Decizia nr. 5103/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5103/R/2012
Ședința publică din data de 12 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 9735 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. și pe pârâții intimați C. „E. N. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. G. P., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), S. L. AL INVATAMINTULUI P. C., în numele și pentru membrul de sindicat M. N. E., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: C. "E. N. T., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T., să fie obligată unitatea de învățământ, în calitate de angajator, la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.
2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. nr. 1., pentru perioada (...)-(...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâților: C. LOCAL AL M. T. și P.
M. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că O. nr. 1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 221/(...), principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-
(...) și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
În drept, au fost invocate prevederile art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii
și cele ale Legii nr. 2. și ale O. nr. 1..
Pârâții au formulat întâmpinare în cauză, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat respingerea acțiunii..
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.9735 din 24 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada (...) - (...) și s-a admis în parte acțiunea formulată de către S. L. AL Î. P. C., în numele și pentru membrul de sindicat M. N. E., în contradictoriu cu pârâții: C. "E. N. T., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T.
A fost obligat pârâtul C. "E. N. T., în calitate de angajator pentru cel reprezentat de sindicat, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 1., începând cu data de (...) și până la (...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții: C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a următoarele:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.
Local al M. T. si P. M. T., instanța a reținut că, potrivit art.16 din H.G. nr.
2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Art. 167 al. 3 din L. 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din L. nr.
1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat
și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 2., consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local al M. C.-N. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. M. C.-N. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Prima instanță a mai reținut că în cauză este prescris dreptul la acțiune al reclamantei în ceea ce privește drepturile salariale solicitate pentru perioada (...) - (...) , potrivit art. 268 alin. 1 lit.c) din Codul muncii.
Potrivit art. 53 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, in perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de 16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenele statornicite pe ani de sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de (...), astfel că instanța a constatat că dreptul material la acțiune este prescris în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei (...)
- (...).
Pe fondul cauzei, prima instanța a reținut că reclamanta a avut calitatea de angajată a primei pârâte în perioada pentru care au fost solicitate drepturile, ocupând o funcție didactică.
Instanța a mai reținut că, prin dispozițiile O. nr.1. privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin L. nr.2., legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P. .
Prin decizia nr. 1221/(...) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O. nr.1., Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite G.ului, sub controlul P.ui, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către G. a O. de urgență nr. 1. nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.1. .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând căadoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 dinO. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C.. Instanța reține că întrucât modificările aduse O. nr.1. prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.1., astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a reținut că în prezent O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr.2..
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstituționale ordonantele de urgenta ale G.ului nr. 1., nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozitiile OG nr. 1., astfel cum a fost aprobata si modificata prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, prima instanță a mai constatat că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamantă prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care aceasta a prestat munca, s-a admis în parte acțiunea formulată, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
În consecință, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii, OG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 2., art. 157 al. 2 din Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat prima pârâtă, în calitate de angajator, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 1., pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de angajată, în intervalul (...) - (...), actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare la plata diferențelor salariale și pentru perioada ulterioară datei de (...), instanța de fond a respins aceste pretenții ca neîntemeiate, având în vedere că, la momentul intrării vigoare a Legii nr.330/2009, prin dispozițiile art. 49 alin.1 pct. 15, au fost abrogate, în mod expres, prevederile O. G.ului nr. 1.. Normele de protecție la care se referă art. 7 alin. 2 și 30 alin. 5 din L. nr.330/2009 au in vedere garantarea salariului avut in plată la data de (...), intenția legiuitorului de a proteja salariații bugetari numai în aceste limite fiind evidentă.
Având în vedere că, potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii, iar art. 36 al. 4 din L. nr. 2. prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative, instanța a obligat C. Local al municipiului T. și P. municipiului T. să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: C. LOCAL AL M. T. și P.
M. T. considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Se invocă faptul că atât C. Local al M. T., ca si autoritate deliberativa, cât și
P. M. T., ca autoritate executiva a administrației publice locale, nu au si nu au avut raporturi de munca sau raporturi de serviciu cu reclamanta. R. de munca ale acestora se desfășoară cu unitatea angajatoare care in acest caz este C. „E. N..
Mai mult, se arată că sursele de finanțare ale drepturilor salariale ale personalului din învățământ nu sunt alocate de la bugetul local al unităților administrative teritoriale, ci de la bugetul de stat. O. alocării sumelor revine M.ui
E., C., T. si Sportului, iar nu autorităților locale.
Recurenții mai susțin că, deși se fac ample referiri la actele normative prin care au fost adoptate creșteri salariale pentru personalul din învățământ, inclusiv la O. nr. 1. modificata ulterior, se omite a se invoca si prevederile art. 6 din O. nr.
1., așa cum au fost acestea modificate de O. nr. 1..
Astfel, la art. 6 al O. nr. 1. modificat prin O. nr. 1. se prevede "La instituțiile publice si unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigura din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul se stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii) creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 si 1 indice 1 se pot acorda in limita sumelor stabilite si la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare".
În principal, art. 101 din L. nr. 1/2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară, și finanțarea suplimentară.
Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul gimnazial, profesional și liceal de stat, particular sau acreditat precum și pentru elevii din învățământul postliceal special de stat. F. de bază se face în limitele costului standard elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de M. E., C., T. și S.
Potrivit art. 104 din L. nr. 1/2011, finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. F. de bază se asigură prin bugetele loiale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat fi din alte venituri ale bugetelor locale.
Se mai arată că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe municipii de către D. G. a F. P. județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene.
Recurenții arată că, din economia prevederilor legale citate anterior, rezultă în mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.
Astfel, se arată că, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. M. T., ca reprezentant al autorității publice locale și al C.ui local, în baza prerogativelor conferite de L. 2. a administrației publice locale, nu poate face altceva decât să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
Analizând recursul formulat de pârâții: C. LOCAL AL M. T. și P. M. T., prinprisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sereține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită, în perioada 01.03-(...), la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor
Legii nr. 2., drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Prin decizia nr.3/2011, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, având în vedere efectul deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de U. ale G.ului nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O. G.ului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Se reține că în mod corect prima instanță a soluționat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-recurenți în cauză, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.2. privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui E. și C. și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
1. un viceprimar - președinte;
2.șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
3. unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
4. unul-doi directori ai unităților de învățământ;
5.reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
În ceea ce privește disp.art.63 din L. nr.2., se reține că recurenții nu au probat în cauză că ar fi solicitat, în cadrul fundamentării fondurilor necesare unităților de învățământ, alocarea în buget a sumelor necesare plății drepturilor solicitate de către reclamantă prin acțiune.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurenților le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare
și asigurarea finanțării unităților de învățământ pentru plata tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare la data scadenței acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod.proc. civilă, urmează să se respingă ca nefondat recursul formulat de C. LOCAL AL M. T. și
P. M. T. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 9735 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.C.M./dact. M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: Tribunalul Cluj: A.M.I.
| ← Decizia nr. 2614/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 309/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
