Decizia nr. 584/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 584/R/2012
Ședința publică din data de 10 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M. V. C. și de către pârâta SC L. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3185 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 1 și, respectiv, 7 februarie 2012, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 3185 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată, precizată și completată de către reclamantul M. V. C. în contradictoriu cu pârâta S. L. I. S. C.-N.
S-a constatat că reclamantul a avut raporturi de muncă cu pârâta și în perioada (...) - (...).
S-a dispus anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.
52/(...).
S-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată pârâta la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat în ceea îl privește pe reclamant.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1429 lei reprezentând diferențe salariale aferente perioadei iulie - noiembrie 2009, potrivit clauzelor C.C.M. la nivel ramură transporturi aplicabil pe perioada anilor 2008-
2010.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 657 euro, reprezentând diurnă.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă reconvențional S. L. I. S. în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional M. V..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 655 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit copiei C.ui individual de muncă înregistrat sub nr.(...)9 în Registrul de evidență generală al salariaților și sub nr.672/(...) la I. C., reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de conducător auto. C. a fost încheiat pe o durată nedeterminată, salariul de bază lunar brut nefiind trecut în acesta (f.13).
Prin D. nr. 52/(...) reclamantului i s-a desfăcut C. individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii. Această măsură a fost luată pentru comiterea unei fapte care nu a fost individualizată în decizia atacată decât prin referire la existența unor absențe nemotivate în perioada 28.10-(...) și în continuare (f.17).
Trebuie reținut că în litigiile de muncă, potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Instanța a constatat că D. nr. 52/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului este lovită de nulitate absolută urmând a fi anulată având în vedere că încalcă prevederile art. 268 alin. 2 și 3 din Codul muncii. Astfel, se încalcă dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii neindicându-se prevederile din regulamentul intern pe care reclamantul le-a încălcat și motivele înlăturării apărărilor reclamantului. A. au fost se încălcate și prevederile art. 268 alin. 2 lit. f din Codul Muncii deoarece nu s-a indicat instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, lipsa fiecăruia din aceste elemente este sancționată de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii cu nulitatea absolută.
Sunt încălcate și prevederile art. 268 alin.3 din Codul muncii, deoarece pârâta nu a comunicat reclamantului decizia de desfacere a contractului de muncă în termenul de 5 zile prevăzut de lege și dispozițiile art. 75 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 conform cărora convocarea la cercetarea disciplinară trebuie efectuată cu 5 zile înainte de desfășurarea cercetării, or reclamantului i-a fost comunicată convocarea la data de (...), iar cercetarea disciplinară a avut loc în data de (...) (f.38-40).
Pe lângă obligația de a indica în cuprinsul contractului individual de muncă a tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului în schimbul efectuării transportului de marfă în străinătate, constând în diurnă și sporurile salariale aferente condițiilor speciale de muncă, pârâta și-a încălcat și obligațiile prevăzute de art. 17 și art. 18 din Codul Muncii privind informarea reclamantului înainte de plecare în străinătate asupra prestațiilor în bani pe care urma să le plătească.
Pârâta nu a făcut dovada, conform art. 287 din Codul muncii, a diurnelor plătite reclamantului pentru deplasările în străinătate în perioadele 03.07-(...), (...)-(...). Mai mult din cuprinsul Ordinelor de deplasare nr. 205/(...) și nr.
276/(...) rezultă că reclamantul a făcut deplasări în străinătate în interes de serviciu în perioadele 03.07.-(...) și 29.08.-(...) însă nu rezultă țara de destinație iar acestea nu sunt semnate și ștampilate de către beneficiar (f.128-144).
În schimb, în mod nelegal a emis decizia nr. 51/(...) prin care a imputat reclamantului suma de 5.615,36 lei reținând că acesta ar fi produs o pagubă pârâtei, instanța constatând că pârâta nu are dreptul să stabilească unilateral daune produse de angajator, singura modalitate prin care poate să obțină astfel de plăți este acțiunea în justiție. Prin urmare, decizia de imputare nr. 51/(...) este lovită de nulitate absolută și nu poate produce niciun efect(f.19-20).
Pârâta nu a dovedit nici că reclamantul și-ar fi încălcat vreo obligație referitoare la înregistrarea curselor și a traseelor efectuate în beneficiul pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 163 alin. 1 din Codul Muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Neplata salariului, invocându-se îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către angajat, nu se justifică în situația în care angajatorul nu și-a exercitat prerogativa de a aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 263 din Codul Muncii.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Potrivit art. 239, art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 9, art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat respectul contract colectiv de muncă, și aceasta indiferent de data angajării salariatului sau de afilierea lui la o organizație sindicală din unitate.
Referitor la plata drepturilor cu titlu de diurnă trebuie avute în vedere prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii care arată că, angajatorul are obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă. În consecință angajatorul trebuia să își îndeplinească obligația contractuală și să-i plătească reclamantului salariul și diurna aferentă curselor efectuate.
Prin C. Colectiv de M. U. la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-
2010, la care societatea pârâtă nu este parte contractantă, s-a stabilit, prin art. 47 lit. b, că salariații trimiși în delegație în țară și străinătate trebuie să beneficieze de diurnă de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituțiilor publice.
În această situație nu sunt aplicabile prevederile H.nr.518/1995, așa cum au fost modificate prin prevederile H. nr.837/1995, H., H. nr.740/2004 și H. nr.741/2004 acestea din urmă intrând în vigoare la data de (...), care arată că angajatorul este obligat să acorde salariatului o diurnă de cel puțin 35 E. /zi deoarece aceasta cuprinde pentru angajatorii privați doar norme de recomandare iar nivelul diurnei cuvenite salariatului rămâne cel negociat cu angajatorul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul M. V. C. și pârâta
SC L. I. S.
Prin recursul declarat de pârâta SC L. I. S. s-a solicitat, în principal,casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probațiunii, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației și pe fond, a menținerii Deciziei desfacere a contractului de munca nr. 52/(...), înlăturarea obligației la plata a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate aferenta perioadei (...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, cu consecința înlăturării obligației pârâtei de a efectua viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și înlăturarea obligației de a plăti suma de 1429 lei reprezentând diferențe salariale aferente perioadei iulie-noiembrie 2009 potrivit clauzelor CCM la nivel de ramura transporturi aplicabil pe perioada anilor 2008-2010, precum și a sumei de 657 euro cu titlu de diurna, să se mențină cererea reconvenționala formulata de către pârâtă, privind prejudiciul creat cu intenție de către intimatul- pârât, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că intimatul reclamant nu a solicitat anularea parțială/totală a contractului individual de muncă potrivit CCM sens în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în cuprinsul contestației.
Potrivit modelului-cadru al contractului individual de muncă aprobat prin ordin al ministrului muncii, O. 6. modificat prin O. nr.7., publicat în
Monitorul Oficial, partea I, nr. 159/(...), contractul individual de muncă conține la litera J9 salariul de bază brut al intimatului care este de 756 lei. De altfel, la dosarul cauzei se afla punctul de vedere al ITM C. privind legalitatea salariului brut acordat de către pârâtă.
Importanta contractului individual de muncă consta în faptul ca prin încheierea lui, devin aplicabile toate prevederile legale în raportul concret dintre pârâtă angajatoare și intimatul salariat. Drept urmare, clauzele contractului sus arătat au fost stabilire de părți, angajator și salariat, în urma negocierii directe, cu respectarea prevederilor art. 11 din Codul Muncii, în sensul ca aceste clauze nu contravin legii, ordinii publice. Mai arată că, drepturile și obligațiile implementate în acest contract, au caracter de ordine publica, în sensul ca părțile nu pot deroga de la ele spre a crea unei părți contractante un regim mai defavorabil.
Pe cale de consecința, obligarea societății de a plăti intimatului reclamant suma de 1429 lei (venitul brut fără a se lua în calcul obligațiile către bugetul de stat) reprezentând diferențe salariale aferente perioadei iulie-noiembrie 2009 potrivit clauzelor contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi
2008-2010, reprezintă un regim defavorabil, prin modificarea clauzei esențiale a contractului individual de muncă, înlăturându-se consimțământul liber și negocierea părților contractante.
Curtea Constituționala prin D. nr. 6., publicată în Mon. Oficial partea I nr. 577/2007 a reținut într-o cauza „C. individual de munca nu este un act de administrare unilateral ... ci o convenție bilaterala, exprimând acordul de voința al celor doua părți ... Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului să se facă în aceleași condiții în care acesta s-a încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți";.
Pe de altă parte, se arată de către pârâta recurentă suma acordată de instanță cu titlu de diurnă est6e nelegală, încălcându-se prevederile H.
518/1995, neținându-se cont de condițiile exprese privind acordarea diurnei raportata la activitatea salariatului calculata la numărul de zile.
Astfel, perioada (...)-(...) instanța retine ca petentul se afla in deplasare 38 de zile, or în realitate, având la baza foile parcurs, rezulta o alta stare de fapt: în (...)- intimatul se afla în România, plecarea făcându-se în (...) orele 13,00 cu ieșire din România la orele 16,00, astfel că nu îndeplinește condițiile de acordare diurna externa /04.07.209; avansul de deplasare este ridicat în (...), dar activitatea pe extern este ulterioara, respectiv la data de (...) potrivit foii de parcurs depusa la dosar; în data de (...) își încheie activitatea în străinătate și sosește în Romana în (...) orele 8,00.
În perioada 04.07 -(...), durata deplasării a intimatului este de 35 de zile, iar diurna cuvenit» era de 35 zile x 35 euro / zi= 1225 euro. Coroborat cu procesul verbal încheiat de părți la (...), pe baza documentelor, rezulta ca pentru aceasta etapa intimatul a primit suma de 970 euro, din totalul de 1225 euro. Diferența de achitat 255 euro.
Pentru etapa 29.08-(...) intimatul susține ca activitatea desfășurata pe extern de acesta este de 57 zile, pretinzând diferența de 295 euro, fiind achitat suma de 1700 euro. În realitate, intimatul a lucrat efectiv doar 55 de zile în perioada 31.08-(...), astfel: - potrivit OD nr. 276/30.08.209, începerea activitățiieste la data de (...), încheierea activității este pe data de (...), cu sosire în (...) orele
9,00.
Calcul diurna 55zile x35 euro/zi= 1925 euro din care s-a achitat 2050 euro, rezultând o plata în plus de 125 euro, suma ce compensează parțial restanta de 255 euro din etapa 1, rămânând o diferența de plata de 130 euro.
La data de (...) prin chitanța nr. 1. și chitanța nr.1093A0086 s-a plătit suma de 130 euro. Pe cale de consecința, diferența reala a diurnei de achitat este zero euro.
Arată ca instanța avea posibilitatea verificării activității intimatului, pe baza foilor de parcurs consemnate chiar de către acesta. Cardul digital al intimatului reprezintă un document personal, netransmisibil și doar acesta putea descărca cardul pentru a-și justifica pretențiile legate de diurna. De altfel, pe fondul cauzei a solicitat instanței sa încuviințeze efectuarea unui raport de activitate prin citirea cardului, ca proba pertinenta și utila cauzei, insa a fost înlăturata probațiunea ca nefiind concludenta.
Pârâta solicită totodată să se constate legalitatea Deciziei nr. 52/(...) de desfacere a contractului individual de munca.
Având în vedere prev. art. 123 punct 1 din CCM Transporturi potrivit cărora prevederile CCM se aplica în toate unitățile nominalizate în Anexa nr. 5, coroborat cu art. 11 lit. C din Legea nr. 130/1996, rezulta ca CCM produc efecte" pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat CCM, nu îi sunt aplicabile prev. art. 57 al. 3 din CCC unic la nivel național pe anii 2007-2010, privind termenul de 5 zile al convocării la cercetare disciplinara.
Pe cale de consecința, consideră ca nu a adus vătămare în drepturile legitime ale contestatorului întrucât D. nr. 52 a fost emisa la data de 3 decembrie
2009 și comunicata cu confirmare de primire la data de (...), respectându-se prevederile art. 268 al. 2 din Codul Muncii
Au fost respectate prevederile art. 268 a1.2 din Codul Muncii, coroborat cu regulamentul intern în sensul ca sunt motive întemeiate care împiedică efectuarea cercetării prealabile, lipsa nejustificată a salariatului. Or, în speță, intimatul a recunoscut absențele nemotivate de la serviciu începând cu (...), cercetarea prealabila s-a efectuat și în aceasta situație, cu consecința emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de munca potrivit art. 61 lit. a din Codul Munci. S-au respectat elementele esențiale din convocare la cercetare: obiectul, data, locul și ora cercetării. Din interpretarea clauzelor contractuale lit. M punct 2 coroborat cu lit. F punct c - fisa postului ca parte integranta la contractul individual de munca, care reglementează cadrul legal al raporturilor de munca, rezulta ca și în aceasta maniera s-a inserat obiectul convocării la cercetare prealabila.
Nu s-au încălcat prevederile art. 268 al. 2 lit. f din Codul Muncii, întrucât emiterea deciziei s-a făcut pe model-cadru O. 6. modificat prin O. nr. 7., ca și contractul individual de munca.
Arată ca în D. nr. 52/(...) sunt precizare motivele desfacerii contractului individual de muncă "absente nemotivate", cat și înlăturarea apărării reclamantului "neprezentarea la cercetarea prealabila" fapt consemnat în actul de constatare comunicat reclamantului și existent la dosar.
Consideră recurenta că pretențiile formulate prin cererea reconvenționala, privind prejudiciile aduse cu intenție de către contestator ca urmare a consumului nejustificat de carburant, au fost dovedite prin F. postului cu anexa, F. de activitate zilnica, și nu în ultimul rând, prin F. de parcurs completata chiar de către contestator.
Prejudiciul așa cum a fost cuantificat pe baza documentelor sus arătare, consideră ca justifica acțiunea în pretenții, având în vedere condițiile cumulative de privind calitatea de angajat, existenta unei fapte ilicite potrivit art. 270 din Codul Muncii. Fapta ilicita a intimatului-reclamant, a constat în încălcarea normelor legale și a contractului individual de munca, respectiv, neprezentarea la locul de munca cu consecința realizării absențelor nemotivate, în calitatea de transportator, avea contracte de transport cu termene concrete de predarea mărfii, iar absenta nemotivata a intimatului de la locul de muncă a creat o bulversare în activitatea societății.
Intimatul nu a putut invoca cauze reale de exonerare, întrucât sunt întrunite toate elementele definitorii ale răspunderii patrimoniale.
Pârâta solicită să se rețină faptul ca intimatul nu s-a mai prezentat la serviciu, nu a motivat absențele, nu și-a efectuat nota de lichidare, iar ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale din contractul individual de muncă, neacordarea preaviz, consideră că este îndreptățită a fi despăgubită pentru aceasta situație creata cu intenție de către intimatul-reclamant.
Prin recursul declarat de reclamantul M. V. C. s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a dispune admiterea în totalitate a acțiunii introductive așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătata că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală, din prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. și a motivelor de netemeinicie prevăzute de art. 3041 C., raportat la următoarelor considerente: Instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată și precizată, în ceea ce privește capătul 1 de cerere constatând că reclamantul a avut raporturi de muncă cu pârâta în perioada (...)-(...), nu și pentru perioada (...) - (...) care nu este cuprinsă în contractul individual de muncă încheiat cu pârâta. Având în vedere faptul că din dispozitivul hotărârii atacate ar rezulta că acest capăt de cerere este admis doar în parte, respectiv doar pentru o parte din perioada în care a desfășurat activitate la pârâta, consideră că hotărârea atacată este netemeinică raportat la probațiunea administrată. Faptul că a început raportul de muncă la societatea pârâtă rezultă din dispoziția de plată din data de (...) - pentru suma de 200 E. și din ordinul de deplasare nr. 205 încheiat la date de (...), care emană de la pârâtă. De asemenea prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta recunoaște că reclamantul a efectuat curse în serviciul său în perioada (...) - (...). Având în vedere faptul că din dispozitivul hotărârii reiese că instanța de fond a admis doar în parte acțiune a formulată, singurul capăt de cerere care nu a fost admis este petitul 6, care viza obligarea pârâtei să consemneze în carnetul de muncă al reclamantului perioada în care a fost angajat al acesteia, sub sancțiune a daunelor cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la îndeplinirea obligației. Ori, este evident ca acest capăt de cerere este accesoriu capetelor de anterioare, care vizează constatarea perioadei în care reclamantul a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă și cuantumul salariul aferent muncii prestate. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011, reclamantul M. V. C. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 4627 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarulnr. (...), s-a admis cererea de îndreptare și completare a dispozitivului S. civile nr. 3. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cerere formulată de reclamantul M. V. C. și, pe cale de consecință s-a constatat că reclamantul a avut raporturi demuncă cu pârâta începând cu data de (...) și până la data de (...). S-a anulat decizia nr. 51/(...) prin care pârâta a imputat reclamantului suma de 5.615, 36 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC L. S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că instanța a soluționat cererea la primul termen de judecată, în lipsa unei apărări efective a pârâtei, situație în care i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, înțelegând astfel că invoce dispozițiile art. 156 C. și art. 6 din CEDO. La termenul de judecată din data de (...), Curtea a dispus conexarea cauzeice formează obiectul dosarului nr. (...) la cauza ce formează obiectul dosarul nr. (...). Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: În ceea ce privește recursurile declarate de pârâtă în cele două dosare conexate, Curtea constată următoarele: Prin decizia nr. 52/(...) pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de (...), conform art. 61 lit. a din Codul Muncii, reținându-se în conținutul deciziei de concediere la rubrica motivele privind desfacerea contractului de muncă: „.-verbal nr. 45 privind refuzul de a participa la cercetarea disciplinară privind absențele nemotivate în perioada 28.10 - (...)";. Analizând conținutul deciziei de concediere, se poate constata faptul că aceasta nu cuprinde prevederile încălcate de reclamant, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, încălcându-se astfel prevederile art. 268 alin.2 lit. b și c C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancționare. De asemenea se constată că pârâta nu a comunicat reclamantului decizia de sancționare în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, cerință impusă de prevederile art. 268 alin. 3 C.muncii și nici nu a respectat prevederile art. 75 alin. 3 din C. Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, în vigoare la data constatării săvârșirii abaterii disciplinare. Prevederile art. 263 alin. 2 din C.Muncii definesc abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. A.eatul 1 al aceluiași articol prevede că angajatorul își poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar în situația în care constată săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul arătat mai sus, fiind obligat de prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 din C.Muncii, să precizeze expres, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, care sunt abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară si instanța competentă. Legiuitorul a stabilit prin această reglementare o măsură de protecție a angajatului împotriva eventualelor abuzuri ale societății, față de care se află în raporturi de subordonare. Prevederea concretă în decizia de concediere a tuturor elementelor conținute de textul legal permite instanței judecătorești investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, verificarea măsurii în care faptele,astfel precizate și descrise, constituie abateri disciplinare în sensul codului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii disciplinare. Astfel, întrucât abaterea disciplinară este condiția necesară și suficientă, unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, pentru a se putea stabili dacă o faptă poate fi astfel calificată, instanța trebuie să aibă posibilitatea de a analiza elementele constitutive ale acesteia. Din acest motiv, nu întâmplător și fără a da dovadă de un formalism excesiv și nejustificat, legiuitorul a prevăzut ca decizia de sancționare disciplinară să cuprindă în mod obligatoriu prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât în caz contrar instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza elementele constitutive ale abaterii disciplinare. Latura obiectivă este esențială în acest sens, neputându-se lăsa în sarcina instanței stabilirea faptelor ilicite pe care angajatorul le-a avut în vedere atunci când a dispus aplicarea sancțiunii, respectiv de a căuta în ansamblul atribuțiilor ce revin salariaților prin lege, regulamentul intern, contracte colective și individuale de muncă, fișa postului, îndatoririle concrete care au fost încălcate sau nerespectate de către salariat, cu atât mai mult cu cât, cel ce se bucură de prerogativă disciplinară trebuia să dețină probe, la momentul luării măsurii, cu privire la acțiunile sau inacțiunile ilicite concrete ale angajatului. De altfel, Codul muncii prevede expres, în art. 77, că, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Precizarea doar a faptelor pretins săvârșite de salariat, și acestea în mod sumar, elemente a căror obligativitate a fost prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, distinct de precizarea dispozițiilor încălcate de acesta, nu pot acoperi însă lipsa celorlalte elemente. Curtea apreciază că nu se poate reține apărarea recurentei potrivit căreia nu a indicat în conținutul deciziei de sancționare prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât acesta nu s-a prezentat la data fixată pentru cercetarea disciplinară și din acest motiv nu au fost indicate și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului, în condițiile în care convocarea în vederea cercetării disciplinare nu respectă dispozițiile legale procedurale. Mai mult decât atât, independent de prezența salariatului la data la care a fost convocat în vederea cercetării disciplinare, angajatorul poate și trebuie să știe ce abateri disciplinare îi impută acestuia și care este corespondentul lor în prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă. Cercetarea disciplinară prealabilă a salariatului sancționat este obligatorie în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 1 C.muncii, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetare, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, fiind necesar ca această convocare să se realizez potrivit art. 75 din CCM la N. N. 2007-2010 cu cel puțin 5 zile înainte. Instituirea acestei proceduri, obligatorie pentru angajator, are rolul de a-i da posibilitatea salariatului să-și pregătească apărările în raport de faptele ce i se impută, dată fiind prerogativa disciplinară de care se bucură angajatorul, recunoscută prin dispozițiile art. 263 C.Muncii. Prin urmare, Curtea reține că soluția primei instanțe, de admitere a contestației formulate de către reclamant și de anulare a deciziei de concediere,cu repunerea părților în situația anterioară, conform prevederilor art. 78 alin. 1 din C.Muncii, este una legală, impunându-se a fi menținută. În ceea ce privește perioada în care reclamantul a desfășurat raporturi demuncă în cadrul societății pârâte, se constată din ansamblul probator administrat în cauza că reclamantul a desfășurat raporturi de muncă în cadrul societății pârâte începând cu data de (...) și până la data de (...), așadar inclusiv perioada (...)-(...). Acest aspect rezultă din mai multe înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv dispoziția de plată din data de (...) - pentru suma de 200 E. și ordinul de deplasare nr. 205 din data de (...), înscrisuri eliberate de pârâtă precum și din poziția procesuală exprimată de aceasta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. De altfel, instanța de fond prin considerentele hotărârii atacate a concluzionat în sensul celor anterior precizate doar în dispozitivul hotărârii nefiind cuprinsă perioada (...)-(...). Este și motivul pentru care prin S. civilă nr. 4627 din (...) de îndreptare și completare a dispozitivului S. civile nr. 3. a fost corectată această inadvertență, iar faptul că în dispozitivul S. nr. 4627/2011 s-a menționat data încetării raporturilor de muncă ca fiind (...) nu este altceva decât o simplă eroare materială. Prin recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe singurul motiv de recurs invocat de aceasta este încălcarea dreptului la apărare, motiv ce se găsește de Curte a fi nefondat în condițiile în care pentru termenul de judecată din data de (...), termen la care a fost soluționată cererea reclamantului de completare a S. civile nr. 3., pârâta a fost legal citată astfel că avea posibilitatea fie să-și delege un reprezentant în instanță fie să solicite acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, ceea ce nu s-a întâmplat. Soluționarea cererii la primul termen de judecată nu poate constitui în sine un motiv de admitere a recursului, cum eronat susține recurenta pârâtă. Referitor la drepturile salariale și sumele datorate de pârâtă cu titlu de diurnă, Curtea reține următoarele: Prin dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din C.muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) s-a prevăzut că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Astfel, prin C. colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010, s-a prevăzut la art. 41 alin. 3 lit. a că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei";, iar la alin. 1 din același articol s-a prevăzut un coeficient minim de ierarhizare, pentru muncitorii calificați de 1,5, care se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi. În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. Sfera de aplicabilitate a prevederilor cuprinse în C. colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 nu este limitată la societățile înscrise în anexa nr. 5, în cuprinsul căreia într-adevăr nu este menționată recurenta pârâtă, Curtea reținând că dispozițiile acestuia sunt obligatorii potrivit art. 123 pct. 2 din acest contract în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, domeniu în care își desfășoară activitatea și societatea recurentă. Chiar dacă reclamantul nu a solicitat anularea contractului individual de muncă în care s-a prevăzut un salariu de bază inferior celui negociat prin contractul colectiv încheiat la nivel de ramură de transporturi, potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2 „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă. Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă, motiv pentru care societatea pârâtă era obligată să acorde reclamantului salariul de bază minim stabilit la art. 41 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010, neavând relevanță faptul că salariul de bază în contractul individual de muncă a fost negociat cu salariatul, atâta timp cât nu au fost respectate clauzele contractului colectiv. Chiar dacă reclamantul pe parcursul derulării contractului de muncă și anterior inițierii demersului judiciar, a acceptat fără rezerve o parte din drepturile salariale sau a semnat actele de plată, aceste împrejurări, potrivit art. 165 din C.muncii, nu pot avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale. Cum, potrivit art. 238 alin. 2 din Codul muncii „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";, Curtea reține că în mod corect, instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 1.429 lei reprezentând diferențe de drepturi salariale. În ceea ce privește diurna solicitată de către reclamant, se constată că temeiul acordării acesteia se regăsește în cuprinsul dispozițiilor art. 47 lit. b din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008- 20010 în care s-a menționat faptul că: „Salariații unităților, trimiși în delegație în țara și în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi: (…) b) diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau de unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica în instituțiile publice";. Așadar, aceste dispoziții contractuale fac trimitere la nivelul minim al diurnei stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, condiții în care devin aplicabile prevederile cu caracter minimal din HG nr. 518/1995, care stabilesc un nivel minim de 35 euro/zi pentru angajații trimiși în țări situate în E.pa. În speță, din actele depuse la dosar reiese că în perioada 04.07 -(...) și, respectiv, 29.08-(...) reclamantul în calitate de angajat al pârâtei recurente a fost trimis în străinătate urmând a fi incluse la calculul diurnei atât ziua de placare din țară cât și ziua de întoarcere, calculul acesteia urmând a se face în conformitate cu prevederile HG nr. 518/1995. Prin urmare, susținerile recurentei în sensul că nu datorează sume de bani reclamantului cu titlu de diurnă sunt nefondate, în condițiile în care la dosarul cauzei nu se regăsesc documente care să ateste plata integrală a sumelor datorate cu acest titlu. Totuși, în ceea ce privește numărul de zile pentru care pârâta datorează diurna, recursul se găsește a fi fondat. Astfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (133-134 și 142-144), reclamantul a plecat din țară în data de (...) și s-a întors la data de (...) apoi, pentru a doua perioadă, reclamantul a plecat din țară la data de (...) și s-a întors la data de (...). Prin urmare din totalul perioadei luată în considerare de prima instanță la calculul diurnei, urmează a fi excluse zilele de (...), (...), 29-(...) și (...), în total 5 zile, în care reclamantul nu s-a aflat în deplasare. În ceea ce privește criticile formulate față de soluția de respingere a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumelorreprezentând pretinsa pagubă produsă societății pârâte, Curtea constată că acestea nu pot fi primite. Astfel, din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din C.muncii rezultă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și vinovăția salariatului. Aceste condiții trebuie analizate de instanța de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziției de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 287 Codul muncii. În speță, pârâta pretinde că ar fi fost prejudiciată de către fostul să angajat prin faptul că a depășit consumul de motorină, însă Curtea apreciază că doar depunerea fișei postului, a fișelor de urmărire și deconturilor, ca dovadă a prejudiciului, acte care au un caracter unilateral fiind emise de către societate nu este suficientă și practic nu dovedește faptul diminuării patrimoniului societății. De asemenea, nici anexa la contractul individual de muncă emisă de societate privind normele de consum nu a fost însușită prin semnare de către angajat, situație în care declanșarea răspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situația în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului printr-o probă cu o expertiză tehnică, care nu a fost cerută în fața primei instanțe în condițiile reglementate de art. 201 și urm. din C.proc.civ. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu constând în nerespectarea traseului la întoarcerea din ultima cursă, Curtea reține că nu s-au depus înscrisuri din care să reiasă destinația sau traseul impus conducătorului auto sau alte probe prin care să se dovedească o culpă care să genereze o obligație de despăgubire. Curtea constată că în lipsa unor date concrete care să ateste împrejurarea că reclamantul, în calitate de angajat ca și conducător auto la societatea pârâtă, nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, nu se poate reține existența unui fapte ilicite în dauna societății doar din înscrisurile depuse la dosar. Deși prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantului și la plata unei despăgubiri pentru nerespectarea termenului de preaviz, se constată că criticile din cererea de recurs nu au vizat soluția pronunțată sub acest aspect. Referitor la recursul declarat de reclamant, Curtea constată pretențiileacestuia sub aspectul cărora soluția instanței de fond a format obiectul criticilor în recurs, au fost soluționate parțial prin S. civilă nr. 4627 din (...) de îndreptare și completare a dispozitivului S. civile nr. 3., prin reținerea perioadei lucrate de reclamant în cadrul societății pârâte, instanța nesoluționând însă și capătul decerere privind consemnarea în carnetul de muncă a acestei perioade, această cerere urmând a fi admisă în recurs, pretențiile subsumate ei fiind accesorii primului capăt de cerere menționat. Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. va admite în parte recursurile declarate împotriva S. civile nr. 3185 din (...), cu consecința modificării în parte a acesteia potrivit dispozitivului prezentei decizii, urmând a respinge totodată, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva S. civile nr. 4627 din (...) pronunțată în dosarul conexat nr. (...). În temeiul art. 276 C.proc.civ. vor fi compensate cheltuielile de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite în parte recursurile declarate de reclamantul M. V. C. și de pârâta SC L. I. S. împotriva S. civile nr. 3185 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 482 E. reprezentând diurnă și să consemneze în carnetul de muncă al reclamantului perioada (...) - (...) în care acesta a fost angajatul societății. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L. I. S. împotriva S. civile nr. 4627 din (...) pronunțată în dosarul conexat nr. (...), pe care o menține. Compensează cheltuielile de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECATORI C. M. S.-C. B. I.-R. M. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: E. B. GREFIER G. C.
| ← Sentința nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2517/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
