Decizia civilă nr. 1812/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1812/R/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1974 din 07 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată M. M., pârâtul intimat C.
T. DE C. "A. M. " C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1974 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul_, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. "A. M., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N., și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada anului școlar 2008-2009 reclamanta a îndeplinit funcția de îngrijitor curățenie I în cadrul unității școlare C. T. DE C. "A. M. "; (f.27-30).
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili
ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de
vacanță
";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C.C.M. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996,
"Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații
instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C.C.M. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, "personalul didactic
beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.C.M.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 229 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, în vigoare la data nașterii drepturilor. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .
De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă
pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care a dispus, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantei, pentru anul școlar 2008-2009 . De asemenea, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, prima datorată va fi actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 13/2011 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la suma ce va fi achitată reclamantei cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N.
1. Prin recursul formulat de, pârâtul C. Local al Municipiului C. -N., s-
a solicitat modificarea sentinței recurate, respectiv respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
În susținere, recurentul învederează că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, în contextul în care acesta este o autoritate deliberativă ce nu poate răspunde din punct de vedere patrimonial.
Subliniază că acordarea sumelor solicitate nu se poate realiza în lipsa fondurilor.
Alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale se poate realiza doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, recurentul făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. În cazul prezentului litigiu, nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
Recurentul face trimiteri și la prevederile Legii nr. 1/2011.
2. Prin recursul declarat de, pârâtul P. Municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulata de reclamant, față de P. Municipiului C. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Consideră că soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegala, hotărârea fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din Legea 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. In considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, in raport cu sarcinile acestora in condițiile legii. Așadar, pentru ca instituția primarului sa poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost ca1culate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
În acest sens, arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea 1. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean si a primarului, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
Pe de alta parte, învederează ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor
de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Recurentul face trimiteri și la prevederile Legii nr. 1/2011.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Constatând că motivele invocate de către cei doi pârâți în susținerea recursurilor sunt similare, Curtea va proceda la analizarea concomitentă a acestora.
Criticile formulate de pârâți nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive proprii.
Prin raportare la normele legale incidente, Curtea apreciază că excepția nu poate fi primită.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 (aplicabilă în raport de momentul nașterii dreptului pretins, nefiind incidentă Legea nr. 1/2011 invocată de recurenți) statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al Municipiului C. N., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea
instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
P. municipiului C. -N. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul C. -N. , art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu are calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile pârâților
C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1974 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
L. D.
S.
D.
D. G.
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
