Decizia nr. 54/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/RC/2012
Ședința 1 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul GOG C. împotriva deciziei civile nr. 8. din 22 februarie 2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimata SC C. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată intimatei și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele contestației în anulare contestatorul Gog C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 11 iunie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, intimata SC C. SA a depus la dosar o cerere de amânare a judecății cauzei pentru lipsă de apărare, în temeiul art. 156 alin. 1
C.pr.civ.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către intimata SC C. SA, având în vedere că de la data primirii citație 17 mai 2012, aceasta a avut suficient timp la dispoziție pentru pregătirea apărării.
Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr.(...), contestatorul Gog C. a solicitat în contradictoriu cu intimata S. C. S.A, anularea deciziei civile nr. 805 din (...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...), și în consecință să reanalizeze excepția de tardivitate, precum și motivul de nulitate absolută a deciziei de concediere.
În motivarea contestației în anulare s-a invocat incidența unei greșeli materiale, conform art.318 teza I C.pr.civ., constând în aceea că plicul prin careintimata a expediat recursul nu cuprinde codul de bare și mențiunea R care să ateste o dată certă a expedierii prin poștă.
De asemenea, se susține că instanța de recurs nu a verificat legalitatea și temeinicia deciziei sub aspectul formei și conținutului, neanalizând cauza reală și serioasă a concedierii în baza căreia s-a emis o decizie ce nu cuprinde motivele de fapt reținute prin luarea măsurii.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de A. va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este în primul rând eroarea materială ce stă la baza deciziei pronunțate în recurs, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției tardivității.
Curtea subliniază că sintagma de „. materială"; trebuie definită în opoziție cu cea de „. de judecată";, fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Eroarea materială trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, prin ignorarea dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Or, în condițiile în care susținerile revizuientului privind conținutul plicului au fost ridicate și în fața instanței de recurs, nu se poate susține că aceasta s-a aflat într-o eroare materială, în sensul celor arătate mai sus, în momentul soluționării excepției.
Se poate observa în speță că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției tardivității, în ședința publică din data de 09 ianuarie 2012 respingând această excepției, cu motivarea că data menționată pe plicul prin care a fost expediat recursul face dovada depunerii sale în termen.
Chestiunea legată de lipsa mențiunii R invocată de revizuient nu constituie un element juridic concludent, de natură a conduce la rediscutarea excepției.
Curtea notează așadar că instanța de recurs s-a raportat în emiterea judecății sale la apărările formulată de revizuient și, ca urmare, orice critică privind acest punct se conturează ca o critică a modalității de judecare de către instanța de recurs, inadmisibilă fie și sub haina contestației în anulare.
În ceea ce privește motivul legat de nepronunțarea de către instanța de recurs cu privire la unele apărări ridicate prin întâmpinare, Curtea notează că, potrivit art. art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Ca atare, fiind vorba de o cale de atac excepțională, motivele de contestație sunt în mod limitativ indicate de legiuitor, ele fiind constituite doar de omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la vreunul din motivele de modificare sau de casare, nu și la mijloacele de apărare invocate de intimat.
În consecință, față de cele de mai sus, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 318 C., Curtea va respinge contestația în anulare formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul GOG C. împotriva deciziei civile nr. 805 din (...) a Curții de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. D. G. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
← Decizia nr. 3168/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1049/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|