Decizia nr. 884/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 884/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 6. din 11 aprilie 2011 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. L. și pe pârâta C. L. prin P., având ca obiect contestație act - dispoziție de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 27 septembrie 2011 față de lipsa părților și repusă pe rol urmare cererii recurentului din data de 26 ianuarie 2012.
De asemenea se constată că la data de 17 februarie 2012 C. L. prin primar, a înaintat la dosar note de ședință.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în condițiile art. 242
C.proc.civ., Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C. L. în contradictoriu cu intimații P. comunei L. și C. L., prin primar, și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.517/ (...) emisă de P. comunei L. în privința contestatoarei.
Au fost obligați intimații să plătească contestatoarei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea în anul 2009 și-a desfășurat activitatea în cadrului aparatului propriu de specialitate al P. comunei L. în categoria personalului contractual potrivit înscrisului comunicat de intimat, pe baza unui contract individual de muncă.
Prin dispoziția atacată nr.517/08 decembrie 2010 emisă de intimatul
P. comunei L. s-a dispus imputarea sumelor acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei L., care au fost constatate de Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului B.-N., în decizia nr.31/2010, potrivit anexei nr.1 ce face parte integrantă din dispoziție, iar art.2 prevede că pentru recuperarea acestor sume se va emite un angajament de plată pentru fiecare funcționar public șipersonal contractual în parte nominalizat în anexa nr.1 din dispoziție. La bazaîntocmirii dispoziției atacate în considerente intimatul P. comunei L. a avut în vedere procesul verbal de constatare al C. de C. a R. - C. de C. a județului B.-N. nr.2978/2010, precum și decizia nr.31/2010 emisă de D. C. de C. a județului B.-N. și s-a reținut, în drept, ca fiind aplicabile prevederile art.84 lit.b și art.85 din legea nr.188/199 privind statutul funcționarilor publici, art.272 alin.1, art273 și art.275 din Codul muncii.
Conform potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nici oreținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Potrivit dispozițiilor art. 270 Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor. De asemenea, art.272 din același cod prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În situația în care un salariat angajat la un angajator în baza unui contract individual de muncă, a încasat de la acesta o sumă de bani despre care ulterior se consideră că nu era datorată, este necesar ca angajatorul să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe normele răspunderii civile contractuale împotriva salariatului, adresată instanței competente, în afară de cazul în care părțile de comun acord ajung la o înțelegere să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.
Nici o dispoziție legală a Codului muncii aflat în vigoare în prezent, spredeosebire de cel anterior, nu permite angajatorului să emită un act juridic unilateral prin care să impute salariatului sume pe care acesta le-ar fi încasat pe nedrept, situație în care dispoziția atacată, aflându-se în contradicție cu prevederile legale anterior evocate ale Codului muncii, este lovită de nulitatea absolută parțială în ce privește personalul contractual angajat.
Dispoziția atacată este un act unilateral al P. comunei L. fiind un act de imputare, în conținutul său angajatorul exprimându-și manifest voința de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale C. de C. neavând relevanță împrejurarea că a fost sau nu pusă în executare de către angajator.
Prevederile art. 164 Codul muncii au caracter imperativ. Angajamentul de plată constituie un act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziție angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligație de asumare a unui asemenea angajament. În ipoteza în care salariatul acceptă caracterul nelegal al sumelor de care a beneficiat și este de acord să le restituie de bunăvoie, prin reținere din salariu, nimic nu îl împiedică să-și asume un angajament benevol de plată.
Având în vedere considerentele anterior reliefate, tribunalul în temeiul art.284 Codul muncii, a admis contestația formulată.
Față de această soluție, nu s-a mai impus analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie a dispoziției atacate, invocate în subsidiar.
În baza art.274 C.proc.civ. au fost obligați intimații la cheltuieli de judecată în sumă de 350 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. L. solicitândmodificarea sentinței în sensul obligării sale la recuperarea sumelor încasate necuvenit conform Dispoziției nr.517/2010.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 și
304 C.pr.civ., cu precizarea că sentința a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art.271 alin.1 și 2, art.273 și 275 Codul muncii.
Prin întâmpinare reclamanta intimată a invocat nulitatea recursului, raportat la prevederile art. 3021 lit.c, art.303 alin.1 și art.306 alin.1 C.pr.civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că recursul nu este motivat, neindicându-se motivele de nelegalitate pe care se sprijină acesta, respectiv nefăcându-se vreo dezvoltare a acestora. Simpla trimitere la dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 (chiar dacă s-ar aprecia că, dintr-o eroare, nu s-a indicat 3041) C.pr.civ.), nu este de natură să acopere exigențele textelor legale invocate. Pe fond, se subliniază calitatea de personal contractual, de angajat în baza unui contract individual de muncă, a reclamantei - dar și caracterul specific al actului de imputare atacat, caracteristic altei categorii de personal din cadrul instituțiilor publice - funcționarii publici. Așadar, în mod corect și legal instanța de fond a reținut asupra nulității dispoziției de imputare, în raport de caracterul imperativ al prevederilor art.164 C., cu trimitere la dispozițiile art.270 și art.272 din același Cod, referitoare la incidența normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, inclusiv în privința restituirii de către personalul contractual a unor sume pretins încasate pe nedrept de la angajator (evident pretinse ca atare de către acesta). În același context al motivării, s-a reținut că, în speță, dat fiind calitatea de personal contractual al reclamantei, în raport de prev.art.164 C., că nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar în ceea ce privește reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, ele nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Astfel, în mod legal și temeinic instanța a reținut asupra nulității absolute a deciziei de imputare, cu trimitere la caracterul specific al acesteia, reglementat ca atare în conținutul Legii 188/1999 rep., aplicabil doar funcționarilor publici, ceea ce nu este cazul acesteia. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului în sensul solicitat. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele: În primul rând, raportat la excepția nulității recursului, Curtea urmează a o respinge, apreciind că deși, așa cum arată intimata reclamantă, motivele de recurs sunt formulate de o manieră generalizantă, prin trimiteri la dispoziții legale, se constată că acestea au legătură cu cauza, astfel încât se poate face o corelație între aceste motive de recurs, petitele acțiunii și considerentele primei instanțe, situație în care considerarea recursului ca nemotivat pentru faptul că nu finalizează silogismele pe care le conține prin tragerea concluziilor cu privire la situația reclamantei, cu raportare la dispozițiile legale invocate, ar apărea ca excesivă. Asupra recursului, se constată că este invocată încălcarea prin sentință a dispozițiilor art. 271 alin.1 și 2, art.273 și 275 Codul muncii. Este adevărat că lecturarea acestor texte de lege luate ca atare ar putea conduce la concluzia că sentința ar fi fost pronunțată cu încălcarea legii: art. 271 Codul muncii (în numerotarea de la data promovării acțiunii)reglementează caracterul divizibil al răspunderii patrimoniale când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, art. 273 - reținerile din salariu, iar art. 275 - plata despăgubirilor prin executare silită. Se constată însă că aceste texte normative sunt așezate la finalul capitolului privind răspunderea patrimonială, astfel încât nu acestea reglementează principiile de bază ale acestui tip de răspundere a salariaților, ci art. 270 Codul muncii, unde la alin. 1 se statuează că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină și în legătură cu munca lor, iar conform art. 272 C. salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Prin adoptarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în vigoare de la 1 martie 2003, a fost înlăturată vechea răspundere materială a salariatului și implicit posibilitatea angajatorului de a emite decizii de imputare cu caracter executoriu în vederea recuperării prejudiciului. Dispoziția de imputare contestată de reclamantă, deși potrivit susținerilor recurenților, are drept scop recuperarea sumelor acordate nelegal personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ș., având un caracter unilateral, contravine dispoziției imperative prevăzute de art. 164 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, potrivit căreia „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege";. Așadar, indiferent de natura sumelor ce se doresc a fi recuperate, ca pagubă materială provocată angajatorului în sensul art. 270 Codul muncii ori sumă nedatorate plătită salariatului în sensul art. 272 Codul muncii, procedura de recuperare a prejudiciului în situația dezacordului părților cu privire la stabilirea existența răspunderii, se întemeiază în mod obligatoriu, pe o hotărâre judecătorească irevocabilă care să constate datoria salariatului ca fiind scadentă, lichidă și exigibilă potrivit art. 164 alin. 2 Codul muncii. Dispozițiile art. 271, 273 și 275 Codul muncii, invocate de recurent, reglementează modul de împărțire a pagubei de recuperat între salariații răspunzători pentru prejudiciu (evident, cu ocazia stabilirii pe cale amiabilă sau în instanță a obligației de reparare a prejudiciului sau de restituire a sumelor nedatorate), respectiv modul de punere în aplicare a înțelegerii de reparare a pagubei / de executare a titlului executoriu care se va fi obținut împotriva salariatului responsabil pentru prejudiciu material adus angajatorului (prin rețineri în rate lunare într-un anumit procent din salariu, iar dacă prin aceste rețineri nu poate fi acoperit prejudiciul într-un termen de maximum 3 ani, inclusiv prin executare silită în condițiile Codului de procedură civilă), nicidecum nu permite angajatorului să impute salariatului o anumită pagubă fără a exista acordul acestuia sau o hotărâre judecătorească asupra pretenției. În speță, neexistând acordul salariatului la repararea pe cale amiabilă a pretinsului prejudiciu invocat de angajator, în mod corect s-a apreciat de către tribunal că fără intervenția instanței de judecată nu este posibilă efectuarea unor rețineri de salariu în temeiul deciziei de imputare emisă de angajator în acest sens. Chiar dacă decizia contestată a fost emisă în baza unor constatări a C. de C., în cauză nu sunt incidente nici efectele raporturilor de drept administrativ și fiscal existente între autoritatea locală și Curtea de C., fiind în prezența unui regim juridic special, specific raporturilor de muncă. Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pe recurent să plătească intimatei reclamante suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei C. L. suma de 150 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. GREFIER Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. M. L. B.
| ← Decizia nr. 3902/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2707/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
