Decizia civilă nr. 2303/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2303/R/2013
Ședința publică din 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 3153 din 21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați M. P. M., P. V. V., B. D. M., R. P. T., I. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați M. P. M., P. V. V., B. D. M., R. P.
T., I. I., avocat M. A., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați M. P. M. ,
P. V. V., B. D. M., R. P. T., I. I. au depus la dosar întâmpinare la care au anexat împuternicirea avocațială a doamnei avocat M.
A. .
Reprezentanta reclamanților intimați arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate. Arată că instanța de fond în mod corect a considerat că foștilor salariați ai C. M. SA li se cuvin plăți compensatorii al căror cuantum este stabilit prin art. 80 din Contractului colectiv
de muncă la nivel de ramură.
Aceste sume trebuie acordate din fondurile societății angajatoare independent de faptul că au fost sau nu aplicabile prevederile OG nr. 9/2010 care acorda cu ocazia disponibilizării două salarii pentru a se reduce efectele concedierilor colective, salarii care erau acordate din fondurile Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate. Nu solicită la obligarea pârâtelor recurente la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Cluj, reclamanții M. P. -M., P. V. -V., B. D. -M., R.
P. -T. au chemat în judecată pe pârâții S. N. DE T. F. DE
M. "C. M. "; - S.A. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";- S.A -
S. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să le oblige pe aceasta din urmă la plata către reclamanți a 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii, ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății și cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3153/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C.F.R. M. "; S.A. -
S. T. prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții M. P. -M., P.
V. -V., B. D. -M., R. P. -T. și I. I., în contradictoriu cu pârâtele
N. DE T. F. DE M. "C.F.R. M. "; S.A și S. N. DE
F. DE M. "C.F.R. M. "; S.A. - S. T. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților sumele reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii.
Au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamanților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că textul de lege incident, în privința solicitării plății drepturilor restante este cel prevăzut de Codul muncii, respectiv 3 ani, conform art. 268 alin 1 lit.c.
Reclamanții au fost angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, până în luna martie 2010 când au fost disponibilizați ca urmare a unor măsuri de concediere colectivă.
Conform prevederilor art. 80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi, încheiat la data de_ și înregistrat la M.M.F.E.Ș. sub nr._ .2008, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații erau în drept să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate [f.118].
Contractul colectiv de muncă amintit, încheiat în conformitate cu prevederile din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor individuale de muncă, precum și cu cele din Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată. Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale și el reprezintă legea părților.
În acest sens, art.153, art.154 alin. 1 și 2 din Legea nr.62/2011 și art.
229 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta, semnatară a Contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, întrucât prin încheierea contractului colectiv, raporturile juridice de drept al muncii devin drepturi și obligații negociate, de origine convențională, create de partenerii sociali, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
După încheierea și intrarea lor în vigoare, Contractele colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 229 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 148 alin.1și 2 din Legea nr.62/20011). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 229 din Codul muncii și art.153 din Legea nr.62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.2 și 3 din Codul muncii și ale art. 149 alin. 1 din Legea nr.62/2011, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri. Aceasta era calea pe care ar fi putut eventual pârâtele să o urmeze dar în nici un caz acestea nu pot refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Instanța a reținut că executarea clauzelor asumate prin contract este obligatorie, iar dacă reclamanții au beneficiat de măsuri compensatorii prevăzute de OG nr. 9/2010, în acest caz compensațiile trebuie cumulate.
Așa fiind instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să le achite acestora cele 6 salarii compensatorii prevăzute de art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2010.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâta, la plata către reclamanți a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. de T.
F. de M. "C.F.R." M. S.A.- S. T. ,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtele invocă incidența în cauză a prescripției de 6 luni, reglementată de prevederile art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii.
De asemenea, formulează critici cu privire la fondul cauzei, sens în care subliniază că prin OG nr. 9/2010 s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de munca la nivel de Ramura T. uri pe de o parte, iar aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse in CCM si își produc efectele ca atare.
Consideră că art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010, nu poate fi cumulat cu OG nr. 9/2010.
În fine, invocă deciziile nr. 223/2006 și 1280/2010 ale Curții Constituționale Prin întâmpinarea depusă, reclamanții intimați s-au opus admiterii
recursului(f. 10).
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996(în vigoare în perioada de referință) prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze
privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Referitor la fondul cauzei, Curtea notează că deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziilor de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raționamentul expus în memoriul de recurs, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că
"Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară a legiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale, astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin Decizia nr. 223/2006, la care se face trimitere prin memoriul de recurs, Curtea Constituțională a statuat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional, legiuitorul dispunând de marja necesară pentru a stabili măsuri de protecție socială diferențiate pe categorii de salariați. În spiritul acestei
dezlegări a fost emisă și OG nr. 9/2010. Or, în cauză ceea ce se contestă nu este aplicabilitatea OG nr. 9/2010, situație în care s-ar fi putut reține decizia amintită, ci se contestă aplicabilitatea concomitentă a acestui act normativ cu clauzele negociate printr-un contract colectiv de muncă (ramură).
În ceea ce privește decizia nr. 1280/2010 a Curții Constituționale, se constată că aceasta a avut ca obiect soluționarea excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 49 pct. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.
S-a reținut că "dacă la un moment dat legiuitorul a prevăzut plata unei prime de stabilitate și acest drept cu caracter salarial a fost inclus în actele de reglementare secundară sau în convențiile colective, retragerea acestui drept cu caracter salarial printr-un act de reglementare primară are drept efect încetarea plății acestuia, indiferent dacă acesta mai este prevăzut în actul de reglementare secundară sau în convenția colectivă de muncă - accesorium sequitur principale. Mai mult, în speță, legiuitorul nici nu a intervenit într-un drept prevăzut de contractul colectiv de muncă, ci a eliminat prima de concediu stabilită în actul normativ primar.";
Curtea constată că ipoteza legală din cauză dedusă judecății nu este similară cu cea avută în vedere de către instanța constituțională, întrucât dispoziția din CCM la nivel de ramură, respectiv art. 80, nu a fost abrogată prin nicio intervenție a legiuitorului și, prin urmare, nu pot fi reținute considerentele evocate.
În raport de cele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură va respinge recursul. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S.
N.
DE T.
F.
DE M. "C.F.R." M. S.A. ȘI S. N. DE T.
F.
DE M.
"C.F.R." M. S.A. - S. T. împotriva sentinței civile nr. 3153 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
L. DS
D.
D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: E.B. ;
