Decizia civilă nr. 1699/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1699/R/2013
Ședința publică din 01 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.
: L. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta B. M. și, respectiv de pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA și S.
"C. C. "; SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 12361 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs atât reclamanta recurentă cât și pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 28 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtele recurente S. Națională de T. F. de
C. "C. C. "; SA B. și S. "C. C. "; SA B. - S. de T. F. de C. C. au depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de reclamanta recurentă prin care solicită respingerea acestuia și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 12361/2012, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12361 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâte, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T. F. DE C. C. și, în consecință, au fost obligate paratele să plătească reclamantei drepturile salariale restante constând în salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamantei având ca obiect ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun pentru anul 2009 și premiul anual de Ziua F. ilor pentru anul 2009.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă constatându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 și nu cele prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. e din același act normativ
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în fapt, reclamanta a avut în anul 2009 calitatea de angajată a pârâtei R. de T. F. de C. C., până la data de_, când i-au încetat raporturile de muncă ca urmare a pensionării.
Reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 32 alin. 1 și art. 69 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă al S. pe anii 2009 - 2010 prima instanță a constatat că în cauză pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele colective de muncă în ceea ce privește achitarea drepturilor mai sus menționate. Mai mult, pârâta nu contestă existenta dreptului reclamantei la a i se plăti ajutoarele materiale prevăzute în contractele colective de muncă, singura apărare fiind aceea că drepturile salariale solicitate nu au fost achitate ca urmare a situației financiare dificile a companiei.
În cauza de față revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii ajutoarelor materiale. Simpla afirmație conform căreia aceste drepturi nu au fost acordate pentru lipsa de fonduri nu este de natură a justifica neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Mai mult, necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României a fondului necesar acordării ajutoarelor materiale s-a făcut din culpa pârâtei de rând I, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare a primei de Ziua F. ului aferentă anului 2009 și a ajutoarelor materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun aferente anului 2009, instanța constată că, deși plata acestora era prevăzută de Contractul colectiv de muncă valabil în anii 2007 - 2008, modificat și completat prin actele adiționale înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială B. sub nr. 1753 din_, valabil până la data de_, nr. 437 din_, valabil până la_ și nr. 2450 din_, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea respectivelor clauze contractuale, acestea urmând a fi acordate începând cu data de_ .
Instanța a reținut așadar că voința părților contractante a fost aceea de a renunța la acordarea acestor drepturi salariale pe parcursul anilor 2009 și 2010, astfel că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la acordarea primei de Ziua F. ului aferentă anului 2009 și a ajutoarelor materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun aferente anului 2009
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civlă, având în vedere că nu s-a formulat vreo cerere în acest sens de către reclamantă, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. M. și pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T.
F. DE C. C. .
Prin recursul declarat de reclamanta B. M.
s-a solicitat în temeiul art.
304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă modificarea sentinței civile atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la fond.
În motivarea recursului s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 247 din Codul muncii, arătându-se că pentru perioada 28 februarie 2009 - 04 iunie 2009, în care Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai era valabil, se aplică Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, contract pe care pârâtele aveau obligația să îl respecte conform art. 8 alin 2 din Legea 130/1996 în vigoare la acea dată.
S-a mai precizat că actul adițional care modifică contractul colectiv de munca al societății nr.2450/_ nu poate produce efecte pentru trecut (Ziua
F. ului este la data de 23 aprilie 2009, iar Pastele s-a serbat la data de_ ), respectiv că aceste drepturi salariale sunt cuprinse în Contractul Colectiv de Munca Încheiat la Nivel de Grup de Unități F. e art.71 motiv pentru care societate nu putea și nu avea voie sa prevadă clauze inferioare in contractul încheiat la nivel de societate față de prevederile contractului încheiat la nivel de ramură, astfel cu prevede art.8 alin 2 din Legea 130/1996 în vigoare la acea data. Mai mult decât atât solicită să se observe că și în modificarea Contractului Colectiv de Munca, actul adițional invocat de către pârâtă nr.2450/_ se prevede că aceste drepturi "se vor acorda începând cu data de_ "; data la care sunt scadente. În cazul in care părțile care au negociat modificările la Contractul Colectiv de Munca la nivel de societate ar fi dorit sa nu mai aplice aceste clauze ar fi prevăzut ca si in actul adițional 1708/_ care arată ca
"aceste prevederi nu se aplică în anul 2010";.
Prin recursul declarat de pârâta S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T. F. DE C. C.
s-a solicitat modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului pârâtele au criticat modul de soluționare de către
instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătând că având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și cea a
"salariului suplimentar"; pe de altă parte, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respectarea unei clauze din CCM, pe cale de consecință suntem în prezența unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art.283 alin.( 1) lit. e) din Codul Muncii.
S-a mai arătat că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anilor 2008 este dată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât având în vedere dispozițiile art. 982 și 983 Cod civil, rezultă indubitabil că art.32 alin.(l) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2006-2008 la nivelul C.F.R. C. sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007- 2008, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.79/2008.
Recurenta a precizat că în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis la M.
T. urilor și Infrastructurii cu adresa nr. 30/A2/130/198/_, a fost prevăzut la rubrica aferentă fondului de salarii, o sumă de 456.000 mii lei (pct.115 cap.lX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009), în
timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de
486.489 mii lei, rezultând o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar. Totodată în anul 2009 o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap.V din bilanț).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T. F. DE C. C.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii (în reglementarea anterioară modificării prin Legea 40/2011) "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii, textele legale fiind cele în vigoare la data derulării raporturilor juridice deduse judecății.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la motivele de recurs relative la fondul cauzei se constată că în conformitate cu prevederile art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul pârâtei pentru anii 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate
primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior "criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei "poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin.
(1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de "munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ori prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/_, la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
"salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 alin.(3) din CCM rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, se apreciază că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale.
Critica recurentei potrivit căreia obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să
limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
În plus, pârâta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi
incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiile legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A.
B. și R. DE T. F. DE C. C. . Recursul declarat de reclamanta B. M.
În conformitate cu prevederile art. 241 alin.1, lit.b Codul muncii (în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.40/2011) "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte…. pentru toții salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel";.
De asemenea, art. 238 din Codul muncii (în aceeași formă) enunță interdicția reglementării prin contracte colective de muncă a unor dispoziții la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Dispoziții similare sunt prevăzute și în art. 8 și art. 11 din Legea nr.
130/1996 (în vigoare până în_ ).
Drept urmare, Curtea apreciază că în conformitate cu aceste prevederi legale, care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie interpretat art. 247 Codul muncii, care enunțând că "în cazul în care la nivel de angajator … nu există un contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";, nu înlătură posibilitatea coexistenței unor contracte colective de muncă încheiate la nivele diferite.
Art. 247 din Codul muncii nu poate da naștere unei interpretări "per a contrario"; în sensul că existența unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (de unitate) împiedică aplicarea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după cum susține recurenta, deoarece însăși legiuitorul a reglementat posibilitatea încheierii unor contracte colective de muncă la diferite nivele ca expresie a formelor de dialog social.
Prin urmare, prin art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce înseamnă că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anii 2009 și 2010.
În fine, prin actul adițional nr. 629/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost prelungită până la data de_ .
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, care nu putea să reducă drepturile cu caracter minimal stabilite la nivel de grup de unități.
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 71 din acest contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste și de Crăciun se afla în concediu fără plata cu o durata de un an.
pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.";
Cu toate acestea, Curtea de Apel constată că reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă în data de_ (fila 27 dosar fond), astfel încât nu este îndreptățită la acordarea ajutorului material aferent anului 2009 pentru Crăciun, întrucât la data la care trebuia să fie acesta acordatnu maiavea calitatea de angajat al pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite în parte recursul reclamantei, va modifica în parte hotărârea în sensul obligării pârâtelor să plătească reclamantei și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorii de Paști 2009 și a Zilei F. ului aferentă anului 2009.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 12361 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, obligă pârâtele S. DE
T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T. F. DE C.
C. să plătească reclamantei și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorii de Paști 2009 și a Zilei F. ului aferentă anului 2009.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. DE T. F. DE C. "C. C. "; S.A. B. și R. DE T. F. DE C. C. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: A. M. I.
