Sentința civilă nr. 1717/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1717

Ședința publică din 05 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. C.

Asistent judiciar S. O. Asistent judiciar M. L. D.

G. ier M. H.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul S. L. din Î.

  1. , cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, în contradictoriu cu pârâții C.

  2. ";M. E. "; B. M., cu sediul în B. M., str. C., nr.7A, județul M.

, C. Local B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M., Primarul municipiului B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul

S. L. din Î. M., consilier juridic M. G. Nuszer Țînța, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că D. Regională a F. P. C. Napoca prin Administrația Județeană a F. P. M. a depus la dosar prin serviciul registratură la data de_ note de ședință prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Misterului F. P. prin D. Regională a F.

P. C. Napoca.

La data de_ C. Local B. M. a depus la dosar răspuns privind excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP M., iar la data de_ Primarul M. B. M. a depus precizare a cererii de chemare în garanție.

Reprezentanta reclamantului S. L. din Î. M., consilier juridic M. G. Nuszer Țînța arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul atât pe excepție cât și pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului S. L. din Î. M., consilier juridic M. G. Nuszer Țînța arată că lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de noua chemată în garanție, respectiv D. Regională a F. P. C. Napoca, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată iar prin hotărârea pe

care o va pronunța să dispună obligarea unităților de învățământ la cal-

cularea, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la 31 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea Consiliilor Locale, Primăriilor la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor mai sus menționate.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul S.

L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat: Vaszita C. M., Fonai Ramona, Sarkozi Gizela, Hanak Florentina, Hosu Olivia I. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâții C. N. "M. E. "; B. M., C. Local B. M., Primarul municipiului B. M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea unităților de învățământ la calcularea,

utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la 31 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea Consiliilor

Locale, Primăriilor la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor

mai sus menționate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

la 30 ianuarie 2008, Gu- vernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .

Potrivit art. 1 alin (1) lit. (c) din OG nr. 15/2008, "pentru funcțiile didac- tice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:

- 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii";.

O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, princi- pala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pen- tru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 oc- tombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României, prin Decizia 1093/_ .

Ulterior intrării în vigoare a legii, a fost emisă O.U.G. 136/2008 prin care se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, or- donanță declarată neconstituțională prin Decizia nr.1221/2008 a Curții Constituționale.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 1221/2008, Guvernul României a adoptat O.U.G. 151/_ conform căreia, pe toată durata anului 2009 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 trebuia să fie de 299,933 lei,

Și aceste prevederi ale O.U.G. 151/_ au fost declarate neconstitu- ționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009.

Prin O.U.G. 1/_ s-a modificat din nou O.G. 15/2008 aprobată prin Legea 221/2008, însă și prevederile acesteia au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/_ .

Încercările de blocare a dispozițiilor cuprinse în Legea 221/2008 au continuat prin emiterea O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 1¹ din O.G. 15/2008, însă art. 1¹ a fost introdus în

O.G. 15/2008 prin art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008 ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009 și Decizia nr. 989/_ .

Prevederile O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul

modificat nu puteau produce efecte după declararea neconstituționalității actului modificat.

În măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, rezultă că în luna decembrie 2009,

dispozițiile Legii 221/2008 majorarea a coeficientul de multiplicare 1,000 la

valoarea de referință de 400,00 lei erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000.

Potrivit Legii-cadru 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se mențină și ulterior datei de_, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie 2009, aceasta însemnând respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 2, art. 12 alin.

3, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009.

În drept, s-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 lit. c, art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, articolul unic din Legea nr. 221/2008 și ale OG nr. 15/2008, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.

Pârâtul C. Local B. M. a depus întâmpinare la fila 23, potrivit prevederile art. 201-205 Cod procedura civilă, prin care solicită respingerea acțiunii, motivând faptul că nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri decât în limitele fondurilor acordate de D. G. a F. P., deoarece nu are un buget propriu, astfel încât nu poate să își asume obligații pecuniare, fiind doar un intermediar în circuitul fondurilor.Solicită de asemenea respingere acțiunii formulată de reclamant în numele membrilor de sindicat Sarkozi Gizela pentru perioada_ -_ și_ -_, iar pentru H.

Olivia I. pentru perioada_ -_ și_ -_, întrucât nu au făcut dovada încadrării într-o unitate de învățământ pe perioadele sus menționate.

Potrivit art. 72-74

C. Local B. M. la fila 26 dosar a formulat cerere de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. M. . La fila 71 dosar C. Local B. M. depune răspuns la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. M., prin care arată faptul că înțelege să-și îndrepte cererea de chemare în garanție împotriva Direcției Generale Regionale a F. P. C. Napoca, motivând faptul că această direcție este continuatorul în drepturi al Direcției Generale a F. P. M.

, potrivit art.23 alin.1 și 4 din H.G. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției N. e de Administrare Fiscală.

Pârâtul Primarul M. B. M. a depus întâmpinare la fila 29, potrivit prevederile art. 201-205 Cod procedura civilă, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și cheamă în garanție D. G. a F. P. M.

, motivând faptul că primarul nu este angajatorul membrilor de sindicat, fapt pentru care nu are obligația legală de a acorda și aloca drepturile salariale personalului didactic.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare la fila 48, potrivit prevederile art. 201-205 Cod procedura civilă, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

F. P., motivând faptul că aceștia nu au raporturi juridice cu reclamanți solicitând respingerea cererii de chemare în garanție.

La fila 67 dosar depun note de ședință prin care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului F. P. prin D. G. Regională a F. P. C. -Napoca.

Pârâtul C. N. ";M. E. "; B. M. deși legal citat nu a depus întâmpinare in conformitate cu prevederile art. 201-205 Cod procedura civilă.

În ședința publică din_

instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primarul municipiului B. M., ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B.

M. și Primarul municipiului B. M. împotriva Direcției Generale a F. P.

M. tribunalul reține:

D. oficiu instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție D. G. a F. P. M., raportat la art.13 alin. 1, alin. 3, art. 23 alin 1. din H.G. 520/_ .

C. Local B. M., precizează că înțelege să cheme în judecată D. Regională a F. P. C. Napoca, în calitate de chemată în garanție. Noua chemată în garanție prin notele de la fila 67, invocă lipsa calității procesuale pasive, excepție pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată și urmează o admite pentru următoarele considerente:

Între C. Local B. M. și chemata în garanție a Direcției Regionale a

  1. P. C. Napoca, nu există raporturi juridice obligaționale, nu există obligație legală de garanție sau despăgubiri.

    Această soluție a fost adoptată și prin Decizia nr.10/_ a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care în esență stabilește că între debitorul obligației de plată deduse judecății și D. Regională a F. P. C. Napoca, nu există obligație de garanție sau despăgubire nefiind întrunite condițiile art.72 din Noul Cod de procedură civilă în (speță).

    Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

    Membrii de sindicat sunt angajați ai pârâților potrivit adeverinței nr.761/_ depusă la fila 10 din dosar și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr.221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern

    nr.15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.

    Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

    Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul Ro- mâniei prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

    Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).

    Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.

    Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.

    În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:

    Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";

    Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

    1. noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemniza- ția lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decem- brie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

    2. sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";

Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.

Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de Casați și Justiție s-a pronunțat asupra interpretării și aplicării dispozițiile art. 5 alin.6 din OUG nr. 1/2010 privind măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, stabilind că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de_ are dreptul începând cu_ la un salariu lunar calculat în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu OG 15 /2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învățământ probată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Așadar drepturile se vor acorda pe trei ani anteriori introducerii acțiunii până la_ data intrării în vigoare a Legii 63/2011 privind încadrarea și

salarizarea pe 2011, iar pentru membrii de sindicat: Sarkozi Gizela drepturile

salariale mai sus menționate se vor acorda de la data_ până la_ și Hosu Olivia I. de la data_ până la_,

data angajării lor potrivit adeverințelor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. și Primarul municipiului B. M. împotriva Direcției Regionale a F. P.

C. ca fiind introdusă împotriva unei chemate în garanție fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.

  1. , cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, în contradictoriu cu pârâții C.

  2. ";M. E. "; B. M., cu sediul în B. M., str. C., nr.7A, județul M.

, C. Local B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M., Primarul municipiului B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M. .

Obligă pe pârâtul C. N. ";M. E. "; B. M., să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat Vaszita C. M., Fonai Ramona, Hanak Florentina corespunzătoare perioadei în care aceasta a fost angajata pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății,

pentru membra de sindicat Sarkozi Gizela drepturile salariale mai sus

menționate se vor acorda de la data angajării, respectiv data de_ până la_ și Hosu Olivia I., drepturile salariale mai sus menționate se vor acorda de la data angajării, respectiv data de_ până la_ .

Obligă pe pârâții C. Local B. M. și Primarul municipiului B. M. ,

să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.

Definitivă.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

C. M.

O. S., D. M. H.

M.

Red.C.M/_

Tred. M.H./_ - 7 ex

Com. 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1717/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă