Decizia civilă nr. 2326/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2326/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 12820 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații reclamantul S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P.
C. EAN și pârâtul C. T. "N. "; C. N., având ca obiect drepturi bănești. La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat G. Patricia din cadrul Baroului C., care
depune la dosar împuternicirea avocațială.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat solicitând a fi menținută sentința tribunalului ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12820 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._
s-a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. cu privire la pretențiile având ca obiect drepturi în baza Legii 221/2008, aferente perioadei_ -_ și respinge acțiunea cu privire la aceste pretențiile, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S.
L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat T. F. D., M. C., MORICZ IUDITH, SABO C. R. și MARCU I. M., în contradictoriu cu pârâții C. T. N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Pârâtul de rândul 1, a fost obligat în calitate de angajator pentru cei reprezentați, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.
15/2008, începând cu data de 01 martie 2009, până la data de 31 decembrie 2009 pentru membrii de sindicat T. F. D., M. C., MORICZ IUDITH și începând cu_ și până la_ pentru membrii de sindicat SABO C. R. și MARCU I. M., actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
S-a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat
T. F. D., M. C., HEGHES V., DAVID M., PORUMB M. și PASTINA A. în contradictoriu cu pârâții C. T. N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Pârâtul de rândul 1 a fost obligat să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați T. F. D., M. C., HEGHES V., DAVID M., PORUMB M. și PASTINA A. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație pentru anul scolar 2008 - 2009 actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați, T. F. D., M. C., Heghes V., David M., Porumb M. și Pastina A. au avut calitatea de salariați ai pârâtului C. T. N., în perioada menționată în cuprinsul acțiunii, astfel cum a rezultat din adeverințele emise de angajator (f.8, 18-21).
Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin.1 C.proc.civ. asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ invocată prin întâmpinare, instanța a reținut
că potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii), "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea și la plata diferențelor salariale aferente perioadei_ -_ actualizate cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse cu titlu de diferențe salariale și la data înregistrării cererii, instanța a reținut că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate în cauza, instanța a constatat că a fost prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențe salariale aferente perioadei _
-_ . Pentru acest motiv, în temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei_ -_ și, în consecința a respins cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pe fond
instanța a reținut că asupra cadrului legislativ care reglementează materia, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al omâniei, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea
Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul a observat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, a mai reținut instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În speță, s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Cu privire la prima de vacanță aferentă anului școlar 2008-2009,
instanța a reținut că potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare
ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, s ă se pl ăte asc ă ș i o pr imă d e
v ac anț ă
";
, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii
";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față a trebuit pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996 (aplicabilă la acea dată), "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal
";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale
";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, a rezultat că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, a trebuit reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate a rezultat că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de
muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), a rezultat că această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art. 977-985 Cod civil. Astfel, a rezultat fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului.
De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii
"; ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii
";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei.
De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât
.
În motivare s-a arătat, în esență, că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, față de dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ având calitatea de angajator al personalului didactic și astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.63 alin.4 lit.b, recurentul "întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";, de unde rezultă că nu poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale, fiind necesar ca sumele care se cuvin personalului din învățământ să fi fost calculate corect, prevăzute în bugetul de stat, iar din acesta,
să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, conform art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
De asemenea, potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București. De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar ca Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Se face referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ, conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
Pe de alta parte, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective, conform art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006.
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de recurent.
În motivare a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, cu aceleași argumente ca și în recursul P. ui mun. C. -N. .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților recurenți C. local și P. mun. C. -N. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități
finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "acordarea"; drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Cât privește motivele de recurs formulate de pârâți cu privire la sursa din care putea fi plătită prima de vacanță conform dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1), dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, stabilirea de către părțile contractuale a fondurilor și identificarea surselor de finanțare), Curtea reține că pentru anul școlar 2008- 2009, s-a invocat prin acțiune și era aplicabil contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură învățământ C., care nu indica faptul că plata primei de concediu se va face din venituri proprii, astfel încât, prin raportare la acest contract colectiv de muncă, nefiind condiționată acordarea primei de vacanță decât prin textul incident din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pentru perioada în discuție, dreptul la acordarea primei de vacanță este unul simplu, neafectat de modalități.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1- 3, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.,
PENTRU ACSTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 12820 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. N. M. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
