Decizia civilă nr. 117/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/R/2013
Ședința publică din data de 15 IANUARIE 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1686 din 30 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M., precum și pe intimatul pârât
L. DE A. B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 21 decembrie 2012.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și văzând că atât recurenții, prin recursurile formulate, cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în condițiile art. 242 alin.2 C.proc.civ., reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1686 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, s-a fost admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu pârâții: L. de A. B. M., C. Local B. M., P. M. B. M. și în consecință a fost obligat pârâtul L. de A. B. M. să-i plătească membrei de sindicat Chioreanu M., pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute prin Legea nr. 118/2010 și cea efectiv încasată, actualizată cu rata
inflației la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M., P. M. B. M. să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în anul școlar
2009-2010, membra de sindicat reprezentată de reclamant a fost angajata unității de învățământ pârâte - L. de A. B. M., în funcția de profesor.
Reținând incidența și făcând o analiză coroborată a dispozițiilor art. 103 lit. a și art. 146 din Legea 128/1997, art.1 alin.2, art. 145 alin.2 și 157 alin.2 Codul muncii, art. 7 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 250/1992, pct. 21-26 din Ordinul M. ui Educației Naționale nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată,
reținând că nu sunt incidente prevederile art. 28 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale (or câtă vreme indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic este reglementată prin lege, ea nu poate fi supusă negocierii),
s-a concluzionat în sensul că în mod nelegal s-a procedat în cazul reclamantei la diminuarea indemnizației de concediu pentru întreaga perioadă de efectuare a concediului în anul 2010, în condițiile în care d-na Chioreanu M. a început efectuarea concediului de odihnă la_, iar Legea 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_, data intrării în vigoare a acesteia fiind_ .
Obligația angajatorului, instituită prin art. 26 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251/1998 de a plăti indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, nu prezintă consecințe juridice în privința criteriilor pe baza cărora această indemnizație se determină, deci devine certă, ci are doar semnificația unei plăți în avans a drepturilor bănești aferente.
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul L. de A. B. M., conform dispozitivului.
Instanța a obligat pârâții C. Local B. M., P. M. B. M. să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate, având în vedere că salarizarea cadrelor didactice, ca și a altor categorii de angajați din sistemul bugetar, este stabilită prin lege și asigurată inclusiv de la bugetul de stat.
Conform art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, iar potrivit art. 36 alin. 6 lit. a asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
În baza art. 63 alin. 5 lit. c din Legea 215/2001 primarul, în exercitarea atribuțiilor privind serviciile publice asigurate cetățenilor, ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. ȘI C. LOCAL B. M.
solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora și respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unor persoane fără capacitate și calitate procesuală pasivă.
În motivare, pârâtul C. local al mun. B. M. a arătat că în conformitate cu art.41 coroborate cu art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din Legea 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget
propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.
Potrivit art. 21 din Legea 215/2001, republicată "(1) unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrative teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrative teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
(3) P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care sa reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție";
.
Potrivit art.20 din Legea nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, MUNICIPIILE și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează AUTORITĂȚI ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc., conform art.36 Legea nr.215/2001) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție ("… pune în aplicare hotărârile consiliului local…"; cf. art.61 din Legea nr.215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului
M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ce privește a doua excepție: pârâtul a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4 lit. a din Legea nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
Cât privește pe pârâtul P. M. B. M.
, sunt invocate prevederile art. 21 și ale art. 77 din Legea nr. 215/2001: "P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate
.
În motivare s-a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 41 alin. 1 și 42 C.proc.civ. și față de definițiile date în doctrină capacității procesuale de folosință și de exercițiu, de dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr. 84/1995, C. Local are obligația
de a aproba bugetul local și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu.
Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Mai sunt invocate dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea administrației publice, art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 și 106 din Legea nr. 1/2011, din toate acestea rezultând că primarul și consiliul local al municipiului B. M. au calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Prin recursuri se invocă lipsa capacității și a calității procesuale pasive a recurenților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, la data scadenței drepturilor bănești solicitate prin acțiune), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale
speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin.
(4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurenți în calitate de angajată a acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei
implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități
să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. | B. | M. | și | |
C. | LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1686 din _ | a T. | ui | |
M. | pronunțată în dosar nr._ pe care o menține. |
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. Brîndușa
