Decizia civilă nr. 1185/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1185/R/2013
Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTORI: L. D.
: C. M.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatorul C.
S. M. O. împotriva deciziei civile nr. 292/R din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimatul A.
S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată intimatului și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele contestației în anulare contestatorul C. S. M. O. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 13 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul A. S. a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității formulării contestației în anulare în raport de Decizia pronunțată în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel Cluj în ședința publică din data de_ și contestația în anulare se întemeiază pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ., dispoziții care permit promovarea unei căi extraordinare de atac numai împotriva hotărârilor pronunțate de către instanța de recurs. În raport de aceste aspecte intimatul arată că hotărârea contestată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 292 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire declarată de revizuientul C. S. M. O. împotriva deciziei civile nr. 3560/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._, care a fost menținută.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C.
S. M. O.
, solicitând admiterea contestației în anulare cu consecința anularii Deciziei atacate pe considerentul incidentei în cauza a prevederilor arte 318, alin. l Cod procedură civilă și păstrarea cauzei spre judecare.
În motivare contestatorul a arătat că a formulat și expediat în data de_ cererea de revizuire a Deciziei Civile Nr. 3560/R/2012 pronunțată în recurs în
1
ședința publică din data de_ de către Curtea de Apel Cluj în cadrul dosarului Nr._, cerere care a fost respinsă ca tardivă.
Față de cele reținute în pronunțare, precizează faptul ca cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 4 Cod procedura civila, întrucât fiind întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod de procedura civilă termenul de o luna de zile curge din ziua în care au fost descoperite înscrisurile noi.
În speță, înscrisurile noi constau în contractele de servicii medicale de specialitate încheiate de contestatoare cu instituțiile medicale în perioada derulării contractului cu partea adversă și aveau o valoare determinantă în cauză deoarece dacă ar fi fost cunoscute de către instanță ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții.
S-a mai arătat că nu s-a procedat la depunerea acestor înscrisuri deoarece contestatoarea a luat la cunoștință de faptul că înscrisurile, în speța Contractele de Prestări Servicii Medicale ar fi fost doveditoare în cauza abia la data recepționării deciziei civile nr. 3560/R/2012. A recepționat decizia civila nr. 3560/R/2012 în data de_ prin adresa înaintata de reprezentantul părții adverse.
Având în vedere ca decizia supusă revizuirii reprezintă o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, care nu se comunica părților, aceasta a luat la cunoștință de considerentele hotărârii, respectiv de înscrisurile pe care instanța le-ar fi considerat hotărâtoare în pronunțare abia la_ . Astfel a luat la cunoștință de înscrisurile care aveau o importanță deosebită în pronunțarea hotărârii instanței din considerentele deciziei supuse revizuirii.
Așadar, apreciază că termenul de o lună începe să curgă de la data de _
, aceasta fiind data la care a luat cunoștința de decizia Curții de Apel Cluj deoarece nu avea obligația de a asista la pronunțarea hotărârii și de a cunoaște soluția instanței la data pronunțării.
În condițiile arătate cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile arte 322 pct. 5 din codul de procedură civilă a fost predată Oficiului Poștal în data de _
, în termen de o lună de la data la care a descoperit forța probantă a înscrisurilor. A depus cererea de revizuire în termen deoarece termenul de o luna curge de la data la care a fost descoperit înscrisul nou care este considerat de către instanța a avea un rol deosebit în rezolvarea cauzei sau care are legătura cu rezolvarea cauzei.
Intimatul A. S. a solicitat prin întâmpinare
respingerea contestației ca inadmisibilă, arătând că în conformitate cu dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă numai hotărârile instanței de recurs pot forma obiectul contestației în anulare.
Examinând contestația în anulare formulată, Curtea de Apel reține următoarele:
Art. 318 Cod procedură civilă prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Din conținutul dispozițiilor legale evocate anterior reiese că obiectul contestației în anulare speciale îl pot constitui numai hotărârile instanței de recurs.
În consecință, reținând că în cauză s-a promovat o contestației în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire, Curtea constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate
2
prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă, susținerile intimatului în acest sens fiind corecte.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul C. S. M. O. împotriva deciziei civile nr. 292 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul
C. S. M. O. împotriva deciziei civile nr. 292 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
C. M.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.recurs: C.M. /S.C.B. /I.R.M.
3