca urmare a executării silite.
În condițiile în care executarea silită s-a finalizat fără a fi formulată o contestație la executare, se constată a fi nefondate criticile recurentei în sensul că prima instanță nu a verificat dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor și nu a calculat suma certă datorată în temeiul Sentinței civile nr. 8., deoarece a accepta susținerea recurentei în sensul că în temeiul art. 256 alin. 1
C.muncii se poate verifica în ce mod și-a îndeplinit angajatorul obligația de platăa drepturilor cuvenite anterior executării silite sau dacă mai datora sumele la momentul executării silite, ar echivala cu o verificare a legalității actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, ceea ce nu este posibil în prezentul cadru procesual.
Nu prezintă relevanță dacă reclamanta în calitate de debitoare a achiesat sau nu la executarea hotărârii și nici dacă a recunoscut sau nu debitul datorat angajatului, ci doar faptul că reclamanta solicită restituirea unei sume executate silit, fără ca titlul executoriu să fi fost anulat și fără să fi promovat contestația la executare, aceasta fiind unica modalitate procedurală de clarificare a raporturilor dintre debitor și creditor în faza executării silite. Prin urmare, Curtea apreciază ca fiind lipsite de eficiență juridică în cauză criticile formulate în raport de instituția achiesării.
Este adevărat că în urma executării silite a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei intimate, însă această îmbogățire are la bază un just temei, respectiv o executare silită necontestată, astfel că nu poate fi validată teza îmbogățirii fără justă cauză.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva Sentinței civile nr. 934 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei G. M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: H. D. M.
G.
G. C.
| ← Decizia nr. 2997/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1679/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
