Decizia nr. 5078/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5078/R/2012
Ședința publică din data de 11 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta E. O. A M. ȘI S. B. M. împotriva Sentinței civile nr. 1547/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat I. I., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1547 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul I. I. în con- tradictoriu cu intimata E. O. A M. ȘI S. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 1269 din (...) emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, respectiv de paracliser.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului drepturile salariale începând cu data de (...) și până la efectiva reintegrare.
A fost respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția nulității absolute a deciziei nr. 1269/(...) emisă de intimată, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă încheiat cu contestatorul, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1269/(...) emisă de E. O. R. a M. și S., s-a dispus sancționarea contestatorului, angajat în funcția de paracliser la P. O. R. R., cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, conform art. 61 lit. a C..
La art. 2 alin. 1 din decizie se reține că obiectul abaterii disciplinare „îl constituie fapte în legătură cu munca acestuia, absența nejustificată de la locul de muncă precum și refuzul și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu";.
Instanța a apreciat că aceste mențiuni din decizia contestată sunt în con- cordanță cu cerințele art. 252 alin. 2 lit. a C., respectiv îndeplinește cerințele descrierii faptei care constituie abatere disciplinară, aceste aspecte fiind detailate la subtitlul din decizie, intitulat „faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări";.
În ce privește însă cerința impusă sub sancțiunea nulității absolute a de- ciziei de sancționare disciplinară de art. 252 alin. 2 lit. b C., decizia contestată nurespectă această cerință, respectiv nu se precizează în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de contestator.
Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l infor- ma concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și ter- menele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului
Față de considerentele reținute, instanța a apreciat întemeiată excepția nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 1269/(...), prin prisma dispozițiilor art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii și în consecință a admis contestația.
Ca și consecință a constatării nulității deciziei de concediere, în temeiul art. 80 Codul muncii, s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul rein- tegrării contestatorului și a obligării intimatei la plata tuturor drepturilor sala- riale începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare.
În ce privește solicitarea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de ju- decată, având în vedere că acestea nu au fost dovedite, la dosar neexistând niciun înscris în acest sens, aceasta a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E. O. A M. ȘI S., solicitând modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației formulată de I. I.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, criticabilă prin prisma art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ. hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Dispozițiile art.252 din Codul muncii se refera la decizia de sancționare și condițiile pe care aceasta trebuie sa le îndeplinească, sub sancțiunea nulității absolute a acesteia. Astfel, la alin.2 al acestui articol, se enumera elementele pe care decizia trebuie sa le conțină, printre care sunt și cele de la punctul b): „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca, sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat";. În ce privește decizia de desfacere a contractului de munca ce a făcut obiectul analizei instanței de fond, consideră ca aceasta întrunește cerințele impuse de acest articol din lege, sub toate aspectele. În mod greșit instanța de fond a apreciat ca decizia nu cuprinde motivele de drept care au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii, respectiv nu au fost indicate prevederile legale încălcate de salariat pentru a putea fi angajata răspunderea sa disciplinara. Prin acțiunile sale, așa cum au fost ele descrise în cuprinsul deciziei, salariatul nu a făcut altceva decât sa aibă o atitudine de dispreț fata de programul de munca stabilit, sa refuze îndeplinirea cerințelor preotului paroh, sa refuze luarea la cunoștința a îndatoririlor de serviciu consemnate în fisa postului, sa încalce programul de lucru de 172 ore, culminând cu încetarea acestuia de a se mai prezenta la locul de munca. Reprezentarea și corespondenta legala a acestor fapte a fost făcuta în cuprinsul deciziei de sancționare la art. 2 alin. 3 din Decizia nr. 1269/(...) și oconstituie „. prevederilor art. 39, pct. 2, lit. a, b, c din C.Muncii, precum și ordinele și dispozițiile directe ale conducătorului unității";. Consideră ca aceste temeiuri de drept indicate ca fiind încălcate de salariat, sunt elocvente și suficiente pentru ca cerința avuta în vedere de legiuitor în ce îl privește pe acesta sa fie îndeplinita, respectiv aceea de a fi informat corect și complet cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplica sancțiunea, pentru a putea sa le combată prin dovezi pertinente. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare: Din cuprinsul Deciziei de concediere nr. 1269 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că intimatul reclamant a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 247, art. 248 alin. 1 lit. e C., pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a din C., respectiv săvârșirea unei abateri de la regulile de disciplina a muncii. Se menționează în conținutul actului de concediere motivele de fapt care au determinat concedierea, și anume, obiectul abaterii disciplinare „îl constituie fapte în legătură cu munca acestuia, absența nejustificată de la locul de muncă precum și refuzul și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu";. Prima instanță a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu respectă una dintre condițiile de formă prevăzute de lege, sub această sancțiune, respectiv cea de la art. 252 alin. 2 lit. b C., potrivit căreia, decizia de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu precizarea preve- derilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Contrar aprecierilor primei instanțe, Curtea constată că decizia de sancționare ce formează obiectul contestației deduse judecății îndeplinește toate condițiile menționate la art. 252 C., prevăzute de legiuitor sub sancțiunea nulității. Astfel, în conținutul deciziei de concediere este precizat la art. 2 alin. 3 motivul de drept al aplicării sancțiunii disciplinare, și anume, „. prevederilor art. 39, pct. 2, lit. a, b, c din C.Muncii, precum și ordinele și dispozițiile directe ale conducătorului unității";. Potrivit prevederilor art. 39 alin. 2 C., salariatului îi revin în principal următoarele obligații: a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce-i revin potrivit fișei postului; b) obligația de a respecta disciplina muncii; c) obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă. Se poate constata astfel că obligațiile prevăzute la art. 39 alin. 2 C., intră în conținutul raportului juridic de muncă al salariatului, astfel cum acesta este definit prin contractul individual de muncă iar salariatul este ținut să le îndeplinească de la momentul încheierii acestuia, nerespectarea obligațiilor echivalând cu însăși nerespectarea prevederilor contractului individual de muncă. Prin urmare, prevederile pretins a fi încălcate de salariat, menționate în decizia de concediere, respectă cerințele art. 252 alin. 2 lit. b C., decizia de sancționare nefiind astfel afectată de nulitate. Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, reținând faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre pe excepția nulității deciziei de concediere, fără a cerceta fondul cauzei, respectiv analizarea temeiniciei abaterii disciplinare reținute în sarcina reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 312alin. 1-3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării instanța va proceda la analizarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății ținând seama de ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei, va administra și alte probe pe care le va considera ca fiind necesare, urmând a ține seama și de celelalte critici formulate prin recursul declarat care, dată fiind soluția de casare cu trimitere, pentru motivele anterior menționate, nu au mai fost analizate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta E. O. A M. ȘI S. împotriva Sentinței civile nr. 1547 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECATORI S.-C. B. I.-R. M. C. M. G. G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: C. V.
| ← Decizia nr. 3772/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3171/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
