Decizia nr. 1679/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1679/R/2012
Ședința publică din data de 11 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I. T.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. R. A.-R. SA împotriva sentinței civile nr. 5 din 9 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 aprilie
2012, prin fax, s-au depus la dosar din partea reclamantului intimat note de
ședință prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
De asemenea, se constată că la data de 11 aprilie 2012, prin fax, pârâta recurentă a depus o cerere prin care precizează că solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5/F din 9 ianuarie 2012 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. împotriva pârâtei SC G. R. A.-R. SA B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului un bonus pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, în condițiile articolului 8.1.2 din regulamentul de salarizare, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă bonusului cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 de la data scadenței plății și până la plata efectivă a sumei datorate.
Au fost respinse pretențiile reclamantului pentru perioada 01 iulie - 15 august 2009. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Examinând în prealabil, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă, excepția invocată de pârâtă, tribunalul a respins-o ca nefondată.
Contrar aserțiunilor pârâtei, tribunalul a considerat că drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conformart.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ori acțiunea a fost înregistrată în data de 04 iulie 2011 și are ca obiect bonusul pentru anul 2009, fiind depusă cu respectarea acestui termen de prescripție.
Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca salariat și pârâtă, ca angajator, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă. Categoriile de drepturi solicitate se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu (art.155 Codul muncii), fiind reglementat expres prin regulamentul de salarizare, ceea ce înseamnă că trebuie să beneficieze de același regim juridic cu drepturile salariale, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Analizând fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei S. A. S. B. în perioada (...)-15 august 2009, conform mențiunilor din carnetul de muncă și contractul individual de muncă depuse în copie la dosar. În cursul anului 2009, a prestat activitate în perioada 1 ianuarie 2009 - 15 august 2009, aspect necontestat în cauză.
Pârâta S. A. S.A a fuzionat prin absorbție cu pârâta SC G. A. S.A, denumirea fiind SC G. R. A.-R. SA B. conform încheierii nr.193/(...) a T.ui B., acțiunea fiind soluționată față de această pârâtă.
La 1 iulie 2008 la nivelul societății pârâte s-a înregistrat contractul colectiv de muncă nr. 3., valabil conform art. 6 alin. 1 și art. 60 pe durata unui an de zile, cu începere din momentul înregistrării, 1 iulie 2008.
Astfel, prevederile contractului colectiv de muncă nr. 3. s-au aplicat în intervalul 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, aspect recunoscut de ambele părți, așa cum rezultă din pozițiile exprimate în scris.
Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractulcolectiv de muncă nr. 3941/(...), anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acordă un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel:
1. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mare de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar;
2. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.
Analiza realizării planului la nivel de sucursală se face conform art. 8 al regulamentului de salarizare și anume prin compararea primelor de asigurare brute încasate la nivel de sucursală cu planul comunicat de sucursala respectivă conform art. 3 al regulamentului.
Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului îi revineobligația de a acorda reclamantei toate drepturile ce decurg din lege și dincontractele colective de muncă, astfel încât reclamanta este îndreptățită la plata bonusului aferent anului 2009 reglementat de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare, parte integrantă a contractului colectiv de muncă nr. 3., conform art. 61 al contractului, pe perioada aplicabilității acestui contract 1 ianuarie
2009 - 30 iunie 2009, contract ce constituie legea părților și care poate cuprinde clauze privitoare și la alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, în afara condițiilor de muncă și a salariului, conform art. 236 alin. 1 și 4 din Codul muncii.
Executarea contractului colectiv de muncă are caracter obligatoriu art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, sancțiunea neexecutării fiind angajarea răspunderii persoanelor cărora le incumbă obligația plății bonusului cuvenit reclamantei, potrivit art. 243 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Dat fiind faptul că între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă s-au purtat negocieri în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, care s-au finalizat prin înregistrarea noului contract nr. 175/(...), aplicabil de la data înregistrării sale - 19 ianuarie 2010
-, că nu există nici o dovadă că ulterior expirării contractului colectiv de muncă nr. 3. ambele părți au continuat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin acest contract, tribunalul nu poate reține teza prelungirii aplicabilității contractului colectiv de muncă nr. 3. după data expirării sale -
30 iunie 2009.
În aceste condiții, reținându-se lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 30 iunie 2009, pe perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, lipsa vreunei prevederi privitoare la bonusul solicitat în cuprinsul contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, pretențiile reclamantului pe perioada 1 iulie
2009 - 15 august 2009, constând în plata bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul nr. 3. și a dobânzii legale aferente, nu au fost întemeiate și au fost respinse ca atare.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului pe perioada 1 ianuarie
2009 - 30 iunie 2009, constând în plata bonusului anual, desigur proporțional cu perioada amintită, acestea sunt întemeiate, întrucât ele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă nr. 3. aplicabil perioadei reținute.
Sub acest aspect nu s-a putut reține apărarea pârâtei în sensul căregulamentul de salarizare se referă în art. 8.1.2 numai la bonusul aferent anului 2008. Textul art. 8.1.2 al regulamentului parte integrantă a contractului colectiv de muncă aplicabil nu face o asemenea precizare, ci dimpotrivă reglementează dreptul la acest beneficiu anual. Cum contractul colectiv de muncă nr. 3. este aplicabil în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie
2009 este evident că la închiderea situației financiare pe anul 2009 - 31 decembrie 2009 - actul era în vigoare și trebuie să producă efecte.
Pe de altă parte, așa cum s-a atestat atât de reclamant, cât și de pârâtă, bonusul pe anul 2008 s-a achitat în întregime. Or, atât timp cât pârâta recunoaște și susține aplicabilitatea contractului colectiv de muncă nr. 3., conform legii, din momentul înregistrării sale - 1 iulie 2009 -, este evident că plata acestui drept s-a realizat numai parțial în temeiul acestui contract colectiv de muncă, respectiv numai pentru perioada 1 iulie 2008 -
31 decembrie 2008, pentru perioada anterioară cuprinsă între 1 ianuarie
2008 - 30 iunie 2008 plata fiind făcută în temeiul contractului colectiv de muncă anterior, pe anii 2007-2008.
Prin urmare, teza aplicabilității dispozițiilor art. 8.1.2 din regulamentul anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3. numai în privința anului 2008 nu poate fi reținută, nefiind întemeiată.
Nu este justificată nici apărarea pârâtei în sensul că bonusul nu s-ar cuveni pe anul 2009 dat fiind faptul că S. B. Mare a societății pârâte a înregistrat pierderi în cursului anului financiar 2009. În primul rând, din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud rezultă că până la data de 4 februarie 2010 la nivelul județului B.-N. a funcționat S. B. a pârâtei.. urmare, faptul că S. B. Mare a înregistrat pierderi nu are nici o relevanță în cauză, atâta timp cât peperioada în litigiu 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 exista și desfășura activitate S. B., entitate independentă de S. B. M.
Pe de altă parte, art. 8.1.2 al regulamentului de salarizare nucondiționează plata bonusului de obținerea de câștig, de profit de către pârâtă. Conform textului legal ce stă la baza pretențiilor formulate, bonusul se acordă ținând seama de procentul de realizare a planului. Astfel, dacă planul se realizează în proporție de 1. sau mai mult, bonusul este egal cu un salariu de bază brut lunar. Dimpotrivă, dacă procentul este mai mic de 1. bonusul este egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.
Or, conform art. 8 al regulamentului, pentru analiza realizării planului se compară primele de asigurare brute încasate la nivelul sucursalei cu planul comunicat de sucursală, indiferent dacă în final societatea înregistrează profit sau pierdere, după deducerea cheltuielilor efectuate. Ca atare, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 reclamantei i se cuvine plata bonusului aferent anului 2009, prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3..
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că, în temeiul art.161 alin.4 Codul muncii, coroborat cu art.2 din OG nr.9/2000 și art.2-3 din OG nr.13/2011, debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente sumei cuvenite pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
În baza considerentelor reținute și a textelor legale invocate, tribunalul a admis, în parte, acțiunea conform dispozitivului.
Nu au fost efectuate cheltuieli de judecată de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitândmodificarea în parte a sentinței și în principal admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.
În motivare s-a arătat că temeiul de drept viza încălcarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv R. de S. A. la CCM-unitate pe anii
2008-2009, încheiat la nivelul G.
Se face confuzie între acest bonus și „adaosurile la salarii";, respectiv sporul de vechime sau sporul de noapte.
Acest bonus reprezintă în fapt un stimulent acordat tuturor salariaților. Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, or in cazul bonusului, deși salariații si-au îndeplinit obligația, respectiv au prestat munca, este posibil ca acest bonus sa nu fie acordat, în situația în care nu a fost atins pragul de realizări.
Apreciază ca sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e C. Muncii. Raportat la considerentele privitoare la jurisprudența în materie, arată că ar trebui sa existe o consecventa cu privire la soluțiile pronunțate de instanțele de judecata, în caz contrar, se creează o discriminare.
Pe fond se invocă, în esență, cu trimitere la prevederile art. 304 pct. 9 și
3041 C.pr.civ., că interpretarea instanței de fond nu are niciun temei întrucât CCM-unitate nr. 3941 si-a produs efectele pe o perioada de un an, respectiv 0(...)-(...), astfel ca la data scadentei obligatei de plata a bonusului anual pe anul 2009, respectiv (...), acest CCM-unitate nr. 3941 nu-și mai producea efectele. Bonusul pe anul 2008 s-a plătit integral salariaților, întrucât CCM- unitate nr. 3941 pe anii 2008-2009 era în vigoare la data scadentei obligației de plata, respectiv (...). A nesocoti scadenta plății, respectiv închiderea situației financiare, ar însemna nesocotirea fundamentului pentru care angajatorul a înțeles să acorde acest "al 13-lea salariu", cum este denumit de angajați. C., acesta se plătește în funcție de realizări, or realizările unei societăți se calculează la sfârșitul anului financiar, respectiv la data de (...). În situația în care începând cu (...) s-ar fi înregistrat noul CCM-unitate pe anii 2009-2010, acesta urmând să-și producă efectele și la data închiderii situației financiare pe anul 2009, respectiv (...), bonusul pe anul 2009 s-ar fi achitat în baza dispozițiilor noului CCM, în vigoare la (...). Or, atâta timp cat acest nou CCM a fost înregistrat, fără a subzista vreo culpa a A., abia în ianuarie 2010, deci după închiderea situației financiare, bonusul pe anul 2009 nu poate fi achitat salariaților, neexistând niciun act valabil care sa-l reglementeze la data scadenței. Nu se poate primi interpretarea instanței de fond, conform căreia bonusul pe anul 2008 s-a achitat, pe de-o parte în baza CCM-unitate pe anii 2008-2009, iar pe de alta parte în baza CCM-unitate pe anii 2007. Nu prezintă importanta, din prisma dispozițiilor art. 8.1.2 din R. de S. A. a CCM- unitate pe anii 2008-2009, perioada din an acoperita de CCM-unitate, ci daca acest CCM-unitate este în vigoare la data închiderii situației financiare, respectiv 31 decembrie 2009. Bonusul pe anul 2008 nu a fost achitat salariaților în baza a doua CCM-uri ci în baza CCM-unitate valabil la data scadentei obligației de plata, respectiv (...), deci în baza CCM-unitate nr. 3941/0(...), valabil pe o perioada de un an, deci pana la (...). Conform interpretării instanței de fond, atât bonusul pe anul 2008, cât și bonusul pe anul 2009, au același temei juridic, respectiv CCM- unitate nr. 3941/0(...), ceea ce nu poate fi primit, în principal deoarece la data de (...) CCM-unitate nr. 3941 nu mai era valabil, și în subsidiar deoarece un CCM-unitate nu poate reglementa doua bonusuri, fiind încheiat pe o perioada determinata de 12 luni. Cât privește modul de calcul al procentul de realizare al planului de încasări pe anul 2009, se arată că acest plan a fost stabilit pentru întregul an însă instanța de fond a apreciat ca același procent de realizare poate fi aplicat și pentru jumătate de an, respectiv (...)-(...). A. a depus la dosar planul de încasări și procentul de realizare al acestui plan, la sfârșitul anului 2009, or instanța de judecata a folosit datele contabile stabilite la sfârșitul anului 2009 pentru prima parte a anului 2009. Nu reiese de unde a dedus instanța de fond faptul ca în perioada ianuarie-iunie 2009 s-a realizat planul de încasări, când este posibil ca încasările sa fi fost mai mici în aceasta perioada și sa se compenseze cu încasări mai mari în perioada iulie-decembrie 2009, fără ca aceste încasări sa fi fost meritul intimatului, care nu mai avea raporturi de munca cu A. A lua drept fundament totalul încasărilor pe anul 2009, care reprezintă o medie a celor 12 luni și a aplica rezultatul numai pentru perioada ianuarie-iunie 2009 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 8.1.2.din R. de S., A. a CCM-unitate pe anii 2008-2009, întrucât aceste dispoziții prevăd plata unui bonus în funcție de realizări, și contrar susținerilor instanței de fond acest bonus reprezintă o prima, un stimulent acordat salariaților. Sunt greșite considerentele conform cărora bonusul nu este condiționat de obținerea de profit, întrucât dacă societatea nu și-ar permite să plăteascăbonusul, încasările fiind mai mici decât cheltuielile, angajatorul obligat sa plătească salariaților acest bonus ar risca să intre în colaps financiar. Or, situația economica a societății este precara, în anul 2009 pierderile fiind de 90.507.685,02 lei, fapt ce a determinat inițierea unor masuri de reorganizare, inclusiv prin concedieri masive, nesubzistând logica premierii salariaților. CCM-unitate pe anii 2008-2009 trebuie interpretat în sensul avut în vedere de părți, or în niciun caz părțile nu au dorit gratificarea salariaților, în condițiile în care pierderile ar fi mai mari decât încasările. Acordarea unor bonusuri în condițiile în care nici măcar salariile nu mai pot fi plătite, nu reprezintă o soluție echitabila. Se invocă jurisprudență a T.ui Argeș și B.. Prin notele de ședință înregistrate la data de 11 aprilie 2012 reclamantulintimat solicită respingerea recursului. În motivare reiterează concluziile scrise depuse la instanța de fond, arătând că pretențiile vizează o perioadă în care la B. exista S. B. a SC A. - R. A. SA B., și nu A. B. în subordinea Sucursalei B. Mare, cum încearcă să inducă în eroarea pârâta. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele: Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, cu majoritate de voturi. Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea. Art. 268 (art. 283 anterior modificării) alin.(1) din Codul muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";. Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."; De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 (în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății) prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 229 (art. 236 anterior modificării) alin.(1) din Codul muncii. Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 (art. 283 anterior modificării) alin.(1) lit. a-d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, încondițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 (art. 155 anterior modificării) Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, bonusul anual în litigiu constituie tocmai un astfel de alt adaos. Faptul că acest adaos a fost stipulat chiar în articolul intitulat „regulament de salarizare"; este grăitor în acest sens, atestând încă o dată caracterul de drept salariale al celui în litigiu. Se mai reține calitatea de normă imperativă a art. 160 (art. 155 anterior modificării) Codul muncii. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. Art. 268 (art. 283 anterior modificării) alin. 1 lit. e) Codul muncii are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 (art. 283 anterior modificării) alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă. Pe fond, se rețin următoarele: În speță nu se contestă de către recurentă, ba chiar aceasta arată că în limbaj nejuridic, bonusul litigios se numește al treisprezecelea salariu. Or, în acest context, sentința prin care este obligat angajatorul la plata proporțională a acestui drept anual, raportat la perioada pentru care a fost în vigoare clauza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ce îl reglementa, apare ca legală și conformă cutumei de plată proporțională a drepturilor anuale, în cazul în care sunt datorate, prin aplicarea regulilor de stabilire a acestora, doar pentru o parte dintr-un an. Așa este cazul concediului de odihnă, care în cazul încetării contractului individual de muncă anterior efectuării acestuia, se indemnizează proporțional cu perioada pentru care era datorat. Chiar în lipsa unei reglementări a acestui principiu, el se deduce din statuările Codului muncii cu privire la plata salariului, coroborate cu o cutumă, în sensul că deși este stabilită convențional scadența salariului o dată pe lună, conform ar. 161 (art. 166 după republicare) Codul muncii, totuși, în cazul în care încep sau se încheie raporturile de muncă în cursul unei luni, plata drepturilor salariale se va face proporțional cu partea de lună lucrată. Mutatis mutandis, trebuie să se accepte că în lipsa unor stipulații contrare, la fel trebuie să se calculeze dreptul la al treisprezecelea salariu, prin raportare la partea din an lucrată de reclamant și evident, la durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă aplicabil. Constant, practica instanței, a Curții de A. C., a statuat în sensul că plata celui de al treisprezecelea salariu, acolo unde era stipulată prin contractcolectiv de muncă, este datorată proporțional pentru perioada lucrată, chiar în condițiile în care contractul individual de muncă a încetat anterior încheierii unui an calendaristic. Nefondat este motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea sentinței raportat la faptul că la data scadenței obligației de plată a bonusului anual pe anul 2009, respectiv (...), acest CCM/unitate nr. 3941 nu-și mai producea efectele. Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractulcolectiv de muncă nr. 3941/(...), „anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acordă un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel: 1. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mare de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar; 2. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar";. Se constată că prevederea contractuală nu condiționează plata bonusului de prelungirea existenței contractului colectiv de muncă până la sfârșitul anului calendaristic, ci doar fixează scadența dreptului la sfârșitul anului, or reclamantul nu a solicitat plata acestui drept anterior scadenței prin prezenta acțiune. În mod evident, părțile nu au prevăzut și ca atare, nici nu au reglementat situația atipică dată de inexistența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate la sfârșitul anului calendaristic, situație în care revine instanței sarcina de a interpreta contractul în baza căruia se solicită bonusul și să dezlege în funcție de interpretare situația juridică dedusă judecății. Or, potrivit art. 978 Cod civ. în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul. Prin urmare, interpretarea trebuie făcută în sensul ce poate produce efecte, or dacă s-ar considera că prin necoinciderea contractului colectiv de muncă cu un an calendaristic, plata bonusului nu ar fi datorată deloc, s-ar ajunge la o astfel la o ineficientizare a unei clauze contractuale, în contra prevederilor legale citate. În cauză, raportat la eficiența practică dată acestei clauze contractuale, se arată de către recurentă că efectul art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3941/(...) este cel al acordării bonusului aferent anului 2008, în condițiile în care acest contract colectiv de muncă a fost valabil în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009. Se consideră că este așa nu în baza unor stipulații exprese ale părților, ci prin raportare la faptul că în perioada de valabilitate a contractului, se situează doar data scadenței plății bonusului aferent anului 2008, nu și cea a scadenței dreptului aferent anului 2009. Diferențierea propusă de recurentă nu se justifică nici prin argumente de text, nici în cazul unei interpretări logice a clauzei. D. angajatorul acceptă valabilitatea clauzei și ca în baza acesteia să plătească bonusul pentru anul 2008, deși contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a intrat în vigoare doar la mijlocul anului 2008, aceleași trebuie să fie argumentele de eficiență ale clauzei și pentru anul 2009, și caurmare să se aplice această clauză și pentru jumătatea de an 2009 acoperită de stipulațiile contractului colectiv de muncă. Argumentele practice aduse nu sunt de natură a atrage o altă interpretare a clauzei, întrucât, așa cum s-a arătat deja, ele țin de scadența dreptului, nu de existența acestuia. Or, nu trebuie confundată scadența dreptului, ca dată de la care dreptul poate fi lichidat și este datorat, cu însăși existența dreptului, care își are sorgintea în dispozițiile contractuale citate. Evident, doar la sfârșitul anului 2009 se va putea verifica modul de calcul a bonusului, respectiv dacă acesta este la nivelul unui salariu de bază brut lunar, planul de încasări anuale la nivelul sucursalei fiind realizat, sau mai mic, prin aplicare asupra salariului de bază brut lunar a procentului de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei, în cazul nerealizării în procent de 1. a acestui plan. Deși face afirmația că bonusul pe anul 2008 nu a fost achitat salariaților în baza a doua CCM-uri ci în baza CCM-unitate valabil la data scadentei obligației de plata, respectiv (...), recurenta nu aduce argumente juridice în susținerea acestei afirmații. Or, în mod evident, afirmația tinde la a deconstrui raționamentul primei instanțe conform căruia bonusul pe anul 2008 s-a achitat în întregime, parțial în temeiul contractului colectiv de muncă nr. 3., respectiv pentru perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2008, iar pentru perioada anterioară cuprinsă între 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 plata fiind făcută în temeiul contractului colectiv de muncă anterior, pe anii 2007-2008. Având în vedere că nu există argumente pentru a se afirma că s-ar fi acordat bonusul aferent anului 2008 doar în baza contractului colectiv de muncă nr. 3., ce acoperea prin valabilitate doar a doua jumătate a anului și că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă pe perioada valabilității acestora, se concluzionează că plata bonusului pentru anul 2008 a fost făcută, așa cum reține prima instanță, în baza celor două contracte colective de muncă, pe anii 2007-2008 pentru prima parte a anului 2008, respectiv contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009 pentru a doua parte a anului 2008. Așa fiind, se constată că și cererea de acordare a bonusului pentru anul 2009, proporțional cu perioada lucrată din acest an și pe durata căreia s-a întins valabilitatea acestui contract colectiv de muncă este legală, fiind în acord cu practica stabilită chiar în cadrul societății pârâte, conform celor ce preced. Nu se poate afirma deci că prin acțiune, s-ar tinde la obținerea de două bonusuri, pentru doi ani calendaristici, în baza unui contract colectiv de muncă ce se întinde pe durata unui singur an, așa cum se arată în recurs. Cât privește motivul de recurs prin care se invocă starea economică precară a societății, se constată că acesta nu este pertinent, neexistând o condiționare pentru acordarea bonusului de genul celei invocate de recurentă, în sensul acordării bonusului doar în situația în care încasările vor fi mai mari decât cheltuielile, ci dimpotrivă, se prevede un mod clar de stabilire a cuantumului bonusului chiar în situația în care procentul de realizare a planului este mai mic de 100 %. În ceea ce privește invocarea de către recurentă a imposibilității de achitare a debitului, se constată că dispozițiile art. 1156 alin. ultim din codul civil, privitor la stingerea obligațiilor, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză și nu sunt de natură să conducă la exonerarea de răspunderea contractuală. Astfel, din cuprinsul art. 1156 C.civil, reiese că imposibilitatea de executare poate privi doar obligațiile de a da un bun individual determinat, de a face și de a nu face și se datorează cazului fortuit sau forței majore. În cauza de față nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate opera stingerea obligației recurentei, întrucât aceasta are ca obiect bunuri de gen, iar neexecutarea se datorează culpei pârâtei și nu unor împrejurări independente de vina ei. În cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractului se impune și în speța de față. Privitor la motivul de recurs prin care se invocă posibilitatea ca încasările sa fi fost mai mici în perioada ianuarie-iunie 2009 și să se compenseze cu încasări mai mari în perioada iulie-decembrie 2009, fără ca aceste încasări sa fi fost meritul intimatului, care nu mai avea raporturi de munca cu A., Curtea reține că stabilirea procentului de calcul a bonusului nu este legată de efortul individual, ci de realizările colective, la nivel de sucursală, astfel încât chiar sistemul negociat de părți include ca inevitabilă posibilitatea ca unii salariați să profite de efortul altora, în condițiile în care în mod evident, procentul de realizare a planului la nivel de sucursală nu poate fi considerat în mod egal aferent muncii fiecărui salariat, ci unii vor participa cu un procent mai mare, alții cu unul mai mic, în final adunându- se aceste contribuții individuale, diferite, la realizarea planului general la nivel de sucursală. Este deci ineficientă această apărare formulată în recurs, prin care se tinde la respingerea acțiunii. Or, reclamantul a solicitat bonusul doar aferent perioadei cât a lucrat, deci cu păstrarea regulii proporționalității. În baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. R. A.-R. SA împotriva sentinței civile nr. 5/F din 9 ianuarie 2012 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S.-C. B. I. T. C. M.cu opinie separată, în sensuladmiterii recursului pârâtei șirespingerii acțiunii. Red.I.T/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: M. L. B. G. C. GREFIER, Cu opinie separată a domnului judecător S. -C. B. Prin prevederile art. 8.1.2 din R. de salarizare pe anul 2008-2009, anexă și parte integrantă la C. colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...), părțile semnatare au stabilit că „anual după închiderea situațiilor financiare potrivit legislației aplicabile - pentru fiecare dintre salariații sucursalei se va acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat după cum urmează: a. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale este mai mare decât 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar; b. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar. "; Astfel, rezultă că dreptul reclamantului de a beneficia de bonusul la care face trimitere dispoziția regulamentară devine scadent la sfârșitul anului, după închiderea exercițiului financiar. O atare concluzie reiese și din modalitatea de calcul a bonusului, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 8.1.2 din Regulament, raportat la planurile de încasări anuale la nivelul sucursalei, și cum acestea se verifică la sfârșitul fiecărui an, doar din acel moment s-ar fi născut în patrimoniul salariaților dreptul de a beneficia de bonusul menționat. Așadar, nașterea dreptului de a beneficia de bonus nu are nici o legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic, în speță, neavând relevanță în aprecierea temeiniciei pretențiilor faptul că reclamantul a încetat raporturile de muncă cu societatea recurentă la data de 15 august 2009. Într-adevăr, prin dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii s-a prevăzut că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, însă la data la care reclamantul pretinde că s-a născut în patrimoniul său dreptul la bonus, nu exista un contact colectiv de muncă. C. colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...), pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile, și-a încetat efectele la data de 1 iulie 2009, neprobându-se de către niciuna dintre părți că ar fi avut loc o prelungire a valabilității acestuia, or bonusul pretins nu a devenit scadent pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă. Cum la data de 31 decembrie 2009 contractul colectiv de muncă nr. 3941/0(...) nu mai era în vigoare, acesta nu putea constitui temei de acordare a bonusului solicitat de reclamant. În contextul dat și având în vedere că CCM la nivel de unitate s-a încheiat doar pentru 1 an, respectiv 1 iulie 2008 - 1 august 2009, este fără putință de tăgadă că părțile nu au putut avea în vedere la momentul încheierii acestuia decât acordarea bonusului o singură dată, respectiv pentru anul fiscal 2008. Pentru aceste considerente, cum hotărârea atacată era nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se impunea admiterea recursului în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului intimat ca neîntemeiată. Red./Dact. SCB/(...) PREȘEDINTE S.-C. B.
| ← Decizia nr. 4410/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3186/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
