Decizia nr. 4669/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4669/R/2012
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. V. D. împotriva sentinței civile nr. 932 din 25 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. T. S. B. M., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat M. F. M. din cadrul Baroului M., lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză, intimata SC T.
SA, prin avocat ales, a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 9 noiembrie 2012.
I se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei reclamantului recurent care arată că nu are cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate
și în rejudecare să fie admisă acțiunea reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...) și precizată, reclamantul C. V. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T. SA, anularea deciziei de concediere nr. 3432 din (...), reîncadrarea reclamantului în funcțiaavută anterior încetării raporturilor de serviciu, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite reclamantului, indexate și actualizate, pentru perioada de la data încetării raporturilor de muncă și până la reîncadrarea efectivă și a sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, cu cheltuieli de judecată.
Decizia încalcă prevederile art. 61-64 Codul muncii întrucât reclamantului nu i s-a luat nicio declarație și nu s-a efectuat o evaluare prealabilă, motivul încetării contractului fiind necorespunderea profesională; nu i s-a propus reclamantului un alt loc de muncă vacant în unitate; pârâta nu a comunicat reclamantului fișa postului și nici nu a probat necorespunderea profesională; desfacerea contractului de muncă în mod abuziv i-a afectat cariera profesională și prestigiul social și familial.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 932 din (...) a T. M. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă cu timp parțial nr. 4073 din data de (...), reclamantul C. V. D. a fost angajatul pârâtei SC T. SA, în funcția de inginer chimist, pe o durată nedeterminată, începând cu data de (...).
Potrivit clauzei stipulate de părți la litera L pct. a) din contract, s-a prevăzut o perioadă de probă de 90 de zile.
Prin decizia nr. 3423 din (...), contestată în cauză, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în perioada de probă, începând cu data de (...).
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 Codul muncii pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.
Prin urmare, perioada de probă constituie o clauză de dezicere, de denunțare a contractului individual de muncă.
S-a prevăzut astfel o cale simplificată de încetare a raporturilor de muncă, care se justifică având în vedere precaritatea contractului, ce nu este consolidat decât după expirarea perioadei de probă și numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat.
În această ipoteză nu este necesară cercetarea sau evaluarea prealabilă a salariatului, prevăzută de art. 63 alin. 2 din Codul muncii în cazul încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională, în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii.
De asemenea, nu subzistă nici obligația oferirii unui alt post acelui salariat, corespunzător pregătirii sale profesionale, nefiind aplicabile prevederile art. 64 din Codul muncii.
Singura condiție impusă de lege pentru încetarea contractului de muncă în perioada de probă este forma scrisă, „ad validitatem";, a notificării, care nu trebuie să fie motivată și nici să îmbrace forma unei decizii de concediere.
T. a apreciat că prin decizia nr. 3432 din (...), în ciuda temeiului de drept invocat, s-a dispus încetarea raportului de muncă dintre părți în perioada de probă, conform art. 31 alin. 3 din Codul muncii, fapt ce rezultă din cuprinsul acesteia.
Constatând îndeplinită singura condiție prevăzută de lege, respectiv forma scrisă a notificării, tribunalul a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, instanța a respins atât petitul principal, cât și petitele accesorii, reținând că nu s-a probat producerea unui prejudiciu moral reclamantului din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaților de serviciu sau în legătură cu serviciul, în condițiile art. 253 din Codul muncii, republicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut o apreciere greșita a dispozițiilor legale.
Raportat la dispozițiile art. 31 Codul muncii, în perioada de proba angajatorul are posibilitatea sa verifice aptitudinile și cunoștințele, acesta fiind angajat pe postul de inginer chimist. Or, de la data angajării și până la data emiterii deciziei (...) laboratorul unde urma să-și desfășoare activitatea nu a fost amenajat, astfel că nu a avut posibilitatea sa lucreze în laborator. Deoarece nu a obținut o fișă a postului și nu i-au fost trasate nici sarcini precise, văzând că lucrurile trenează în amenajarea laboratorului din lipsa utilităților (aer comprimat, curent, apa curenta), pe acest fond a apărut un conflict între el și d-l inginer F. I., iar în urma acestor discuții s-a emis decizia contestată.
Are o vechime în specialitatea de inginer chimist de aproximativ 30 de ani. Este adevărat că în baza acestui articol raporturile de munca pot înceta printr-o simpla notificare, dar în virtutea rolului sau activ, instanța de fond avea obligația să verifice susținerile recurentului și ar fi constatat că în mod abuziv, nemulțumită de faptul că a insistat să pună în funcțiune laboratorul, intimata a procedat la încetarea raporturilor de munca în condițiile în care cu toate că se afla în perioada de probă, cunoștințele profesionale nu au fost verificate.
Aceasta decizie apare și ca o pată pentru întreaga lui activitate.
Nefiind îndeplinite cerințele art. 31 al. 3 Codul muncii, pentru încetarea raporturilor de munca și cu atât mai mult nici cele ale art. 61 lit. d Codul muncii, se solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat că decizia contestată a îndeplinit singura condiție prevăzută de lege, respectiv forma scrisă.
Decizia face referire expresă la dispoziții din codul muncii „privind perioada de probă";, însă aceste dispoziții sunt citate greșit, în concret se face referire dintr- o vădită eroare materială la prevederile art. 61 lit. d din Codul muncii „privind perioada de probă";, când evident s-au avut în vedere prevederile art. 31 alin. (3) din același act normativ, cele care în realitate conțin materia la care se face trimitere, respectiv încetarea contractului de muncă în perioada de probă.
Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul poate înceta printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți, aceasta constituind o cale simplificată de încetare a contractului supus perioadei de probă, fără a fi necesară nici cercetarea prealabilă sau evaluarea prealabilă a salariatului și nici nu subzistă obligația oferiri unui alt post acelui salariat corespunzător pregătirii profesionale. Nu se impune emiterea unei decizii de concediere, ci a unei notificări scrise ce nu trebuie motivată.
Intimata nu a făcut un abuz de drept, aceasta fiind motivată de abaterile comise de recurent, de lipsa acestuia de inițiativă la locul de muncă, aspecte recunoscute în parte de acesta cu ocazia încercării de conciliere demarată de intimată, cu privire la care recurentul susține că se impunea sancțiuneadiminuării drepturilor salariale cu 10%, astfel cum s-a consemnat în procesul- verbal de conciliere din (...), depus la dosarul cauzei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și a anulării în parte a deciziei nr. 3432/(...), respectiv în ce privește temeiul de drept indicat.
În acest sens, se reține că prima instanță a validat decizia contestată ca fiind o notificare de încetare a contractului individual de muncă încheiat pe perioadă de probă, în condițiile art. 31 Codul muncii.
Contestația cu care a fost sesizată instanța acuză însă decizia atât din perspectiva finalității acesteia, aceea de încetare a contractului individual de muncă, cât și din perspectiva temeiului de drept pe care îl indică explicit, fiind considerat de recurentul reclamant ca o pată pe activitatea sa profesională.
Este întemeiat motivul de recurs vizând greșita respingere a contestației în condițiile în care decizia poartă, în mod neechivoc, indicația necorespunderii profesionale a reclamantului.
Chiar dacă în considerente, tribunalul a arătat că „în ciuda temeiului de drept invocat, s-a dispus încetarea raportului de muncă dintre părți în perioada de probă, conform art. 31 alin. 3 din Codul muncii, fapt ce rezultă din cuprinsul acesteia";, Curtea constată că o atare situație, de inadecvare a temeiului de drept al deciziei de concediere cu cel aplicabil la situația de fapt este de natură a determina admiterea contestației. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât existența în ființă și neanulată a unei decizii de concediere, coroborată cu respingerea contestației formulate împotriva acesteia, pune angajatul în situația de a suporta aparența dată de această decizie de concediere, cum că ar fi incompetent profesional, și de a trebui să aducă explicații contextualizatoare de câte ori este confruntat cu această etapă din parcursul său profesional, anume, să arate că de fapt, ceea ce s-a dorit a fost încetarea contractului individual de muncă încheiat pe perioadă de probă, în condițiile art. 31 Codul muncii.
Or, dată fiind vădita și necontestata inadecvare a temeiului de drept din decizia contestată cu instituția juridică posibil a fi aplicată la speță, este logică admiterea acțiunii și anularea deciziei în ceea ce privește temeiul de drept indicat.
Astfel, părțile sunt ambele de acord că nu s-a constatat o necorespundere profesională a reclamantului în condițiile prescrise la art. 61 li. d), art. 62 și art. 63 alin. 2 Codul muncii.
În doctrina de drept civil, este acceptat principiul conversiunii actului juridic, ca principiu de drept care înlătură regula „quod nullum est, nullumproducit effectum";, potrivit căruia, manifestarea de voință în cadrul unui act nul poate valora ca manifestare de voință valabil exprimată și producătoare de efecte juridice în cadrul altui act juridic.
În speță, aplicând, așa cum a făcut tribunalul și cum invocă și pârâta intimată, acest principiu de drept, întemeiat și pe dispozițiile art. 1268 alin. 2
Noul cod civil ce instituie regula de interpretare a clauzelor în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce nici unul, se constată că decizia contestată, nulă ca decizie de desfacere a contractului individual de muncă, are valabilitate ca notificare scrisă de încetare a contractului individual de muncă încheiat pe perioada de probă, conform art. 31 Codul muncii.
Așa fiind, soluția cauzei este de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a deciziei contestate, anume, în ce privește temeiul de drept indicat, întrucât, prin omiterea acestei indicații a temeiului de drept, se înlătură atât aspectul prejudiciabil pentru reclamant din perspectiva demnității saleprofesionale, cât și elementul de surplus în cadrul notificării întemeiate pe dispozițiile art. 31 Codul muncii.
Nu poate fi admisă în tot acțiunea, și ca o consecință a constatării nulității deciziei contestate ca decizie de concediere în temeiul ar. 61 lit. d) Codul muncii, să fie dispusă reintegrarea reclamantului și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în temeiul art. 80 Codul muncii, întrucât la o atare consecință se opune dispoziția de excepție a art. 31 Codul muncii.
În situația contractului individual de muncă încheiat pe perioadă de probă, în mod excepțional, legiuitorul a lăsat libertatea angajatorului de a înceta contractul individual de muncă prin simpla sa voință, necondiționat decât de consemnarea acesteia în scris, printr-o notificare, fără a fi necesară motivarea și fără a fi necesară parcurgerea în întregime a perioadei de probă, încetarea putând fi dispusă oricând pe durata acesteia. Ca atare, interpretând aceste dispoziții legale din perspectivă teleologică, se concluzionează că scopul urmărit a fost acela de a lăsa libertate angajatorului în alegerea personalului, situație în care nu se poate solicita constatarea unui abuz, așa cum o face reclamantul recurent, în emiterea înscrisului constatator al voinței angajatorului de a înceta acest contract.
Cu alte cuvinte, raportat la motivul de recurs invocat, prin care se arată că practic, nu s-a desfășurat o verificare a aptitudinilor profesionale pe durata scursă din perioada de probă, Curtea constată că nici măcar într-o atare situație nu poate fi cenzurată decizia angajatorului de încetare a contractului individual de muncă încheiat pe perioada de probă, întrucât permițând încetarea contractului pe durata acestei perioade, Codul muncii admite ca legală alegerea angajaților nu doar pe criterii stricte profesionale, ci și prin raportare la aptitudinile lor personale, așa cum stipulează art. 29 Codul muncii, făcând așa deci o evaluare de ansamblu.
A face o cercetare din această perspectivă ar însemna a solicita angajatorului să își motiveze decizia, ceea ce Codul muncii interzice.
În mod evident, nu este întemeiată nici solicitarea de obligare a angajatorului la plata de daune morale, în condițiile în care prin anularea în parte a deciziei contestate, este exclusă indicarea temeiului de drept considerat lezionar de către reclamant, reparație suficientă și sub aspect moral și care asigură revenirea la situația anterioară acestei nelegalități.
Așa fiind, față de dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., va fi admis recursul în limitele arătate, iar în baza art. 274 C.proc.civ., va fi obligată intimata pârâtă să plătească reclamantului recurent suma de 300 lei pentru fond și suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs, parțiale, reprezentând onorariu avocațial, proporțional cu măsura în care apreciază Curtea că a fost admisă acțiunea, respectiv recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul C. V. D. împotriva sentinței civile nr. 932 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. V. D. în contradictoriu cu pârâta S. T. S. și în consecință anulează în parte decizia nr. 3432/(...) emisă de pârâtă, respectiv în ceea ce privește temeiul de drept indicat. Obligă pârâta la plata sumei de 300 lei în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului. Menține dispozițiile tribunalului privind respingerea celorlalte pretenții. Obligă pe intimata S. T. S. să plătească recurentului C. V. D. suma de 200 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. G., Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. H. D. M.
| ← Decizia nr. 3001/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1119/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
