Decizia civilă nr. 2008/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2008/R/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD
în numele și pentru membrul de sindicat F. R., împotriva sentinței civile nr. 30/F din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâții Ș. G. F. P. R.
, C. LOCAL AL COMUNEI R., I. P. COMUNEI R., având ca
obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 30/F din 8 ianuarie 2013 a Tribunalului B.
-Năsăud, s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta F.
R. reprezentată de UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD, împotriva pârâților Ș. G. "F.
P. " R. (actualmente Ș. GIMNAZIALĂ "F. P. "; R., C. LOCAL R. și I. P. R., și pe cale de consecință:
A fost obligă pârâta Ș. G. "F. P. " R. (actualmente Ș. Gimnazială "F. P. "; R. să calculeze indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat anterior datei de_, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr.118/2010 și să plătească reclamantului/ei diferența dintre îndemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, respectiv pentru 1 și 2 iulie 2010.
S-a respins acțiunea pentru perioada ulterioară datei de_, ca neîntemeiată, cu obligarea pârâților C. local R. și I. P. R. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a funcționat în anul școlar 2009-2010 în cadrul unității școlare pârâte, încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar, a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar și a intrat în concediul de odihnă, anterior datei de 2 iulie 2010, indemnizația de concediu fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul Legii nr. 118/2010.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010, aplicabilă începând cu data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 128/1997, în aplicarea căruia s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
Reducerea cu 25% este aplicabilă și indemnizației concediului de odihnă efectuat începând cu data de 3 iulie 2010, nu și pentru concediul de odihnă efectuat până la acea dată, deoarece legea civilă nu retroactivează. Pentru perioada începând cu 3 iulie 2010, acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene, respectiv a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta neavând un "bun";, veniturile viitoare constituind bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei); o creanță poate fi considerată o valoare patrimonială numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Cauza Vilho Eshelmen împotriva Finlandei); Convenția nu garantează dreptul de a continua primirea salariului într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Esxkelimen împotriva Finlandei), statul având latitudinea să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că acesta poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (Cauza Kechko împotriva Ucrainei). În speță nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime";, statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, rolul lui fiind de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Cauza Vieczorek împotriva Poloniei, Cauza Mellacher împotriva Austriei).
În dreptul intern, prin deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și nr. 874/2010, dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind diminuarea temporară a drepturilor salariale, au fost considerate ca fiind constituționale. Diminuarea drepturilor salariale constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, posibilă independent de voința părților atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative. Salariul bugetarului fiind stabilit prin lege, el poate suferi modificări în sensul creșterii sau diminuării cuantumului său ori de câte ori intervine o modificare legislativă, fără a mai fi necesar consimțământul angajatorului sau/și al angajatului. Prin urmare, diminuarea salariului este conformă cu art. 53 din Constituție.
La rândul ei, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.
20 din 17 octombrie 2011, a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportat la art. 150 C. m., art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din HG nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, respectiv 3 iulie 2010.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD, în numele și
pentru membrul de sindicat F. R., solicitând modificarea ei în sensul admiterii în întregime a acțiunii și în consecință, obligarea unității școlare la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente diminuării cu 25%; plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea consiliului local și a primarului la asigurarea finanțării pentru plata sumelor de bani solicitate.
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod greșit și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada anterioară datei de_ și pentru perioada ulterioară datei de_ .
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediul de odihnă în temeiul art. 103 lit.a) din Legea nr. 128/1997, acordarea concediului de odihnă fiind reglementată atât de prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la Nivel Național, de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de HG nr. 250/1992.
Membrul de sindicat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, astfel că diminuarea indemnizației de concediu cu 25% s-a aplicat abuziv.
De asemenea, s-a susținut că aplicarea diminuării s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Art.145 din Codul muncii (art. 150 după republicare) prevede că salariații beneficiază de indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar art. 29 alin. (4) din CMC unic la nivel de ramură de învățământ dispune că indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concedul de odihnă.
La data la care ar fi trebuit calculată și plătită indemnizația de concediu, salariul era cel stabilit prin Legea nr. 330/2009, dată la care Legea nr. 118/2010 nu exista nici din punct de vedere tehnic.
Chiar dacă plățile au fost întârziate din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, neexistând posibilitatea legală de a invoca Legea nr. 118/2010, înaunte de publicarea ei în Monitorul Oficial.
Legea nr. 118/2010 și Legea-cadru nr. 330/2009 nu cuprinde prevederi referitoare la indemnizațiile pentru concediile de odihnă sau la cuantumul acestora.
În final, s-a susținut că în speță au fost încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă în situația de față natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei); dreptul la
indemnizația de concediu fiind grav afectat de măsura diminuării lui cu 25%. Întrucât salariatului la idnemnizație constituie un drept de propreitate în sensul Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta, reducerea cuantumului prin diminuarea cu 25% reprezintă o expropreire ce violează principiile fundamentale ale Convenției.
Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă";, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul salariatului la o coerență și siguranță legislativă devine iluzoriu.
Recursul este nefondat.
Dacă la începutul soluționării acestui tip de cauze a existat o practică judiciară neunitară în privința faptului dacă diminuarea cu 25% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010 s-ar aplica sau nu și indemnizațiilor pentru concediile de odihnă și în caz afirmativ data de la care se aplică diminuarea, în prezent practica judiciară este unanimă în a considera că diminuarea cu 25% prevăzută de textul legal citat se aplică și
indemnizațiilor pentru concediile de odihnă efectuate de personalul bugetar începând cu data de 3 iulie 2010, când a intrat legea în vigoare.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2010, stabilind că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportat la art. 150 C.m., art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din HG nr. 250/1992, sunt
incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 329 alin. (3) teza II-a C.pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe";. Dacă judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze nu ține cont de dezlegările date de instanța supremă cu privire la aspectul că diminuarea cu 25% se aplică și indemnizațiilor personalului didactic și didactic auxiliar din
învățământul preuniversitar, pentru concediile sau părțile din concediile de odihnă efectuate începând cu data de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare legea, judecătorii ar fi pasibili de aplicarea față de ei a sancțiunilor disciplinare.
Față de statuările instanței supreme, orice discuție în legătură cu obligativitatea calculării și plății indemnizațiilor pentru concediul de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare potrivit art. 150 C.m., sau cel puțin 10 zile lucrătoare anterioare plecării în concediul de odihnă conform art. 29 alin.
(4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Învățământ, devine superfluă.
Supuse controlului de constituționalitate, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 au fost considerate constituționale prin deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010.
Este adevărat că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, consacrând prin textul legii fundamentale, principiul neretroactivității legii civile, numai că în speță s-a admis în parte acțiunea pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, diminuarea idemnizației cu 25% rămânând valabilă numai pentru zilele de concediu efectuate începând cu data de 3 iulie 2010, și nu pentru perioada anterioară, astfel că nu este vorba de o aplicare retroactivă a legii, așa cum se susține în mod eronat în motivele recursului.
Din perspectiva dreptului comunitar, de asemenea nu se poate reține că în cauză ar fi fost încălcate sau neglijate prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță nu se poate vorbi de un "bun"; și nici măcar de o "speranță legitimă";, câtă vreme nu s-a stabilit un drept de creanță printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei), făcându-se distincție între dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care s-a prestat munca (Cauza Lelas împotriva Croației), o creanță putând fi considerată ca o valoare patrimonială numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (Cauza Kopecka împotriva Slovaciei, Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei).
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale salariale, Curtea neavând rolul de a vertifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului urmărit, depășirea crizei financiare, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Cauza Mellacher împotriva Austriei).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9, 3041și art.
312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD
în numele și pentru membrul de sindicat F. R. împotriva sentinței civile nr. 30/F din 8 ianuarie 2013, a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2013.
Președinte,
Judecători,
M. -C. V.
T.
D.
A.
-T. N.
Grefier
M. -L. T.
Red.TD:_
Dact.CC:_ -2 ex.
Jud.fond:N. C.
