Decizia civilă nr. 1127/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1127/R/2013
Ședința publică din data de 12 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M. R. împotriva sentinței civile nr. 1734 din 2 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul pârât L. T. "P.
R. "; T. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 martie 2013 Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a răspuns solicitărilor instanței prin fax-ul transmis la dosar împreună cu extras din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008-2009.
Curtea, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_ pe rolul T. ui Maramureș reclamanta B. M. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. "; Tg. L. ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să oblige pârâtul să acorde reclamantei prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu pentru anul școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prima de vacanță este prevăzută în contractele colective de muncă unice la nivel național, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș.
De asemenea în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ pentru anii 2007-2008 se prevede în art. 29 alin. 4 că "indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă";, iar în art. 37 lit. g se prevede faptul că se acordă "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.";
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților din unitate.
Art. 43 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește că prevederile referitoare la acordarea concediilor și primei de vacanță rămân în vigoare cele stabilite, iar potrivit art. 10 din OUG nr. 1/2010: "În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009";.
Reclamanta a mai arătat că la data de_ s-a pensionat, iar pentru anul școlar 2009-2010 nu a beneficiat de primă de vacanță. Deși a solicitat unității școlare eliberarea unei adeverințe în acest sens, pârâtul cu rea credință a eliberat adeverința nr. 112/_ din care nu rezultă nimic.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 145 din Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 330/ 2009, OUG nr. 1/2010.
Prin sentința civilă nr. 1734/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M.
R., în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. ";, privind prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă anului școlar 2009-2010 actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare, a personalului didactic auxiliar se face, în principal conform prevederilor Legii nr. 128/1997, care prevede în art. 50 alin. 12 că "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă";. De asemenea, potrivit art. 146 din aceeași lege "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
În Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ pentru anii 2007-2008 se prevede acordarea primei de vacanță în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă (art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș coroborat cu art. 59 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ).
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte "pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel - național";, iar potrivit art. 8 al. 2 din același act normativ "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 al. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că "sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime";.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă
la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În art. 36 al. 5 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ - 2007/2008 înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse cu nr. 596/15/_ părțile au convenit acordarea și pentru anul școlar 2007-2008 a primei de vacanță, în cuantumul prevăzut în contractele colective anterioare.
Aceeași clauză s-a negociat și pentru anul 2008-2009, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură fiind stipulat că toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. MM 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Reclamanta s-a pensionat începând cu data de_ . Aceasta nu a făcut dovada că a beneficiat de concediu de odihnă și nu a indicat perioada în care l-a efectuat. Din adresa nr. 112/_ emisă de pârât se atestă că drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru întreaga perioadă cât aceasta a fost angajata acestei unități de învățământ au fost calculate conform legislației în vigoare.
Instanța din oficiu a pus în vedere reclamantei necesitatea de a proba efectuarea concediului de odihnă, dar aceasta deși legal citată cu această mențiune și fiindu-i comunicată în acest sens și adresa de la termenul de judecată din_, nu a manifestat diligență pentru clarificarea acestor aspecte.
Față de cele reținute, neexistând dovada efectuării concediului de odihnă de către reclamantă, instanța a apreciat neîntemeiată acțiunea și în consecință a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. M. R.
, solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice de predare si a personalului didactic auxiliar se face, in principal conform prevederilor Legii nr. 128/1997, care prevede in art. 50 al.12 ca "personalul didactic beneficiază de premii si de alte drepturi bănești prevăzute de lege si de contractual colectiv de munca". De asemenea, potrivit art.
146 din aceeași lege "in măsura in care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic I se aplica in totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de munca".
Prima de vacanță este prevăzuta in contractele colective de munca unice la nivel național, in contractele colective de munca încheiate la nivel de ramura invatamant si in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș.
In Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Invatamant 2007- 2008, înregistrat la M. Muncii, Familiei si Egalității de Șanse cu nr. 596/_
, se prevede in art. 29 alin. 4 ca " indemnizația de concediu se acorda salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea in concediu de odihna", iar in art. 37 lit. g) se prevede faptul ca se acorda " o prima de vacanta din venituri proprii, in condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu." Aceste prevederi se regăsesc si in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura
Invatamant 2003-2004, înregistrat la M. Muncii, Solidarității Sociale si Familiei cu nr. 5521/01/_ .
Mai mult, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009 prevede in art. 36 lit. g) faptul ca "toți salariații din invatamant primesc o prima de vacanta, in cuantumul unui salariu de baza avut in luna anterioara, care se acorda odată cu indemnizația de concediu.".
Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009 a fost înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a județului Maramureș cu nr. 127/_
Având in vedere prevederile art. 50 alin. 12 din Legea 128/1997 coroborate cu art. 59 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel Național, cu prevederile art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Invatamant si cu prevederile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anul 2008-2009, apreciază ca personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic din invatamant beneficiază si de o prima de vacanta, care trebuie acordata odata cu indemnizația de concediu si care trebuie sa fie in cuantum de un salariu de baza din luna anterioara plecării in concediul de odihna.
Raportat la motivarea T. ui Maramureș, în sensul că acțiunea este neîntemeiată deoarece reclamanta nu a depus acte doveditoare din care sa reiasă ca a fost in concediu de odihna, pana la termenul de judecata din data de_, recurenta menționează că, așa cum a arătat si in cererea de chemare în judecată, pârâta, cu rea credință, a refuzat eliberarea de acte doveditoare privind neacordarea primei de vacanță aferentă anului școlar 2009-2010. In același mod a procedat si când a solicitat actele doveditoare cerute de instanța de judecata. Într-un final, abia la data de_, parata a eliberat adeverințele cerute si copii după statele de plata, acte pe care le-a depus intr-un exemplar la registratura T. ui Maramureș, dar, dintr-un motiv anume, se pare ca nu au ajuns la dosarul cauzei.
În probațiune, recurenta reclamantă a depus la dosar înscrisuri, respectiv adeverințele nr. 1465/2012 și nr. 1731/2012, copii state de plată, copie a Contractului colectiv de muncă la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009, copia deciziei nr. 2. din_ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține următoarele:
Recurenta reclamantă și-a întemeiat cererea privind acordarea primei de vacanță aferente anului școlar 2009-2010 pe prevederile contractelor colective de muncă menționate în cererea de chemare în judecată și în cererea de recurs.
Raportat la aceste temeiuri ale acțiunii reclamantei Curtea notează că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că, sub aspectul salarizării reclamantei, erau incidente dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic (în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturile bănești) care prevedea că personalului didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, se mai reține că potrivit art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
Astfel cum a arătat și reclamanta în cererea sa, prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate
stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil în perioada de referință prevede posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
La data de_ a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Maramureș Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009, prelungit până la_ (astfel cum rezultă din adresa nr. 2190/_ a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș - fila 26 dosar recurs), care, la art.36 lit. g, prevede că salariații din învățământ beneficiază de "o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Curtea constată că prin prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009 nu a mai fost condiționată acordarea acestei prime de existența unor venituri proprii ale unității de învățământ angajatoare.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada de referință, Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, Curtea reține că prin contractele colective încheiate la un nivel inferior pot fi negociate clauze mai favorabile salariaților, astfel că, chiar dacă prin contractele colective de muncă încheiate nivel național și la nivel de ramură învățământ acordarea primelor de vacanță era condiționată de existența veniturilor proprii ale angajatorului, în raport de prevederile legale menționate mai sus se impune a se da eficiență clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel județean care cuprinde prevederi mai favorabile personalului din învățământ.
Considerentul pentru care instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată a fost acela că reclamanta nu a făcut dovada că a beneficiat de concediu de odihnă și nu a indicat perioada în care l-a efectuat.
Sub acest aspect Curtea reține că din probele administrate în recurs, respectiv adeverința nr. 1465/24_ emisă de pârâtul L. teoretic P. R. Tîrgu L. și statele de plată pe lunile iunie, iulie și august 2010, rezultă că reclamanta a efectuat concediu de odihnă în perioada iunie-august 2010, fiindu-i achitate în acea perioadă drepturile bănești cuvenite cu titlu de indemnizație de concediu.
Se reține astfel din aceste înscrisuri că, deși reclamanta s-a pensionat începând cu data de_, aceasta a continuat raporturile de muncă cu unitatea de învățământ pârâtă și a beneficiat de concediul de odihnă, fiind îndreptățită în consecință la prima de vacanță prevăzută de art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu.
Prin adeverința nr. 1731/_ emisă de L. T. "P. R. "; T. L. (fila 5 dosar recurs) se menționează faptul că nu s-a achitat reclamantei prima de vacanță pentru anii 2009, 2010.
Drept urmare, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cerințele angajării răspunderii contractuale a angajatorului care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, astfel încât se impune obligarea acestuia la plata către reclamantă a primei de vacanță solicitate.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se pârâtul va fi obligat la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. raportat la art. 3041cod proc. civ., Curtea va admite recursul declarat și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea formulată de reclamanta B. M. R. în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. ";
T. L. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B. M. -R. împotriva sentinței civile nr. 1734 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta B. M. -R. în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. "; T.
L. și în consecință obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a primei de vacanță pentru anul școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
-L. T.
I.
T.
D. C.
G.
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: V.C.