Decizia nr. 4999/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4999/R/2012
Ședința decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1007 din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat A. V., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente SC O. P. SA, avocat V. S., lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 05 noiembrie 2012.
De asemenea, se constată că la data de 15 noiembrie 2012, reclamanta recurentă SC O. P. SA a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.
Curtea, în urma deliberării, admite această cerere și dispune repunerea cauzei pe rol.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar și susținut oral, arătând în esență că instanța de fond a soluționat nelegal această speță prin asimilarea lipsei contestației la executare a reclamantei recurente cu achiesarea la executarea silită, însă având în vedere că reclamanta recurentă și-a întemeiat acțiunea și pe prevederile art. 256 alin. 1 din C. muncii , această speță trebuia soluționată într-un alt mod.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1007 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. O. P. S., C.-N. în contradictoriu cu pârâtul A. V. și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că aceasta a fost invocată de pârât prin întâmpinare raportat la restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...).
Prin precizarea de acțiunea depusă la dosar reclamanta a învederat instanței că solicită restituirea sumelor executate silit la data de (...), iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de (...), în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile legale.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 868/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis cererea pârâtului reclamant A. V. și a altor reclamanți împotriva pârâtei S. P. S., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004 la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Pârâta S. P. S. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta S. P. S. împotriva sentinței sus-menționate.
La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T.ui M. să lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 868/(...) în sensul de a se menționa cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligată pârâta S. P. S.A
Împotriva acestei încheieri pârâta S. P. S. nu a formulat recurs.
La data de (...) S. P. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta SC O. P. SA, i-a achitat pârâtului din prezenta cauză suma netă de 3.091 lei, apreciind că-i datora acesteia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 4.329 lei.
La data de (...), pârâtul, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s-a adresat executorului judecătoresc M.i M. solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 868/(...) pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 1837, 55 lei.
Pârâtul A. V. a încetat raportul de muncă cu S. P. S. la data de (...), deci era îndreptățit, potrivit sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin încheierea din data de (...), la plata primei de C. din anul 2004 de 980 lei, a primei pentru Paștele și C.ul din anul 2005, respectiv 1400 lei + 1400 =2800 lei și a primei pentru Paștele din anul 2006 de 1850 lei.
În dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. la data de (...) s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S. P. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr.
868/(...) și a încheierii din data de (...) .
Debitoarea a fost înștiințată la data de (...), în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă.
Deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S. P. S. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M..
La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâtului creditor A. V. primind suma de 1.837, 55 lei și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc M.i M. la aceeași dată (f. 26 ).
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S. P. S., SC O. P. SA, solicită obligarea creditorului pârât, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de 2.046, 82 lei încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";.
Or, în speță, suma de 2.046, 82 lei încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta SC O. P. SA a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 20/2009 al BEJ M.i M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie intervenită ulterior hotărârii ce se executa.
Achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 2.046, 82 lei față de creditorul pârât A. V., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. art. 256 al. 1 C. muncii, este nefondată.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea reclamantei
SC O. P. SA ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat achitat potrivit chitanței nr. 186 din (...).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC O. P. S.,solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe fondul pricinii, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 2.046,82 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele inflației, cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că sentința atacată este nelegală ca urmare a faptului că prin aceasta prima instanță a validat o îmbogățire fără just temei.
Din perspectiva prevederile art. 304. pct. 9 cod de procedură civilă, recurenta a învederat că soluționarea cauzei s-a făcut în raport de instituția achiesării, care însă nu își găsește aplicabilitate în speță întrucât societatea recurentă nu a efectuat nici un act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare.
Faptul că din rațiuni logistice, societatea recurentă a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretenție a creditorului.
Mai mult, instituția achiesării nu ar poate fi extinsă prin analogie la normele dreptului civil si ale dreptului muncii care se impun a fi aplicate în speță și nici chiar în materia plății nedatorate, reglementate de C. civil.
Consideră recurenta că prima instanță a soluționat cauza fără a lămuri aspecte esențiale ale acesteia, în condițiile în care aceasta nu a analizat apărările invocate de societate.
Astfel, subliniază recurenta că a învederat instanței că în mod voluntar și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința nr. 8., achitând intimatului valoarea netă a drepturilor salariale, diferența până la suma brută fiind reținută la sursă și virată la bugetul asigurărilor de stat. F. a cerceta acest aspect, instanța fondului a trecut la judecarea cauzei, omițând să lămurească dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, în contextul primei plăți voluntare și a lipsei caracterului cert al sumei efectiv datorate.
După o expunere pe larg a condițiilor instituite de către legiuitor privind restituirea plății nedatorate reglementate de C. civil, opinează recurenta că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a face aplicarea art. 256 din C. muncii, precum și cele ale art. 992 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește motivele care au stat la baza neformulării contestației la executare, recurenta face trimitere la lipsa caracterului cert al sumei datorate potrivit sentinței civile nr. 8., numărul ridicat de reclamanți din cauză, multitudinea de procese de la nivelul întregii țări, insuficiența de personal în cadrul departamentului de resurse umane al societății.
În fine, concluzionează recurenta că lipsa contestației la executare nu poate fi asimilată nicidecum cu o recunoaștere implicită a datoriei.
Plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul-pârât a obținut fără drept suma de 2.046,82 lei este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului - accipiens de rea-credință - în dauna societății, fapt ce dă naștere obligației sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii.
În drept, se invocă prevederile art. 304, art. 3041 și următoarele C.pr.civ, art. 256 C. muncii. Intimatul prin întâmpinare (filele 25-29) a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Nu au fost administrate probe noi. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de A. reține următoarele: Potrivit prevederilor art. 256 alin. 1 din C. muncii salariatul are obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept, în caz contrar s-ar ajunge ca angajatul să beneficieze de o îmbogățire fără just temei, de o sporire a avantajelor sale bănești. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în cazul raporturilor juridice de muncă a regulilor și principiilor plății nedatorate din C. civil, Curtea apreciind că analiza cauzei se impune a fi făcută în raport dispozițiile evocate, dată fiind natura acestora de norme speciale față de cele reglementate prin C. civil. În raport de aceste aspecte, Curtea reține că solicitarea angajatorului ca salariatul sau fostul salariat să-i restituie sumele pretins încasate în mod necuvenit, impune prezentarea de dovezi, sarcina probei revenindu-i acestuia, conform prevederilor art. 272 din C. muncii. Curtea apreciază că, în cauză, societatea recurenta nu a făcut dovada plății nedatorate a sumei pretinse prin acțiune și, prin urmare, nu poate reține incidența prevederilor evocate de către aceasta ca temei al admiterii prezentului demers. Astfel, constată că pârâtul a încasat suma pretins nedatorată în cadrul executării silite ce a sentinței civile nr. 868/(...), completată ulterior, ce constituie titlu executoriu și care nu a fost desființat. Într-o atare situație nu poate fi primită susținerea societății recurente privitoare la caracterul „. al sumelor executate silit, câtă vreme temeiul acordării acestora îl constituie hotărârea judecătorească menționată. Mai mult, aceasta se bucură de puterea de lucru judecat ce exclude posibilitatea de a repune în discuție aspecte lămurite la data pronunțării acesteia. Este adevărat că în urma executării silite a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtului, însă această îmbogățire are la bază un just temei, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv o executare silită necontestată, context în care nu poate fi validată teza îmbogățirii fără justă cauză. S-a susținut de către recurentă că prima instanță nu a lămurit aspecte esențiale ale cauzei, respectiv aceasta a omis să aibă în vedere că societatea și-a îndeplinit benevol și integral obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 8., plățile efectuate în contul reclamanților anterior începerii executării silite reprezentând sume nete, pentru care s-au efectuat reținerile legale pentru bugetul asigurărilor sociale. Pentru a-și evidenția poziția de parte de bună credință, recurenta a subliniat că a făcut plățile, în ciuda faptului că prin sentința inițială nr. 8., anterior lămuririi dispozitivului acesteia, nu au fost individualizate sumele certe ce se cuveneau fiecărui salariat. Curtea va înlătura aceste susțineri, motivat de faptul că acestea reprezintă apărări care puteau fi invocate doar pe calea contestației la executare, demers care nu a fost întreprins de către societatea recurentă. Au un caracter pur subiectiv motivele prezentate de către recurentă în justificarea neexercitării contestației la executare - numărul ridicat de reclamanți din cauza dedusă judecății, faptul că unii dintre aceștia nu au avut calitate de salariați ai societății în perioada de referință, multiplele litigii la nivelul întregii țări, insuficiența personalului specializat în raport de numărul de litigii - acestea fiind lipsite de relevanță în raport de obiectul dedus judecății care privește restituirea unei sume pretins nedatorate, iar nu o contestație la executare. Prin invocarea împrejurărilor evocate, societatea recurentă tinde la o analiză a legalității executării silite în prezentul proces, respectiv la eludarea normelor speciale privitoare la executarea silită, ceea ce nu poate fi primit. Pentru raționamentul expus, Curtea apreciază ca fiind lipsite de eficiență juridică în cauză criticile formulate din perspectiva instituției achiesării. Pentru aceste considerente, întrucât niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1007 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. G. L. D. S. D. G., C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: H. D. M.
| ← Decizia nr. 1154/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 423/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
