Decizia nr. 4570/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4570/R/2012
Ședința din 05 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele B. V. și R. R. împotriva sentinței civile nr. 9. din 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. I., C. E., P. T., S. M. - M., M. E. - H., P. A., S. I. C., G. A., I. R. O., I. C. A., M. L. I., O. I. M., și pe pârâtul intimat S. H. C. D. F. S. B., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242(1) C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 15 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantele recurente B. V. și R. R. au depus la dosar un script prin care fac o sinteză a înscrisurilor anexate la acesta (filele 11-26).
Totodată, se constată că la data de 16 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați C. I., C. E., P. T., M. E. - H., P. A., S.
I. C., I. R. O., I. C. A., M. L. I. și O. I. M. au depus la dosar un script prin care arată că au luat cunoștință de recursul declarat de colegele lor B. V. și R. R. pe care îl consideră întemeiat, justificat și legal, și în concluzie arată că nu se opune admiterii recursului, respectiv modificării sentinței atacate în sensul solicitat de reclamantele recurente. De asemenea, solicită judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.(...), s- a dispus în afara măsurilor vizând alți reclamanți, respingerea acțiunii reclamantelor R. R. și B. V. în contradictoriu cu pârâta S. H. C. D. S.
Pentru a hotărî astfel în privința acestei acțiuni, prima instanță reținut cu privire la încheierea unui contract individual de muncă și realizarea raporturilor de muncă, relevante sunt dispozițiile art. 16 din Codul muncii, așa cum au fost modificate prin L. nr. 4. și care prevăd că, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română.
Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Conform alin. 2 și 3 din același text legal, anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă, iar angajatorul este obligat, ca anterior începerii activității să îi înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
După cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, forma scrisă a contractului individual de muncă este obligatorie, iar aceasta trebuie să se realizeze în baza voinței părților, exprimată prin semnarea contractului, nefiind posibilă constatarea validității unui contract individual de muncă, așa cum solicită reclamantele. E. de observat că s-au depus exemplare ale contractelor individuale de muncă semnate de reclamantele R. R. și B. V. și de D. E. C., în calitate de director al sediului secundar T. (f. 14-17, 42-45), dar se poate constata cu ușurință că aceste contracte au fost concepute pentru a fi semnate de angajator S. H. C. dr. F. S. prin reprezentant legal D. F. Constantin Titian și nu doar de directoarea sediului secundar T..
Reclamantele au solicitat să se constate validitatea contractului individual de muncă astfel încheiat, dar instanța reține că nu există vreun text legal, care să prevadă posibilitatea unei astfel de validări, întrucât ar presupune de fapt suplinirea voinței reprezentatului legal al pârâtei la încheierea contractului.
Nu poate fi primită nici aserțiunea că aceste contracte individuale de muncă erau valabil încheiate doar prin intermediul directoarei sediului secundar, întrucât, după cum am reținut și mai sus, în cuprinsul contractului este prevăzută rubricatură pentru semnătura reprezentantului legal D. F. Constantin Titian, iar reclamantele nu au dovedit că directoarea D. E. C. era împuternicită pentru a încheia contracte individuale de muncă fără o eventuală ratificare din parte reprezentantului legal al societății.
E. adevărat că din pontajele depuse la dosarul cauzei ar rezulta că cele două reclamante au prestat muncă la sediul secundar din T., dar în această privință se poate reține și culpa reclamantelor, întrucât ele au început să lucreze, fără a fi primit contractul individual de muncă semnat de reprezentantul legal și fără a avea certitudinea că sunt angajate.
Față de cele arătate mai sus, prima instanța a apreciat că între reclamantele R. R. și B. V. și pârâta S. H. C. dr. F. S. nu s-au încheiat contracte individuale de muncă valabile, astfel încât acțiunea reclamantelor privind toate petitele formulate, apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele B. V. și R. R. au declarat recurs princare au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat că neîndeplinirea obligației angajatorului de a semna contractul individual de muncă, de a-l înregistra în registrul general de evidență a salariaților și de a-l comunica salariatului nu are menirea de a anula raportul juridic de muncă executat faptic.
Se reține că directorul sediului secundar T. avea ca atribuție delegată conform fișei postului și încheierea contractelor individuale de muncă în numele reprezentantului pârâtei care le contrasemna, ceea ce nu are semnificația unei validări a contractului, ci eventual verificarea încadrării în pragul maxim al angajamentelor, nicidecum o modificarea a consimțământului inițial.
Se contestă buna credință a angajatorului, care nu și-a manifestat opoziția față de încheierea unor contracte de muncă decât în cuprinsul procesului.
O atare conduită este apreciată de recurentă, în contextul prestării efective a activității, ca fiind de natură să atragă consecințe penale sau contravenționale.
Se contestă concluzia primei instanțe că lipsa semnăturii pârâtei echivalează cu lipsa consimțământului, susținându-se că mandatul directorului sediului secundar nu era limitat, iar refuzul pârâtei exprimat în cursul procesului după 7 luni de a contrasemna contractele exprimă reaua credință și un comportamentul abuziv.
Dispozițiile art.16 Codul muncii care impun forma scrisă a contractului nu îl lipsesc de protecție pe salariatul care a muncit fără a exista un contract scris, fiind instituite sancțiuni severe pentru angajatori, inclusiv de natură penală.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respingerecursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Contractele individuale de muncă referitoare la B. V. (filele 14-17 fond) și R.
R. (filele 42-45 fond) au fost semnate de către acestea și de reprezentantul sediului secundar D. E. C., fără a fi completată rubrica cuprinzând semnătura reprezentantului legal D. Constantin F. Titian.
Potrivit art.16 Codul muncii:
„(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractuluiindividual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.";
Prin urmare, încheierea în forma scrisă impune semnarea contractului de către viitorul salariat și de reprezentantul legal al angajatorului, deoarece norma legală evocată, spre deosebire de forma sa anterioară modificării prin L. nr.4., nu mai permite dovedirea existenței unui contract individual de muncă neîncheiat în forma scrisă prin orice mijloc de probă, ci numai printr-un înscris.
Această restrângerea a regimului probatoriu al existenței contractului de muncă reflectă intenția legiuitorului de a limita validitatea raporturilor juridice de muncă la cele consemnate în forma scrisă. O atare dispoziție are menirea, contrar criticilor reclamantelor, de a asigura protecția salariatului care nu trebuie să accepte prestarea activității în afara cadrului legal, ci trebuie să facă demersuri pentru intrarea în legalitate, beneficiind în mod corelativ de un salariu supus impunerii și contribuțiilor.
În acest context, Curtea reține că nu se impunea analiza bunei-credințe a reclamantelor deoarece neexprimarea consimțământului reprezentantului legal al pârâtei reprezintă un obstacol juridic ce împiedică nașterea contractului de muncă.
Astfel, conform fișei postului (fila 208 fond), D. E. C. avea ca sarcini generale, printre altele, să încheie contracte individuale de muncă în numele conducerii care sunt contrasemnate de reprezentantul legal.
O atare contrasemnare a contractelor de muncă încheiate de directorului sediului secundar în numele conducerii are, în opinia instanței de recurs, semnificația unei ratificări, a unei confirmări absolut necesare pentru nașterea raporturilor juridice de muncă, nerezultând, contrar afirmaților reclamantelor că această contrasemnare se referă la alte verificări, în raport de concizia și claritatea formulării atribuțiilor din fișa postului.
Nu se impune, de asemenea, examinarea motivului pentru care reprezentantul legal al pârâtei a refuzat semnarea contractelor de muncă cu reclamantele deoarece suplinirea acordului acestuia de către instanță ar încălca principiul consensualității care guvernează relațiile de muncă (art.8 alin.1
Codul muncii), precum și caracterul bilateral al contractului individual de muncă, chiar în condițiile în care reclamantele ar fi prestat în mod efectiv activitatea cu consimțământul directorului executiv, insuficient însă pentru validarea raporturilor juridice de muncă.
Prin urmare, nu prezintă relevanță, în absența consimțământului reprezentantului legal al pârâtei la încheierea contractelor de muncă, dedusă din nesemnarea acestora, precum și în raport de cerințele art.16 Codul muncii, care nu permit dovedirea existenței raporturilor de muncă decât printr-un contract valid (scris), că reclamantele au prestat efectiv activitatea la C. M. T., deoarece prestarea activității nu are semnificația desfășurării unui raport juridic de muncă apreciat de altfel, de pârâtă ca nenecesar înainte de începerea propriu-zisă a activității la centrul medical.
Nu rezultă motivele pentru care reclamantele solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, din moment ce nu s-a criticat omisiunea de a administra probe sau de a examina fondul litigiului, ci s-a contestat raționamentul judiciar adoptat de prima instanță, ceea ce se subsumează unei eventuale soluții de modificare a hotărârii.
De altfel, în condițiile în care reclamantele nici nu au solicitat administrarea unor alte probe nu se justifică o soluție de casare, conform art.129 alin.51
C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât condițiile concrete ale desfășurării activității reclamantelor și exprimarea consimțământului de către reprezentantul sediului secundar nu sunt considerate suficiente în raport de exigențele art.16 Codul muncii pentru a atrage calificarea raporturilor dintre părți ca aparținând legislației muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1
C.pr.civ., va respinge ca nefundat recursul reclamantelor.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclam. B. V. și R. R. împotriva sentinței civile nr. 938 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER C. M.
| ← Decizia nr. 2066/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1428/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
