Decizia civilă nr. 2103/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2103/R/2013

Ședința publică din data de 25 aprilie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. în numele și pentru membra de sindicat reclamanta F. T. E. împotriva sentinței civile nr. 94/F din _

, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâții G. Ș. ". C. R. C. M., C. LOCAL C. M. și I. P.

C. M., având ca obiect drepturi bănești-diminuare indemnizație de concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 94/F din _ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta F. T. E., reprezentată prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ împotriva pârâților G. Ș. I. C. R. C. -M. (devenit L. T. I. C. R. C. -M. ), Primarul comunei C. -M., C. local al comunei C. -M. și în consecință:

- a fost obligat pârâtul G. Ș. I. C. R. C. -M. (devenit L. T.

I. C. R. C. -M. ) să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010;

- au fost obligați pârâții C. local al comunei C. M. și Primarul comunei C. M. să aprobe, respectiv să aloce pârâtului G. Ș. I. C. R.

C. -M. (devenit L. T. I. C. R. C. -M. ) diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamantă pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010;

- s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamanta a desfășurat activitate în calitate de profesor în cadrul unității școlare chemate în judecată, conform

mențiunilor din adeverința depusă la dosar, activitatea reclamantei fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, cu începere din data de 1 iulie 2010, așa cum rezultă din adresa nr. 1550/_ a unității școlare de învățământ.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul a constatat că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamanta fiind îndreptățită la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acesteia în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 118/2010.

Operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 înseamnă o aplicare retroactivă a Legii nr. 118/2010.

Ca atare, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

Pentru perioada aferentă concediului de odihnă aferent anului 2009-2010, începând cu data de 3 iulie 2010, pretențiile reclamantei nu pot fi admise, ele fiind neîntemeiate.

Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul

Oficial nr. 822/_, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsu ri necesare în vede rea restab ilirii echilibrului bugetar, cu

modificările și comp letările ulterioare, r aportat la art. 150 (fostul art. 145) din

Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotă rârea

Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale

salariaților din administrația publică, din regiile autonome c u specific deosebit ș i

din unitățile buge tare, republicată, sunt incidente cer erilor formulate d e

personalul didactic și didactic auxiliar d in învățământul pre universitar de stat c e

au ca obiect acord area indemnizației de concediu de odi hnă aferente anului

școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie

2010.

Potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este

obligatorie pentru instanțele de judecată.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în

raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate s-a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

Decizia în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanței să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.

Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr. 118/2010 în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantei pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010.

Instanța supremă analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 cadrele didactice, așa cum este reclamanta, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanta ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

În raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a statuat în sensul că nu se poate aprecia că reclamanta deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

În afara statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție, tribunalul a reținut și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea Europeană a respins ca inadmisibile cererile reclamanților F. Mihăieș și A. Gavril Senteș, ambele împotriva României, prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin măsura reducerii salariale cu 25%.

Dat fiind faptul că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamantă începând cu data de 3 iulie 2010.

Prin urmare, pretențiile reclamantei pentru perioada concediului de odihnă începând cu data de 3 iulie 2010 de când s-a aplicat Legea nr. 118/2010 nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate.

În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de decizia în interesul legii nr. 20/2011, de jurisprudența Curții europene în materie de proprietate și în materia reducerilor salariale, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva unității de învățământ și în consecință a obligat pârâtul G. Ș. I. C. R. C. -M. (devenit L. T. I. C. R.

C. -M. ) să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, respingând ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate (pe perioada concediului de odihnă pe anul 2009-2010 începând cu data de 3 iulie 2010).

Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.

Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul a admis în parte și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților C. local C.

M. și Primarul comunei C. M. și în consecință a obligat pârâții să aprobe, respectiv să aloce pârâtului G. Ș. I. C. R. C. -M. (devenit L. T.

I. C. R. C. -M. ) diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamantă pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, respingând ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate împotriva acestora (alocarea de fonduri cu titlu de diferență de drepturi salariale între indemnizația de concediu nediminuată cu 25% și cea efectiv încasată pentru perioada concediului de odihnă pe anul 2009-2010 începând cu data de 3 iulie 2010).

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta F. T. E. , solicitând modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din Codul Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.

Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010.

Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția României, republicata, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din Codul civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".

În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.

Prevederile art. 145 din Legea nr. 54/2003 - Codul Muncii, stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 250/1992, republicată.

Mai mult decât atât, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_, aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca: "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".

Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ. Mai mult, nu

a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii și H.G. nr. 250/1992.

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010.

Susține recurenta că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .

Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.

  • Recurenta a mai arătat că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

    Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".

  • A mai susținut recurenta că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeană.

Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că:

"dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";

În ceea ce privește reglementarea legală a concediului de odihnă a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că "în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ …";

S-a mai reținut că "în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. _

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";

De asemenea, instanța supremă a statuat în sensul că "Chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ ,

prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementărilor europene Curtea de Apel mai reține și faptul că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României

(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României

(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost

încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății în raport de faptul că dreptul pretins de către cadrul didactic reprezintă un drept de natură salarială.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

În cauză rezultă că indemnizația de concediu cuvenită reclamantei a fost diminuată începând cu data de 03 iulie 2010, așadar cu luarea în considerare a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 118/2010.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de Apel apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. în numele și pentru membra de sindicat reclamanta F. T. E. împotriva sentinței civile nr. 94 din _ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosar nr._ , pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

ANA I. A.

C.

A. A. C.

GREFIER,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: G. C. F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2103/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă