Decizia civilă nr. 1703/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1703/R/2013
Ședința publică din 01 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTORI: S. D.
: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva sentinței civile nr. 1000/F din 14 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-N. în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC A. -M. S., având ca obiect drepturi bănești.
Se constată că la data de 29 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC A. M. S. a transmis prin fax la dosar concluzii scrise la care a anexat factura și chitanța care atestă plata cheltuielilor de judecată.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 martie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1000 din_ a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul L. D. împotriva pârâtei SC "A. -M. "; S. și, în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1632 lei cu titlu de drepturi salariale.
A fost respins restul pretențiilor formulate.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 267 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului, ca fiind întemeiată și, în consecință l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 3.553,67 lei, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Au fost compensate datoriile reciproce dintre părți și, în final, a fost obligat pârâtul reconvențional să achite reclamantului reconvențional suma de 1921,67 lei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată și, în final, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 433 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
I. În ceea ce privește perioada pentru care i se cuvine salariul reclamantului, aceasta este cuprinsă între 1 septembrie 2009, când s-a încheiat contractul individual de muncă, și 18 decembrie 2009, conform declarației martorului Figan M. .
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Codul muncii republicat s-a constatat că salariul aferent lunilor septembrie, octombrie,
noiembrie 2009, este datorat de angajator angajatului întrucât semnăturile de pe statele de plată au fost contestate de angajat, procedând la verificarea de scripte în baza art.177 și urm. C.pr.civ., instanța nu a nu și-a putut forma o convingere fermă asupra adevărului susținut de pârâtă, iar concluzia expertizei de specialitate (grafice), a fost aceea că semnăturile olografe depuse la poziția "L.
D. "; pe documentele intitulate "stat de plată salarii";, respectiv filele cu nr.35, 37, 39 și 41 ale dosarului, probabil nu reproduc semnături executate de către numitul L. D. .
Așa fiind, întrucât dubiul nu a fost înlăturat, acesta profită reclamantului, drept pentru care a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1632 lei, care s-a calculat luând în considerare salariul net ce i se cuvine de 544 lei/lunar după cum reiese din statele de plată, sumă necontestată de cel
îndreptățit.
Nu s-a socotit salariul de bază brut pentru că din el angajatul are obligația să facă reținerile legale, constând impozit și contribuții datorate bugetului de stat și bugetului de asigurări sociale.
Referitor la diurna pretins datorată de societate în favoarea angajatului său pentru luna decembrie 2009, s-a constatat că aceasta este în cuantum de 35 de euro conform anexei la HG 518/1995 și din scriptul de la fila 52, recunoscut de reclamant din care rezultă că pentru luna septembrie i s-a plătit salariatului 800 euro, sumă care, împărțită la 24 zile lucrătoare, atestă că diurna pentru o zi este de 33,3 euro pe zi, foarte apropiată de cea statuată de către instanță până acum.
Din întreaga perioadă lucrată, prin acțiunea introductivă se subliniază că nu s-a plătit diurna pentru luna decembrie și care ar fi de 1500 euro, precizată cu ocazia concluziilor în fond ca fiind de 1050 euro (50 euro x 23 de zile).
În primul rând, după cum s-a precizat anterior, reclamantul și-a îndeplinit obligațiile contractuale doar până în 18 decembrie 2009, din cele 18 zile, 13 fiind lucrătoare, astfel că i-ar reveni, contrar pretenției doar suma de 455 euro (13 zile x 35 euro).
Însă, îndatorirea angajatorului a fost executată, circumstanță dedusă din declarația martorului Piciu N., martor care a fost prezent în biroul administratorului societății, în luna ianuarie 2010, când, acesta din urmă i-a dat reclamantului o sumă de bani în bancnote de câte 100 euro, în total trei sau patru bucăți. Așadar, se concluzionează că diurna i-a fost plătită și acțiunea introductivă din acest punct de vedere apare ca fiind neîntemeiată.
II Pârâta a formulat cerere reconvențională, de obligare a reclamantului la plata sumei de 3,673,67 lei, echivalent a 872,6227 euro, constituind contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate de reclamant în interes personal de pe telefonul mobil de serviciu.
Fișa postului prevede că telefonul de serviciu va fi folosit doar în acest interes. Cu toate acestea, reclamantul a purtat convorbiri telefonice în scop personal, cu martora Ciceu I. .
Dovezi în acest sens sunt desfășurătoarele convorbirilor telefonice de la f.17-28, coroborate cu chiar recunoașterea martorei Ciceu I. din finalul depoziției de la filele 79-80.
Prin acestea i s-a adus pârâtei un prejudiciu material și urmează să se antreneze răspunderea reclamantului față de pârâtă sub incidența dispozițiilor art.254 din Codul muncii republicat.
Trebuie observat că reclamantul nu a contestat modul de calcul al sumei indicată de pârâtă, însă tribunalul a apreciat că din suma solicitată trebuie căzut prețul abonamentului, respectiv 12 euro. Apărarea conform căreia societatea nu a plătit această sumă furnizorului de servicii nu interesează în rezolvarea speței, constituind exclusiv problema reclamantului reconvențional, a datei și modului
în care va achita cheltuielile în discuție ocazionate de depășirea obligațiilor asumate de către pârâtul reconvențional.
În consecință, tribunalul a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă în modalitatea mai sus arătată, astfel că a fost obligat reclamantul - pârât reconvențional să plătească pârâtei suma de 3.553,67 lei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate.
Între reclamant și pârâtă există datorii reciproce. Prin urmare operează compensarea legală până la concurența sumei mai mici, și astfel reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma rămasă în urma compensării, respectiv 1921,67 lei (3.553,67 lei - 1632 lei).
În baza art.276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis atât acțiunea reclamantului cât și cererea reconvențională, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat până la concurența sumei mai mici, urmând ca, în final, reclamantul să plătească pârâtei suma de 433 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat ,conform actelor justificative depuse la dosar.
La stabilirea acestui cuantum s-a ținut seama de faptul că ambele părți au justificat plata onorariului de avocat parțial, astfel că dovedind cu chitanță justificativă plata onorariului de avocat (334 și 339), pretențiile formulate au fost admise în parte, ceea ce determină compensarea cheltuielilor cuvenite fiecărei părți în măsura în care s-a admis acțiunea, până la concurența sumei mai mici și, în final, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma rămasă în urma compensării, respectiv 433 lei (700 lei - 267 lei).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L. D.
, solicitând în temeiul art. 312 Cod pr.civ. raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, obligând pârâta intimată la plata sumei 2880 lei (salariu de încadrare pentru lunile septembrie-decembrie 2009) respectiv suma de 1050 euro reprezentând diurna pentru 23 de zile (1-23 decembrie 2009, 50 de euro pentru fiecare zi), cu obligarea părții intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, prin prisma aprecierea probelor administrate în special declarații ale martorilor audiați. Astfel, reținerile instanței de fond conform declarația martorului Figan M. V. în sensul că în luna decembrie 2009 reclamantul ar fi lucrat doar până pe data de 18 decembrie, sunt eronate, fiind contrazise de dispoziția de desfacere a contractului de munca emisă la data de_ .
S-a mai invocat nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.
168 din Codul muncii întrucât în lipsa clarificării situației semnăturilor de pe statele de plată pretins executate de către reclamant s-a apreciat credibilă declarația martorului Figan M. V. și s-a acordat diurna reclamantului pentru 15 zile "lucrătoare"; din luna decembrie față de cele 18 reținute de instanța ca fiind total lucrate de către reclamant. În mod greșit pentru perioada afectată transportului internațional s-au scăzut zilele de sâmbătă și de duminică cuprinse în intervalul perioadei respective.
S-a stabilit cu certitudine ca în luna decembrie 2009 reclamantul a efectuat curse internaționale în intervalul 1-23 decembrie, perioada pentru care nu a fost plătit. Declarațiile de martori nu constituie o dovada potrivit cerințelor legale, cum în mod greșit retine instanța de fond plecând de la declarația martorului Figan M. V. . Simple afirmații în sensul ca s-ar fi dat anumite sume de bani într-un anumit loc, mai mult la persoane aflate în relații de concubinaj cu reclamantul nu pot constituii un mijloc de proba cert în acest sens câtă vreme nu exista un act semnat de reclamant (stat de plata sau alt înscris care să facă dovada plății drepturilor salariale).
S-a mai invocat că situația salariului potrivit contractului individual de munca este clară, astfel suma lunară pe care o datorează angajatorul este 720 lei, iar nu 544 lei cum retine instanța raportat la perioada septembrie-decembrie 2009.
Cu privire la admiterea în parte a acțiunii reconvenționale formulate de către pârâta intimată s-a precizat că în lipsa dovezii de plată a facturii telefonice societatea angajatoare a riscat doar închiderea postului telefonic și, dacă ar fi achitat aceasta factură, dovada de plată trebuia depusă la dosarul cauzei pentru ca și prejudiciul să devină cert.
Recurentul a contestat și cuantumul diurnei, arătând că valoarea reala plătita de către societate angajaților a fost la acea data 50 euro/ zi iar nu 35 euro
/ zi cum greșit a reținut instanța de fond, considerând și de aceasta dată decisiva declarația martorului Figan M. V. Paradoxal credibilitatea acestui martor este apreciată pozitiv fără nici un dubiu de instanța, plecând de la raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta, când tocmai acest aspect trebuia să constituie un factor subiectiv în corectitudinea martorului.
În opinia recurentului, declarațiile unor martori nu pot suplini lipsa unor acte doveditoare cerute de lege (stat de plata sau alt act justificativ), fiind cel puțin bizar modul în care instanța de fond apreciază declarația concubinei reclamantului vis-a-vis de pretinsa încasare a unor sume de bani cuvenite reclamantului. Astfel aceasta persoana devine credibilă când se încearcă dovedirea plății către ea a unor sume de bani și nu poate fii crezută atunci când confirma neplata altor drepturi salariale ale concubinului.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 29 martie 2013 pârâta SC "A.
M. "; S.R.L.
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, cu menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Susținerile recurentului referitoare la perioada pentru care i se datorează drepturi salariale sunt corecte. Astfel, depoziția martorului Figan M. V., care deși nu este angajatul societății intimate, coordonează activitatea șoferilor acesteia în Spania (fila 53 dosar fond), nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, chiar din actele întocmite de către angajator rezultând o altă dată de încetare a contractului individual de muncă al recurentului. În acest sens, se constată că din pontajul aferent lunii decembrie 2009 rezultă că recurentul a desfășurat activitate pentru intimată pe tot parcursul acestei luni (fila 40 dosar fond), iar prin Dispoziția nr. 1/2010 întocmită de intimată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al recurentului începând cu data de_ (fila 6 dosar fond).
De asemenea, deși a reținut corect incidența dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Codul muncii (conform cărora "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit";) pentru lunile septembrie -noiembrie 2009, Tribunalul a interpretat greșit această prevedere legală pentru luna decembrie 2009, considerând că plata salariului este dovedită cu depoziția martorului Figan M. V., deși legea prevede în mod expres doar două modalități prin care se poate proba plata salariului, respectiv semnarea statelor de plată sau documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Drept urmare, având în vedere și limitele recursului cu privire la întinderea acestui capăt de cerere, se apreciază că recurentul este îndreptățit la plata salariului pentru lunile septembrie - decembrie 2009.
Referitor la cuantumul salariului, Curtea constată că recurentul este îndreptățit la un salariu brut lunar de 720 lei lunar, conform mențiunilor din contractul său individual de muncă (filele 4-6 dosar fond). În mod evident, recurentului i se va acorda în mod efectiv numai salariul net, angajatorul urmând să plătească pentru angajat contribuțiile la bugetul consolidat aferente salariului brut. În caz contrar, dacă s-ar proceda în sensul celor dispuse de instanța de fond, care a obligat angajatorul numai la plata salariului net, ar reieși că angajatorul nu este obligat la plata contribuțiilor aferente salariului brut, ceea ce contravine dispozițiilor legale.
În ceea privește diurna, Curtea constată că instanța de fond a stabilit cuantumul acesteia de 35 de euro pe zi nu în temeiul depoziției martorului Figan
M. V., cum susține recurentul, ci chiar pe baza recunoașterilor acestuia, prin raportare la cuantumul diurnei primite în luna septembrie 2009 (filele 81 și 181 dosar fond), respectiv în baza HG 518/1995. În consecință, întrucât în cauză nu s-au administrat probe care să dovedească susținerile recurentului în sensul că ar fi îndreptățit la o diurnă în cuantum de 50 de euro pe zi, criticile din recurs cu privire la acest aspect sunt nefondate.
Tribunalul a considerat însă în mod greșit faptul că recurentul este îndreptățit la diurnă numai pentru 13 zile. Astfel, se reține că recurentul a solicitat plata contravalorii diurnei pentru 23 de zile în luna decembrie 2009, că a desfășurat activitate în cadrul pârâtei pe tot parcursul lunii decembrie 2009, (conform considerentelor expuse anterior) și că i se datorează diurna nu numai pentru zilele lucrătoare, ci și pentru cele nelucrătoare, întrucât desfășurând activitate de transport internațional, recurentul trebuia să respecte doar timpul de repaus. De asemenea, în condițiile în care din Factura Seria ALM Nr.
10136/_ (fila 29 dosar fond) rezultă că în data de_ recurentul a descărcat marfă în calitate de angajat al pârâtei în Genay (Spania), fiind astfel posibil, dacă se are în vedere și durata drumului, ca acesta să se întoarcă în țară în data de_, iar la dosar nu au fost depuse foi de parcurs cu privire la transporturile efectuate de reclamant, omisiune imputabilă pârâtei, care are și sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, Curtea constată că în cauză recurentul este îndreptățit la plata diurnei pentru 23 de zile.
Criticile formulate de recurent cu privire la cererea reconvențională sunt întemeiate întrucât prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a angajaților, trebuie să fie real, angajatul răspunzând pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului, iar nu și pentru valorile considerate ca pierdere numai sub aspect scriptic (nominal). Reținând că în cauză nu s-a făcut dovada plății de către angajator a contravalorii convorbirilor efectuate în interes personal de către angajat de pe telefonul de serviciu, la dosar depunându-se doar fișa detaliată a convorbirilor (filele 17-28 dosar fond), respectiv dovada plății altei facturi (fila 58), Curtea reține că intimata, care în calitate de angajator avea și sarcina probei, nu a dovedit îndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute cumulativ de art. 254 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului, motiv pentru care cererea reconvențională se va respinge ca nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva sentinței civile nr. 1000 din_ a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosar nr._, care va fi modificată în parte și, în consecință, se va oblig pârâta SC "A. -M. "; S. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei septembrie - decembrie 2009, calculate în raport de salariul brut de 720 lei lunar.
Se va obliga pârâta să plătească reclamantului 805 euro cu titlu de diurnă aferentă perioadei_ -_ .
Se va respinge ca nefondată acțiunea reconvențională.
Întrucât reclamantul a solicitat 800 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 339 dosar fond), iar pârâta a solicitat 1000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 334 dosar fond) și având în vedere că ambele părți sunt în culpă procesuală, în temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă, se va reține, în raport de pretențiile admise, respectiv respinse, că reclamantul este îndreptățit la plata a 700 lei cheltuieli de judecată, iar pârâta la plata a 100 lei cheltuieli de judecată și se va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de
judecată parțiale în urma compensării la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, se va obliga recurentul (care deși a solicitat plata de cheltuieli de judecată în recurs nu a făcut dovada acestora), aflat parțial în culpă procesuală, să plătească intimatei suma de 50 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat diminuat de la 1000 lei (fila 19), ca urmare a admiterii în parte a recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva sentinței civile nr. 1000 din_ a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, obligă pârâta SC
"A. -M. "; S. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei septembrie - decembrie 2009, calculate în raport de salariul brut de 720 lei lunar.
Obligă pârâta să plătească reclamantului 805 euro cu titlu de diurnă aferentă perioadei_ -_ .
Respinge ca nefondată acțiunea reconvențională.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în urma compensării la fondul cauzei.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 50 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
L. D.
D.
S.
D.
G.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
GREFIER,
C. M.
