Decizia nr. 47/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 47/R/2012
Ședința din data de 10 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1570 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pârâții intimați L. DE A. B. M. și Ș. CU C. I-V. A. I. C. B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că la data de 20 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
De asemenea se constată că prin memoriile de recurs, pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1570 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ
M. în contradictoriu cu pârâții L. de A. B. M., Ș. cu clasele I-V. „A. I. C."; B. M., C. Local B. M., I. P.ui municipiului B. M. și M. F. P. B. și în consecință:
A fost obligat pârâtul L. de A. B. M. să calculeze și să plătească in- demnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, : M. M., R. D., B. D., H. M., G. L., T. S., T. A., W. C., B. A., S. L., C. M., S. S., S. M., G. S., B. S., B. G., B. E., K. M., P. I., C. M., C. R., D. G., F. F., S. A., C. G., V. T., S. A., B. D., H. M., K. M., G. E., M. M., F. D., Man L., C. C., P. M., N. G., Bob E. M., B. I. I., M. R., L. I., P. C., B. A., B. M., C. L., F. C., B. M., M. D., M. S., C. M., C. M., V. D., P. G., I. R. G., T. S. F., N. I., O. R., M. C., C. C., L. A., L. L., A. V., B. M., B. T., K. F., B. C., C. V., H. C., G. L., Rat T., S. A., J. L., C. I., H. N., T. M., B. H., L. A., L.
M., A. M., L. M., R. A., B. R., P. L. M., P. M., B. A., M. C., P. V., M. D., P. T. G. și
P. M. în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr.
1. 2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M., P. municipiului B. M., să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus- menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. F. P., instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a fost respinsă excepția invocată de acesta.
Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul a constatat următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic benefi- ciază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv uni- versitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.
Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...).
D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, s-a constatat că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt în- dreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este preciza- tă în art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1.2010, „cuantumul brut al salariilor/solde- lor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și altedrepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în con- formitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
L. nr. 1.2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1.2010, după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a ară- tat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata e- fectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1.2010, cu- antumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără apli- carea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea reclamantului și a admis-o așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
Prin recursul declarat de pârâtul C. local al municipiului B. M. s-a solicitatadmiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În motivare pârâtul a arătat că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial.
Cum între reclamantul S. în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul
C. Local B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat - angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ-teritorială rezultă faptul că pârâtul C. Local nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata drepturilor salariale pentru cadre didactice, o astfel de calitate având-o doar angajatorul.
În conformitate cu art.41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din D.
31/1954 și art. 21 din L. 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești, unitățile administrativ teritoriale fiind persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, reprezentate în justiție, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Potrivit art.20 din L. nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt: comunele, orașele, M. și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează AUTORITĂȚI ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din L. nr. 215/2001, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc., cf.art.36 L215/2001) în problemele de interes local.
Prin recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. s-a reiterat excepția lipseicalității procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare s-a arătat în esență, în plus față de argumentele recurentului pârât C. local al mun. B. M., că nu există nici o prevedere legală care să menționeze imperativ faptul că aceste sume se asigură de către P. municipiului B. M.
Art.16 din NORMELE METODOLOGICE din 30 noiembrie 2004 privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ de stat menționează faptul că, Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din
fonduri alocate PRI N bugetele locale ale unităților administr ativ -teritoriale în a
căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
P. municipiului B. M. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitate de angajator - în sensul prevederilor art.14 alin.1 din Codul Muncii.
Prin recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M.s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii obligării acestuia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine
G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 și art. 18 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv:
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002.
Se mai face trimitere la decizia nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art.1 din L. nr.1.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar:
„…cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare deîncadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordon anțe i de urgenț ă a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Pe fond, se arată că măsurile luate conform Legii nr.1.2010 au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr.872/(...) a Curții Constituționale că dispozițiile art.1-8 și cele ale art.10-17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare
Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cuocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției României la bugetul U. E.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 decembrie 2011 reclamantul
S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor.
În motivare reclamantul a arătat că Ministerul Finanțelor Publice prin D.
G. a F. P. M. nu contestă dreptul cadrelor didactice reprezentate în acest dosar, ci doar faptul că nu ar avea nici o atribuție în sensul alocării sumelor necesare efectuării plăților, or în sens contrar, stipulează dispozițiile art. 19 din L. nr.500/2002
În ce privește Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr.10/2011 privind recursul în interesul legii arată că se referă la „. de chemare în garanție a M. F. P. , or reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât. A., statuările Deciziei Înaltei Curți de C. și Justiție nr.10/2011 nu sunt incidente.
În ce privește fondul cauzei arată că nu contestă aplicabilitatea Legii nr.1.2010 începând cu (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică și indemnizației de concediu cuvenită persoanelor care au intrat în concediu înainte de data intrării în vigoare a legii.
În ce privește recursul C.ui Local B. M. și a P.ui municipiului B. M., reclamantul învederează instanței că a chemat în judecată primarul datorită calității sale de ordonator principal de credite (art.21 din L. nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu referire și la prevederile art. 4 din O.G. nr. nr.2..
Conform art.167 din L. nr.84/1995 cu modificările și completările ulterioare și a Legii educației nr. 1/2011, C. Local este finanțatorul unităților de învățământ preuniversitar. Prin urmare, datorită acestei atribuții consideră că are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Dacă instanța va pronunța hotărârea judecătorească favorabilă membrilor de sindicat, datorită sistemului de finanțare per elev, este nevoie de eliberarea unor sume de bani în vederea executării hotărârii, iar conform argumentelor legale enunțate mai sus, C. local, la propunerea primarului (ordonator principal de credite) are obligația de a proba eliberarea sumelor necesare executării.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
1. Raportat la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. a J. M.
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat Ministerul
Finanțelor Publice, în calitate de pârât, să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestuia este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulatăde către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; Față de prevederile art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice. Având în vedere că art. 137 alin. 1 C.proc.civ. impune soluționarea cu prioritate a excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, se constată că raportat la modul de soluționare a recursului acestui pârât pe excepție, nu se mai impune cercetarea cauzei în cadrul acestui recurs prin prisma motivelor ce țin de fondul pricinii. 2. Raportat la recursurile formulate de pârâții P. M. B. M. și C. local al municipiului B. M., acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare. Criticile din recurs, prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a recurenților, sunt nefondate: Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prinbugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. A., salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice. Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";. De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local. În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate. Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. sumelor necesare pentru plata diferențelor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății. Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume. Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 1570 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor din sentință. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului B. M. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012. PREȘED.TE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. G., A. B. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. C. V.
| ← Decizia nr. 734/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3801/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
