Decizia civilă nr. 172/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr._
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/A/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta U. J. A S.
L. D. Î. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 2254/F din 16 septembrie 2013 a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați Ș. G. "G. I. "; N., C. LOCAL F. și
I. P. F., având ca obiect drepturi bănești. Procedura de citare este completă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată :
Prin motivele de apel, reclamanta apelantă a solicitat judecarea cauzei în
lipsă.
Apelul este declarat în termen legal.
Curtea de Apel C. este competentă să judece apelul, în temeiul art. 96 pct.
2 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011.
Se constată că medierea nu era obligatorie.
Nu s-a depus întâmpinare, nu s-au solicitat probe, nu există incidente ori excepții.
Față de toate acestea, se apreciază că dezideratul judecării apelului într-un termen optim și rezonabil este respectat.
Curtea deschide dezbaterea apelului, constată închisă faza de cercetare a apelului și reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2254/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat R. E. împotriva pârâților Ș. G.
"G. I. "; N., Primarul comunei F., C. local al comunei F., având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanta face parte din rândul personalului plătit din fonduri publice, fiind cadru didactic care în anul 2010 și-a desfășurat activitatea în cadrul unității de învățământ chemată în judecată.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din_, act normativ care la art. 8 a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
D. interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Deși nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor, prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Prin art. 8 mai sus menționat s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, prin decizii succesive (nr. 1165/_ ; nr. 115/9 februarie 2012; nr. 395/26 aprilie 2012), instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Cu referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un "bun"; în sensul Convenției, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 fiind modificată, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază.
Ca atare, art. 8 menționat a modificat doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Întrucât nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte, și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
Întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, Curtea Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
De asemenea, prin decizii succesive (nr. 257/20 martie 2012; nr. 240/21 mai 20130; nr. 549/24 mai 2012) instanța de contencios constituțional nu a reținut nici încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece dispozițiile art.
8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.
Totodată, s-a observat și că faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.
În raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite un control al constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar examinarea de constituționalitate și convenționalitate efectuată în abstract prin aceste decizii se impune instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor analizate.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de
plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantei în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Reclamanta nu au fost lipsită de un "bun"; într-o modalitate incompatibilă cu exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat, în jurisprudența Curții, în anumite condiții, unui drept de proprietate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincție esențială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câștigat pentru o muncă prestată și dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croația, cererea nr.55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ș.a. vs. Finlanda, cererea nr.63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).
Totodată, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (F. Mihăieș și G. Senteș vs. România, cererile nr. 44232/11 și nr. 44605/11, §.19).
Ca atare, statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătore, însă atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate au fost respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).
Or, în privința premiului pentru anul 2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate în mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o altă modalitate de plată a sumelor aferente.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta U. J. a S.
L. din Î. B. -N.
, a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata.
În motivare s-au invocat prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, lege ce a intrat în vigoare la_, iar faptul că ulterior aceasta a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/_ trebuie privit prin prisma faptului că dreptul său de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, Legea nr. 284/2010 intrând în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă.
Se mai subliniază că dreptul la premiul anual este UN DREPT DE NATURĂ SALARIALĂ care se acordă "pentru activitatea desfășurată";, proporțional cu perioada lucrată în anul 2010.
Premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la acordarea premiului anual fiind UN DREPT CÂȘTIGAT, care recompensează activitatea prestată în anul 2010 indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
În practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de
"premiu anual"; aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 întrucât natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate și în raport de perioada de timp lucrată din anul 2010, iar salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar.
Nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu premiul anual.
Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii TOTAL DIFERITE de cele avute în vedere la acordarea premiului anual.
În conformitate cu jurisprudența CEDO, membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual de natură salarială, deoarece acesta a fost reglementat expres prin lege și a fost confirmat de instanțele judecătorești naționale, cum rezultă prin practica judiciară. În baza art. 25 din Legea nr. 330/2009 se născuse o creanță suficient de bine stabilită și nu un simplu drept eventual, cu atât mai mult cu cât abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 s-a făcut la_ .
În jurisprudența C.E.D.O, se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată "bun"; dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007). Totodată, prin hotărârea Kechko contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare.";
Așa fiind, dreptul litigios intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenție.
Sunt invocate dispozițiile art. 21 alin.1, art. 23 alin.1, art. 36 alin.4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 104 alin.2, art. 106 din Legea nr. 215/2001, art. 1, art. 4 alin.1 și art.5 și 6 din H.G. nr. 1395/2010, precum și Legea nr. 84/1955 Titlul VI, art. 167 alin.18, pentru a justifica al doilea capăt de cerere.
Nu s-a depus întâmpinare în cauză.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Apelul este nefondat și urmează a fi respins, fiind întemeiate considerentele pentru care prima instanță a înlăturat argumentele expuse de reclamantă în solicitarea dreptului litigios, argumente reluate prin motivele de apel.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamantă, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
Motivele de apel invocate sunt următoarele: desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, prin invocarea dreptului câștigat; inexistența compensării reglementate de art. 8 din Legea nr. 285/2010, între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011.
Cât privește primul motiv de apel, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
Un alt motiv de apel este cel referitor la constatarea că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de lege.
Practic, apelanta afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de apelantă sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă apelanta, aducând chiar argumente de calcul, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15
% față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Chiar dacă natura juridică a premiului anual și a salariului comportă distincții, acest fapt nu împiedică a raporta o creștere salarială la ambele aceste obligații financiare, nefiind de esența, ci doar de natura premiului plata acestuia uno ictu, astfel încât considerarea acestei plăți ca fiind efectuată prin achitarea lunară a unor drepturi salariale majorate nu suportă critici de substanță care să tindă la admiterea acțiunii.
Pe de altă parte, în ce privește situația personalului sancționat, în acest caz, Legea nr. 330/2009 nu statua cu caracter obligatoriu, ci facultativ, neacordarea sau reducerea premiului, astfel încât majorarea salariilor tuturor angajaților vizați prin Legea nr. 285/2010 nu poate echivala decât cu o decizie de acordare în favoarea tuturor a acestei majorări ambivalente, conform deciziei legiuitorului.
Cât privește critica referitoare la criteriile diferite aplicate pentru acordarea premiului anual și a majorărilor salariale, aceasta nu este una de substanță, fiind rezonabil a se considera că prin acordarea unor majorări salariale stabilite de la caz la caz în funcție de gradul sau treapta profesională și alte criterii, se acoperă și plata premiului anual, de asemenea stabilit în funcție de situația specifică a fiecărui beneficiar (salariile de bază realizate în perioada pentru care se plătește premiul).
Văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. J. a S.
L. din Î. B. -N., cu sediul în B., strada A. O., nr. 3, județul B. -N., Cod fiscal 13457366, cont bancar _
EBN0131RON0052739 deschis la Cec Bank B., în numele membrei de sindicat R. E., împotriva sentinței civile nr. 2254/F din_ a Tribunalului
-N. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține. Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. I. T.
GREFIER,
N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. C. F.
