Decizia civilă nr. 1306/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1306/R/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. C. F. C. SA București și C. N. C. F. SA - S. CREIR C. împotriva sentinței civile nr. 155 din_ a T. ui Maramureș pronunțate în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant I. I. prin S. RATE CT 2 D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare în cauză, respectiv concluzii scrise formulate de reclamantul intimat și înregistrate
la dosar la data de 21, respectiv 26 martie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei din memoriul de recurs, ca și pe aceea a reclamantului intimat din concluziile scrise de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 155 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. R.
C. 2 D. în numele membrului de sindicat I. I. împotriva pârâtelor C. N. de C. F. "C. "; S.A. București și S. C. R. de E., Î. și R.
C.F. C. și în consecință au fost obligate pârâtele să-i plătească membrului de sindicat I. I. prima pentru Ziua Feroviarului și ajutorul material de Paști pentru anul 2009, la nivelul valorii clasei 1 de salarizare - 570 lei brut, indexate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Membrul de sindicat reprezentat de reclamant, I. I., este angajatul C.
N. de C. F. "C. "; S.A.- S. C. R. de E., Î. și R.
C.F. C., fiindu-i aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față
de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin acte adiționale nr. 370/_ și nr. 629/_ până la 31 ianuarie 2011, iar nu pe cele ale Contractului Colectiv de Muncă al C. C. SA pe anul 2009-2010 la care face referire pârâta în întâmpinare.
Nu s-a putut reține aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor) conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, nr. 2836/_ "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";.
Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art.161 alin.4 din Codul muncii, instanța a admis cererea reclamantului privind acordarea pe anul 2009 a primei pentru Ziua Feroviarului și a ajutorului material de Paști, actualizate în funcție de rata inflației în scopul acoperirii integrale a prejudiciului suportat de salariat. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C. N. C. F.
C. S.A. București și C. N. C. F. SA - S. C. C.
, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că sunt neîntemeiate pretențiilor reclamantului.
Pentru anul 2009 obligația C. C. S.A. de a plăti ajutorului material aferent sărbătorilor de Paști, Crăciun și Ziua Feroviarului nu există, în conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din CCM nr._ pe anul 2009-2010, "în anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și Ziua Feroviarilor";.
Motivat de înțelegerea părților (patronat-sindicate) solicită să se constate că nu există temei legal pentru acordarea în anul 2009 a acestor ajutoare materiale.
Luând în considerare situația economică prin care trece compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreună cu C. C. S.A. Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 cu prevederea că pe anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale.
Acest motiv este de ordine publică astfel că instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.1270 Cod civil.
Reclamantul S. R. C. 2 D.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii,
salariații vor mai beneficia de următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";. Deși această prevedere contractuală a fost negociată și acceptată de ambele părți, ea nu s-a materializat în fapt. Sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și 10 alin.1 și 2 din Legea nr. 130/1996.
Contractul încheiat la nivel de Grup de Unități din Transportul Feroviar este înlocuitorul celui la nivel de unitate pe perioada când nu exista CCM la nivel de unitate (_ -_ ) conform Codului Muncii nr. 247 (CCM la nivel superior). Se mai invocă prevederile art. 13, 25 (3), 30 (1) și (2), 31 (1), art.33 (1) lit. a. din CCM.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Practic, recurentele nu aduc o critică sentinței pronunțate, ci reiterează susținerile din întâmpinarea depusă în prima instanță, fără a combate considerentele pentru care aceste apărări au fost înlăturate de tribunal.
Or, sunt legale motivele pentru care prima instanță a concluzionat în sensul că acțiunea este întemeiată.
Recurentele arată că prin dispozițiile art. 65 ultimul aliniat din CCM nr._ pe anul 2009-2010, s-a statuat în sensul că "în anul 2009 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și Ziua Feroviarilor";, fără a observa însă că admiterea acțiunii s-a făcut în aplicarea prevederilor art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin acte adiționale nr. 370/_ și nr. 629/_ până la 31 ianuarie 2011, cu sublinierea din partea tribunalului că întemeierea pretențiilor nu s-a făcut, de către reclamanți, pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă al C. C. SA pe anul 2009-2010 la care face referire pârâta în întâmpinare.
Prin urmare, nu poate fi primit acest motiv de recurs, prin care practic nu se aduce o critică pertinentă sentinței atacate.
Se mai arată în recurs că înțelegerea părților, astfel cum este aceasta cuprinsă în art. 65 ultimul aliniat din CCM nr._ pe anul 2009-2010, nu poate fi omisă de către instanță decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.1270 Cod civil.
Or, corect a reținut tribunalul caracterul specific al modului de aplicare a acestui principiu în materia contractelor colective de muncă, mai precis, excepțiile de la această regulă, instituite prin norme imperative pe care tribunalul s-a întemeiat și le-a invocat expres.
Astfel, raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din
Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Aspectele invocate de către recurente privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestora în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Văzând prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele C. N. C. F.
SA București și C. N. C. F. SA - S. C. C. împotriva sentinței civile nr. 155 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. G. -L. T. I. T.
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. Brîndușa
